Revista „Confluenţe” –
dialog intercultural
Vorbind despre importanţa scriiturii, istoricul
Nicolae Iorga afirma: „Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe
care altfel le ia vântul”.
Într-adevăr, cuvintele
sunt urmele paşilor noştri prin timp, mărturiile fiinţării noastre fragile şi,
totuşi, semnificative. Iar cărţile, revistele, volumele sunt icoane ale fiinţei
ce respiră prin cuvânt. Zilele Şcolii Gimnaziale „Dr. Bernády György” din
Tg.-Mureş sunt prilejul apariţiei celui de-al doilea număr al revistei
interculturale cu profil umanist, „Confluenţe”.
Această revistă relevă o realitate, un adevăr ignorat de mulţi dintre noi: schimbul
cultural ne îmbogăţeşte în plan spiritual, ne aşază pe o treaptă umană
superioară.
Pornind de la premisa că
fiecare fiinţă îşi are propriul mod şi mijloc de exprimare a trăirilor sau a
reacţiilor în faţa lumii, am lăsat la latitudinea elevilor şi a profesorilor
tematica şi mijlocul lingvistic, respectiv ne-am propus să cuprindem lucrări
scrise în toate limbile studiate în şcoală: română, maghiară, engleză, franceză
şi germană.
Proiectul, aflat sub coordonarea mea şi a doamnei
profesoare Ionescu Judit, a reunit forţele a numeroşi autori, elevi şi
profesori, totodată. Ca jurnalişti „in nuce”, elevii au fost îndrumaţi, în realizarea
lucrărilor, de către doamnele profesoare Kádár Andrea, Diana Pitea, Mariana
Diaconu şi Liliana Sabău. Cuvântul şi imaginea s-au armonizat pentru a
surprinde ritmul interior al şcolii, important în acest sens fiind suportul domnului
profesor Dafin Cozma, a cărui lucrare ce surprinde forfota oraşului nostru, se
află pe coperta 1 a revistei.
Revista a urmărit să
stimuleze reflecţia asupra lumii, dar şi asupra sinelui, să transforme
experienţa scrisului într-o experienţă de cunoaştere şi de autocunoaştere.
Astfel, elevii şi profesorii au fost provocaţi să
construiască lumi alternative sau să supună realitatea unui proces de sublimare
prin cuvântul creativ. Alteori, trecutele experienţe din cadrul sau din afara
şcolii au devenit pretexte de reflecţie şi surse de creaţie, întrucât, în
trecerea sa, timpul a provocat o altă raportare la fapte şi o nouă înţelegere a
acestora.
Indiferent de specificul
lor semantic sau formal, sperăm că exerciţiile de scriere au fost pentru
fiecare autor în parte o sărbătoare a sufletului, un discurs despre viaţă, un
gest de recuperare şi de reconstrucţie a
valorilor, un liant puternic între cei doi actanţi din spaţiul orelor: profesorul
şi elevul.
Prof.dr. Laura-Alexandra Pui
