duminică, 17 aprilie 2016

TRADIŢII ŞI OBICEIURI PASCALE


În întâmpinarea Sărbătorilor de Paşti, elevii clasei a VI-a A au iniţiat Proiectul„Tradiţii şi obiceiuri pascale”. Ei au ştiut să pună accent în mod special pe păstrarea şi conservarea tradiţiilor. Elevii au fost încurajaţi să-şi pună în aplicare atât inteligenţa lingvistică, cât şi pe cea muzicală plastică şi…gastronomică. De asemenea, au recitat poezii din lirica lui George Coşbuc, dedicate acestei sărbători, au venit şi cu lucrări artistice proprii. Frumuseţea portului popular din zona Târnavei a fost bine etalată de prezentarea unui astfel de costum. 
Sărbătorile de Paşti sunt un bun prilej de manifestare a iniţiativei şi a imaginaţiei şi oferă posibilitatea de a cunoaşte, de a păstra şi de a respecta obiceiurile şi tradiţiile noastre. Copiii au conştientizat că prezentul are valoare numai raportat la trecut şi că, armonizate, împreună, prezintă o garanţie pentru viitor. Este necesar ca elevii să cunoască obiceiurile şi datinile străbune, mai ales cele legate de cea mai mare Sărbătoare a Creştinătăţii, contribuind şi prin aceasă modalitate la formarea personalităţii lor.
La sfârşitul orei, copiii s- au înfruptat din produse tradiţionale: covrigei, covrigi cu umplutură de mere, cozonaci, bineînţeles, de post, deocamdată. Au fost răsplătiţi pentru implicare şi creativitate cu ouă de ciocolată. 
 Consider că, aceste lecţii în care se prezintă proiecte sunt benefice, elevii sunt foarte angajaţi şi motivaţi şi, în cele din urmă, contribuie la o mai bună cunoaştere a identităţii noastre naţionale. 

Prof. Codruta Baciut

Învierea Mântuitorului
Limba şi literatura, împreună cu istoria pot deschide noi perspective şi îi ajută pe elevi să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc, să aprecieze valorile, să păstreze şi să conserve obiceiuri şi tradiţii, contribuind totodată la dezvoltarea identităţii noastre ca neam. În abordarea complementară a celor două discipline se poate valorifica tradiţia neamului românesc în diferite registre. Literatura aduce emoţia,trăirea,istoria aduce evocarea, astfel că valorificarea unor elemente comune este benefică tuturor.
În sistemul educaţional este mereu nevoie de stimularea creativităţii şi acest lucru este posibil prin promovarea interdisciplinarităţii.Interdisciplinaritatea este "o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere", afirma dl.Constantin Cucos, în lucrarea sa"Pedagogie", apărută la Editura Polirom.
Tema activităţii, respectiv a celor două ore, de istorie şi de limba şi literatura română la clasele a VIII-a A şi B a fost:valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor de Paşti.
 Elevii au înţeles foarte bine importanţa temei propuse şi s- au străduit să arate cumau perceput ei frumuseţea acesteia din punct de vedere istoric şi literar.
Ştiind că Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, ce a adus omenirii întregi speranţa mântuirii prin sacrificiul lui Hristos, noi, cele două profesoare, Luminiţa Pop, prof. de istorie şi subsemnata, prof. de limba română, am iniţiat şi coordonat cele două ore care au avut derpt scop: cunoaşterea, păstrarea şi conservarea tradiţiilor şi obiceiurilor pascale.
La ora de istorie s-a punctat faptul că Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică, iar elevii clasei a VIII-a B au cuprins în proiectele lor câteva datini şi obiceiuri de Paşti din cele trei zone tradiţionale româneşti, din Moldova, din Muntenia  şi din Transilvania. Ei au fost foarte bine dirijaţi de doamna profesoară care a mai intervenit pe parcursul prezentărilor cu unele detalii referitoare la aspectele abordate.
La ora de limba şi literatura română, elevii clasei a VIII-a A au pregătit o prezentare generală a obiceiurilor şi tradiţiilor din judeţul nostru urmată de o frumoasă scenetă despre ÎnviereaMântuitorului. Apoi s- au evidenţiat alte lucruri: semnificaţia Învierii, ciocnitul ouălor, simbolul lumânării aprinse. Pe larg a fost descris obiceiul Pogăniciul de la Sânmihai. Vestimentaţia specifică zonei Mureşului a fost şi ea bine reprezentată.
Spre finalul orei s- a făcut o prezentare a Paştelui sărbătorit în alte ţări: în Finlanda, Franţa, Norvegia, Italia, Republica Cehă şi s-au enumerat şi câteva superstiţii legate de Paşti.
La sfârşit s- a recitat poezia Clopotele de Paşti, scrisă de C. Z. Buzdugan, care anunţă şi surprinde bucuria Învierii Domnului în câteva sugestive metafore. Textul m- a emoţionat, recunosc, şi de aceea  îl dăruiesc tuturor celor care aşteaptă ca, în curând, să se petreacă Minunea cea Mare a Învierii:

C. Z. Buzdugan - Clopotele de Paşti
Miezul nopţii, e-o tăcere peste tot oraşul, sfântă...
Dar deodată glas de clopot tot văzduhul îl frământă!

Da semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, măreţ vuind în noapte,-o războinică chemare

Răspândind talaz de sunet ca talazurile mării,
Tot mai grav, tot mai departe, în adâncurile zării.

Deşteptat din somn, răspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, bătrânul clopot, dar sfătos, cucernic, viu...

În sfârşit, cu ritmul vesel, clopotele mici şi ele
Bat sonor în noaptea clară sub albastru plin de stele,

Iar metalicele note revărsate val cu val
Par o grindină de aur pe-o cupolă de cristal.

De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Îşi amestecă-armonia în acest feeric ropot.

-"Primavara" lung răsună prin văzduhuri cadenţat,
Iar ecoul blând răspunde: "Adevărat a înviat!"...

Şi când templele sfinţite deschid vechile lor porţi
E-ntr-un gând întreg pământul: "A-nviat Christos din morţi!"...

Fraţilor, când voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicaţi-vă din ţărnă, vă-nălţaţi mai sus, mai sus!

Deşteptaţi-vă şi-aprindeţi iarăşi candela vegherii
Salutaţi în mândre cânturi sărbătoarea primăverii.

Uniţi glasurile voastre cu al clopotelor cor
Innoiţi-vă viaţa la al vieţii sfânt izvor!...

Alături de noi au fost elevii clasei a V-a B, d-na prof. Alina Moldovan şi d-na bibl. Victoria Oltean.
Pentru reuşita activităţii, toţi elevii au fost răsplătiţi cu ouşoare, bineînţeles…de ciocolată!!!
                                                                                                                         Prof. C. Băciuţ