“Marele Basarab
voievod”, intemeietor de
tara si de dinastie, domn independent prin
biruinta
de la Posada.
Multa vreme s-a crezut ca Tara Romaneasca s-a
intemeiat printr-o descalecare din Fagaras. De acolo ar fi venit, pe la sfarsitul
secolului al XIII -lea, Radu Negru voda si ar fi ocupat tinutul dintre Muntii
Carpati si Dunare, intemeind orase, facand curti domnesti si ridicand biserici.
Asa povesteste traditia literara pastrata in cronica cea mai veche a Tarii
Romanesti, asa au crezut mai inainte si istoricii.
Astazi stim insa ca faptele s-au petrecut altfel.
Intemeierea Munteniei sau Tarii Romanesti se datoreste reunirii sub o singura
stapanire romaneasca a diferitelor formatiuni politice, cnezate si voievodate,
din dreapta si din stanga Oltului. Ea nu s-a facut dintr-o data, intr-un singur
an, ci a cerut mai multe decenii. A fost precedata de incercarea, neizbutita, a
lui Litovoi si a fost incoronata de stralucita biruinta din 1330 a lui Basarab
cel Mare, Intemeietorul, pe care
traditia populara, corecta, il cunoaste ca “Negru voda.”
traditia populara, corecta, il cunoaste ca “Negru voda.”
Incercarea
lui Litovoi
Dupa moartea regelui Stefan al V-lea al Ungariei
(1271) si pe timpul cand urmasul sau Ladislau al IV-lea era inca minor,
voievodul Litovoi ocupa, impreuna cu fratii sai, o parte din posesiunile pe
care le avea coroana ungara dincoace de munti si refuza sa mai plateasca
tribut. Nu se stie exact unde erau
tinuturile ocupate de Litovoi; pare-se inspre Olt sau chiar la rasarit de acest
rau.Vazand ca somatiile lor de restituire nu au nici un rezultat, ungurii
intreprind o expeditie impotriva voievodului rebel. Ea a avut loc, dupa unii
cercetatori in 1273, dupa altii la finele anului 1276 sau inceputul anului 1277.
Litovoi isi pierde viata pe campul de lupta, iar fratele sau Barbat este prins,
adus la curtea regelui ungar si silit sa se rascumpere cu o suma insemnata de
bani.
Prima incercare de a marii tara si de a o face
independenta a dat gres.
Razboiul cu ungurii ne arata totusi ca voievodatul lui
Litovoi ajunsese la o dezvoltare insemnata, de vreme ce dispunea de
forta
militara necesara unei lupte ca aceea care a avut loc si de suma importanta de
bani necesara pentru eliberarea lui Barbat.
Basarab Intemeietorul
Dar ceea ce nu izbutise sa faca voievodul din dreapta
Oltului, va face cel din stanga lui. Dupa Seneslau, urmase aici in scaun
Tohomer sau Tihomir, iar dupa acesta, fiul sau Basarab. Cum s-au desfasurat
evenimentele care au dus la formarea statului Tarii Romanesti nu se cunosc exact; se constata insa ca in anul
1324 acest stat exista si avea ca domn stapanitor pe Basarab. E foarte probabil
ca Banatul si cetatea Severinului au
fost ocupate cu sabia. In documentele ungare, intre anii 1291 si 1324 nu se mai
gasesc mentionati “banii de Severin”, ceea ce inseamna ca aceasta posesiune nu
se mai afla in stapanirea coroanei ungare. Voievodatul lui Litovoi precum si
cnezatele unde stapanisera in 1247 Ioan si Farcas se poate sa fi fost si ele
ocupate tot cu sabia. De asemenea, este posibil ca reletii de familie – o
inrudire prin casatorie de pilda – sa fi permis reunirea unora dintre aceste
formatiuni.
Cert este ca in 1324, voievodul de la Arges si
Cimpulung, Basarab Intemeietorul, stapanea un tinut intins intre Muntii Carpati
si Dunare, incepand de la Portile de Fier si mergand pana la Braila.
Tara Romaneasca sau Muntenia
se intemeiase.
La realizarea acestui act fundamental al trecutului
nostru – rezultat, in primul rand, al cresterii nivelului economic al tinutului
si al energiei si abilitatii politice a voievodului din stanga Oltului – a
contribuit si o conjunctura politica externe favorabila. Ungaria, vecinul cel
mai puternic si direct interesat, trecea la inceputul secolului al XIV – lea
printr-o lunga criza interna, printr-o perioada de instabilitate accentuata
provocata de lupta pentru tron. In 1301, odata cu moartea regelui Andrei al III
– lea se stinge, in linie barbateasca, dinastia Arpadiana. De razboiul care
incepe acum intre pretendentii la tron, razboi terminat prin biruinta in
octombrie 1307 a lui Carol Robert din familia franceza, de Anjou, care domnea
la Neapole, stie sa se foloseasca voievodul de la Arges spre a-si rotunji
hotarele. Pe de alta parte, cealalta putere, dinspre rasarit, adica imperiul
tataresc, era si ea in scadere, iar relatiile cu tatarii erau foarte bune in
acele timpuri; dovada ca Basarab va fi ajutat de ei in razboiul din 1330.
Razboiul din 1330 – Tara Romaneasca
Independenta
In 1324, noul rege al Ungariei, Carol Robert, e in reletii bune cu
domnul muntean, relatii care se mentin si in 1327. Insa curand dupa accea, in
1330, se ajunge la un conflict armat, a carui urmare va fi independenta Tarii
Romanesti. Cauzele acestui conflict nu sunt bine cunoscute. Se pare insa ca
vinovati au fost doi sfetnici ai regelui ungar care voiau sa aiba pentru ei
tara lui Basarab sau cel putin Banatul de Severin. Somat sa restituie aceasta
ultima posesiune si sa plateasca tribut, Basarab refuza. Atunci Carol Robert
strange o armata insemnata si in septembrie 1330 porneste impotriva lui. Oastea
ungureasca era mare, bine inarmata, dupa obiceiul din Evul Mediu, cu cavalerii
in zale. Oastea lui Basarab era alcatuita din tarani, neputandu-se compara cu
cea a ungurilor.
Regele ungariei
cucereste cetatea Severinului dupa care inainteaza spre Olt ca sa supuna toata
Tara Romaneasca. Vazand aceasta, domnul muntean e dispus sa incheie pace,
oferind prin soli “demni de toata cinstea” - cum spune cronica ungureasca – sa
plateasca tributul cerut, sa dea o despagubire de 7000 de marci de argint –
adica 1477 kg de argint sau 1680000 de dinari, suma foarte importanta aratand
dezvoltare Tarii Romanesti – sa trimita chiar pe fiul
sau la curtea ungara drept gaj al credintei sale.
Aceste propuneri foarte avantajoase sunt
insa respinse de increzutul conducator ungur, care chiar indrazneste sa spuna
solilor ca Basarab e “pastorul oilor sale” si “ca-l va scoate de barba din
ascunzisurile sale”.
Armata ungara porni mai departe. Voievodul muntean
facu insa, dupa obiceiul de totdeauna al tinuturilor noastre, pustiul in fata
dusmanului. Carol Robert ajunse in sfarsit in fata cetatii de la Arges, dar
ostasii sai nu gaseau nimic de mancare, asa ca, in curand, incepura a suferii
de “foamea cea mare” dupa insasi expresia cronicii unguresti; in cele din urma,
trebui sa dea porunca de intoarcere.
In drum spre casa, pe cand armata ungara se afla
intr-o vale lunga si stramta, ostasii lui Basarab, care ocupasera inaltimile si
inchisesera cu santuri si valuri de pamant atat intrarea cat si iesirea vaii,
incepura sa pravaleasca bolovani si copaci taiati si sa traga cu sagetile in
gramada. Prapadul a tinut patru zile (9 – 12 noiembrie 1330). A cazut atunci
multime nenumarata de unguri; s-a pierdut pecetea regelui; regele insusi, ca sa
scape, si-a schimbat hainele cu unul din credinciosii sai si abia a putut iesi
asa, neobservat, din valmasagul acela. O prada foarte bogata cazu in mainile
ostasilor nostri.
Nu se stie unde s-a dat aceasta memorabila lupta. Unii
istorici cred ca ea a avut loc intre Cimpulung si Bran, la punctul numit
Posada. Dar de la Cetatea Argesului unde ajunsese armata ungara, drumul cel mai
scurt de intoarcere nu este prin Cimpulung, Bran si Brasov ci prin Lovistea si
apoi Valea Oltului, spre Sibiu. E mai probabil deci ca lupta sa fi avut loc pe
aici, asadar intre Curtea de Arges si Sibiu, probabil prin Lovistea.
Documentele contemporane ne spun ca la acest razboi ,
Basarab a avut si ajutorul “paganilor vecini”, adica al tatarilor; tot ele ne
mai arata ca, in toiul luptei, Carol Robert a cazut de pe cal; ele amintesc si
pe fiii lui Basarab care au luptat alaturi de acesta impotriva navalitorilor.
Victoria din 1330 a dovedit puterea noului stata
romanesc si in acelasi timp i-a asigurat o dezvoltare libera. Cat a trait, pana
in 1342, Carol Robert n-a mai indraznit sa-l atace pe Basarab sau sa-i ceara
tribut.
Intre 1330 si 1352 cand isi sfarseste insemnata sa
domnie, Basarab Intemeietorul a fost “singur stapanitor”, cum se va spune in
documentele privind pe fiul sau Nicolae Alexandru.
In a doua parte a domniei sale, intemeietorul statului
muntean si-a intins stapanirea si asupra tinuturilor dinspre rasarit, in
regiunea de la miazanoapte de gurile Dunarii.
| Incarcat de ani, dupa ce intemeiase o tara noua, o facuse neatarnata si-i daduse o dinastie, inchise Basarab ochii in 1352 si fu ingropat in biserica ridicata de el la Cimpulung. |
O inscriptie descoperita dupa primul razboi mondial pe
peretele Bisericii Domnesti din Curtea de Arges ne spune, in putine cuvinte,
acest lucru: “ In 6860 (1352), la Cimpulung, a murit marele Basarab voievod”.
Mare, intr-adevar, ramane el in istoria neamului nostru; atat de mari i-au fost
faptele, incat urmasii lui s-au numit cu totii Basarabi. Un nume de botez –
caci acesta este Basarab intocmai ca Stefan, Mihai sau Petru – a devenit numele
familiei intregi, dupa cum numele lui Cezar si Augustus s-au dat apoi tuturor
imparatilor romani.
Bibliografie:
Ø
Constantin C. Giurescu • Dinu C. Giurescu, “Istoria romanilor din cele mai
vechi timpuri pana azi”, editura Albatros, Bucuresti, 1971, pag. 211 – 218.
Oana Gherman, Gimn.
“Dacia”
