Concursul Interjudeţean ,,Valurile Copilăriei", Ediţia a IV-a
Rezultate
Şcoala noastră se mândreşte cu elevi talentaţi, harnici şi dornici să se afirme. Printre aceştia, se află şi elevii clasei a VIII-a A, care au participat la
Concursul Interjudeţean de creaţie literar-artistică
,,Valurile copilăriei”, ediţia a IV-a, desfăşurat la Şcoala Gimnazială ,,Sfântu
Gheorghe”, din Sângeorgiu de Mureş.
Au obţinut performanţe deosebite elevii:
·
Pop Sorana, Premiul I, secţiunea proză
·
Oltei Teodora, Premiul al II-lea, secţiunea proză
·
Cătinean Sebastian, Premiul Special, secţiunea poezie
Felicitări,
dragi elevi!
prof. Mariana Diaconu
Vă invităm să le citiţi creaţiile în rândurile de mai
jos:
Copilăria de mâine
Pop Sorana, clasa a VIII-a A
Întâmplarea aceasta se petrece peste mulţi ani în viitor
şi este despre un băieţel oarecare. În acest viitor, parcurile nu mai sunt
pline de copii. Tehnologia e evoluat atât de mult, încât acum ei se pot juca cu
prietenii utilizând realitatea virtuală direct din camerele lor. Din această
cauză, parcurile sunt pustii. Arată la fel precum clădirile părăsite de azi,
care îţi inspiră frică şi, totuşi, te fac să-ţi imaginezi cum arăta acea clădire
în trecut. Jucăriile sunt foarte rare, iar
cărţile nu mai există sub forma pe care o ştim noi. Desigur, această
evoluţie a avut şi o grămadă de părţi pozitive, dar poluarea continuă a
mediului înconjurător din cauza tuturor descoperirilor noi a reprezentat o mare
problemă. Oamenii au sacrificat întreaga planetă şi i-au epuizat încet toate
resursele. Natura a cedat, iar tot ce vedem frumos în jurul nostru în prezent a
dispărut cu timpul. Oamenii s-au ascuns de acest aspect dureros utilizând noile
tehnologii, aşa că nimeni nu mai vedea lucrurile aşa cum erau ele de fapt. Aceştia
comunicau foarte rar între ei, fiind toţi prinşi în propria realitate. Dar nu
toată lumea s-a putut adapta acestui viitor. Existau oameni care nu îşi
permiteau să folosească noile descoperiri avansate, acestea fiind mult prea
costisitoare pentru ei. Băieţelul despre care am pomenit mai devreme provenea
dintr-o familie de acest fel. El era foarte deştept şi, datorită inteligenţei
lui, i-a fost oferită o bursă la o
şcoală în care predominau copiii celor avuţi. Fiind diferit, el era tot timpul
batjocorit de restul colegilor şi, oricât ar fi încercat, nu se putea integra.
Îi era foarte greu, dar ştia că părinţilor lui le era şi mai greu. El a hotărât
să nu se plângă niciodată de faţă cu ei şi să se bucure de şansa pe care o
avea.
Într-o zi ca oricare alta, mama lui l-a rugat să ducă
nişte lucruri în pod. Ajuns aici, băiatul a dărâmat din greşeală o cutie.
Curios, a cercetat-o cu atenţie. Înăuntru a găsit poze vechi cu părinţii lui,
cărţi, jucării, o minge şi o casă de păpuşi. A rămas uluit! Nu mai văzuse
niciodată până acum lucruri
asemănătoare. A coborât şi a luat cu el cutia.
-
Mamă, ce sunt toate
lucrurile astea? La ce folosesc?
Mama lui l-a privit şi un zâmbet mare i s-a întipărit pe
faţă.
- Sunt toate amintirile din copilăria mea şi a tatălui tău.
Aceasta era casa mea de păpuşi, mingea era a tatălui tău, acestea sunt animale
de pluş şi albume cu poze.
- Dar acestea ce sunt?
- Sunt cărţi. Nici nu ştiam că am păstrat atât de multe
lucruri. Cum de le-ai găsit?
- Cărţi?!
Apoi băiatul a mai pus foarte multe întrebări: ,,Ce e aia
o minge?”, ,,Dar un album de poze?”. După ce a aflat ce sunt şi la ce folosesc
toate acele obiecte noi, a decis să înceapă să se joace cu ele. Le-a luat pe
fiecare în parte. A citit toate cărţile şi a descoperit o nouă pasiune. :
-
Nu ai vrea să duci
mingea la şcoală şi să te joci cu toţi colegii în pauză?
Băiatul nu a fost pre încântat de idee. Ştia că nimeni nu
va dori să se joace cu el, dar a acceptat. A doua zi, a ieşit în curtea şcolii
cu mingea. Se juca singur cu ea, când un coleg a venit şi a zis:
-
Uaaau! Ce e asta? E
cumva un joc nou? Băieţi, haideţi să vedeţi!
- Nu e un joc nou, e o minge. Uite, aşa se foloseşte! Şi
băiatul i-a dat o pasă celuilalt copil.
- Şi poţi să o atingi?
- Da, normal că poţi, a râs băiatul.
De atunci, colegii l-au rugat pe băiat să mai aducă
jocuri noi de la el de acasă, fiindcă ei nu au reuşit să le găsească şi să le
cumpere. Băiatul a dus toate cărţile şi jucăriile pe care le-a găsit în cutie.
Copiii i-au rugat pe părinţi să le cumpere şi lor jucării de acest fel. Şi
astfel, fiecare copil a făcut rost de jucării speciale şi erau nespus de
fericiţi.
Băiatul era însă cel mai fericit dintre toţi: avea, în
sfârşit, prieteni şi se putea juca ce se jucau şi ei.
Copilăria, cei mai
frumoşi ani
Oltei Teodora, clasa a VIII-a A
Copilăria - poate cea mai frumoasă perioadă din viaţă. Nu
ai griji, nu ai responsabilităţi, nimeni nu te judecă prea aspru pentru ceea ce
spui sau faci. Anii copilăriei pot fi doar câţiva sau pot cuprinde întreaga ta
viaţă; depinde de felul în care gândeşti: dacă nu îţi pasă ce spun alţii şi
eşti mereu tu însuţi, atunci vei fi mereu copil.
Îmi amintesc de copilăria mea. Mă jucam, cădeam, mă juleam,
aveam mereu vânătăi. Nu exista o vară în care pielea mea să nu fie zdrelită.
Da, da! Eram năzdrăvană. Nu puteam sta locului niciun minut. Tot timpul trebuia
să fac ceva, de la construcţii cu lego până la curăţenie cu şosetele mele. Iar
când mergeam la bunici la ţară… pfuai!!! câte nu făceam cu verişorii mei. Dar
ce tot spun, mai bine vă invit să luaţi parte la o călătorie în timp alături de
mine.
Ura! Este prima zi de vacanţă. Nu pot să cred că deja
este vară, anotimpul meu preferat. Sunt la bunici de ieri seară şi deja am
epuizat toate rezervele de dulciuri ascunse de bunica prin cămara răcoroasă.
Sunt o mare fană, trebuie să recunosc! Deşi de obicei sunt modestă, nu spun că
eu sunt campioană la căţărări în copaci, la făcut plăcinte din noroi şi, bineînţeles,
la doftoricit animalele. O să vină şi verişorii mai mici sau mai mari, dar până
atunci am să mă bucur de singurătate.
Gata cu liniştea! Verişorii au sosit cât timp eu
pălăvrăgeam despre cât sunt de modestă... Am terminat… Nu mai vorbesc, că pierd
distracţia şi momente importante din viaţa mea de succes. E timpul să mergem pe
deal… E vremea când se întorc oile de la păscut. După cum v-am mai spus sunt
năzdrăvană şi îmi vin idei una-ntruna. Sunt şi şugubeaţă şi foarte
convingătoare, aşa că, de data asta, le-am şoptit ceva prietenilor mei, iar
aceştia au avut o idee îndrăzneaţă. Păstorul ne văzuse de mult timp, dar nu
ne-a luat în seamă… mare greşeală!!!
-
Nu m-am uitat la ei
vreo două secunde şi, când mi-am ridicat capul, dispăruseră. M-am gândit că se
joacă ceva, aşa că m-am rezemat de un copac şi am închis ochii. Pe când să
aţipesc, aud câinii lătrând, dar, nevăzând pe nimeni, m-am culcat la loc. Poate
că am aţipit, ce ştiu însă este că atunci când mi-am deschis ochii nu am mai
văzut nimic în jur: nici oi, nici câini… parcă se evaporaseră. M-am ridicat şi
am început să le caut, dar fără rezultat. Când m-am dat bătut, deja se
înserase. Am trecut podul ce ducea în sat şi am auzit pe cineva râzând, apoi o
altă voce care zicea ,,Şşşş!”. Când am coborât de pe pod, am văzut minunea:
oiţele mele dragi erau acolo, nu singure; doi dintre copii erau cu ele. ,,Unde
or fi ceilalţi?” m-am gândit, dar nu-mi păsa prea tare – a spus în acea seară
acasă la bunici păstorul.
-
Şi pe cine aţi
văzut? Îi recunoaşteţi? a întrebat bunicu’.
-
Da, desigur. Am
văzut pe…, ne-a studiat pe toţi, apoi a arătat înspre mine şi verişorul cel
mare.
-
Şi câinii unde
sunt?
-
Asta aştept să-mi
spună ei. Copii, unde sunt câinii mei?
Această întâmplare şi-a pus amprenta asupra vieţii şi
copilăriei mele, alături de toate celelalte năzdrăvănii. Bineînţeles că această
perioadă nu a fost doar a faptelor amuzante, ci şi a apusurilor de soare văzute
de pe dealul acela, din casa bunicilor sau din apartamentul în care locuiam cu
părinţii. Aşa trebuie sa-ţi aminteşti copilăria! Să nu uiţi niciodată boacănele
făcute sau cuvintele zise, fără nici un
sens pentru părinţi, dar cu multe înţelesuri pentru tine. Dacă uiţi aceste
lucruri, atunci te vei maturiza, vei deveni adult şi în suflet, nu numai la
exterior; vei începe să înţelegi tot mai puţin copiii şi, într-un final, vei
deveni un om bătrân şi ursuz, care pare că n-a fost niciodată copil. Nu uita
sa-ţi păstrezi un suflet curat, inocent şi jucăuş de copil. Poate nu toţi te
vor înţelege, dar aceste fiinţe mici sigur o vor face cu mult drag.
Copilărie
Cătinean Sebastian, clasa a VIII-a A
Copilărie…
Vremuri pline de vise
Veşnic aprinse
Ca felinare
De mărgăritare.
Zâmbet şi dorinţă
Născute cu uşurinţă
Din lucruri mărunte,
Cu vederea trecute
De cei mari.
Copilărie…
Privire naivă,
Fără alternativă.
În orice situaţie
Suflet plin de pace.
Voce melodioasă,
Bucurie-n orice casă,
Mers zburdalnic
Pe un drum şovăielnic,
Paşi tremurători,
Prin poiana cu flori.
Rouă picurată
Din ochi câteodată,
Lin evaporată
Cu - o îmbrăţişare caldă.
Dar cu un sărut
Chiar a dispărut
Norul de pe cer
Firavului sufleţel.
Copilărie…
Timp minunat
În suflet păstrat
De-orice vietate,
Pentru eternitate.
