Primele
manifestări dedicate “Zilei Internaționale a Poeziei”, în România au fost
reprezentate de Fundația Culturală „Orient Latin” si de Asociația Culturală
ADSUM care au organizat începând din anul 2005 respectiv 2008, spectacole
pentru a marca importanţa acestui moment. După anul 2009 s- au organizat
manifestări ample dedicate “Zilei internaționale a poeziei”.
O zi atât de
importantă a fost marcată şi la noi în şcoală prin diferite activităţi. La
clasele a VIII- a A şi B s-a recitat din lirica românească, din Eminescu,
Blaga, Arghezi, Minulescu, iar la clasa a VI-a A a fost invitată doamna
bibliotecară Victoria Oltean să le vorbească elevilor despre importanţa
lecturii în viaţa noastră şi despre activităţile importante ale Bibliotecii
Judeţene. Şi, deoarece cu toţii iubim poezia, s-au recitat şi aici versuri din
cele mai frumoase creaţii ale poeţilor noştri. Apoi, doamna bibliotecară a
prezentat multe volume de versuri din diferite colecţii pentru a- i atrage pe
copii spre bibliotecă şi spre lectură. Deşi timpul s- a scurs repede, s- a
făcut o trecere în revistă a celor mai valoroşi poeţi români pentru a fi cât
mai bine cunoscuţi de către elevi.
Elevii,
receptivi, au recitat cu intonaţie şi multă expresivitate poeziile alese.
Promovarea
lecturii unor versuri ori recitarea poeziilor se impune ca o necesitate la
clasele gimnaziale şi nu numai, pentru că este şi aceasta o modalitate de a modela suflete, de a
sensibiliza.
Cu aceste
activităţi, consider că am reuţit şi noi, într-o oarecare măsură să promovăm poezia şi poetul, să trăim câteva
momente în atmosfera unei sărbători care este, firesc, şi a noastră.
La mulţi ani, Poezie! La mulţi ani celor ce ştiu să se
apropie de versuri cu drag, cu sentiment, cu bucurie şi trăire!