Noaptea care se lăsă pe nesimţite
Înghite săgeţile aprinse ale soarelui,
Aşterne liniştea peste case,
Duce la culcare mulţimea de
oameni,de păsări ,de animale,
Reduce zgomotul şi vânzoleala
Se instaleaza in tărâmul succesiunii
zilelor,
Şi se încununează cu un pumn de
stele.
Luceşte prin sclipirea Luceafărului
Face din lună un cuier
În care eu să-mi pot agăţa
gândurile şi idealurile
Încet apare răcoarea,
Iar noaptea se aşează comod pe
scaunul regesc
De unde urmează să conducă precum o
adevarată regină.
Cosmin Iclanzan, cls. a VII-a A
