Concursul
de Poezie şi Proză pentru Elevi “Serafim Duicu”
Ediţia
a XIII-a
Secţiunea
Eseu
Premiul
al II-lea
Sonea
Ovidiu - Dan, clasa a VIII-a A
Creaţia
Să creezi este minunat,
creând ceva aparent inutil, mă simt împlinit. ”E original, e creaţia mea, nimeni
nu a mai făcut aşa ceva!” îmi spun.
Pentru mine, creaţia
este ca o lume nouă, la început e întuneric peste tot. Dar, cu fiecare şurubel
şi piuliţă pusă, încă o luminiţă apare, iar noaptea încă o stea răsare,
începând ca lumina să se zărească prin tot întunericul care acoperă o lume
întreagă şi o îndepărtează de la scopul ei.
Când totul are un sens şi un loc îşi
găseşte, închid ochii şi parcă văd cum oamenii apar şi se străduiesc din
răsputeri să facă o casă unde să trăiască fericiţi, într-o lume nouă, care
prinde formă chiar sub ochii lor.
Devin tot mai mulţi, tot mai îndrăzneţi şi
chiar mai fericiţi şi hotărâţi să îşi facă un viitor într-o lume care se află
într-un plin proces de extindere si formare. Noaptea, oamenii nu îşi fac griji
de întuneric şi de pericolele care îi înconjoară, căci ei sunt la fel de
hotărâţi şi nestăviliţi în planurile lor, dar parcă mai atraşi de misterele pe
care le ascunde acestă lume abstractă.
După ce o casă este gata, nimeni nu are în
gând să se oprească, aşa că se duce mai departe să ajute şi lucrează la fel de
nestăvilit, fără ca să aibă sentimente de mândrie sau aroganţă, fără să îşi
dorească o răsplată. Pentru oameni singurul lucru care îi poate mulţumi este
fericirea şi aprecierea din ochii cuiva când se uită la un lucru finalizat, după
care merg mai departe.
Când totul e gata, mai închid o dată ochi
şi privesc spre inima mea plină de bucurie şi fericire. Văd peste tot un oraş
mare, o metropolă şi oameni fericiţi, totul este plin de viaţă, în cele din
urmă deschid ochii satisfăcut.
În final, când fericirea atinge apogeul
ei, îmi vine o idee nouă, mai mare, mai îndrazneaţă şi distrug ce am creat.
Când văd o lume cum se scufundă şi intră
iar în întuneric, am un sentiment de
tristeţe şi melancolie, iar în mine se dă o lupta: nu vreau sa continui să distrug
o lume, pentru a crea ceva incert. Totuşi, las ataşamentele să se ducă odată cu
această lume, iar în cele din urmă devin fericit, pentru că în interiorul meu ştiu
sigur că va apărea o lume mai mare şi mai frumoasă, după care totul o ia de la
început, fiindcă nimic, oricât de bine ar arăta, nu este perfect.
Dar cu toate acestea, nimic nu moare cu
adevărat, căci fiecare lume se poate găsi în inima mea, în forma ei de apogeu!
