joi, 27 noiembrie 2014

Spectacol de 1 Decembrie

,,Marea Unire- 1 Decembrie 1918’’


Joi, 27. 11. 2014, elevii clasei a IV-a A, conduşi de d-na prof. înv. primar, Rusu Zita- Kamelia au prezentat o miniserbare închinată zilei de 1 Decembrie –Ziua Naţională a României.
La această activitate au fost invitaţi: domnii directori, cadre didactice din şcoală, personalul nedidactic şi colectivul clasei  I B împreună cu învăţătoarea lor, Suciu Alexandra. Ne-au bucurat cu prezența și câțiva părinți.
Invitaţia a fost onorată de d-l director Ioan Borgovan, d-na bibliotecară Victoria Oltean, d-na Suciu Alexandra şi elevii clasei conduse de ea. Colegii din clasa I B au fost întâmpinaţi cu bucurie de elevii clasei gazdă. Aceștia au pregătit colegilor mai mici și o surpriză.
D-na Rusu Zita- Kamelia a prezentat pe scurt importanţa istorică a evenimentului de la 1 Decembrie 1918 şi semnificaţia actuală a acestei zile.
Programul artistic prezentat de elevii clasei a IV- a A a reuşit să transmită puternice emoţii şi sentimente patriotice prin calitatea recitărilor şi a înterpretării cântecelor. Aplauzele au răsplătit prestația micilor,, artiști’’.
După încheierea programului , la propunerea d-nei Suciu Alexandra toţi cei prezenţi au cântat din nou, dar de data aceasta pe acordurile  cântecul,, Hai să-ntindem hora mare!’’ s-a încins o horă. Momentul a înfiorat pe toţi cei prezenţi. Emoţiile puternice s-au simţit şi în luările de cuvânt ale d-lui director şi ale d-nelor profesoare.
Activitatea a fost o adevărată lecţie de istorie şi o demonstraţie de trăire patriotică.
,,La mulți ani, România! La mulți ani, români! ’’


                                         prof. înv. primar,

   Rusu Zita- Kamelia

miercuri, 26 noiembrie 2014

Moment artistic- 1 decembrie


Proiect educaţional- clasa a IV-a A

Un fruct zilnic- începutul unei alimentaţii sănătoase
Proiect educaţional- clasa a IV-a A

,,Sănătate” este un cuvânt care evocă o stare preţioasă fiecăruia dintre noi. Acest cuvânt apare des în vorbire, izvorând din spiritualitatea noastră. Acest cuvânt magic este aproape nelipsit, la noi românii, din conţinutul urărilor de bine.
De la cea mai fragedă vârstă, copilul trebuie învăţat să fie îngrijit, să respecte regulile de igienă personală şi colectivă, să se obişnuiască cu un regim raţional şi sănătos de alimentaţie. Aşa vom pune bazele unui stil de viaţă sănătos.
Educaţia pentru sănătate a fost şi este foarte importantă şi ca atare am conceput acest proiect.

    ACTIVITĂŢI:

Nr.crt.
Activitatea
Data
Locul desfăşurării
1.
,,Dăruim sănătate prin legume și fructe”- colectare de legume și fructe proaspete în cadrul ,,Săptămânii legumelor și fructelor

10-14 .11.2014
Sala de sport
2.
,,Bună dimineaţa, fructe!”-un salut ce se va auzi până la fineleanului școlar;
prezentarea şi demararea proiectului.

10.11.2014
Sala de clasă
3.
,,Hrana sănătoasă înseamnă trup viguros şi  suflet fericit”-realizare de figuri hazlii(fructe sau legume) expunerea lor la vedere în clasă, pe un panou, pe ușă.


12.11.2014

Sala de clasă
ora:12-13
4.
,, Micul nutriţionist”- alcătuirea, redactarea şi citirea unui meniu săptămânal sau zilnic, meniu alcătuit din alimente sănătoase şi corect preparate( prezentare la scaunul autorului).


13-14.11.2014

Sala de clasă
5.
,, Micul poet”-realizarea unor cvintete și poezioare despre legume, fructe, alimentație sănătoasă

19.11.2014
Sala de clasă
ora:12-13
6.
,,Salată de legume sau de fructe”-activitate demonstrativă cu invitaţi din şcoală, , părinţi; organizarea expoziţiei de legume, fructe şi produse sănătoase ;  premierea tuturor participanţilor la acest proiect, înmânarea unor diplome ; evidenţierea în mod deosebit al celor care s-au achitat de toate sarcinile din proiect.




20.11.2014







Sala de clasă
ora:17-19


                                                            Prof. înv. primar:

                                                                                                      Zita-Kamelia Rusu


Întâlnire cu poetul Nicolae Băciuț

Luni, 24 noiembrie 2014, în Sala Festivă a Liceului Tehnologic ,,Avram Iancu”, elevii Școlii Gimnaziale ,,dr. BernadyGyorgy” au avut plăcerea de a-l avea în mijlocul lor pe scriitorul și omul de cultură Nicolae Băciuț.
Întâlnirea, desfășurată în cadrul activităților Catedrei de limba și literatura română, a fost inițiată de doamna profesoară Codruța Băciuț și a fost întâmpinată cu interes de cei peste 90 de elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a. Aceștia au fost însoțiți de doamnele profesoare Codruța Băciuț, Liliana Sabău, Mariana Diaconu, Rodica Csupor, doamna bibliotecară Victoria Oltean si domnul director Ioan Borgovan..
Tinerii învățăcei au fost introduși în atmosfera liricii poeziei lui Nicolae Băciuț prin intermediul unei prezentări video a câtorva creații. Muzica lină, interpretarea versurilor  și imaginilede fundal au dat naștere unei atmosfere propice momentului următor, când scriitorul a susținut un recital de poezii. Acestea au stârnit emoție, stare care a continuat pe măsură ce poetul invitat a relatat momente legate de existența sa literară. Astfel, cei prezenți au fost fascinați de  povestea întâlnirii  cu Nichita Stănescu.
În puținele minute rămase, câțiva elevii și-au găsit curajul de a adresa întrebări poetului. Ei au avut privilegiul de a descoperi un scriitor atât prin intermediul lecturii, cât și prin dialogul direct cu autorul.
Activitatea desfășurată la nivelul școlii are drept scop stimularea interesului pentru lectură, iar întâlnirea cu scriitorii contemporani nu poate fi decât cea mai fericită cale de a apropia elevii de universul literar.

prof. Mariana Diaconu

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Me and my life

My name is Andrei. I live with my family in Tg.Mures. I am ten years old. My brother, Darius is three years older than me. We attend the same school. 
    My mother's name is Maria-Carmina. She usually helps me with my homework and she bakes great cookies.
    Dad's name is Sebastian.He takes care of me and my brother after school.
    My pets are: a canary and two fish.
    My grandmother makes very good cookies and lives in Cristesti. I like playing football and eating pizza, fruits and vegetables.
I love my family.
Chincesan Andrei
Grade: 5th A

vineri, 21 noiembrie 2014

joi, 20 noiembrie 2014

Proiecte la geografie: clasa a IV-a A


Elevii clasei a IV-a A au realizat la geografie proiecte având ca titlu:,,Tg.-Mureş´´. Au lucrat în echipă, fiecare membru având sarcini precise. Efortul comun s-a materializat în postere care exprimă interesul, preocuparea, simţul estetic al fiecărei echipe. Piatra de încercare a fost prezentarea posterelor. Unele echipe s-au prezentat foarte frumos, atât posterul cât şi prezentarea fiind la înălţime.
Munca în echipă a consolidat relaţii de colaborare, cooperare, dar şi de prietenie.

                                                                                       Prof.înv.primar:
                                                                                                               Zita-Kamelia Rusu
4A - Video Maker

duminică, 16 noiembrie 2014

LA SOVATA


            În ziua de vineri, 7 noiembrie 2014, împreună cu colegii, d-na dirigintă şi elevi din clasa aVI-a A am plecat cu autocarul în excursie la Sovata, pe trei zile. Era o zi frumoasă de toamnă, călduroasă, soarele trimitea calde raze asupra noastră.
            Pe autocar, ne făceam planuri şi povesteam cu colegii despre cât de mult ne vom distra în aceste zile, departe de casă. 
            Când am ajuns, toată gaşca era fericită. Ne-am întâlnit cu instructorii noştri, Miki şi Reka, care ne-au prezentat regulile din tabăra Outward Bound.  
            Ne-am cazat şi apoi, afară, am practicat nişte jocuri pentru a ne cunoaşte mai bine între noi. După aceea, am pornit într-o drumeţie spre staţiunea Sovata, ne-am împărţit în 3 echipe: muştele, urşii şi câinii şi am primit fiecare echipă sarcini. Apoi am vizitat Lacul Ursu şi am revenit în campus, prin pădure. Pe traseu, ne-a prins noaptea şi am mers prinşi de mâini, într-un şir lung, pentru a nu ne pierde. Astfel s-a terminat ziua de vineri, care mi-a plăcut foarte mult.
            A doua zi, după ce am servit micul dejun, ne-am deplasat în „grădina de corzi”, unde am parcurs 2 probe: ne-am dat pe tiroliană şi ne-am căţărat pe un panou.
            Spre seară am jucat nişte jocuri de logică şi, după cină ne-am dus la culcare mai devreme, deoarece duminică urma să ne întoarcem la casele noastre.
            În ultima zi, ne-am trezit cu poftă de aventură, am făcut bagajele şi apoi am plecat din nou în drumeţie. Am primit sarcina să ne orientăm cu ajutorul busolei şi a hărţii. La un moment dat, ne-am despărţit în 2 grupe şi am luat-o pe trasee diferite. Eu am fost în echipa doamnei Reka şi mi-a plăcut foarte mult o probă. Am ascuns nişte bileţele pe care trebuia să le găsească o altă echipă şi să le potrivească astfel încât să refacă un mesaj. Şi echipa noastră a primit aceeaşi sarcină, mergând pe traseul celeilalte echipe.
            La finalul excursiei, pot să spun că aceste zile pe care le-am petrecut la Sovata,   m-au ajutat să îmi cunosc mai bine colegii din clasă. Am fost plăcut impresionat de jocul cu schiurile şi cele două drumeţii în mijlocul naturii. Foarte bine m-am înţeles cu colegii mei de cameră.
            Aştept cu nerăbdare să mai am parte şi de alte experienţe plăcute alături de colegii mei şi doamna dirigintă, în alte tabere sau excursii.

                                                                                              Mihnea Sava, clasa a V-a A

joi, 13 noiembrie 2014

SAPTAMANA FRUCTELOR SI A LEGUMELOR

Saptamana 10-14 noiembrie- SAPTAMANA FRUCTELOR SI A LEGUMELOR DONATE. Acestea vor fi colectate vineri, 14 noiembrie la ora 11,  in sala de sport
.

duminică, 9 noiembrie 2014

Butterflies Classroom: clasa pregatitoare B


O zi de toamnă însorită…15 SEPTEMBRIE 2014...a început povestea noastră. Am păşit timizi într-o curte mare, mult mai mare decât cea a grădiniţei mele. Sute de copii, părinţi, bunici, aşteptau. 

Aici e ŞCOALA ? …E uriaşă! Dar mami e lângă mine! Am strâns-o bine de mână şi ea pe mine. ,,Uite, azi începem şcoala, prima zi de şcoală. Ţi-ai dorit atât de mult să fii aici!,, Da, aşa era...Mami avea dreptate. Dar acum, tot ce îmi doream era să fiu un fluture, să zbor spre grădiniţă, spre casă…oriunde sunt mai puţini oameni, să-mi regăsesc prietenii de la grădiniţă. Şi în doar câteva minute, intrând în noua sală de clasă, visul mi s-a împlinit: eram fluturaş! Eram un fluturaş din CLASA FLUTURAŞILOR, clasa pregătitoare B  Şi am urcat împreună cu ei pe o corabie. O corabie despre care doamna educatoare…ups!…doamna învăţătoare spune că va dura cinci ani. Super! Îmi place ideea! Am aflat de la doamna învăţătoare că trebuie să mai luăm cu noi câteva lucruri foarte importante: credinţa, adevărul, iubirea şi încrederea. Pregătiţi de drum, am început călătoria!

Dar de-acum nu oricine poate intra în clasa mea. Doar noi putem , noi, fluturaşii! 
Mami, tati, bunicii sunt curioşi să mă vadă…ce fac eu la şcoală?! Şi e normal …şi eu aş fi curios . Cum să-i ajut?! 
Doamna învăţătoare ne spune că întotdeauna există o soluţie. Şi am găsit soluţia. Am rugat-o să ne creeze şi nouă o pagină, aşa cum are mami. Ne-a ajutat 



De azi, avem şi noi adresă. Pentru că ştim engleză ea va ,,suna,, aşa :Butterflies Classroom

Aici veţi găsi crâmpeie din viaţa noastră de şcolar, din activităţile noastre, din jocurile noastre.
Să ne vizitaţi!
Prof. înv. primar Şut-Popa Liliana

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Ţara poveştilor


 Într-o zi am primit o invitaţie să merg să vizitez ţara minunilor numite şi ''Regatul de zahăr'' , unde prinţesa se numea Prinţesa Gumiţa.
Bucuroşi eu şi prietenul meu Jake am păşit uimiţi în ''Regatul de zahăr '' unde: oamenii , drumul,casele ,castelul  chiar şi zidurile regatului erau din zahăr. Acolo  curgea şi un râu de ciocolată . Paznicii banană ne-au condus spre frumoasa prinţesă Gumiţa şi valetul Mentosan. Printesa crea un leac pentru a creşte dulciurile la mărimi mai mari .Când a terminat ea ne-a dat o ciocolată imensă şi o sticlă de ciocolată din râu.
A fost fabulos !        
 Bănică se plimba pe rîul de ciocolată cu bărcuţa din marţipan şi deodată îl strigă valetul Mentosan:
 - Bănică ! ieşi din barcă, băiete ! vine prinţesa Gumiţa.
 - Oh bine,bine ! spuse Bănică.De ce?
- Pentru că prinţesa se uită dacă toţi oamenii de zahăr şi regatul sunt în regulă.
 - Dar…eu nu sunt un om de zahăr.
- Ai dreptate , dar eşti în râul regatului cu bărcuţa.
  -Bine ,acum ies.
 - Valetule Mentosan !
- Da prinţesă?
- Este totul în regulă?
 - Da prinţesă.
 - Bine valetule , mai târziu cheamă-l pe Finn şi  pe Jake să mă ajute să ajung la întrunirea regatelor de zahăr.
  -Bine prinţesă, aşa voi face.
 - Multumesc.
 - Bănică!
 - Da, valetule Mentosan?
 - Acum mai ai voie să te plimbi cu bărcuţa pe râul de ciocolată.
 - Mulţumesc, valetule Mentosan.  Yei  !!
  Săliştean Szabolcs

Clasa a V-a A