Puncte forte
Elevii, profesorii şi părinţii consideră benefică iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş de a organiza Simularea examenelor naţionale, deoarece le oferă elevilor posibilitatea de a fi evaluaţi şi de a se autoevalua din timp, în vederea obţinerii progresului şcolar. S-a realizat respectarea condiţiilor de examen, în majoritatea unităţilor de învăţământ, familiarizarea elevilor cu condiţiile de examen, informarea părinţilor despre rezultatele obţinute de elevi prin organizarea de lectoratelor cu părinţii. “Prezenţa elevilor într-un număr foarte mare este un punct forte, în majoritatea unităţilor de învăţământ, prezenţa a fost 100%. O prezenţă semnificativă s-a înregistrat inclusiv la învăţământul seral sau fără frecvenţă”, a declarat Maria Kozak, inspector şcolar pentru Limba şi literatura română.
Puncte slabe
“Ca puncte slabe, identificăm faptul că profesorii şi elevii îşi exprimă dezamăgirea şi dezacordul în legătură cu elaborarea subiectelor de Bacalaureat, diferenţiate în funcţie de profil, deoarece în programa şcolară, conţinuturile sunt aceleaşi în ambele profiluri, real sau uman. S-au exprimat grave carenţe în exprimarea elevilor nevorbitori nativi de limbă română, existând elevi care nu au ajuns la un nivel intermediar de comunicare, fapt care îngreunează procesul de predare – învăţare, drept urmare, aceşti elevi nu înţeleg cerinţele subiectului”, a adăugat Maria Kozak. De asemenea, există unităţi şcolare unde nu s-au respectat condiţiile de examen impuse de Inspectoratul Şcolar Judeţean. În unele cazuri, evaluarea lucrărilor s-a făcut de către profesorul de la clasă, lucrările nefiind distribuite tuturor membrilor catedrei de limba română din şcoală.
material preluat de pe: http://www.zi-de-zi.ro/promovabilitatea-la-simulari-5326-la-bac-si-578-la-evaluare/