joi, 28 februarie 2013

O poveste din mai multe...

Elevii clasei a II-a A , deşi sunt încă la început de drum, parcurgând drumul achiziţiilor fundamentale, încercă cu timiditate să aplice cunoştinţele acumulate şi dând curs imaginaţiei realizează texte respectând cerinţele manualului.
Iată un asemenea text!
Ca învăţător îmi doresc ca tot mai mulţi să încerce să-şi exprime sentimentele, gândurile, trăirile prin cuvântul scris.
Curaj şi succes!
Înv. Rusu Zita-Kamelia
O poveste din mai multe...

Click here for more graphics and gifs!           Într-o noapte lungă de iarnă,  priveam prin geam cum ninge. Deodată , am zărit o sanie argintie în care şedea o doamnă de gheaţă. Era Crăiasa Zăpezii, care îmi făcea semn să urc pentru o plimbare. Aceasta a pornit cu viteză , urcă în cer, când brusc se transformă într-un covor zburător de pe marginea căruia îmi zâmbea Alladin şi prinţesa Jasmin. Brusc , un vânt cald a adus o aromă de mare şi se auzi vocea sirenei Ariel.
Tot atunci, un vârtej m-a ridicat şi am simţit că alunec printr-un tunel în care, pe rând îmi întindeau flori Iepurele de Marte, Pisica Cheshire, Pălărierul Nebun, toţi numindu-mă Alice. Am aterizat pe un covor de frunze în mijlocul unei poieniţe.
De după tufişuri mă priveau cu ochişori curioşi cei şapte pitici. Mi-au oferit o rochie sclipitoare şi o pereche de pantofi de cristal. M-au urcat într-o caleaşcă la care au înhămat doi şoareci ce cunoşteau drumul spre palatul regal. Când am ieşit la marginea pădurii , şoarecii s-au oprit speriaţi.
Click here for more graphics and gifs!
 Un motan încălţat cu cizme roşii şi cu o pălărie cu pană pe cap ne zâmbea pe sub mustăţi şi se lingea pe bot.
Atunci, ca din senin au apărut cele trei zane: Flora , Fauna şi Merryweather. Ele şi-au folosit baghetele şi ne-au transformat în lebede sălbatice. Am zburat până la lacul în mijlocul căruia pe o frunză de nufăr dormea o fetiţă drăgălaşă cu un chip foarte cunoscut.
     Deodată auzind-o pe mama că mă strigă , am realizat ce poveste încâlcită mi-am imaginat.

Mătea  Larisa clasa a II-a A

"Sa stii mai multe, sa fii mai bun"


scoala altfel
Stimati profesori,
Daca doriti ca in cadrul programului "Sa stii mai multe, sa fii mai bun" sa beneficiati de BILETUL de INTRARE la peste 250 de muzee, gradini zoologice si botanice, GRATUIT pentru elevi in 3 aprilie, in cadrul actiunii "Saptamana familiei, saptamana fara TV", va rugam sa urmati toti pasii de mai jos:
  • intrati pe http://www.zibo.ro/
  • logati-va sau creati-va cont. Aveti AICI pasii necesari pentru crearea unui cont nou. Pentru a respecta imaginea copiilor, contul este validat la sfarsit printr-un cod unic primit prin SMS. Va rugam sa ramaneti in pagina pana la activarea contului.
  • intrati pe aceasta pagina si descarcati acest BILET
  • cititi cu mare atentie nota de pe bilet!!
  • dati clic pe lista muzeelor si gradinilor zoologice partenere
    lista muzee
  • verificati in lista muzeelor si cautati muzeul sau gradina zoologica pe care vreti sa il/o vizitati. Daca muzeul dorit NU  apare in aceasta lista, atunci acest lucru inseamna ca muzeulrespectiv NU a dorit sa participe la acesta actiune si in concluzie NU ofera intrare gratuita
  • daca ati gasit pe lista muzeul dorit, dati clic pe numele acestuia, intrati pe pagina acestuia si cititi cu atentie notele de pe acesta pagina.
    Important! Anumite muzee sau gradini zoologice ofera un numar maxim de participanti. Se aplica regula "primul inscris, primul servit". Verificati daca mai sunt locuri disponibile!
  • dati clic pe sectiunea "Discutii" de la pagina de prezentare a muzeului pe care doriti sa il vizitati (si nu la pagina actiunii "Saptamana familiei, saptamana fara TV"), verificati sa fiti logat si postati un comentariu cu numele d-voastra,  numele scolii si numarul de elevi cu care doriti sa participati. Programarea pe ore va fi facuta de reprezentantii muzeelor si gradinilor zoologice si botanice. Pentru a evita aglomerarile de la muzee, gradini zoologice,  va rugam sa respectati conditiile impuse de muzee, gradini zoologice.
  • Atentie! La unele muzee programarea se face prin telefon. Cititi cu atentie notele si informatiile de pe paginile de descriere ale acestora.
     
Pentru orice alte detalii suplimentare, va rugam sa o contactati pe dna prof. Daniela Christian, pe email:invatamant@zibo.ro sau tel. 0723.373856
Stimati profesori,
Daca doriti sa participati si la  "Crosul copiilor" din cadrul actiunii "Pauza de educatie fizica" prin care promovam miscarea, educatia fizica si sportul la copii, 
Va rugam tare frumos sa intrati pe pagina "Crosul copiilor",  apoi dati click pe sectiunea "Discutii" si completati cu datele cerute (atentie sa fiti logati in momentul postarii).
Mii de multumiri profesorilor implicati in actiunea "Scoala pentru o Romanie Verde"
Rezultatele remarcabile obtinute pana acum demonstreaza inca odata ca programul ecologic "Scoala pentru o Romanie Verde" este activitatea ecologica organizata in scoli cu rezultatele cele mai impresionante din Romania!
Prin implicarea deosebita a unor profesori coordonatori si elevi deosebiti, au adus in prim plan adevarti eroi si fapte remarcabile de ecologie in general, de colectare hartie si PET-uri in general.

Cum inteleg elevii din ziua de azi ecologia?!

In septembrie 2012 Zibo a demarat cel mai ambitios proiect ecologic, si anume "Scoala pentru o Romanie Verde". Proiectul s-a bucurat de un mare succes atat in randul profesorilor cat si al elevilor, scopul fiind de a recicla hartie si PET-uri, in special PET-uri de Aqua Carpatica.

Peste 92.000 de elevi din toata tara s-au mobilizat, pentru a demonstra ca se poate. Actiuni remarcabile organizate sub indrumarea  celor peste 2500 de profesori, actiuni ce merita cunoscute si promovate.

Au sosit scrisorile!


We have just received the new parcel from the USA. It contains letters and personalized pencils. They will be given to the pen pals on Friday, the 1st of March and on Monday, the 4th of March. Please have the answers ready for the 10th of March.


Tocmai am primit noul pachet din SUA. Contine scrisori si creioane personalizate. Vor fi date celor din Pen Pal Club vineri, 1 martie, si luni, 4 martie. Va rog sa aveti raspunsurile pregatite pana in 10 martie.                                                                                                      prof. Diana Pitea

miercuri, 27 februarie 2013

Creatie

      Sa faci o creatie este minunat, creand ceva aparent inutil ma simt fericit. "E original, e creatia mea, nimeni nu a mai facut asa ceva, sunt mandru" imi spun.
Creatia este ca o lume noua, la inceput e intuneric peste tot. Dar, cu fiecare surubel si piulita pusa, inca o luminita apare si in noapte inca o stea rasare.
Cand totul are un sens si un loc isi gaseste, inchid ochii, si parca vad cum oameni apar si se straduiescdin rasputeri sa faca o casa unde sa traiasca fericiti, intr-o lume noua care prinde forma.
Cand  totul e gata, mai inchid o data ochii si privesc spre inima mea plina de bucurie si fericire, vad peste tot o metropola, un oras mare ,totul este plin de viata, in cele din urma deschid ochii fericit.
In final cand fericirea atinge apogeul ei imi vine o noua idee, mai frumoasa, mai indrazneata si distrug ce am creat. Cand vad o lume cum se scufunda si intra iar in intuneric am un sentiment de melancolie, dar sunt fericit ca va aparea o lume mai mare si mai frumoasa, dupa care totul o ia de la inceput.
Dar cu toate astea fiecare lume se poate gasi in inima mea, in forma ei de apogeu.
Ovidiu Sonea, clasa a VII a A

Manifest canin în sala de lectură

Asociaţia Red Panda, Compania de Teatru Replika, ANBPR (Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România), Asociaţia Animal Care – Austria şi Teatrul Luni de la Green Hours au lansat in aceasta seara de miercuri, 27 februarie, de la ora 18.00, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, programul educativ pentru copii intitulat „Manifest canin în sala de lectură”. „Proiectul  constă în prezentarea, în cadrul bibliotecilor publice partenere din România, a unui spectacol de teatru al cărui scop principal este sensibilizarea, conştientizarea şi responsabilizarea tinerilor în legătură cu problema câinilor fără stăpân. Spectacolul de teatru „Confesiunile unui câine” are ca subiect lecţiile de supravieţuire ale unui căţel, cu o poveste de viaţă care l-a făcut celebru. Mărturisirile personajului nostru sunt făcute cu înţelepciune, umor, ironie, autoironie, cu ceea ce am putea numi „mentalitate canină”. Muzica live, coregrafia şi videoproiecţiile aduc un plus de emoţie si originalitate spectacolului”, se arată într-un comunicat de presă remis de organizatori.
http://www.zi-de-zi.ro/manifest-canin-in-sala-de-lectura/
Peste 70 de elevi din scoala noastra (clasele V-VIII) au participat la acest eveniment.

vineri, 22 februarie 2013

Clasa a II a A : LA FERMĂ

Ferma  noastră!
Se iau nişte cunoştinţe,puţină îndemânare, multă răbdare, ,,se amestecă,, cu atenţie şi cu un strop de iubire, se presară niţică fantezie, se unge cu o fărâmă de imaginaţie , ,,se scoate,, pe un suport special pregătit şi gata-i...,,Ferma  noastră!,,
Sperăm să vă placă ,,reţeta noastră,, şi să o încercaţi şi voi.
Poftă bună la...lucru, vă urează elevii clasei aII-a A!
Înv. Zita-Kamelia Rusu

Activitati pentru zilele de sambata


marți, 19 februarie 2013

Concurs de desene: "Dincolo de cuvintele rostite"

 
"Dincolo de cuvintele rostite"
- nivelul I: prescolari:
- nivelul II: clasele I - IV;
- nivelul III: clasele V-VIII;
Din partea fiecarei scoli pot participa cu desene maxim 10 elevi
Fiecare elev va realiza un desen pe o foaie A4 sau A3 iar desenul va reflecta ce a insemnat o fapta de voluntariat pentru voluntar si beneficiarul actului respectiv. Lucrarile pot fi realizate in creion negru, creioane colorate sau acuarela. Nu sunt acceptate colaje.
Perioada de desfasurare: 20 februarie- 15 martie 
Lucrarile vor fi predate d-nei prof. Krisztina Enescu, consilierul educativ al scolii.

Concurs: "Scrisoare pentru prietenul meu"

Concursul "Scrisoare pentru prietenul meu"
-nivelul I: clasele III-IV;
- nivelul II: clasele V-VI;
- nivelul III: clasele VII-VIII;
Din partea fiecarei scoli pot participa maximum 2 elevi/nivel, cu cate o singura scrisoare fiecare.
Scrisoarea trebuie realizata pe o singura foaie A4 si va exprima gandurile elevului  fata de o persoana fata de care a facut o fapta de voluntariat. Lucrarea poate contine si simboluri sau desene.
Perioada de desfasurare: 20 februarie- 15 martie
Lucrarile vor fi predate (in plicuri separate) d-nei prof. Krisztina Enescu, consilierul educativ al scolii.

Criterii de evaluare:
- originalitate
- claritatea exprimarii
- incadrarea in specificul concursului
- respectarea conventiilor de redactare a unei scrisori
- aspectul estetic si stilistic
-unitatea compozitiei



luni, 18 februarie 2013

Arta florala din India

Mai multe clase din scoala noastra au avut astazi posibilitatea de a urmari o demonstratie de arta florala din India - decoratiuni realizate din hartie.
 

ZIUA PRESEDINTILOR AMERICANI: 18 februarie 2013

Clasa a VI aB a marcat ziua presedintilor SUA prin confectionarea CASEI ALBE - resedinta permanenta a presedintelui ales- in miniatura.

duminică, 17 februarie 2013

Statistica: vizitatorii blogului in ultima saptamana

Perioada: 10.02.2013- 17.02.2013
Afişări de pagină/ Ţară
România
2900
SUA
Graficul celor mai populare ţări printre cititorii blogului289
Republica Moldova
186
Ucraina
28
Polonia
18
Italia
Click here for more graphics and gifs!12
Olanda
11
Germania
10
Franța
6
Indonezia
6

vineri, 15 februarie 2013

Spectacol - Concurs: "Scoala 2 are talent"


            Imagini de la preselectii

"Scoala 2 are talent"
15 martie 2013, h 17:30
Palatul Culturii, Sala Mica
Prezentatori: Diana Sabau, Cosmin Kioran

Din program:

VA: Nasca Georgiana, Nicolici Dragos, Florea Silvan, Pavel Eduard - Indrumatori: Andrei Stangaciu, Theo Toganel

 VA, VII A: Dan Stefan, Sonea Ovidiu- Indrumatori: Gherman Filip, Truta Calin


VB: Iclanzan Denisa, Carlan Lavinia, Kulcsar Alexandra, Florea Fabiana - Indrumatori: Tatar Cristian, Prodan Ionut

VI A, VII A: Hancu Serafim, Hancu Justiniana- Indrumatori: Gorcea Andreea, Cont Paula

VI B: Chirtes Silviu, Pop Alex- Indrumatori: Kioran Cosmin, Cont Paula

VI B: Marginean Carla, Tarnavean Ilinca, Moldovan Denisa- Indrumatori: Moldovan Bianca, Pop Diana

VI B: Harpa Diana, Moica Briana- Indrumatori: Tatar Cristian, Harpa Alex

VII A: Pop Sergiu, Hancu Justiniana- Indrumatori: Gorcea Andreea, Sabau Diana

VII A: Dobrin Lusi, Reghian Ariana, Pintican Larisa, Socaciu Ana - Indrumatori: Moldovan Bianca, Pop Diana

VII B: Badoi Bianca, Zahan Mara, Panesiu Loredana- Indrumatori: Gorcea Andreea, Cont Paula

Trupa de dans a scolii
VA ASTEPTAM!
ORGANIZATORI: clasa a VIII a A
COORDONATORI: prof. Baciut Codruta
prof. Pitea Diana
prof. Enescu Krisztina
prof. Nemes Minodora

Preselectii "Scoala 2 are talent"





joi, 14 februarie 2013

Scoala 2 Are Talent

Click here for more graphics and gifs!
Preselectie "Scoala 2 are talent"- vineri, 15 februarie, h 17:30-19:00
Locatie: sala de sport a scolii

1¬ V A: Nasca Georgiana, Mironiuc Mara, Cocan Raluca- sceneta
2¬ VA: Sarb Andrei, Nicolici Dragos, Florea Silvan, Pavel Eduard- sceneta
3¬ VA: Sarbu Daniela, Marginean Larisa, Dan Stefan- sceneta
Click here for more graphics and gifs!4¬ VB: Olar Sergiu, Mucenic Andrei, Bogza Madalina- sceneta
5¬ VB: Iclanzan Denisa, Carlan Lavinia, Kulcsar Alexandra, Florea Fabiana- sceneta
6¬ VI A: Hancu Serafim- cantec
7¬ VI B: Chirtes Silviu, Pop Alex- sceneta
8¬ VI B: Marginean Carla, Tarnavean Ilinca, Moldovan Denisa- dans modern
9¬ VI B: Harpa Diana, Moica Briana- dans + sceneta
10¬ VII A: PopSergiu, Hancu Justiniana- sceneta
11¬ VII A: Dobrin Lusi, Reghian Ariana, Pintican Larisa, Socaciu Ana- dans modern
12¬ VII A: Sonea Ovidiu- magie
13¬ VII B: Badoi Bianca, Zahan Mara- cantec (+chitara)
14¬ VII B: Cheteg Sabin- cantec
15¬ VII B: Panesiu Loredana, Zahan Mara- sceneta, improvizatie
Click here for more graphics and gifs!

Clasa I B la Praid si la scoala



Sfantul Valentin la ora de lb. franceza: V A si VIII B

 


245 mesaje

In cutia de Sfantul Valentin, elevii scolii noastre au introdus 245 mesaje. Acestea au ajuns la destinatari astazi, 14 februarie, intre orele 11-13, prin mesageri din clasele a VIII a A si a VIII a D.
Click here for more graphics and gifs!

miercuri, 13 februarie 2013

luni, 11 februarie 2013

Tricouri noi

 In urma Targului de Craciun, Scoala 2 s-a imbogatit cu suma de 3400 lei. Una dintre dorintele comune ale elevilor a fost cumpararea unor tricouri pentru jocurile pe echipe la educatie fizica.


sâmbătă, 9 februarie 2013

Valentine's Day Letter Box

Dragi elevi,
Click here for more graphics and gifs!se apropie Ziua Indragostitilor. Ca in fiecare an, pregatim si de aceasta data o cutie pentru mesaje de prietenie/iubire. Elevele clasei a VIII a B deja lucreaza la confectionarea ei si cu siguranta ne vor surprinde. Cutia va fi expusa pe coridorul Scolii 2 marti, 12 februarie; joi, 14 februarie,  la ora 11 cutia va fi deschisa iar mesajele vor fi distribuite catre destinatari.  

Valentine's Day Online Game

Joc amuzant online, in limba engleza: te potrivesti cu alesul/aleasa? Fa un test al numelor, zodiacul fiecaruia si zilele voastre de nastere, pe:
Incarcarea jocului dureaza maxim un minut. Enjoy!

Advertisements- VIIth A and VIIth B


vineri, 8 februarie 2013


Valentine's Day: 14 februarie
Legenda
Era odata un împărat roman: Claudiu al II-lea. In locul luptei, soldatii sai  preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. In consecinta, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați.
Valentin, care era un preot crestin, a căsătorit în secret cupluri.
Intr-un final, Claudiu l-a găsit, l-a arestat si l-a încurajat să renunțe la creștinism și să devină un soldat roman. Cand Valentin a refuzat, a fost întemnițat și condamnat la moarte. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind "Adu-ți aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în jurul anului 270. Nu se cunosc toate detaliile.
Click here for more graphics and gifs!


Sarbatorita in:

Franta: este sarbatorita ca în restul țărilor occidentale
Danemarca si Norvegia: “Valentinsdag” nu este sărbătorită pe o scară largă
În Suedia este numită ziua tuturor inimilor . Nu este o sărbătoare oficială.
In Slovenia Sf. Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele și florile încep să crească. Ziua îndrăgostiților a fost sărbatorită ca ziua în care încep lucrările în vii și pe câmpuri. Este de asemenea spus ca păsările se căsătoresc în această zi.
În România, sărbătoarea tradițională e Dragobetele in 24 februarie. Este numit după un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia.
Turcia:  Valentine's day este numai Sfantul Gregor care se traduce în Ziua Inimilor Dragi- o zi dedicată iubirii și are loc pe 17 februarie.
În Egipt este o altă zi a iubirii pe data de 4 noiembrie, numită ziua iubirii egiptene.
În Brazilia, ziua iubitului/iubitei este sărbătorită pe 12 iunie când cuplurile își dau cadouri: ciocolată, felicitări și de obicei un buchet de flori.
În Columbia, ziua iubirii și a prieteniei este sărbătorită în a treia vinere și sâmbătă din septembrie. Se ofera cadouri secrete (de tipul Mos Craciun)
În Mexic, ziua iubirii și prieteniei este sărbătorită asemănător ca în Columbia dar pică in altă dată.
In Japonia mai mult femeile și mai puțin bărbații dăruiesc bomboane, ciocolată și flori. A devenit ca o obligație ca multe femei să dăruiască ciocolată tuturor colegilor bărbați. În Japonia este cunoscut ca giri-choko, de la cuvintele giri – obligație și choko – ciocolată. Insa, in 14 martie bărbații sunt așteptați să întoarcă favorul celor care le-au dat ciocolate de Ziua Îndragostiților.

Promovabilitatea la Simulare: 57,8%

Simularea examenelor naţionale la Limba şi literatura română s-a derulat în 164 de unităţi şcolare. Pe datele existente până acum, din 115 unităţi de învăţământ, procentul de promovabilitate este de 53,26% la Simularea examenului de Bacalaureat şi 57,8% la Simularea Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, respectiv, 72,14% în mediul urban şi 43,45% în mediul rural.
Puncte forte
Elevii, profesorii şi părinţii consideră benefică iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş de a organiza Simularea examenelor naţionale, deoarece le oferă elevilor posibilitatea de a fi evaluaţi şi de a se autoevalua din timp, în vederea obţinerii progresului şcolar. S-a realizat respectarea condiţiilor de examen, în majoritatea unităţilor de învăţământ, familiarizarea elevilor cu condiţiile de examen, informarea părinţilor despre rezultatele obţinute de elevi prin organizarea de lectoratelor cu părinţii. “Prezenţa elevilor într-un număr foarte mare este un punct forte, în majoritatea unităţilor de învăţământ, prezenţa a fost 100%. O prezenţă semnificativă s-a înregistrat inclusiv la învăţământul seral  sau fără frecvenţă”, a declarat Maria Kozak, inspector şcolar pentru Limba şi literatura română.
Puncte slabe
“Ca puncte slabe, identificăm faptul că profesorii şi elevii îşi exprimă dezamăgirea şi dezacordul în legătură cu elaborarea subiectelor de Bacalaureat, diferenţiate în funcţie de profil, deoarece în programa şcolară, conţinuturile sunt aceleaşi în ambele profiluri, real sau uman. S-au exprimat grave carenţe în exprimarea elevilor nevorbitori nativi de limbă română, existând elevi care nu au ajuns la un nivel intermediar de comunicare, fapt care îngreunează procesul de predare – învăţare, drept urmare, aceşti elevi nu înţeleg cerinţele subiectului”, a adăugat Maria Kozak. De asemenea, există unităţi şcolare unde nu s-au respectat condiţiile de examen impuse de Inspectoratul Şcolar Judeţean. În unele cazuri, evaluarea lucrărilor s-a făcut de către profesorul de la clasă, lucrările nefiind distribuite tuturor membrilor catedrei de limba română din şcoală.

joi, 7 februarie 2013

CONCURS: "SCOALA 2 ARE TALENT"

INDRUMATORI: prof. Baciut Codruta
prof. Enescu Krisztina
prof. Nemes Minodora
prof. Pitea Diana

Cangurul Lingvist Engleza-Germana

In scoala noastra, in aceasta dimineata, a avut loc concursul Cangurul Lingvist Engleza- Germana, la care au participat 73 elevi. Durata efectiva a concursului a fost de 1 ora. Subiectele au constat din intrebari cu variante de raspuns atat de limba engleza/germana cat si de cultura generala. Rezultatele vor sosi in scoala in luna aprilie insa vor putea fi vizualizate mai repede ( in luna martie) pe pagina web www.cangurul.ro, utilizand parola marcata pe foaia de concurs.

miercuri, 6 februarie 2013

CONCURS DE DESEN

Dragi elevi!
Firma TRIPLAST SRL din Tg. Mureș a donat școlii noastre trei tomberoane pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile. Sperăm că această inițiativă din partea școlii va fi sprijinită de voi; astfel, orașul nostru va fi putin mai curat și mulțumită vouă.
Scopul concursului este: transformarea acestor tomberoane ”serioase”, fără ”personalitate” în niște obiecte atrăgătoare, vesele.
Așteptăm planuri colorate în mărime A4, dintre care vom selecta cele mai reușite 3 lucrări (urmand ca tomberoanele sa fie pictate dupa modelele de pe hartii.) Pot participa echipe formate din trei membri. Termenul limită de predare a lucrărilor este 12 februarie.
Succes!

                                                                     Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 2

In Sulina

One evening me and my family went to Sulina. In the  morning we took breakfast at a beautiful stone table. Then we stopped to visit the city Braila. There I saw a well of flowing water and a clock tower. Then we went to see the Danube, which is an emerald river of Romania. We walked about 15 minutes and travelled by ferry. Then we slept at Cocos Monastery. The next day we went to visit monasteries Saon and Celic-Dere, then we spent the afternoon at the Aquarium in Tulcea, where we saw different species of fish: large and small. The evening ended with a visit to the monument Penes turkey, Tulcea, built in honor of the heroes of the first World War. The very next day we boarded a boat that went to Sulina. After a 4 hour trip, we arrived in Sulina, we checked in and soon we were all on the beach. We enjoyed all the trips by motor boat on the Danube channel. In this way, I had the chance to see what we had learnt at Biology and Geography: water lilies and an island turned into a paradise for birds. I had the opportunity to swim at the place where the Danube flows into the Black Sea, which gave us a memorable sunset view.
It was a blessed week full of wonderful memories!
Carina Moldovan, class Vth A