duminică, 29 noiembrie 2015

”Biblioterapia Prichindeilor: lectură publică pentru copii”



 


"Astăzi (25 noiembrie) am avut o întâlnire mai aparte: am povestit cu prichindeii din clasa I de la Şcoala Gimnazială „Dr. Bernády György”. A fost într-adevăr o experiență, am învățat unii de la alții multe lucruri și suntem nerăbdători să continuăm parteneriatul.

Felicit Biblioteca Județeană Mureș și Organizația „Salvaţi Copiii” pentru inițiativa proiectului ”Biblioterapia Prichindeilor: lectură publică pentru copii”, proiect pe care l-am lansat astăzi prin citirea unei povestioare acestor copii minunați și îi invit pe toți copiii, învățătorii și părinții, deopotrivă, să se implice în dezvoltarea personală prin lectură."
Presedinte Consiliul Judetean Mures,
Ciprian Dobre

Proiecte la limba franceza- clasa a VII a B




vineri, 20 noiembrie 2015

Mângâierea clipei

Din anul acesta, la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian”a fost iniţiat Concursul  Municipal de Interpretare Artistică din opera poeţilor mureşeni, sub genericul „Mângâierea clipei- versuri rost(u)ite cu sufletul”.

          Şcoala noastră a fost reprezentată de elevi care au concurat la nivelul I- clasa a VI-a A şi la nivelul II- clasele a VII-a A şi a VIII-a B. Recitările lor au fost răsplătite cu diplome şi cărţi din partea juriului. 
Premiile au fost următoarele:

La nivelul I :
Premiul I – Gabor Anda Sorana- clasa a VI- a ;
Premiul special- Galiţ Sergiu Andrei- clasa a VI-a ;
Menţiune- Najar Yasmine Maria- clasa a VI-a .

La nivelul II :
Premiul III- Şerban Sebastian – clasa a VII-a;
Menţiune- Cârlan Lavinia şi Iclănzan Denisa- clasa a VIII-a.

Pentru momentul artistic „Lacrima”- elevii de la nivelul II au obţinut un premiu special şi ropote de aplauze.

Îi felicit pe toţi participanţii, sunt mândră de prestaţia lor şi le doresc mult succes în continuare!

                                                                                                              Prof. Codruţa Băciuţ

joi, 12 noiembrie 2015

Educatie rutiera

Micuții elevi din clasa pregătitoare A învață  regulile de circulație prin cântece, poezii și activități practice, activități care le fac o mare plăcere.

  
   Semaforul
                        Rusu Zita- Kamelia

                                              
Nu e om, dar stă-n picioare,                                              
De asemeni doi ochi are
Şi veghează trecerea
Să nu se-ntâmple ceva.

Când deschide roşul ochi
El îţi spune:,,Stai pe loc!”
Te invită-autoritar
Să te-opreşti pe trotuar.

Tu atent să urmăreşti
Maşinile ce-n grabă trec.
Ochiul verde de-l deschide
Poţi să treci şi tu, copile!

vineri, 6 noiembrie 2015

Campanie de prevenire a victimizarii tinerilor

Joi, 5 noiembrie 2015, Fundaţia Transilvană Alpha a derulat în scoala noastra campania de prevenire a victimizării tinerilor ”Succes și independență în siguranță”.

Clasele la care s-a desfasurat campania sunt: 5A, 5B, 5D, 6A, 6C, 7A, 7B, 7C, 7D, 8A si 8C.
Campania se desfășoara  în 17 școli gimnaziale și licee din municipiile Tîrgu-Mureș și Târnăveni (10 – Tîrgu-Mureș; 7 - Târnăveni). Acțiunile de prevenire au loc la sediile unităților școlare și sunt derulate de specialiști ai organizațiilor partenere în proiect și de voluntari.
În cadrul fiecărei unități de invățământ vizate sunt derulate timp de o zi activități interactive care ating în total cinci teme:
1.    Delincvența juvenilă în școli
2.    Bullying-ul
3.    Măsuri de protecție împotriva infracționalității stradale
4.    Protecția tinerilor împotriva traficului de persoane
5.    Măsuri privind protejarea tinerilor de pericolele din mediul virtual 
Scopul campaniei este de a spori gradul de conștientizare al elevilor cu privire la situațiile de risc ce pot apăra atât în incinta școlilor cât și pe stradă dar și în mediul virtual, în special prin intermediul rețelelor de socializare. 

Le multumim celor de la Fundatie si ii mai asteptam la noi in scoala!