Sambata, 27 octombrie, mai multi elevi din scoala noastra vor merge intr-o excursie la Ploiesti, pe urmele lui Nichita Stanescu.
31.03.1933 - 13.12.1983
Poet, eseist și scriitor, Nichita Stănescu s-a născut la Ploiești în 31 martie 1933.
Debutul său literar se produce în 1957 când i se publică 3 poezii în 2 reviste. După acest debut urmează volumul „Sensul iubirii” (1960), și, în 1964, „O viziune a sentimentelor” pentru care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Câțiva ani mai târziu, primește din nou Premiul Uniunii scriitorilor pentru :„Necuvintele” (1969) și pentru „Cartea de recitire”(eseuri) în 1972.
În 1975 obține pentru a patra oară premiul Uniunii dar și premiul Internațional Herder. În 1978 pentru volumul de poezii „Epica Magna” primește premiul Academiei Române, „Mihai Eminescu”.
Anul 1980 înseamnă candidatura lui Nichita Stănescu la Premiul Nobel pentru literatură la propunerea Academiei suedeze.
Alte volume de poezii: „Roșu vertical”, „Dreptul la timp”, „Oul si sfera”, „Măreția frigului”, „Ordinea cuvintelor”. Obsedat de cuvinte și de frumusețea limbii române, poetul a fost deseori supranumit și „poetul necuvintelor”.
Ștefan Augustin Doinaș îl socotea: „cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial."