Criticilor mei
Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
 Mihai Eminescu în 1869, la Viena | |
| Naștere | 15 ianuarie 1850 Botoșani |
|---|---|
| Deces | 15 iunie 1889 (39 ani) București |
| Profesie | poet, jurnalist |
| Naționalitate | român |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1866–1888 |
| Mișcare/curent literar | Romantism |
| Subiecte | condiția geniului, moartea, iubirea |
| Specie literară | poezie, nuvelă |
| Operă de debut | poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” |
