În tradiția activităților și a manifestărilor dedicate limbii române, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul", a organizat Concursul Județean pentru elevii de gimnaziu „Limba română este patria mea", ediția a XII-a. Desfășurat sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Mureș, concursul i-a invitat în competiție pe elevii iubitori de limbă română din clasele V-VIII, vizând toate compartimentele limbii: fonetică, vocabular, gramatică, semne de ortografie și de punctuație. Suntem mulțumiți că la această ediție au participat 330 de elevi de la majoritatea școlilor din județ. Ne încurajează prezența participanților în număr așa de mare, ne mulțumesc rezultatele obținute și ne fericește interesul elevilor și al profesorilor pentru această competiție.
În ultimii ani, conceperea subiectelor s-a făcut pe baza unor texte suport, scrise de autori care au influențat soarta literaturii române. Anul acesta, am ales texte din lirica lui Grigore Vieru. Se împlinesc optzeci de ani de la nașterea scriitorului (1935-2009) și ne-am gândit că în felul acesta aducem un omagiu celui care a luptat pentru unirea cu Patria-mamă. „Să fie acesta semnul nostru de prețuire pentru poetul care ne-a reamintit Ci doar în limba ta / Durerea poți s-o mângâi / și bucuria / S-o preschimbi în cânt. Să fie acesta semnul nostru de respect pentru poetul care a iubit limba română cu disperarea celui care mereu a tânjit la ea ca la fructul interzis și-a considerat-o Limba cea de-acasă, Limba cea din țară, Mamă și copilă și crăiasă, Mamă și regină și Fecioară. Să-l purtăm în gândurile noastre și pentru cele trei mari iubiri ale lui în care și noi am fost cuprinși: mama, patria și limba română", Rozalia Truța.
Festivitatea de premiere a avut loc în 12 mai a.c., iar invitații de onoare au fost Nicolae Băciuț, poet mureșean, și Rozalia Truța, profesor inițiator al Concursului „Limba română este patria mea". Momentul artistic a debutat cu recitare de poezie, a continuat cu dans popular, iar apoi au fost reprezentate două scenete. Luând cuvântul, d-na Rozalia Truța și-a exprimat dorința ca fiecare ediție a Concursului să amintească elevilor că „exprimarea de sine, adică oglindirea în exterior a ceea ce este trăire și gând în interiorul nostru, se face cel mai bine și cel mai ușor prin cuvânt; și, cum gândurile noastre sunt atât de profunde, iar trăirile atât de variate, esențiale îi sunt omului nuanțele de înțeles". În deplasările făcute de Grigore Vieru în România, acesta s-a oprit și la Tg.-Mureș, unde s-a cunoscut cu Nicolae Băciuț, care a împărtășit celor prezenți formula de adresare: „frate Grigore" și „frate Nicolae". Poetul mureșean a mai mărturisit că nu știe să existe un imn mai frumos închinat Transilvaniei decât cel hărăzit de scriitorul basarabean „Transilvanie, Transilvanie, / Vatră caldă, luminoasă/Ca litania, ca litania/De străveche și frumoasă".
Emoția momentului a continuat cu premierea elevilor câștigători ai ediției a XII-a a Concursului „Limba română este patria mea", ale căror nume le expunem după cum urmează:
Clasa a V-a:
Premiul I: Manoilă Dragoș, Șc. Gimn. Dacia, Prof Mihaela Rusu; Premiul II: Găbureac Diana, Șc. Gimn. „Europa", Prof Însurățelu Mihaela; Premiul III: Ghiurca Bianca, Șc. Gimn. Șăulia, Prof Potcoavă Diana; mențiune: Pușcaș Mihaela Adelina, Șc. Gimn. „Liviu Rebreanu", Prof Prigoană Alina; Roman Daria, Șc. Gimn. „Romulus Guga", Prof Văidean Claudia; Simon Maria, Șc. Gimn. „Sfântu Gheorghe", Prof Frenț Laura; Farcaș Cezara, Șc. Gimn. „Mirona" Reghin, Prof Danciu Adina; țăran Liviu, Șc. Gimn. Dacia, Prof Mihaela Rusu; Pirlea Bianca, Șc. Gimn. „Al. I. Cuza"; Dascălu Laura-Maria, Șc. Gimn. „Europa", Prof Însurățelu Mihaela; Grecu Diana, Șc. Gimn. „Mirona" Reghin, Prof Danciu Adina; Tudor Mihnea, Șc. Gimn. Dacia, Prof Mihaela Rusu; Mureșan Andrei, Șc. Gimn. „Friedrich Schiller", Prof Stana Mariana; Pușcaș Noemi, Șc. Gimn. „George Coșbuc", Prof Bako Monica; Burdulea Cristiana, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Borșuc Carmina, Șc. Gimn. „Mirona" Reghin, Prof Danciu Adina;
Clasa a VI-a:
Premiul I: Crișan Diana, Șc. Gimn. „Mirona" Reghin, Prof Pârâianu Zoe; Premiul II: Suciu Denisa, Șc. Gimnazială Nr. 7, Prof Nistor Adriana; Premiul III: Ardelean Alexandra, Șc. Gimn. „Romulus Guga", Prof Văidean Claudia; Loghin Claudiu, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Sfîriac Ariana, Șc. Gimn. „Al. I. Cuza", Prof ; mențiune: Hegyi Iulia , Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Hintea Paula, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Șerban Sebastian, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Vlad Anca, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Berariu Iulia, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Baci Oana, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Budău Paul, Șc. Gimn. „Al. I. Cuza"; Man Cristina, Șc. Gimn. „Al. Ceușianu" Reghin, Prof Cengher Valentina;
Clasa a VII-a:
Premiul I: Pap David, Col. Naț. „Al. Papiu Ilarian", Prof Marian Raluca; Premiul II: Colceriu Carmen, Col. Naț. „Al. Papiu Ilarian", Prof Marian Raluca; Florea Georgiana, Șc. Gimn. „Serafim Duicu"; Premiul III: Robu Răzvan, Șc. Gimn. „Friedrich Schiller", Prof Ujică Adriana; mențiune: Ceontea Vlad, Șc. Gimn. „Liviu Rebreanu", Prof Todoran Simona; Mărcuș Denisa, Șc. Gimn. „Al. Ceușianu" Reghin, Prof Iacob Stela; Scurtu Paul-Ștefan, Șc. Gimn. „Europa", Prof Însurățelu Mihaela; Marc Dalia, Șc. Gimn. „Nicolae Bălcescu"; Papuc Daria, Șc. Gimn. „Nicolae Bălcescu"; Lazin Anca, Șc. Gimn. „Romulus Guga", Prof Căpâlna Iulia; Pastia Ilinca, Șc. Gimn. „Romulus Guga", Prof Căpâlna Iulia; Pintea Răzvan, Col. Naț. „Al. Papiu Ilarian", Prof Moldovan Florina; Sîrbu Vlad, Șc. Gimn. „Europa", Prof Însurățelu Mihaela; Suciu Maria, Șc. Gimn. „Europa", Prof Însurățelu Mihaela; Ștefan Maria, Șc. Gimn. „Pogăceaua", Prof Ormenișan Ana Maria; Brudan Alexandra, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Morar Crina, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Pavel Antonia, Șc. Gimn. „Nicolae Bălcescu";
Clasa a VIII-a
Premiul I și P.S.: Feier Teodora, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Premiul I: Moldovan Cristian, Șc. Gimn. Dacia, Prof Mihaela Rusu; Premiul II: Mureșan Teodora, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Pișcu Andra Ioana, Șc. Gimn. „Liviu Rebreanu", Prof Prigoană Alina; Premiul III: Truța Diana, Col. Naț. „Al. Papiu Ilarian", Prof Moldovan Florina; ; Bucșea Maria, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Todea Alexandru; Zamfir Bianca, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Todea Alexandru; mențiune: Hagymas Alexandra, Șc. Gimn. „Al. Ceușianu" Reghin, Prof Pop Monica Dorina; Cățenaș Alexandra, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Cengher Andrei Florin, Șc. Gimn. „Romulus Guga", Prof Văidean Claudia; Gurghian Vlad, Șc. Gimn. „George Coșbuc", Prof Bako Monica; Dinu Ioana, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Todea Alexandru; Șova Adelina, Șc. Gimn. „Mihai Viteazul", Prof Codarcea Oana; Pilcă Tudor, Șc. Gimn. „Mirona" Reghin, Prof Danciu Adina; Șărban Denisa, Șc. Gimn. „Tudor Vladimirescu"; Stoicescu Robert, Șc. Gimn. Dacia, Prof Jozsa Veselina; Rus Alexandra, Șc. Gimn. „Al. Ceușianu" Reghin; Muth Andrei, Șc. Gimn. „Dr. Bernády György", Prof Sabău Liliana; Borz Ștefania, Șc. Gimn. „Serafim Duicu"; Ogrean Răzvan, Șc. Gimn. Iernut, Prof Alecu Alina;
Concursul județean „Limba română este patria mea" s-a desfășurat sub atenta supraveghere a doamnei inspector de specialitate, prof. dr. Mioara Kozak. Premiile oferite anul acesta au fost posibile datorită sponsorului principal, Primăria Municipiului Tg. Mureș. Mulțumim tuturor celor implicați!
Parafrazând una dintre ideile lui Grigore Vieru referitoare la limbă, încheiem cu o recomandare: continuați să logodiți armonios cuvintele firești.