Supa de pui pentru suflet

Într-o zi un baietel s-a dus la scoala.

Baietelul era mic,
Iar scoala era mare.
Dar când baietelul a vazut
Ca intrarea în clasa lui
Se facea printr-o usa direct din curte,
A fost foarte fericit,
Iar scoala nu i s-a mai parut
Atât de mare ca la început.

Într-o dimineata,
Când baietelul se afla în clasa,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astazi o sa facem un desen.“
„Grozav“, s-a gândit baietelul,
caci îi placea mult sa deseneze.
Stia sa deseneze o multime de lucruri:
Lei si tigri,
Pui si vaci,
Trenuri si vapoare ..
Si si-a scos cutia cu creioane colorate
Si a început sa deseneze.
Dar profesoara a spus: „Asteptati! Nu începeti înca!“
Si a asteptat pâna i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti.

„Acum o sa desenam flori“, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori.
Si a început sa deseneze flori frumoase,
Si le-a colorat în rosu, portocaliu si albastru.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Asteptati! Va voi arata eu cum sa colorati.”
Si a desenat o floare rosie cu tulpina verde.
„Acum puteti începe”, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la floarea profesoarei,
Apoi s-a uitat la floarea lui.
A lui era mai frumoasa decât a profesoarei,
Dar n-a mai spus nimic.

A întors doar foaia
Si a desenat o floare ca a profesoarei.
Era rosie cu tulpina verde.

Într-o alta zi,
Când baietelul intrase în clasa prin usa din curte,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o sa facem ceva din argila.“
„Grozav“, a spus baietelul,
Caci îi placea sa lucreze cu argila:
Serpi si oameni de zapada,
Elefanti si camioane…
Si a început sa framânte bucata de argila.
Dar profesoara a zis:
„Stati! Nu sunteti gata sa începeti …“
Si a asteptat pâna când toti copiii au fost gata.
„Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit baietelul, caci îi placea sa faca farfurii.
Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Asteptati, va arat eu cum sa faceti!“ si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca.
„Asa, acum puteti începe”, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei,
Si apoi la ale sale.
Îi placeau mai mult farfuriile lui,
Decât farfuria adânca facuta de profesoara,
Dar n-a spus un cuvânt.
Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare
Ca si cea facuta de profesoara.
Si foarte curând, baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca
Si sa faca lucruri ca si cele facute de profesoara.

Si foarte curând
n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a întâmplat într-o zi
Ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa,
într-un alt oras.
Si baietelul a trebuit sa mearga la alta scoala.
Scoala noua era si mai mare,
Si nu avea nicio usa
Prin care sa intre direct din curte în clasa lui.
Trebuia sa urce niste trepte înalte
Si sa mearga de-a lungul unui coridor lung
Pâna ajungea la clasa lui.

În prima zi de scoala,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astazi o sa facem un desen“.
„Grozav“, si-a zis baietelul,
si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca.
Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasa.

Când a ajuns lânga baietel, i-a spus:
„Tu nu stii sa desenezi?“
„Ba da“, a zis baietelul, „Ce desen sa facem?“
„Nu stiu pâna nu-l faci“, a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?“, zise baietelul.
„Cum vrei tu“, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen, si l-ati colora la fel,
cum sa stiu cine l-a facut?“
„Nu stiu“, zise baietelul.

Si a început sa deseneze o floare rosie
cu tulpina verde…

(Preluat din Canfield Jack, „Supa de pui pentru suflet“, Ed. Teora, 2002)