Unirea
Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire, a
avut loc in anul 1859 şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de
personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de
alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în
Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara
Românească.
Idea unirii e una foarte veche, ea aparand chiar si in
programele de la 1848.
Războiului Crimeii a fost un
moment international favorabil realizării unirii. Astfel, in urma razboiului
Crimeei are loc Congresul de pace de la Paris din 1856 unde contele Walewski
propune unirea Moldovei cu Muntenia.
Cele 7 mari puteri iau pozitie in functie de propriile
interese. Astfel: Franta sustine cu propunerea, Napoleon al III-lea dorind sa
se impuna ca un adevarat judecator in politica internationala; Prusia e de
acort si ea deoarece vroia sad ea o lovitura puternica Austriei, cu care era in
conflict; Sardinia era de accord cu unirea Principatelor Romane dat fiind
faptul ca lupta pentru unificarea Italiei, iar un precedent international i-ar fi fost binevenit; Rusia este de accord, marsand spre
ideea Frantei. Trei dintre puteri au fost impotriva: Turcia era impotriva
deoarece se astepta ca
urmatorul pas pentru noul stat va fi cucerirea independentei;Austria se
temea ca un stat romanesc mai puternic va fi o atractie pentru ardeleni si
bucovineni, iar Anglia se opune, aparndu-si
interesele comerciale din zonele stapanite de turci. La final, se
decide formarea a doua adunari Ad-Hoc prin care sa fie consultata populatia din
Moldova si Tara Romaneasca.
urmatorul pas pentru noul stat va fi cucerirea independentei;
Adunările Ad-hoc din 1857 au dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între
Marile Puteri prin care se accepta o uniune între cele două ţări, cu guverne
diferite, dar cu unele instituţii comune.
La începutul anului următor,pe 5 si respectiv 24 ianuarie, moldoveanul Alexandru Ioan
Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, aducându-le într-o
uniune personală.
Cuza avea doua probleme de rezolvat – recunoasterea dublei alegeri de catre toate marile puteri si unificarea tuturor
institutiilor, dar si modernizarea noului stat format. El va trimite ambasadori
in toate centrele europene, Rusia, Prusia, Sardinia ,
Franta recunoscand repede dubla alegere. Austria recunoaste doar dup ace pierde
un razboi cu franta, Anglia va recunoaste datorita relatiilor bune pe care
Alexandru Ioan Cuza le are cu ministrul de externe al Angliei, iar Turcia nu
recunoaste decat dupa vizita lui Cuza la Constantinopol in 1861.
In 1862,
cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi
Guvernul, realizând unirea politică.
Rand pe rand, sunt adoptate numeroase legi: legea
secularizarii averilor manastiresti(care introducea in patrimonial statului
averea tutror bisericilor si manastirilor),legea agrara (care prevedea ca
taranii sa primeasca pamant in functie de apartenenta la una dintre categorii –
fruntasi, mijlocasi, palmasi – si sad ea sad ea o despagubire esalonata pe 15
ani), legea pentru unificarea armatei, legea electorala (mareste numarul de
alegatori), legea instructiunii publice (introduce invatamantul primar
obligatoriu si gratuit, dezvolta invatamantul secundar si infiinteaza
invatamantul universitar).
La presiunile “Monstruasei Coalitii” – o alianta formata
intre liberalii radicali si conservatori in 1866, care avea drept unic scop
inlaturarea lui Cuza de la putere - domnitorului Alexandru Ioan Cuza abdica si
paraseste tara. Unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui strain Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar
constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat “România”.
Bibliografie:
Bibliografie:
Georgiana Borda , Gimnaziul "Dacia"
