Un an greu, plin de provocări schimbări, dar şi satisfacţii! Acesta a fost anul 2012 şi în învăţământ. În ciuda noilor provocări în ceea ce priveşte schimbările de personal sau înfiinţarea claselor pregătitoare, activităţile au cunoscut o traiectorie consecventă, cu multă implicare. “Mobilizare” ar fi cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie întreaga sferă a activităţilor şi preocupărilor din acest domeniu, de-a lungul întregului an 2012.
Clasele pregătitoare, marea noutate a anului
Poate cea mai mare provocare a învăţământului românesc în acest an, a fost înfiinţarea claselor pregătitoare. O iniţiativă curajoasă, cu implicaţii financiare serioase, concepţii ale părinţilor şi formarea resursei umane. În judeţul Mureş există 3705 copii în clasele pregătitoare, cuprinşi în 140 de unităţi şcolare, existând în total, 260 de clase, fiind instruite un număr de 277 de cadre didactice. “Achiziţia de mobilier s-a rezolvat la timp, în mod descentralizat, de către cele 140 de unităţi de învăţământ. Au şi sosit aceste seturi de mobilier. Contractele au fost făcute de şcoli şi Inspectoratul Şcolar nu s-a implicat în aceste contracte”, declara la acea vreme, Ştefan Someşan, inspector şcolar general.
Material preluat partial din cotidianul online "Zi de ZI"