miercuri, 31 octombrie 2012

Cred in meseria mea - d-na director adjunct Eva Balas

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației la Universitatea ”Babeș-Bolyai”. De 22 de ani lucrez în învățământ și încă tot îmi place. Îmi place, și mă simt norocoasă, că, prin munca mea, am șansa să ajut mulți copii să devină ceea ce vor. Cred în meseria mea, știu că puterea cuvântului poate clădi lumi, poate deschide drumuri, poate ajuta vieți. Îmi place să predau, dar și să învăț, să cunosc cât mai mult din lumea care mă înconjoară. Încerc să creez în microclimatul clasei un loc, unde copilul are ocazia să-și cunoască limitele, să-și descopere talentele. Un loc, unde e bine să pui întrebări, căci vei primi răspunsuri, unde nu e interzis să greșești, unde poți ajuta și ești ajutat.
Din septembrie, împreună cu domnul director Borgovan încerc să fiu un ajutor pentru colegi și pentru școală, să găsesc rezolvări cât mai eficiente pentru problemele ce se ivesc, să ajut la crearea unei atmosfere prielnice activităților educative. Cred în puterea colectivului, în dorința fiecăruia dintre noi de a lucra într-o instituție în care calitatea este primordială.
Aș fi foarte fericită, dacă în iunie 2013, la serbarea de încheiere a anului școlar n-aș avea destul timp pentru enumerarea a tot ceea ce s-a realizat din proiectele noastre pe parcursul anului.
Director adjunct prof.-inv. Eva Balas 

marți, 30 octombrie 2012

Excursie la Ploiesti- catedra de limba romana


In excursie cu cercul de lectura

        Elevii de la Şcoala Gimnazială Numărul 2 împreună cu cei de la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Viteazul din Tg.Mureş au participat în data de 27 octombrie 2012 la cercul de literatură, vizitând casele memoriale Nichita Stănescu şi Ion Luca Caragiale.
        La casa memorială Nichita Stănescu, elevii au urmărit cu atenţie explicaţiile ghidului şi au fost surprinsi să descopere în patul poetului un ursuleţ de pluş-jucăria preferată a copilului Nichita Stănescu.
        De asemenea, copiii au fost impresionaţi de uriaşa bibliotecă care a aparţinut poetului şi de fotografiile şi diplomele acestuia expuse pe pereţii camerelor.
        La sfârşitul vizitei la casa memorială Nichita Stănescu, elevii de la cele două şcoli au prezentat un scurt program cuprinzând fragmente din opera scriitorului.
        Următorul popas a fost la casa memorială Ion Luca Caragiale. Elevii au fost încântaţi văzând catalogul cu notele marelui dramaturg şi au atins bucuroşi stiloul cu care a scris el, fără greşeli, în operele sale.
        La sfârşitul vizitei la casa memorială I.L.Caragiale un grup de elevi a jucat o scenetă din opera ,,D-l Goe” în memoria scriitorului.
        Copiii s-au fotografiat în semn de rămas bun la statuia lui Ion Luca Caragiale.Apoi, au pornit spre casă,încărcaţi de emoţii, trăiri şi fiori ai întoarcerii în timp la doi dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, limbă pe care chiar Nichita Stănescu o denumea ,,dumnezeiesc de frumoasă”.



Mara Mironiuc
Clasa a V-a A


Ploiesti - free slideshow

Acasă la Nichita Stănescu şi Ion Luca Caragiale

Motto: „ Excursiile ne învaţă mai mult
decât zece biblioteci la un loc.” 
(J.J.Rousseau)
Sâmbătă, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 2 s-au reîntâlnit cu elevii Gimnaziulului de Stat „ Mihai Viteazul”  pentru a realiza o excursie literară în cadrul cercului de lectură, la Ploieşti, acasă la scriitorii Nichita Stănescu şi Ion Luca Caragiale.
Dis- de- dimineată,  cu „emotii de toamnă”, în acordurile muzicii lui Nicu Alifantis şi vorbe de spirit am pornit spre meleagurile  lui „Nini”şi „Moş Virgulă”.
Pe parcurusl călătoriei, elevii celor două şcoli şi-au manifestat dragostea pentru poezie, recitând  poezii ale scriitorului N. Stănescu. Nici de comicul Caragiale nu au uitat, copiii înveselind atmosfera cu glume.
Ajunşi în  Ploieşti, primul loc înspre care ne-am îndreptat  a fost locuinţa în care s-a născut şi a copilărit  Nichita Stănescu ( Casa Memorială Nichita Stănescu).
Casa lui Nini, o casă simplă, fără ornamente,  ne aştepta să explorăm lumea în care a copilărit „ îngerul blond”, cum i se mai spunea poetului. Prima încăpere în care am intrat, camera în care a venit pe lume Nichita, era păzită de ursuleţul copilului. Din dormitor am intrat în camera de studiu a elevului Nichita, unde se afla un pian şi parcă ne puteam imagina atmosfera  vie  din alte vremuri din acea casă. Am descoperit şi  telefonul cu acelaşi număr la care povestea Nichita în vremurile de demult. Obiectele din muzeu ne-au introdus în atmosfera copilăriei scriitorului, dar au şi  creat o legătură mai strânsă cu omul Nichita, persoana din spatele multor opere poetice  excepţionale.
 Am ieşit impresionaţi de tot ce am aflat şi am văzut,  dar cu toate acestea momentul culminant  a fost acela în care  elevii au realizat  creaţii artistice în cadrul cercului de lectură. Recitarea poeziilor în acorduri de chitară  şi toată atmosfera închinată poetului Nichita ne-au făcut să ne simţim speciali.
Am părăsit casa în care a fost descoperit sensul iubirii... dar Nichita a rămas cu noi, pentru că, după cum spunea şi poetul ,,În urma mea, rămân cuvintele mele...''  iar cuvintele sale ne urmăresc si azi şi ne amintesc cine a fost el.
Activitatea Cercului de lectură a continuat la Muzeul „ Ion Luca Caragiale”, unde elevii l-au cunoscut mai bine pe nenea Iancu. Amănuntele legate de viaţa şi activitatea scriitorului  le-au aflat trecând prin micile încăperi ale casei. Aici, îl avem în faţă pe Ion Luca Caragiale copil, înregistrat în cataloagele vremii, pe un Caragiale jurnalist, prezent în "Ghimpele", "Convorbiri Literare" sau "Moftul roman", copist şi dramaturg.  Copiii au  privit cu interes materialele expuse: documente, corespondenţă, fotografii, obiecte care au aparţinut familiei. Au fost cei mai bucuroşi când au putut atinge tocul cu care Caragiale a compus unele dintre operele sale şi la rândul lor l-au omagiat pe scriitor improvizând mici scenete inspirate din operele lui.  
La încheierea activităţii Cercului de lectură, atât profesorii Şcolii Gimnaziale Nr. 2 (Băciuţ Codruţa, Sabău Liliana, Nistor Adriana, Verdeş Andreea) cât şi cei de la Gimnaziul de Stat „ Mihai Viteazul” ( Truţa Rozalia, Codarcea Oana , Moldovan Diana)  au fost mulţumiţi de munca depusă de elevi. De asemenea această activitate a favorizat o mai bună cunoaştere a elevilor  din cele două şcoli, dar şi o apropiere de poezie, şi de literatură în general. În urma acestei excursii rămâne nostalgia clipelor de neuitat în compania a doi mari scriitori: I.L.Caragiale şi Nichita Stănescu.

prof. lb. română  Andreea Verd
 

Ploiesti 2 - free slideshow

Sunet

    Întuneric,mulţime…şi, am pornit… în căutarea a noi prietenii, locuri şi amintiri. Copii nerăbdători se desluşesc printre rândurile colorate ale scaunelor. Sunt curioşi, vor să afle ce taine ale literaturii vor mai descoperi şi toamna aceasta.

    Predeal, prima oprire, gălăgie… e curiozitate în ochii copiilor şi totodată bucurie; lucruri noi, oameni noi…un început a ceva nou, de reţinut. Şi pornim din nou; aşteptăm cu nerăbdare să pătrundem în oraşul în care, au trăit cândva două suflete poetice, artistice. Frunzele zboară către noi, autobuzul fiind învăluit de un vârtej colorat.

    În sfârşit ajungem. Casa în care a locuit odată tânărul Nichita e învăluită acum de versurile călduroase ale copiilor şi de zâmbetele profesoarelor.

    Încetul cu încetul ne apropiem de locul unde vom face cunoştiinţă cu ,,Moşul Virgulelor”, Caragiale, prin ochii căruia îl putem vedea clar pe Mihai Eminescu. Prieteni noi, distracţie şi scenete în aer liber.

    Cu bucurie în suflet, suntem pregătiţi de plecare. Lăsăm în urmă amintiri, prietenii legate, şi un oraş extrem de încântător.
                                                                                                          Ligia Ungur, clasa a VIII a B
 Ligia Ungur


Fila de jurnal

Sâmbătă
27.10.2012
Ora 6,30 plecăm alături de elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazu” într-o excursie lungă dar interesantă, în cadrul cercului de lectură. Însoţiţi de doamnele profesoare: Codruţa Băciuţ, Adriana Nistor, Sabău Liliana şi Alina Verdeş, urma să vizităm Casa Memorială „Nichita Stănescu” şi Muzeul „Ion Luca Caragiale” din oraşul Ploieşti.
          Drumul a durat aproximativ şase ore dar nu ne-am plictisit, întrucât am legat prietenii noi cu elevii şcolii „Mihai Viteazu”.
          Prima ţintă a fost Casa Memotială „Nichita Stănescu”. Aici ne-a întâmpinat o doamnă simpatică care urma să ne fie ghid. Am rămas uimită să aflu că marele poet Nichita Stănescu avea o jucărie preferată, un ursuleţ de pluş. Citindu-i o parte din poeziile sale nu m-aş fi gândit la această latură a personalităţii sale. Dar şi oamenii mari au fost cândva copii, nu? La sfârşitul prezentării, elevii celor două şcoli au susţinut un recital de poezii şi cântece. Una dintre doamnele profesoare ne-a vorbit despre o figură de stil des folosită de către poet, metafora.
          Aflaţi în criză de timp, ne-am luat tălpăşiţa şi-am pornit spre Muzeul „Ion Luca Caragiale” unde am fost întâmpinaţi de o doamnă diferită de alţi ghizi pe care i-am mai întâlnit. Cred că isi dorea să imite o cucoană din schiţele lui Ion Luca Caragiale. Momentul emoţionant a fost când am atins „arma” marelui scriitor: condeiul. În semn de preţuire a operei lui Caragiale, o parte din elevii şcolii noastre au prezentat schiţa „D-l Goe” şi au citit fragmente din scrierile autorului gazdă. Nici elevii gimnaziului „Mihai Viteazu” nu s-au lăsat mai prejos şi au prezentat un dialog între Caragiale şi Octavian Goga.
          La ora 16,30 am părăsit oraşul Ploieşti dornici de a-i studia mai intens pe aceşti doi coloşi ai literaturii române.
          În Braşov am făcut un popas pentru a ne hrăni trupeşte dacă sufleteşte ne-am hrănit la Ploieşti.
          A fost un alt fel de excursie pe care ar trebui să o guste fiecare elev.
Hancu Justiniana
Clasa a VII- a A
                                                                                                             (Prof. Nistor Adriana)


Sâmbătă

27.10.2012

Pe o vreme destul de rece, plecam în prima mea excursie cu cercul de lectură al Şcolii Gimnaziale Nr.2. Alături de noi se aflau şi elevi de la gimnaziul „Mihai Viteazul”. Această excursie m-a responsabilizat nu glumă. Doamna profesoară, Codruţa Băciuţ mi-a dat posibilitatea să fac parte din acest cerc şi...nu-i de glumit. Destinaţia : oraşul Ploieşti. Obiective: Casa Memorială „ Nichita Stănescu” şi Muzeul „Ion Luca Caragiale”.

          Drumul cu autocarul a fost lung şi obositor. Nu prea sunt amator de călătorii lungi. În Ploieşti am vizitat mai întâi Casa Memorială „Nichita Stănescu”. I-am văzut notele, jucăria preferată şi am urmărit un scurt reportaj al său. A urmat un moment artistic cu poezii ale marelui poet, recitate de elevi ai cercului. Una din elevele gimnaziului „Mihai Viteazu” a interpretat un cântec foarte frumos la chitară. În final am ţinut un moment de reculegere în cinstea marelui poet.

          Următoarea destinaţie, Muzeul „Ion Luca Caragiale”. Cu emoţie în suflet am atins peniţa cu care autorul gazdă a scris atâtea schiţe pline de haz. În curtea muzeului, o parte din elevii şcolii noastre a jucat piesa „D-l Goe”, eu interpretând rolul băiatului năzdrăvan. Întâmplător sau nu?
          Cu  momentele pline de umor din opera marelui Caragiale în suflet am pornit spre casă. Îmi năvălesc o mulţime de întrebări în minte pe care abia aştept să i le pun marelui scriitor. Pe curând, Maestre!
  


Hancu Serafim Rafael
Clasa a VI –a A
(Prof. Codruţa Băciuţ)

luni, 29 octombrie 2012

Director prof Ioan Borgovan

Prof. Ioan Borgovan este noul director al Şcolii Generale nr. 2 din Târgu-Mureş. Lucrează în învăţământ din anul 1974 şi a parcurs mai multe etape ale sistemului de învăţământ, fiind, mai întâi profesor, apoi director, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar general adjunct. Reîntors la funcţia de director, doreşte să aducă un grad de echilibru şcolii pe care o conduce.

Reporter: Când a început experienţa dumneavoastră didactică şi care a fost traiectoria ei?
Ioan Borgovan: Am absolvit Facultatea de Biologie-Geografie şi Geologie la Universitatea “Babes Bolyai” şi am avut prilejul să lucrez în învăţământ din anul 1974. Pot să spun că am trecut prin toate etapele, începând de la profesor, apoi, ca director şi ca inspector de specialtate, inspector general adjunct. Iată, m-am reîntors la o şcoală, pe funcţia de director, la Şcoala Generală Nr. 2. Pentru mine a fost o experienţă deosebită pentru că asta ştiu să fac. Cu acest gând, atunci când voi ieşi la pensie, va fi o încununare a activităţii mele pentru că, dacă treci prin toate etapele unui sistem, dacă îl cunoşti în profunzime, dacă reuşeşti să lucrezi în diverse domenii ale învăţământului, experienţa îşi va spune cuvântul. Pentru mine, din anul 2000, de când am venit în Inspectoratul Şcolar a fost o schimbare totală, deoarece înainte am lucrat şi în mediul rural şi am învăţat multe în activitatea pe care am desfăşurat-o acolo, atât în ceea ce priveşte experienţa didactică, cu elevii din mediul rural, care se confruntă cu foarte multe probleme, dar şi cunoscând relaţia dintre şcoală şi părinţi şi comunitatea locală sau autorităţile locale. Consider că, trecând prin aceste etape, am atins multe dintre obiectivele pe care mi le-am propus ca şi dascăl.
Rep.: Aţi fost şi inspector şcolar de specialitate…
I.B.: În urma schimbărilor care s-au produs la nivel de învăţământ, noua conducere a Inspectoratului mi-a încredinţat conducerea Şcolii Gimnaziale Nr. 2, o şcoală pe care o cunoşteam prin tot ceea ce însemna activitatea didactică pentru că am fost aici în inspecţie. Toţi îmi spuneau că aici vor fi foarte multe probleme. Dar am luat în piept toată activitatea şi am început să pătrund în tainele activităţilor de aici. Ceea ce doresc eu este să creez un echilibru între activitatea didactică, activitatea cu părinţii, elevii pe care îi educăm, şi, evident, că tot ceea ce se întâmplă pe parcursul unei zile. Împreună cu d-na director adjunct încercăm să rezolvăm problemele, cu repezicine şi cu maximă eficienţă.
Rep.: Aveţi planuri pentru acest an şcolar şi pentru şcoala pe care o conduceţi?
I.B.: Sper ca planul managerial conceput alături de directorul adjunct va satisface tot ceea ce înseamnă activitatea didactică pe care trebuie să o avem în vedere, relaţiile cu comunitatea, cu părinţii şi cu tot ceea ce reprezintă specificul nostru didactic. O problemă pe care o voi avea în vedere este ca, prin cei care ne pot finanţa şi prin comunitatea locală, să găsim fondurile necesare pentru reabilitarea părţii exterioare a clădirii, înspre stradă, unde există destul de multe fisuri şi pot să reprezinte un pericol.

duminică, 28 octombrie 2012

Halloween


Scurtă istorie a Halloween-ului

Halloween-ul este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. În cele mai multe ţări, ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie.
Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloween-ul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?)

Jack O’Lantern

O veche poveste irlandeză ne povesteşte despre Stingy Jack, un leneş dar foarte perspicace fermier care a folosit o cruce ca să îl păcălească pe Necurat. O altă poveste spune ca Jack l-a convins pe Necuratul să urce într-un măr. Odată ce acela a fost sus, Jack a sculptat cu briceagul lui o mulţime de cruci pe trunchiul copacului, iar datorită acestui fapt Necuratul nu a mai putut să coboare.
Jack avea faţa rotundă ca un dovleac, iar dovlecii sculptaţi semnifică faţa lui Jack pentru ca Necuratului să îi fie frică să vină în casele oamenilor care au la poartă Lanterna-lui-Jack”

Cum sărbătoresc copiii

Copiii se bucură foarte mult la apariţia Halloween-ului fiindcă în noaptea de 31 octombrie copiii ies din case îmbrăcaţi în mumii, vrăjitori, vrăjitoare sau alte personaje înfricoşătoare ale lumii impure.


Copiii se duc la casele oamenilor cu săculețul cu dulciuri şi spun : ”Ne dați ori nu ne dați?”. Tradus cuvânt cu cuvânt din engleză „Trick or Treat?” înseamnă Păcăleală sau dulciuri?”. Dacă oamenii aleg să nu le dea copiilor dulciuri atunci persoanelor zgârcite” li se joacă o farsă.


Halloween-ul în alte ţări

Halloween-ul este sărbătorit diferit în mai multe ţări; de exemplu in Grecia Halloween-ul a început recent să fie sărbătorit şi asta neoficial. Pe Disney Channel se difuzează ediții speciale de Halloween. Presa a informat lumea despre Halloween datorită foarte multor apeluri la numărul de urgenţă (112 în România, 100 în Grecia) care se plângeau că nişte copii fac farse îmbrăcați ciudat.
Comment Pictures: MyNiceProfile.com Comments Pictures                                              Halloween Comments Pictures

Halloween: Origins and Traditions/ Halloween: Origini si Traditii

luni, 22 octombrie 2012

Concurs "Evaluare in Educatie"- matematica


16 curajoşi din clasa a II-a A , alături de colegii mai mari din clasele a III-a şi a IV-a, s-au aliniat la start pentru a concura la proba de matematică  a ,,Evaluării în educaţie’’.
Ceaţa de dimineaţă s-a ridicat la ora concursului , iar razele călduţe ale soarelui, seninul clar al cerului te invitau la...nu, nu la plimbare, ci la concentrare maximă pentru a culege roadele ,,antrenamentelor ’’ zilnice.
Încurajaţi de părinţi şi învăţători, veseli şi încrezători, concurenţii au rămas în sălile de concurs hotărâţi să treacă şi linia de sosire, să doboare recorduri.
Dacă au reuşit sau nu vom afla curând. Sigur este faptul că au mai făcut un pas în calea devenirii lor ca elevi competitivi şi responsabili de pregătirea lor.
Înv. Rusu Zita-Kamelia

vineri, 19 octombrie 2012

ORAR GIMNAZIU, SECTIA ROMANA

"Click" pe orar pentru vizualizare
CLASELE A-V-A
V A - diriginte prof. Baciut Codruta
V B- diriginte prof. Moldovan Alina
CLASELE A-VI-A
VI A - diriginte prof. Neag Maria
    VI B- diriginte prof. Nistor Adriana

CLASELE A-VII-A
VII A- diriginte prof. Enescu Krisztina
VII B- diriginte prof. Nemes Minodora

CLASELE A-VIII-A
VIII A- diriginte prof. Pitea Diana 
    VIII B- diriginte prof. Sabau Liliana

Sa ne cunoastem orasul

"Click" pe imagine pentru o mai buna vizualizare
harta-A4
1. Biserica Buna Vestire (ortodoxã)
2. Primăria
3. Prefectura
4. Palatul Culturii 

5. Casa de Cultură a Sindicatelor
6. Biblioteca Judeţeană
7. Muzeul de ştiinţe ale Naturii
8. Casa Bernady
9. Oficiul pentru Patrimoniu
10. Sinagoga
11. Teatrul Naţional

12. Muzeul de Etnografie 
13. Sala „Studio”
14. Biserica Romano-Catolică (Claustrul Minoriţilor)
15. Liceul „Bolyai Farkas”
16. Universitatea Populară
17. Catedrala Mare (ortodoxă) 

18. Palatul „Apollo”
19. Galeria Cercului Militar
20. Liceul de Artă
21. Teatrul de pãpusi „Ariel”
22. Parohia Reformată (Casa Teleki)
23. Biserica Romano-Catolică 

24. Atelierele si galeria artiştilor plastici
25. Biserica Unitariană
26. Biblioteca Teleki
27. Biserica Reformată
28. Biserica Reformată din Cetate

29. Cetatea Tîrgu-Mureş
30. Universitatea Tehnică „Petru Maior”
31. Liceul „Alexandru Papiu Ilarian”
32. Liceul „Unirea”
33. Biserica de lemn (ortodoxă)

34. Biserica de piatra (ortodoxă)
35. Casa Armatei
36. Casa de Culturã a Ştiinţei şi Tehnicii „Mihai Eminescu”

joi, 18 octombrie 2012

Pe urmele lui Nichita Stănescu



Sambata, 27 octombrie, mai multi elevi din scoala noastra vor merge intr-o excursie la Ploiesti, pe urmele lui Nichita Stanescu.

31.03.1933 - 13.12.1983
Poet, eseist și scriitor, Nichita Stănescu s-a născut la Ploiești în 31 martie 1933. 
Debutul său literar se produce în 1957 când i se publică 3 poezii în 2 reviste. După acest debut urmează volumul  „Sensul  iubirii” (1960), și, în 1964, „O viziune a sentimentelor” pentru care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Câțiva ani mai târziu, primește din nou Premiul Uniunii scriitorilor pentru :„Necuvintele” (1969) și pentru „Cartea de recitire”(eseuri) în 1972.
În 1975 obține pentru a patra oară premiul Uniunii dar și premiul Internațional Herder. În 1978 pentru volumul de poezii „Epica Magna” primește premiul Academiei Române, „Mihai Eminescu”.
Anul 1980 înseamnă candidatura lui Nichita Stănescu la Premiul Nobel pentru literatură la propunerea Academiei suedeze.
Alte volume de poezii: „Roșu vertical”, „Dreptul la timp”, „Oul si sfera”, „Măreția frigului”, „Ordinea cuvintelor”. Obsedat de cuvinte și de frumusețea limbii române, poetul a  fost  deseori supranumit și „poetul necuvintelor”.
Ștefan Augustin  Doinaș îl socotea: „cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial." 

2012- Anul Caragiale

marți, 16 octombrie 2012

Lectii animate

Pentru elevii care prefera sa vizioneze si totodata sa participe la lectii interactive acasa (inclusiv jocuri), editura Edu vine cu o multime de CD-uri educative la preturi decente. Pentru vizualizare, intrati pe: http://edituraedu.ro/index.php?page=povesti_aventuri si convingeti-va.