joi, 24 aprilie 2014

"Ziua Pământului" la clasa a III a A

Elevii clasei a III- a A au sărbătorit azi ,,Ziua Pământului,, alături de toate celelalte clase și cadrele
didactice din școală . S-au pregătit pentru acest eveniment confecționând stegulețe, scriind mesaje,
purtând tricouri albe, atrăgând astfel atenția asupra necesitații păstrării ,,curățeniei,, planetei.
Prof. înv. primar: Zita-Kamelia Rusu


Joi, 24 aprilie 2014 - activitate la nivel de scoala: Ziua Pamantului

marți, 22 aprilie 2014

"Scoala Altfel" la clasa a III a A


Prima zi din săptămâna ,, Şcoala altfel- Să ştii mai multe, să fii mai bun!’’ a debutat cu activităţi sportive.
În prima parte am desfăşurat cu clasa jocuri în echipe, individuale, concursuri.
Băieţii au jucat fotbal, iar fetele au sărit coarda, au învârtit cercul, au sărit elastic.
Concursurile le-am desfăşurat cu fetele.
A doua parte s-a desfăşurat tot în curte alături de toţi elevii şcolii. Şcoala participă la un proiect naţional ,, Cu sportul împotriva drogurilor’’.Toţi elevii în frunte cu cadrele didactice, dar nu numai, au participat la un program de aerobic condus de  prof . Enescu K şi Nemeş M..
După încheierea programului am intrat în clasă,  am colorat desene legate de sport şi am alcătuit un panou,, Sport şi sănătate ’’.


A doua zi din săptămâna Scoala Altfel a fost dedicată activităţilor matematice.
S-a desfăşurat concursul ,, Fii inteligent la matematică’’.
După concurs am desfăşurat o activitate matematică pe echipe,,Echipa florilor’’, ,, Echipa Fluturilor’’, ,, Echipa frunzuliţelor’’. Am format 3 echipe de câte 7 elevi.
Au avut de trecut 7 probe. Probele au fost variate- de la rebus la expresii matematice, reolvări de probleme diverse, alcătuiri de probleme după diferite cerinţe. Dacă realizau sarcina primeau o recompensă o floare de măr, o frunzuliţă sau un fluturaş. Cu aceste recompense aduceau la viaţă o crenguţă de măr.
,, Echipa frunzuliţelor’’ a fost câştigătoare, realizând corect toate sarcinile.
Cunoştinţele matematice au dat viaţă crenguţei noastre.
Prin această activitate elevii şi-au dat seama că mai au de perfectat activitatea în grup. Au învăţat să ceară şi să ofere ajutor, să nu cedeze uşor în faţa greutăţilor, că împreună au mai multe şanse de izbândă, că fiecare trebuie să participe activ,că fiecare are câte ceva de învăţat.


A treia zi din această săptămână a fost dedicată atelierului creativ ,, Creative workshop’’ 
în cadrul centrului cultural,,Deus Providebit’’. 
Elevii au participat la 4 ateliere: 
- Pictarea ouălor- magnet 
- Decorarea turtei dulci 
- Animăluţ din pompon 
- Realizarea brăţării din şiret 
Au fost activităţi plăcute, cu tematică pascală care au plăcut mult elevilor. 
Au avut ocazia să înveţe lucruri noi, să-şi cultive răbdarea şi să-şi dezvolte îndemânarea. 
Lucrurile realizate au fost duse acasă . Elevii au fost mândri de ce au realizat. 
Organizatorii au pus la dispoziţia copiilor tot ce trebuie( materialele, ustensilele de lucru) 
şi au îndrumat şi ajutat la nevoie. 
Toţi elevii clasei au fost prezenţi la atelier. 
































A patra zi din această săptămână a fost dedicată vizitei la Muzeul de Ştiinţe Naturale din 
Tg-Mureş. 
Am participat la un atelier de lucru tematic. Organizatorii au pus la dispoziţia elevilor 
materialele şi ustensilele de lucru necesare realizării unui tigrişor. 
Elevii au ascultat cu atenţie explicaţiile date cu privire la etapele de lucru, apoi cu 
nerăbdare s-au apucat să realizeze fiecare tigrişorul său. Multă voie bună la această activitate 
care s-a încheiat cu succes, sala umplându-se cu...tigrişori nostimi. 
După activitatea aceasta plăcută a urmat vizitarea muzeului. Însoţiţi de ghid am parcurs 
cu curiozitate şi interes sală după sală ascultând cu atenţie informaţiile date . 
A fost o zi plină din care elevii au avut posibilitatea de a învăţa multe. 
Toţi elevii clasei au fost prezenţi şi s-au implicat în activităţile desfăşurate. 
































A cincea zi din această săptămână a fost dedicată activităţii cultural- educative. 
Pentru desfăşurarea acestei activităţi ne-am deplasat la sediul Ansamblului Profesionist ,, 
Mureşul’’. 
În hol am avut ocazia de a admira frumoase costume populare românești din diferite 
zone ale țării, dar și costume populare specifice diferitelor etnii. 
Spectacolul a cuprins suite de jocuri populare , cântece populare, prezentarea 
instrumentelor din orchestră și a costumelor populare purtate de interprete. 
Aplauzele au răsplătit măiestria interpretărilor, sunând prelung după evoluția Teodorei, 
eleva școlii noastre. Am petrecut momente plăcute fiind încântați de tot ce am văzut , auzit și 
învățat. 


Prof. înv. primar: Zita-Kamelia Rusu 

luni, 14 aprilie 2014

Cu sportul impotriva drogurilor

                                                                                              


In ziua de luni, 7 aprilie 2014, a avut loc activitatea la nivel de scoala "Cu sportul impotriva drogurilor". Elevii au fost rugati sa poarte echipamentul de sport si intreaga zi a fost dedicata activitatilor sportive.

vineri, 11 aprilie 2014

Excursie tematica de 3 zile: 9-11 aprilie


In cadrul saptamanii Scoala Altfel, 80 de elevi din scoala noastra - clasele a V a A si B, clasele a VI a A si B si clasa a VII a B - au participat la excursia tematica "Dezvoltarea increderii in fortele proprii si a spiritului de echipa". 

Desi vremea nu a fost mereu de partea noastra, elevii s-au putut bucura de diverse activitati cum ar fi tiroliana, platforme maritime, tir cu arcul, curs autonom la mare inaltime si lazi. In acest an, recordul la stivuit lazi este detinut de Ilinca Tarnavean din clasa a VII a B care a reusit sa formeze un turn din 23 de lazi. Felicitari!!!
Echipa satului de vacanta Integro ne-a incantat si de aceasta data cu mancarea deosebita pe care ne-a preparat-o si cu atmosfera destinsa pe care a creat-o.

marți, 8 aprilie 2014

"Universul caragialian în transpunere scenică- lumea schiţelor" la clasele a V a A si B

,,Spelling Bee’’


                  Concurs de Limba Engleză
                              ,,Spelling Bee’’
        Săptămâna “Şcoala Altfel”- Să ştii mai multe, să fii mai bun” a debutat la Palatul Copiilor din Tg. Mureş cu o activitate extracurriculară  deosebit de importantă: Concursul Judeţean de Limba Engleză “Spelling Bee”. Concursul se află la cea de-a treia ediţie şi a fost iniţiat de Cercul de Cultură şi Civilizaţie engleză de la Palatul Copiilor  în colaborare cu Colegiul Naţional “Unirea”, la nivelul claselor a V-a şi a VI-a. Concursul pune accentul pe pronunţarea corectă a cuvintelor în limba engleză.
          Această competiţie a fost concepută iniţial sub forma unui Concurs Pilot, la prima ediţie , când au participat doar două  şcoli, în cadrul unui parteneriat între Paltul Copiilor din Tg. Mureş şi Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul”. La a doua ediţie, cea de anul trecut, participarea a fost îmbunătăţită prin implicarea a cinci şcoli, iar din anul acesta, concursul a devenit judeţean, cuprinzând elevi din 15 şcoli, peste 130 de copii, nu numai din şcolile din oraş, ci şi din şcoli din Reghin, Sântana şi Cristeşti.
        Fiindcă acest concurs s-a  desfăşurat pe nivele, clasa a V-a şi clasa a VI-a, au fost constituite două Comisii de jurizare  alcătuite din profesori din şcoli diferite. Juriului i-a fost foarte greu să departajeze elevii, întrucât aceştia au fost foarte bine pregătiţi, dar unii au reuşit să-şi stăpânească mai bine emoţiile, au fost mai hotărâţi în pronunţarea unor cuvinte în limba engleză şi, evident au câştigat.
          Participanţii la Concurs au fost organizaţi în  câte cinci grupe şi fiecare grupă a trecut pe la celelalte cercuri, unde au participat la activităţi de câte 40 de minute, la artă textilă, automodele, automodele, construcţii electronice, judo, pictură, dans, tenis de masă, pe lângă obligativitatea de a participa în cadrul grupei, la concursul propriu-zis de limba engleză.
           Şcoala noastră a fost şi ea reprezentată de un număr de 14 elevi. Deşi numai unii au luat premii, trebuie felicitaţi toţi cei care au răspuns acestei “provocări”. Pentru elevii claselor a V-a Concursul a însemnat o primă participare, destul de “neîndrăzneaţă”, iar elevii claselor a VI-a au posibilitatea să se prezinte în anul următor, în luna ianuarie, la Concursul “Keep in touch” ce se va desfăşura la Şcoala Gimnazială “Al. Ioan Cuza”, la nivelul claselor VII- VIII. Le urăm de pe acum “multă strădanie şi succes”.
                                                         Prof. Codruţa Băciuţ

               Concursul de limba engleză “Spelling Bee”

Astăzi, 7 aprilie 2014 în jurul orei 9.00 s-a desfăşurat  Concursul Judeţean de Limba Engleză ,,Spelling Bee”, aflat  la a 3-a ediţie. Participanţii la acest concurs au fost elevii claselor a V-a şi a VI –a din câteva şcoli din judeţ. Coordonatoare au fost doamnele profesoare Melania Şandor  de la Palatul Copiilor şi doamna profesoară Pintilie Tunde, de la Colegiul Naţional “Unirea”.
          Obiectivele concursului: îmbunătăţirea pronunţiei în limba engleză; dezvoltarea spiritului competitiv al elevilor; Stimularea
competitivităţii, a creativităţii şi a imaginaţiei elevilor; realizarea unei expoziţii cu lucrările participanţilor au stat la baza realizării acestei competiţii.
    Concurenţii sunt stâpâni pe ei, dar întotdeauna unii se simt emoţionaţi.       După ce au fost împărţiţi în grupe de 13 până la 17  elevi, au intrat în săli, unii la concurs, alţii la activităţi şi ateliere distractive. Emoţia s-a putut simţi din spatele uşii închise.
    După ce o grupă termina concursul, rămânând minimum  doi
finalişti, întreaga grupă se îndrepta spre atelierele distractive făcând ‘’rocada’’ cu celelalte grupe care s-au distrat şi au intrat calmi în sală.
   
         Iată un interviu cu doamna Iolanda Cătinean, director  al  Palatului Copiilor:
Reporter : Ce credeţi despre acest concurs?
D-na dir: Este o bună oportunitate pentru elevi de a exersa limba engleză şi de a “evalua” nivelul la care a ajuns fiecare dintre participanţii la concurs.
Reporter :Cum v- aţi manifestat când aţi aflat că Palatul Copiilor va găzdui acest concurs ?
D-na dir.: M-am simţit foarte încântată şi mândră de profesorii din Palatul Copiilor,  pentru că au avut ideea şi curajul de declanşa un asemenea concurs în această locaţie.
  
         Şi unul cu doamna Diana Pitea, profesor de limba engleză, reprezentantă a Comisiei de jurizare de la clasa a V-a :
Reporter : În ce fază se află concursul în momentul de faţă?
D-na prof.: Concursul se află la a 4-a grupă din 5, după care urmează finala la care participă 10 concurenţi care vor primi  câteva cuvinte la prima vedere. Concurenţii sunt foarte bine pregătiţi.
Reporter : Cum s-a desfăşurat concursul până acum?
D-na prof.: Concursul s-a desfăşurat conform graficului (foarte bine).
Reporter: Vă mulţumesc pentru acest interviu.
        Şi  un alt interviu cu doamnele profesoare coordonatoare ale concursului, doamna  Melania Şandor, de la Palatul Copiilor  şi  doamna Pintilie Tunde, de la Colegiul Naţional “Unirea”.
Reporter : Cum v- a venit ideea pentru acest concurs?
D-na Şandor M : A început acum 3 ani pentru clasele a 5-a şi a 6-a, deoarece nu existau concursuri suficiente pentru aceste clase.
Reporter : Câţi copii s-au înscris la acest concurs?
D-na Şandor M : Aproximativ 150 de copii , 88 din clasa a VI-a şi 64 din clasa a V-a.
Reporter : Câţi finalşti aţi avut?
D-na Şandor M : A fost un număr  de 10 finalişti dintre care locurile 1;2;3 la cls. a V-a, iar la clasa a VI -a 2 copii pe locul 1;1 copil pe locul 3 şi 7 menţiuni.
Reporter : Cum s-au prezentat copiii la concurs?
D-na Şandor M : Au fost foarte bine pregătiţi şi eu cred că s-au simţit bine.
    Un ultim interviu cu unul dintre participanţi: Toncean Mihai, elev în clasa a VI-a.
Reporter : Cum te-ai simţit la începutul şi pe parcursul concursului?
Mihai : La începutul concursului m-am simţit emoţionat, dar totuşi înflăcărat ca să particip. La mijlocul concursului m-am calmat şi am lăsat mintea să gândească limpede.
Reporter : Ai trecut mai departe?
Mihai : Nu, deoarece m-am pregătit  pentru concurs destul de târziu.
                                                                                         A consemnat,
                                                    Dragoş Nicolici- jurnalist la Palatul Copiilor


*În săptămâna “Şcoala Altfel” le doresc mult succes celor care ne reprezintă la Concursurile şi Olimpiadele Naţionale, iar tuturor celorlalţi elevi, multă relaxare în activităţi extraşcolare plăcute şi atractive.

                                                                           Prof. Codruţa Băciuţ

luni, 7 aprilie 2014

Icoane pe sticla la clasa a VI a A

Indrumati de d-na prof. de religie Muntean Corina, elevii clasei a VI a A au realizat icoane pe sticla deosebite, care au fost expuse in sala de clasa insa au putut fi admirate si la sediul publicatiei Cuvantul Liber.