Premierul a declarat marţi că Guvernul intenţionează să renunţe la programul Cornul şi laptele. “Vreau aceeaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie şi vin la şcoală şi e bine pentru părinţi – vorbesc de cei din familii modeste, unde programul îşi atinge scopul – şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba”, a susţinut Ponta.
El a mai precizat că un program “mai ţintit” pentru cei care au nevoie de ajutor, precum cel de after-school, ar fi mai potrivit a fi finanţat de la bugetul de stat.
Premierul a fost întrebat dacă sumele din programul “Cornul şi Laptele” asigură necesarul pentru programele de after-school. “O să facem o evaluare, pentru că orice asemenea program poate fi făcut începând cu anul şcolar din toamnă”, a răspuns Ponta.
Material preluat din cotidianul online "Zi de Zi"