Luni, 19.01.2015, domnul profesor de istorie Farcaș Ciprian şi doamna
Diaconu Mariana, profesor de limba și literatura română, au susţinut o lecţie
comună de istorie şi limba română, la clasa a VI-a B, cu tema:
„Spațiu, timp și personaje în istorie și literatură”, tipul lecției fiind
de dobândire de noi cunoștințe.
Pe
parcursul celor 50 de minute, cei doi profesori, dozând foarte bine
timpul, câte 20 de minute fiecare, iar la sfârşit 10 minute pentru fixarea
cunoştinţelor dobândite, au reuşit să dezvolte competenţe cum ar fi: utilizarea
corectă a comunicării limbajului de specialitate (istorie) şi receptarea
mesajului scris, din textele literare şi nonliterare, în scopuri diverse (l.
Română).
Lecţia deschisă a avut un punct comun: ilustrarea asediului Cetăţii
Neamţului din perspectivă istorică şi din perspectivă literară. Sursele
istorice menţionează evenimentul petrecut în anul 1691, iar opera literară
„Sobieski şi românii” precizează anul 1686. Pornind de la izvoarele istorice şi
continuând cu prelucrarea unor date atestate documentar în opera literară, care
este, de fapt, o ficţiune, cei doi profesori au realizat o lecţie deosebit de
interesantă şi atractivă. La partea de istorie, elevii şi-au îmbogăţit
cunoştinţele şi cu ajutorul unei prezentări powerpoint, oferindu-li-se toate
explicaţiile necesare privind elementele componente ale unui castel medieval,
mijloacele de apărare a castelului, modul în care se desfăşura atacul, planul
unei cetăţi şi, în final, o scenă de luptă dintr-un film.
Lecţia
a continuat într-un firesc al etapelor ei, cu limba şi literatura română, unde,
doamna prof. Mariana Diaconu a punctat cu măiestrie asemănările şi deosebirile
dintre textul literar şi cel nonliterar, pornind de la consemnarea
evenimentului în cronici ale vremii, de la precizarea lui în cartea scrisă de
Ioan Neculce, la indicarea aceluiaşi eveniment notat din perspectiva cronicarului
lui Sobieski, iar mai apoi la povestirea lui Dimitrie Cantemir.
Metodele și procedeele au fost diverse, de la conversație, explicație,
învățare prin descoperire, brainstorming, la jocul didactic.
Organizarea activităţii a fost frontală,
individuală, pe grupe/în perechi.
Acest experiment a fost o reuşită şi a dovedit o nouă
modalitate de abordare a unui eveniment istoric.
Toţi
cei prezenţi la această oră: prof. de limba şi literatura română, Codruţa Băciuţ,
Liliana Sabău, prof. de istorie de la secţia maghiară, Barat Andrea, prof. de
limba germană, Molnar Eniko, prof. de religie reformată, Simon Imola au făcut
aprecieri pozitive asupra acestei noi perspective de predare a unei lecţii, iar
dl. director, Ioan Borgovan, i-a felicitat pe cei doi profesori precizând cât
de benefică este pentru elevi o astfel de lecţie.
Aşadar, felicitări ambilor profesori pentru această lecţie frumoasă,
utilă, educativă, felicitări elevilor care au fost foarte atenţi pe toată
durata activităţii!
Prof. Codruţa Băciuţ