Rolul femeilor în Primul Razboi Mondial
În Primul Război Mondial a fost o mare problemă: în majoritatea statelor participante lipsea armamentul: puști, tunuri, mijloace auto etc., iar munițiile se terminau în câteva săptămâni. Din păcate, bărbații erau foarte căutați ca soldați și de aceea, industria de război nu accelera. Era nevoie de deschiderea câtorva centre industriale, iar cele vechi să fie extinse. Producția trebuia reorganizată, iar reductivitatea muncii sporită.
Era căutată mână de lucru. Bărbații lipseau, bătrânii și copii nu puteau face față, așa că au rămas femeile, care în curând au devenit victimele unei transformări profunde. Intrarea acestora în câmpul muncii a fost un fenomen evident în Primul Război Mondial.
Ele erau recrutate în fabrici, lucrau pe străzile orașelor, în rol de ospătari, de conductori de tramvai și de funcționari. Mamele, soțiile, dar și fiicele erau muncitoare salariate, iar femeile de la țară care lucrau, erau nevoite să se mute la oraș.
În 1918, în Marea Britanie existau aproximativ 800.000 de muncitoare, iar in Italia 180.000 de muncitoare. Desigur, accelerarea producției era mai
semnificativă în sectoarele unde cererea de război era mai mare. După încetarea războiului, bărbații s-au întors dacă s-au întors și și-au reluat posturile. Acea perioadă scurtă a fost o experiență intensă și semnificativă pentru emanciparea femeilor, adică libertatea lor, dar și drepturile politice care li de cuveneau. Emmeline Pankhurst a fost lider al mișcării de emancipare a femeilor. Ea s-a născut în 14 iulie 1858(Manchester) și a murit în 14 iunie 1928(Londra). Emmeline a participat de la vârsta de 14 ani la întruniri care militau pentru dreptul internaţional al femeii. Între anii 1873 - 1879 a învăţat în gimnaziul de fete din Paris. După reîntoarcerea sa în Manchester, s-a căsătorit cu avocatul Richard Marsden Pankhurst (1834–1898), care era cu 24 de ani mai în vârstă decât ea. Din căsătoria cu Pankhurst au rezultat cinci copii. După moartea soţului, în anul 1898, Emmeline a început să aibă probleme financiare, trebuind să trăiască cu copiii dintr-un salariu modest de funcţionară de la starea civilă. La 10 octombrie 1903 a înfiinţat, împreună cu alte patru femei şi fiica ei Christabel, organizaţia Uniunea politică şi socială a femeilor. Ideea a fost preluată de mişcarea din SUA pentru drepturile femeilor, iar mai târziu de Mahatma Gandhi, şi Martin Luther King. Mişcarea femeilor din Anglia a recurs şi la metode radicale, ca incendieri şi atentate cu bombe, ceea ce a dus la arestarea ei repetată.
În Primul Război Mondial, femeile nu au lucrat doar în industrie, ci și în spionaj. Multe dintre ele au fost însă arestate și omorâte, dar de multe ori femeile i-au depășit pe spionii bărbați în ceea ce privește inventitatea.
Între femeile spioane cele mai cunoscute, se numără:
• Mata Hari. Numele ei adevărat era Margaretha Gertruide Zelle și s-a născut în Olanda, pe 7 august 1876. În 1895 s-a căsătorit cu un ofițer, dar a divorțat de el după 5 ani. După aceea s-a mutat la Paris și a început să danseze. Însă, ea avea încă o meserie grea de împlinit: era spioană. Dansa în mai multe orașe, printre care Paris, Milano și Berlin. Mata Hari spiona în Franța și Germania și era plătită de cele două servicii secrete simultan. A fost prinsă în 1917 și a devenit „dușmanul intern”. A fost executată în 5 octombrie 1917 în pădurea de la Vincennes. Mata Hari a fost atât de cunoscută pentru aparițiile sale pe scenă, nu neapărat ca spioană.
• Juliette Hardy. Ea spiona pentru Anglia și avea misiunea de a transporta documente secrete. Deși a fost în arest, a reușit să scape. A avut o relație cu Harry, un agent al Germaniei, dar nu i-a spus nimic acestuia despre faptul că era spioană. La un moment dat, Juliette trebuia să transporte în Olanda niște documente secrete, dar germanii au pus la graniță sârmă ghimpată prin care circula curent electric, astfel că Harry a venit cu ideea ca ea să fie ascunsă într-un butoi, deși nu bănuia nimic, crezând ca aceasta vrea să meargă la o rudă bolnavă. Însă, din păcate Juliette a murit electrocutată. Distrus, Harry s-a aruncat în sârmă și a murit și el electrocutat.
• Lisse a spionat pentru Belgia și a fost cunoscută pentru școala de spioni pe care a înființat-o în 1915 la Anvers. I-a plăcut să lucreze în acest domeniu. Era o femeie frumoasă și vicleană, dar nu a fost căsătorită niciodată.
• De asemenea o femeie care a rămas cunoscută este Schragmuller , deoarece a fost singura femeie–ofițer din armata germană.
În final, putem spune că nu doar bărbații au avut roluri importante în Primul Război Mondial, ci si femeile, care au contribuit mult la efortul de război și au făcut tot ce au putut.
Craciunui din 1914
Primul război mondial nu a însemnat numai moarte, vieţi distruse şi orori inimaginabile ci şi decorul unor poveşti despre camaraderie şi pace, ca aceea din decembrie 1914, care a intrat în legendă ca “Armistiţiul de Crăciun”. Atunci, soldaţi germani, britanici şi francezi au ieşit din tranşee şi au fraternizat.
Totul a început în Ajunul Crăciunului din 1914, pe frontul din nordul Franţei şi Belgiei, prin acţiunea militarilor germani care au pus lumânări în copaci şi au cântat colinde nemţeşti precum “Stille Nacht” . Soldaţii englezi au răspuns cântând, colinde britanice.
În dimineaţa de Crăciun, soldaţii germani, francezi, englezi, belgieni, îşi dădeau mâna, în mijlocul noroiului de pe câmpul de luptă, denumit “teritoriul nimănui”, chiar dacă erau adversari.
După aceasta, ambele tabere au părăsit tranşeele, întâlnindu-se şi făcând schimb de whisky, gemuri, trabucuri sau ciocolată şi îşi arătau unii altora pozele cu cei dragi de acasă. Soldaţii au împrumutat echipament taberei inamice, pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile în care trăia. S-a jucat fotbal cu orice putea trece drept minge, făceau fotografii, ziceau
glume. Combatanţii au încins şi o miuţă în care se spune că au căştigat germanii cu 3-2.
glume. Combatanţii au încins şi o miuţă în care se spune că au căştigat germanii cu 3-2.
Trupurile căzute în No man’s land au fost îngropate creştineşte organizându-se ceremonii funerare comune pentru tovarăşii de luptă morţi.
În unele locaţii de pe front, armistiţiul a durat până a doua zi. Aparent nici una dintre părţi nu dorea să mai tragă un foc de arma.
Pactul nelegitim, făcut de nemţi şi englezi, a fost făcut fără ştirea superiorilor. Bineînţeles, superiorii s-au înfuriat foarte tare când au aflat ce s-a întâmplat. Comandantul forţelor britanice, Sir John French şi Sir Horace Smith Dorrien, au dat ordin imediat ca astfel de lucruri sa nu se mai repete şi ca autorităţile germane să împiedice actele de fraternizare.
În unele locaţii de pe front, armistiţiul a durat până a doua zi. Aparent nici una dintre părţi nu dorea să mai tragă un foc de arma.
Pactul nelegitim, făcut de nemţi şi englezi, a fost făcut fără ştirea superiorilor. Bineînţeles, superiorii s-au înfuriat foarte tare când au aflat ce s-a întâmplat. Comandantul forţelor britanice, Sir John French şi Sir Horace Smith Dorrien, au dat ordin imediat ca astfel de lucruri sa nu se mai repete şi ca autorităţile germane să împiedice actele de fraternizare.
În alte locuri, gesturile de caritate au continuat, specifice sărbătorii “Ziua cadourilor” (Boxing Day). Însă în alte locuri, soldaţii îşi vedeau de treabă, făcând schimb de gloanţe şi schije. Ostilităţile au fost reluate o dată cu aducerea unor trupe noi din spatele frontului şi, în urmă ameninţările venite de la superiorii armatei că orice “pactizare neoficială cu inamicul” va fi considerată înaltă trădare.
Despre Crăciunul din acel an, se povesteşte în multe scrisori ale soldaţilor. Una dintre aceste scrisori a fost cumpărată în şapte noiembrie 2006, de cântăreţul Chris de Burgh, care a plătit 14 400 de lire la o licitaţie a casei Bonhams. Scrisoarea conţine zece pagini, e scrisă de un soldat necunoscut din armata britanică, în care povesteşte despre întâmplările din acea noapte descrisă a fi ca “cel mai deosebit Crăciun pe care l-am petrecut vreodată”. Iată cum începe scrisoarea : “ Acesta va fi cel mai de neuitat Crăciun pe care l-am petrecut : ieri, de la ora ceaiului nu s-a mai auzit nici o împuşcătură din nici o tabără. Noaptea trecută a fost o noapte geroasă cu lună plină, şi am cântat colinde. Germanii au pus torţe de-alungul taberei lor si au venit spre noi urându-ne Crăciun fericit. Ne-au dăruit câteva cântece şi am avut un fel de petrecere. Câţiva dintre ei vorbeau engleza foarte bine aşa că am conversat cu ei... ”
Un moment de război este atins de ceea ce Crăciunul semnifică şi ar trebui să ne vestească ! Fiindcă Crăciunul ar trebui să fie un anunţ de pace, de fapt o încetare a ostilităţilor, nu doar între om şi om, ci mai ales între om şi Dumnezeu. Este ceea ce îngerii au proclamat când au adus vestea Naşterii Mântuitorului.
Paula Florea, Gimnaziul "Dacia"
Tratatul de la Versailles a fost unul foarte criticat, populatia si conducerea Germaniei considerandu-l un jaf in numele pacii. Dar, daca Puterile Centrale castigau, era posibil ca Germania sa impuna hegemonia, drept dovada fiind condiitiile mult mai dure pe care le-a impus inainte in tratatul de la Brest-Litovsk.
Semnarea Tratatului de pace de la Paris-Versailles s-a desfasurat in perioada 18 ianuarie 1919 – ianuarie 1920. Pacea a avut loc ca urmare a armistitiului din11 noiembrie 1918 din padurea Compiegne.
Aici se realizeaza inchiderea oficiala a Primului Razboi Mondial, castigat de Antanta (Aliatii) din care faceau parte: Franta, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, Romania, Serbia si Cehoslovacia si pierdut de Puterile Centrale: Germania, Austo-Ungaria, Imperiul Otoman si Bulgaria. De altfel, aici a fost acceptata formarea Ligii Natiunilor, un tel impus de presedintele american Woodrow Wilson.
Intre Aliati au aparut divergente deoarece fiecare stat avea interesele proprii care erau pe primul plan formandu-se astfel tendinte revizioniste.
Franta isi dorea garantii impotriva inceperii unei noi agresiuni germane. Anglia nu dorea o preponderenta franceza in Europa si de aceea nu isi dorea slabirea excesiva a Germaniei. Italia isi dorea teritoriile promise in 1915 (Albania, Dalmatia si sudul Asiei Mici).
Astfel, SUA se impunea drept arbitru moral si inspirator al acestor state.
Ca baza de negocieri au fost acceptate „Cele 14 puncte” in ianuarie 1918 de W. Wilson.
Republica Germana, care inlocuise vechea forma de guvernamant a fost exclusa de la negocieri la fel ca si Rusia bolsevica, apropiind aceste 2 state. Astfel, deciziile luate au fost impuse atat invinsilor cat si aliatilor mai mici. Delegatii Germaniei erau tratati ca niste prizonieri, fiind exclusi si mai apoi obligati sa semneze.
Liga natiunilor era prima organizatie de pace care actiona la nivel mondial si trebuia sa exercite prevederile tratatelor si sa arbiteze conflictele intre state inainte de a se ajunge la razboi.
Tratatul de pace de la Paris- Versailles a fost semnat pe 28 iunie 1919 in Sala Oglinzilor din Palatul Versailles. Acesta nu a fost ratificat de SUA, dar in schimb aceasta a semnat separat cu Germania – Tratatul de la Berlin in 2 iulie 1921.
Conform pacii, Germania urma sa-si aume responsabilitatea fata de provocarea razboiului, era nevoita sa renunte la serviciul militar obligatoriu, sa-si reduca armata la 100000 de oameni, sa demilitarizeze teritoriile din stanga Rinului si 50 km din dreapta acestuia si sa opreasca importul si exportul precum si producerea de armament. Flota trebuia redusa la 24 de nave, fara niciun submarin, iar din tot personalul naval sa ramana doar 15000 de oameni. Dealtfel, trebuia sa abandoneze atat transportul naval cat si aviatia militara pana la 1 octombrie 1919. Reprezentantii Guvernului german (Republica de la Weimar) au fost obligati sa semneze (ministrul de externe – Hermann Muller la 28 iunie 1919) si astfel, inevitabil, luptele vor reporni. Tratatul a fost legiferat de-abia in 10 ianuarie 1920.
Wiliam al II-lea trebuia judecat de tribunalul international pentru crime de razboi dar procesul nu a mai avut loc niciodata.
Germania a platit daunele razboiului si cu bani dar si cu nave, trenuri, animale si resurse. Dificultatile au aparut la colectarea platilor pana la Conferinta de la Lausanne din 1932.
Dupa pace, Belgia, Polonia, Cehoslovacia si Austria si-au recuperat suveraniatea, Austro- Ungaria fiind dezmembrata. Romania isi unea Basarabia, Bucovina si Transilvania. Polonia se refacea. Bulgaria a pierdut iesirea la Marea Mediterana. Germania a denuntat tratatul de la Bucuresti si pe cel de la Brest- Litovsk si a pierdut 71000 km patrati (13% din suprafata pe care o avea inainte de Primul Razboi Mondial) si 8 milioane locuitori. Principalul tel pentru un nou razboi a fost pierderea Alsaciei si Lorenei in favoarea Frantei. Bazinul Saar urma sa fie condus timp de 15 ani de o comisie a Ligii Natiunilor, productia miniera fiind oferita Frantei pe acea perioada. Portul Danzig (Gdansk) a fost redat Antantei care a recunoscut independenta orasului. Germania a pierdut si tot imperiul colonial care ii apartinea: din Asia ii erau redate Japoniei, Noii Zeenlande, Australiei, din Africa – Angliei, Frantei, Belgiei si Americii de Sud. Lituania, Letonia, Estonia si Finlanda au devenit independente respectandu-se dreptul de auto-determinare astfel fiind instituite regimuri politice democratice.
Togo, Camerun, Africa Germanica de Sud-Vest, Namibia, Africa Germanica de Est, Burundi si Rwanda erau redate Frantei prin politica expansionista a lui Ludovic al XIV-lea. Nordul Schleswigului si zona Tonder – redate Danemarcei. Zona Hulczyn – Cehoslovaciei. Estul Sileziei Superioare, majoritatea din teritoriul Marii Poloniei si estul Pomeraniei, precum si zona Soltan din Prusia de est erau redate Poloniei. Zona oraselor Eupen si Malmedy – Belgiei.
Dupa toate aceste conditii impuse in Germania atat populatia, cat si conducatorii sufera un soc care duce la colapsul Republicii de la Weimar si accederea lui Adolf Hitler la putere.
Conform unui comentariu inregistrat, aliatii Americii „nu au pierdut niciun prilej ca sa puna mana pe cate ceva daca tot se putea”. Diplomatul Wilson a impartasit aliatilor sai raul facut Germaniei. El dorea sa implementeze autodeterminarea, comunicarea deschisa si libera intre natiuni si impiedicarea inceperii unui nou razboi.
Scopul lui Clemenceau era intarirea pozitiei Frantei dar si blocarea altor atacuri din partea Germaniei. Acesta nu a putut obtine prin pace toata regiunea Rinului.
Scriitorii J.M.Kenyes si Harold Nicolson isi expun parerea aspru fata de acest tratat si apoi il discrediteaza. Istoricii spun ca a provocat resentimente si la fel cum a spus si Hitler, un nou razboi va incepe.
Tratatul de la Versailles a fost unul foarte criticat, populatia si conducerea Germaniei considerandu-l un jaf in numele pacii. Dar, daca Puterile Centrale castigau, era posibil ca Germania sa impuna hegemonia, drept dovada fiind condiitiile mult mai dure pe care le-a impus inainte in tratatul de la Brest-Litovsk.Bianca Florea, Gimnaziul „Dacia"
Batalia de la Verdun
Batalia de la Verdun din timpul Primului Razboi Mondial inceputa in 21 februarie 1916 si incheiata in 21 iulie 1916 a fost una din cele mai lungi si cele mai sangeroase lupte din acele vremuri . Principiul bataliei a fost : ``Ei nu vor trece`` atribuita lui Robert Nivelle. Atacul de la Verdun a aparut ca urmare a unui plan al Maiorului General german, von Falkenhayn. El a vrut sa insangereze Franta, prin lansarea unui atac masiv intr-o zona ingusta care avea importanta sentimentala si istorica pentru francezi - Verdun. Zona din jurul Verdunului cuprindea douazeci de fortificatii majore si altele patruzeci mai mici, care protejau granita istorica de est a Frantei si care au fost modernizate, in primii ani ai secolului XX. Falkenhayn credea ca francezii pur si simplu nu vor permite ca aceste forturi sa cada, deoarece umilirea nationala ar fi fost prea maret. Luptand pana la ultimul om, Falkenhayn credea ca francezii vor pierde atat de multi oameni incat aceasta lupta ar schimba cursul razboiului.
Planul lui Falkenhayn a avut credibilitate. Fortaretele erau o parte foarte importanta a constiintei francezilor si ar fi luptat cu toata ferocitatea pentru a-i mentine pe germani in afara zonei. Cu toate acestea, planul lui Falkenhayn avea si o slabiciune majora - presupunea ca francezii vor fi un adversar usor si ca ei vor fi cei care vor suferi pierderi masive, nu germanii. De fapt, toate fortaretele din zona au fost slabite pentru ca Inaltul Comandament Francez a mutat munitia din acestea in alte zone de pe frontul de vest. De asemenea, transeele de aparare nu erau finalizate. Ofiterii superiori de pe frontul din jurul Verdunului i-au raportat lui Joffre starea de aparare din zona, insa acesta le-a respins plangerile.
140 000 de soldati germani au inceput atacul. Acestia erau sprijiniti de 1 200 de tunuri de artilerie care tinteau 2 500 000 de obuze din regiunea Verdunului. 1 300 de trenuri cu munitii au fost necesare pentru a incarca aceste arme. Germanii aveau, de asemenea, suprematia completa in aer, cu 168 avioane situate in zona ( cea mai mare concentratie de avioane din istorie pana la acel moment). Francezii aveau doar 30 000 de soldati pentru a se opune germanilor. In ziua in care a inceput batalia, pe 21 februarie, 1 000 de tunuri ale artileriei germane au tras de-a lungul unei fasii de 6 mile a frontului francez. Atacul german si lupta ulterioara au durat peste 300 de zile. Aruncatoarele de flacari au fost utilizate in numar mare, pentru a-i ajuta pe nemti sa avanseze cele opt mile care le mai ramasesera pentru a captura Verdunul.
Pana pe 25 februarie, germanii au capturat 10 000 de prizonieri francezi. Spre uimirea nemtilor, intariturile masive de la Douaumont, considerate a fi cele mai puternice din lume, erau conduse de doar 56 de tunari cu jumatate de norma care n-au opus nici o rezistenta in fata atacatorilor. Publicului francez nu i s-a comunicat imediat despre caderea Douaumont-ului - de fapt, unele ziare pariziene nici macar n-au mentionat pierderea fortului, sustinand ca batalia din jurul Verdunului mergea bine pentru francezi. Fortul de la Douaumont era situat doar la 5 mile distanta de Verdun.
Francezii l-au facut pe Generalul Philippe Pétain responsabil cu apararea de la Verdun. Acesta s-a confruntat cu o situatie extrem de dificila. Exista doar un singur drum spre Verdun din exterior, care abia putea fi numit drum, avand in vedere ca avea doar 6 m latime si vehiculele abia puteau trece unul pe langa altul. Totusi, pe acest drum, 25.000 de tone de provizii si 90 000 de soldati au intrat in Verdun. 6 000 de vehicule au fost folosite in aceasta misiune si se spune ca 66% din armata franceza urma sa treaca pe acest drum la un moment dat, pentru a salva Verdunul. Drumului i s-a dat numele de „Calea Sacra", dar, in ciuda intrarii fortelor militare noi, francezii au suferit grav. Germanii, de asemenea, au suferit pierderi masive. Pana la sfarsitul lunii aprilie, nemtii au pierdut 120 000 de oameni si francezii 133 000. In timp ce batalia inainte spre primavara anului 1916, Pétain ii cerea lui Joffre din ce in ce mai multi oameni, dar Joffre a refuzat. Acesta voia oamenii pentru atacul planificat de la Somme.
Pétain a fost inlocuit cu generalul Nivelle - un soldat care credea ca cea mai de succes strategie era de a fi mereu in ofensiva. Pana in vara, Franta a atins o anumita forma de suprematie aeriana asupra germanilor, dar asta nu insemna mai nimic deoarece batalia de pe pamant era una cu multe pierderi pentru ambele parti.La numai 150 de mile departare, viata in capitala franceza continua sa fie normala. Aici, soldatii francezi, indeajuns de norocosi sa plece de la Verdun, au gasit o lume instrainata. Mancare era din belsug, teatrele erau deschise si doar cateva din cauza unei reprimari guvernamentale a adevarului vorbeau despre ceea ce se intampla cu adevarat la doar 150 de mile departare. Soldatii francezi au descoperit ca un muncitor din fabrica castiga de saizeci de ori mai mult decat un soldat francez in cursul unei saptamani. Murmure de nemultumire au inceput sa apara in armata franceza in vara lui 1916, iar in 1917 a izbucnit revolta.
Pe 1 iunie, Germania a lansat un atac masiv asupra Verdunului. Pana pe 23 iunie, au avansat pana la 2,5 mile de Verdun - dar acest atac n-a fost suficient de puternic, deoarece si armata germana era epuizata, dand tot ce a avut si nu mai prea putea sa dea mai mult. Pe 24 iunie, bombardamentul de la Somme putea fi auzit de la Verdun si in cateva zile, batalia de la Somme domina pe frontul de vest.
Pana la sfarsitul lui octombrie 1916, francezii au recucerit cele doua forturi, de la Vaux si Douaumont, dar regiunea inconjuratoare arata tragic in februarie. Batalia de la Verdun a continuat pana in decembrie - ironic, deoarece conflictul de la Somme considera ca lupta se incheiase.
Bibliografie:
Bibliografie:
*** ,Istoria lumii de la origini pana in anul 2000,p.504 - 506
Radu Matei, Gimnaziul “Dacia”
Fronturile de est şi de vest în timpul primului război mondial-
analiza comparativa
analiza comparativa
După succesul lor iniţial în Prima bătălie de la Marne, Antanta şi forţele Puterilor Centrale au început o serie de manevre de încercuire, pentru a forţa inamicul să se retragă, în aşa numita "Întrecerea la mare". Forţele franceze şi britanice au descoperit rapid poziţiile defensive germane, care se întindeau de la Lorraine până în Flandra. Marea Britanie şi Franţa au încercat să treacă la ofensivă, pe când Germania apăra teritoriile ocupate. Tranşeele germane erau construite mai bine decât cele ale duşmanilor săi: tranşeele anglo-franceze erau concepute doar ca bariere "temporare" până când forţele lor o să treacă prin liniile germane. Unii sperau că situaţia incertă va lua sfârşit cu ajutorul tehnologiei. În aprilie 1915, germanii au realizat, pentru prima oară, o breşă de şase kilometri în liniile Aliaţilor, când soldaţii francezi s-au retras. Această breşă a fost acoperită de soldaţi canadieni, la Ypres. Nici unul din oponenţi nu a fost capabil să iniţieze un atac hotărâtor, cu toate că acţiunea germană în Bătălia de la Verdun, în 1916, şi eşecul Antantei în Bătălia de pe râul Somme, din vara anului 1916, aproape au distrus armata franceză. Încercările zadarnice ale francezilor de a lansa atacuri puternice şi directe contra liniilor germane s-au terminat cu pierderi enorme pentru infanteria franceză şi au cauzat acte de insubordonare, care au pus în pericol integritatea frontului francez după Ofensiva Nivelle, în primăvara anului 1917. Noutatea revoluţiei ruse, Revoluţia Rusă din 1917, a intensificat sentimentele socialiste. Steaguri roşii au fost ridicate şi, cu mai multe ocazii, a fost cântată "Internaţionala". Până la sfârşitul rebeliunii, au participat la aceasta între 30.000 şi 40.000 de soldaţi francezi. Pe parcursul perioadei 1915-1917, Imperiul Britanic şi Franţa au suferit cu mult mai multe pierderi decât Germania, însă ambele părţi au pierdut milioane de soldaţi din cauza rănilor şi a bolilor.
Frontul de răsărit a fost teatrul de război al primului răyboi mondial din Europa Centrală şi Răsăriteană. Termenul este în contrast cu acela frontul de vest. În ciuda separării geografice, evenimentele de pe cele două teatre de luptă s-au influenţat puternic între ele.
Geografia răsăritului Europei a jucat în general un rol cheie în modul de desfăşurare a luptelor pe fontul de răsărit. Strict din punct de vedere geografic, fronturile de vest şi de răsărit erau foarte asemănătore, diferenţa principală fiind nivelul dezvoltării economice. În vreme ce Belgia şi nordul Franţei erau printre cele mai puternic dezvoltate regiuni industriale din acea vreme, Europa Răsăriteană era mult mai puţin dezvoltată.
Mai mult, lungimea frontului răsăritean era mult mai mare decât cea a frontului apusean. Teatrul de război era delimitat în linii mari de Marea Baltică (vest), Moscova (est), adică aproximativ 1.200 de kilometri, Petrograd (nord), Marea Neagră (sud), aproximativ 1.600 de kilometri. Această întindere uriaşă a avut un efect hotărâtor asupra caracterului luptelor. În vreme ce luptele de pe frontul de vest s-au desfăşurat în principal în tranşee, liniile frontului de est erau mult mai mobile, iar tranşeele nu au fost folosite foarte mult. Lungimea foarte mare a frontului făcea ca densitatea de soldaţi pe kilometru să fie relativ scăzută, ceea ce făcea posibilă ruperea cu relativă uşurinţa a liniilor atacate. Odată liniile frontului rupte, sistemele de comunicaţie insuficient dezvoltate făcea foarte dificilă sarcina apărătorilor de concentrarea a unităţilor necesare opririi ofensivei şi de organizare a contraofensivei pentru restabilirea situaţiei. Pe scurt, apărătorii nu dispuneau de aceleaşi avantaje de care se bucurau apărătorii de pe frontul de vest.
Liniile frontului de est s-au tot schimbat de-a lungul conflictului, şi nu doar la începutul şi sfârşitul bătăliilor, aşa cum se întâmpla pe frontul de vest. De fapt, cea mai mare înaintarea a germanilor din întreg războiul a fost cea din vara anului 1915, de pe frontul de răsărit.
Andrei Fulop,Gimnaziul "Dacia"
2.Literatura si razboiul:
Marele Razboi ii indeamna pe oameni la scris: scrisori, memorii, poezii, romane etc. Multi soldati obisnuiau sa scrie despre viata de transee si campul de lupta, de cele mai multe ori sub forma de poezie. Au fost descoperiti multi poeti in razboi.
Anisia Ilioasa, Gimnaziul "Dacia"
Noi arme in Primul razboi mondial
Marile, pe toatǎ perioada conflagratiei au fost dominate de britanici. Marea Britanie era in superioritate datorita navelor Dreadnought, ca si datorita navelor mai mici si mai rapide, precum crucisatoarele, apoi sbmarinele. La efectivele engleze s-au alaturat navele din Mediterana ale frantei, cele rusesti din Marea Baltica si Marea Neagra, cele japoneze din Pacific, cele italiene din M. Adriatica, si mai apoi, navele americane din Oceanul Atlantic; ceea ce a creat o adevarata provocare pentru Puterile Centrale.
In 1916 flota navalǎ germanǎ a intrat in luptǎ directǎ cu flota regalǎ. Langǎ peninsulele Iutlanda, britanicii au suferit pierderi mai mari, dar au fortat navele germane sǎ se retragǎ; acestea au rǎmas in porturi panǎ la sfarsitul rǎzboiului. Marina regalǎ a instituit blocada porturilor germane, privand astfel Germania de aprovizionare cu mǎrfuri de importantǎ vitalǎ.
Credeau cǎ vor reusi sǎ infometeze Anglia, panǎ ce trupele americane vor fi gata de luptǎ. Au scufundat sute de nave comerciale, panǎ ce Anglia le-a organizat in convoaie si le-a escortat cu distrugǎtoare, cǎrora submarinelor germane nu le fǎcea fatǎ.
In aprilie 1917, presedintele american Woodrow Wilson a declarat rǎzboi Germaniei. Pe frontul de vest continua lupta. Germanii au fost respinsi, dar numai panǎ la linia Hindenburg, bine fortificatǎ. La Passchendaele, britanicii s-au impotmolit in mlastinǎ. Germanii au castigat mai multe bǎtǎlii si pe frontul de est, unde bolsevicii, ajunseserǎ la putere, in urma revolutiei ruse din octombrie 1917.
Toti beligerantii au utilizat aparatele de zbor nou descoperite, si pentru prima oarǎ in istorie a fost bombardatǎ si populatia civilǎ. Anglia a fost atacatǎ deseori de marile dirijabile Zeppelin. Pilotii noilor avioane biplane, inarmati cu armament de infanterie sau doar cu cǎrǎmizi, duceau in aer o luptǎ pe viatǎ si pe moarte. Cu toatǎ dezvoltarea tehnicii militare, conducǎtorii tǎrilor aflate in conflict erau convinsi cǎ victoria se va obtine prin trimiterea pe campul de luptǎ a unui numǎr mare de oameni.
Herteli Aron, Gimnaziul "Dacia"
Primul razboi mondial
Dincolo de arme si razboi
1.Arta si razboiul:
Cand s-a desfasurat razboiul in sine si au aflat si artistii de acest eveniment, ei au primit cu bratele deschise aceasta oportunitate de a creea picturi, in stiluri noi si de a deveni cunoscuti . Razboiul a fost vazut, de catre artisti, ca o noua provocare. In toate tarile beligerante, sunt trimisi pictori, pe front, sau in apropierea lui, pentru a picta si documenta realitatiile acestui mare conflict.
Artistii futuristi au fost “incantati”de acest eveniment pentru ca puteau folosi tehnologia moderna si sa o celebreze in picturile despre Marele Razboi. Unele compozitii erau tulburatoare, apocaliptice si violente. Christopher Nevinson scrie ca acest conflict mondial era perceput ca un “stimulent violent”. Futurism: arta trebuie sa emita viteza, violenta si renuntare la conventii.
Artistii de pe front ajutau si ei la crearea de masti pentru soldati, crearea de costume de camuflaj, sau chiar pictarea inscriptiilor de la closete. Unii dintre acesti artisti au fost denumiti artisti oficiali de razboi si ei aveau datoria de a picta pe campul de lupta. Ei traiau deasemenea ca soldatii, in viata de transee si de cenzura.
Erau mereu solicitai pentru a lucra afise de propaganda, dar cei mai multi, fiind tulburati de macelul la care fusesera martori, isi exprima aceasta groaznica experienta in lucrarile lor, shimband perspectiva care era prezentata in afisele de propaganda oficiale, sau in ziare si reclame. Aceste opere erau in stil anticonventional si cu un continut dur.
Majoritatea artistilor nu se limitau la indicatiile stabilite de guvern. De exemplu pictorul Paul Nash. El avea sa creeze unul dintre cele mai faimoase tablouri despre Marele Razboi, mai exact opera cu numele “Construim o lume noua”(1918). Interesant este ca in aceasta opera nu exista soldati ci numai niste motive in noroi, care par a fi coifurile soldatilor, iar trunchiurile despicate din jur reprezinta ramasite umane, iar norii rosii, simbolizeaza sangele:
Alt artist care a avut succes este John Singer Sargent, care a creeat de asemenea o opera tulburatoare care reprezenta soldatii orbiti de gazul toxic de lupta si se intitula “Gazati”(1919), aceasta opera fiind atunci, pictura anului.
Cele mai apreciate au fost picturile artistului irlandez, William Opren, care avea lucrari prezentate eroic si comic.
2.Literatura si razboiul:
Marele Razboi ii indeamna pe oameni la scris: scrisori, memorii, poezii, romane etc. Multi soldati obisnuiau sa scrie despre viata de transee si campul de lupta, de cele mai multe ori sub forma de poezie. Au fost descoperiti multi poeti in razboi.
In unele romane citite de soldati, acestia isi gasesc consolare .Amintesc lucrarea “Tell England
Unele opere devin repede celebre, de exemplu “Focul”(1916) de Henri Barbusse etc.
Exista si romane importante scrise de protagonisti in care este reflectata cruditatea si absurditatea razboiului. Iar in operele soldatilor-scriitori se foloseste un limbaj dur si de multe ori ironic.
3.Crucea rosie:
Pentru acele vremuri de macel, conflict si razboi, era mare nevoie de Crucea Rosie pentru a ajuta soldatii raniti si nu numai. In aceaasta imprejurare, contributia femeilor era decisiva, deoarece ele se ocupau cu aceste “munci”de ajutor, fiindca barbatii erau pe front, in lupta. Multe femei voluntare au fost inregistrate in Italia, mai exact 8.500 de voluntare pe front sau pe in apropierea lui.
4.Scrisori de razboi:
In groaznica viata de transee, o mica bucurie o constituia sosirea postasului cu asteptatele vesti de acasa, iar pentru femeile de acasa, primirea unei scrisori sau a unei carti postale insemna siguranta de moment ca cei de pe front sunt inca in viata.
Multi soldati trimiteau scrisori, desi nu toti erau obisnuiti cu scrisul, dar nu le era foarte greu sa-si exprime sentimentele pe hartie.
Unii dintre soldati scriau chiar ei continutul, altii cumparau scrisori gata tiparite , care contineau fraze standard sau texte ale propagandei de razboi, iar soldatii nu mai trebuiau decat sa-si puna semnatura.
Se organizeaza si o retea de cenzura, prin care se limitau posibilitatile de texte care erau trimise, iar daca soldatii nu se limitau la acele posibilitati, cenzorul trgea o linie neagra peste gandurile scrise de bietii oameni.
Anisia Ilioasa, Gimnaziul "Dacia"
Noi arme in Primul razboi mondial
Stapanii marilor:
Marile, pe toatǎ perioada conflagratiei au fost dominate de britanici. Marea Britanie era in superioritate datorita navelor Dreadnought, ca si datorita navelor mai mici si mai rapide, precum crucisatoarele, apoi sbmarinele. La efectivele engleze s-au alaturat navele din Mediterana ale frantei, cele rusesti din Marea Baltica si Marea Neagra, cele japoneze din Pacific, cele italiene din M. Adriatica, si mai apoi, navele americane din Oceanul Atlantic; ceea ce a creat o adevarata provocare pentru Puterile Centrale.
In 1916 flota navalǎ germanǎ a intrat in luptǎ directǎ cu flota regalǎ. Langǎ peninsulele Iutlanda, britanicii au suferit pierderi mai mari, dar au fortat navele germane sǎ se retragǎ; acestea au rǎmas in porturi panǎ la sfarsitul rǎzboiului. Marina regalǎ a instituit blocada porturilor germane, privand astfel Germania de aprovizionare cu mǎrfuri de importantǎ vitalǎ.
Germanii se pregǎteau si ei sǎ realizeze o blocadǎ, telul lor fiind scufundarea cu ajutorul submarinelor a tuturor navelor de transport care navigau spre Marea Britanie. La 8 mai 1915, un submarin german a scufundat transatlanticul Lusitania, avand la bord 128 de pasageri influenti americani. Cu aceastǎ scufundare devenea foarte probabilǎ intrarea S.U.A in rǎzboi de partea Antantei.
Panǎ in 1917, germanii au renuntat la rǎzboiul cu submarine, dar l-au reinceput cu cod „scufundabil la observare”, o operatiune a cǎrei tintǎ o constituia orice navǎ ce naviga pe apele teritoriale ale Puterilor Antantei.
Panǎ in 1917, germanii au renuntat la rǎzboiul cu submarine, dar l-au reinceput cu cod „scufundabil la observare”, o operatiune a cǎrei tintǎ o constituia orice navǎ ce naviga pe apele teritoriale ale Puterilor Antantei.
Credeau cǎ vor reusi sǎ infometeze Anglia, panǎ ce trupele americane vor fi gata de luptǎ. Au scufundat sute de nave comerciale, panǎ ce Anglia le-a organizat in convoaie si le-a escortat cu distrugǎtoare, cǎrora submarinelor germane nu le fǎcea fatǎ.
In aprilie 1917, presedintele american Woodrow Wilson a declarat rǎzboi Germaniei. Pe frontul de vest continua lupta. Germanii au fost respinsi, dar numai panǎ la linia Hindenburg, bine fortificatǎ. La Passchendaele, britanicii s-au impotmolit in mlastinǎ. Germanii au castigat mai multe bǎtǎlii si pe frontul de est, unde bolsevicii, ajunseserǎ la putere, in urma revolutiei ruse din octombrie 1917.
Atac din aer:
Toti beligerantii au utilizat aparatele de zbor nou descoperite, si pentru prima oarǎ in istorie a fost bombardatǎ si populatia civilǎ. Anglia a fost atacatǎ deseori de marile dirijabile Zeppelin. Pilotii noilor avioane biplane, inarmati cu armament de infanterie sau doar cu cǎrǎmizi, duceau in aer o luptǎ pe viatǎ si pe moarte. Cu toatǎ dezvoltarea tehnicii militare, conducǎtorii tǎrilor aflate in conflict erau convinsi cǎ victoria se va obtine prin trimiterea pe campul de luptǎ a unui numǎr mare de oameni.Pe frontul de vest nu s-a intamplat nimic important. Comandantii britanici, in frunte cu generalul Sir Douglas Haig erau convinsi cǎ soarta rǎzboiului va fi decisǎ prin marile ofensive, cu mari sacrificii umane si au combǎtut orice altǎ situatie propusǎ. Exceptie a fǎcut doar planul lui Sir Winston Churchill – ministrul fortelor navale militare. Churchill era convins cǎ victoria se putea obtine doar prin scoaterea Turciei din rǎzboi. In 1915 marina regalǎ a intreprins o expeditie spre marea Neagrǎ in Dardanele, dar nu a reusit sa cucereascǎ capitala turcǎ Constantinopol. Turcii au respins si atacurile trupelor britanice, australiene si neo-zelandeze, debarcate pe tǎrmurile de langǎ Gallipoli.
Atac rapid cu noul bombardier german:Pe 13 Iunie, aviatia germana a bombardat estul Londrei. Se spune ca peste 100 de oameni, printre care si copii au fost omorati in raid. Atacul a avut loc in plina zi, si, desi apararea antiaeriana a intrat in functiune, nici un avion german nu a fost lovit. Londra fusese atacata, inainte, de Zeppeline mari si lente care erau mult mai usor de distrus decat avioanele rapide. Avioanele din raid erau biplane Gotha GV cu doua motoare Mercedes. Ele pot zbura cu aproape 160km/h pe o distanta de 800km si pot transporta sase bombe de cate 50kg.
Herteli Aron, Gimnaziul "Dacia"
Primul război mondial 1914-1918
Numit pe vremea sa “marele război”, primul război mondial a produs numeroase distrugeri care ulterior s-au dovedit a fi imense, cerând sacrificii umane de neînchipuit.
Pe data de 28 iunie 1914, moştenitorul austo-ungar, Franz Ferdinand de Habsburg, este ucis de gloanţele unui iredentist sârb la Sarajevo, capitala Bosniei-Herţegovina, provincie de curând anexată imperiului. Viena atribuie responsabilitatea asasinatului vecinei sale Serbia, care de multă vreme alimentează opoziţia antiaustriacă a populaţiilor slave supuse Habsburgilor. Acuzaţia în sine nu este altceva decât un pretext:atentatul a avut loc pe teritoriul imperiului, autorii lui sunt supuşi austieci, iar probele unei implicări efective a Serbiei se vor obţine abia după incheierea războiului. Pentru Austria acesta este prilejul unei soluţionări radicale – fie ea politică sau chiar militară- a problemei sârbe, anume să încheie socotelile o dată pentru totdeauna cu acel cuib revoluţionar care ameninţă dinspre hotarul răsăritean unitatea imperiului. Berlinul, nu pare a aştepta altceva pentru a se lansa intr-o asemenea aventură.
Pe 23 iulie 1914 Viena dă Serbiei un ultimatum ale carui condiţii sunt de neacceptat pentru un stat suveran. I se pretinde Belgradului dizolvarea tuturor organizaţiilor politice şi patriotice, interzicerea oricărei forme de propagandă antiaustriacă, participarea funcţionarilor habsburgi la anchetele guvernamentale pe teritoriul sârb privind responsabilitatea pentru actul terorist. Serbia respinge o mare parte din aceste cereri şi ordonă mobilizare generală. Îmboldită de Germania, Austo-Ungaria răspunde printr-o declaraţie de război. Este 28 iulie. Mecanismul alianţelor împinge Berlinul, Moscova, Londra şi Parisul în tabere opuse: până în prima săptămână a lunii august, Europa se aruncă într-un război general.
Conflictul declanşat de atentatul de la Sarajevo va fi un eveniment istoric fără precedent prin cuprinderea geografică ( peste 20 de ţări implicate), prin efortul militar uriaş şi prin mobilizarea de oameni şi resurse ( 70 de milioane de soldaţi), prin amploarea sacrificiului ( 9 milioane de soldaţi morţi şi încă un milion de civili). Faţă de conflictele din secolul al XX-lea, primul război mondial de masă va avea, sub multe aspecte, un chip nou. Nu mai este vorba despre participarea activă la luptă a unei mici părţi a populaţiei: între 1914 şi 1918, ţările beligerante vor trebui să recurgă pentru prima dată la înrolarea tuturor barbaţilor apţi pentru serviciul militar, iar dezvoltarea enormă a armatelor va fi însoţită de creşterea rolului politic al generalilor şi de schimbări profunde ale structurilor sociale şi economice.
Progresul a crescut puterea distructivă a tehnologiei: confruntarea se duce în aer şi pe fundul mării, armatele sunt susţinute de primele tancuri, de nave de război cuirasate propulsate de forţa zborului, de tunuri de calibru mare, de gaze toxice, iar calea ferată permite concentrarea rapidă de contingente masive de trupe.
La sfârşitul conflictului, fizionomia multura dintre puterile belogerante va fi profund schimbată. Unele economii încă predominant agricole la începutul ostilităţilor vor ieşi din ele epuizate, dar, totodată, transformate prin crearea unor mari industii militare. Vor avea loc schimbari importante şi în structurile institionale ale naţiunilor şi, în multe situaţii, va slăbii ţesutul social al populaţiilor.
Stete monarhice vor deveni republici, se va consua experienţa revoluţiei bolşevice, imperii multinaţionale vor fi şterse de pe harta Europei, în ţările unde unificarea naţională e de dată mai recentă se vor contura mişcările cere se vor afla la baza viitoarelor regimuri recţionale ( fascismul în Italia, nazismul în Germania), noi subiecţi sociali- în primul rănd femeile- vor începe lupta pentru emancipare.
Dar Marele Război, aşa cum îi va rămâne numele în istorie, va fi şi un eveniment nerezolvat în substanţa sa, care, din cauza contradicţiilor pe care le va lăsa moştenire Europei, va determina izbucnirea unui al doilea conflict de cuprindere mondială, mai îngrozitor.
Germania- având o armată numeroasă şi intruită şi unităţi mari de rezervişti bine antrenaţi, o flotă de război putenică, o artilerie pe măsură, o flotă aeriană în plină dezvoltare, Germania s-a angajat în război cu multă incredere, neconsiderănd necesar să planifice şi folosirea efectivelor mimitarea existente în colonii. Obiectivele îndrăzneţe pe care şi le-a propus erau susţinute de o agricultură pruductivă, industii manufactiere neîntrecute decat de acealea de SUA, un sistem de comunicaţii bun şi o populaţie cu o rapidă creştere demografică. Toate acestea au făcut din Germania un inamic reductabil. Speranţele Germaniei erau îndreptate spre obţinerea unei victorii rapide aşa cum promitea Planul Schlieffen.
La început obiectivele s-au bucurat de o evidentă susţinere. Ele au fost formulate prima dată în timpul toamnei, de cancelarul Bethmann Hollweg, cu prilejul lansarii “Programului din septembrie”, program confirmat apoi de conducătorii politici şi militari. Se viza formarea unei uniuni vamale şi economice central-europene conduse de Germania şi Austo-Ungaria, cunoscută apoi ca Mitteleuropa. Implica anexarea Luxemburgului şi posibil a unei părţi din Franţa, controlul asupra Belgiei, acapararea porturilor sale cu deschidere la Canalul Mânecii, eliberarea de sub conducerea rusă a stetelor baltice şi a Poloniei.
Pânǎ în 1914, marile puteri s-au concentrat în douǎ alianţe opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, în frunte cu Germania şi cu imperiul Austro-Ungar. La început şi Italia se afla de aceastǎ parte , dar cu trecerea timpului legǎturile s-au rǎcit, însǎ s-au întǎrit relaţiile de apropiere cu Bulgaria şi cu Turcia. De partea cealaltǎ se aflau Franţa şi Rusia, Marea Britanie nefiind angajatǎ în totalitate în acest conflict, fiind defapt simpatizantul lor.
Punctele tari cât şi cele slabe ale organizǎrii sociale, politice şi a celei militare a ţǎrilor aliate au avut un rol esenţial în desfǎşurarea conflictelor ulterioare. Germania devenise cea mai mare putere militara a Europei. Tendinţa ei de a sparge supremaţia navalǎ a Marii Britanii a produs tensiuni foarte mari între cele douǎ ţǎri. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat de nemulţumirea şi de agitaţia naţionalitǎţilor, ţinute cu greu într-un stat unitar.
Marea Britanie, industrializatǎ cu mult înaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forţa sa de apǎrare nu se baza numai pe armata sa profesionistǎ formată din 386.000 de militari, ci în primul rând pe excelenta sa marinǎ militarǎ. Rusia în schimb era cu mult depǎşitǎ de celelalte ţǎri în privinţa industriei şi a tehnicii militare, dar în caz de rǎzboi ea putea mobiliza milioane de oameni, Franţa in schimb suferea încǎ datoritǎ înfrângerii şi despǎgubirilor impuse în urma rǎzboiului franco-prusac din 1870 – 1871.
Rǎzboiul a izbucnit însǎ din Europa de Est, mai exact în Balcani. Acest teritoriu aparţinea iniţial Imperiului Otoman, dar retragerea turcilor a cauzat un vid de putere, pentru acapararea cǎruia concurau Italia şi Imperiul Austr-o – Ungar. În 1908 Imperiul Austro-Ungar ocupa Bosnia Herţegovina. Aceastǎ mǎsurǎ i-a iritat în mod profund atât pe sârbii localnici, cât şi Regatul Sârb învecinat. Aliatul tradiţional al Serbiei, Rusia, a protestat, dar nu era pregǎtit pentru acordarea unui ajutor militar. Situaţia din regiune era super-tensionatǎ, când în 28 iunie 1914 studentul naţionalist sârb Gavrilo Princip l-a asasinat pe moştenitorul tronului austriac Franz Ferdinand şi pe soţia acestuia.
În urma asasinatului evenimentele se precipitǎ. Monarhia înverşunatǎ acuzǎ pentru asasinat Regatul Sârb, pe care îl atacǎ în 28 iulie. Peste douǎ zile Rusia mobilizeazǎ în ajutorul sârbilor o armatǎ de circa 1,2 milioane de militari. Germania someazǎ Rusia sa-şi retraga trupele în 24 de ora, în caz contrar îi declarǎ rǎzboi. Rusia refuzǎ ultimatumul şi Germania se ţine de promisiune. Franţa primeşte şi ea declaraţia de rǎzboi a Germaniei în data de 3 august, ea fiind aliata Rusiei.
Conform planului Schlieffen, Franţa trebuia invadatǎ înainte ca Rusia sǎ fie gata de rǎzboi, altfel Germania trebuia sǎ lupte pe douǎ fronturi, atât pe est cât si pe vest.
Linia fortificatǎ de pe graniţa Francezǎ se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutrǎ şi nu permitea trecerea trupelor germane pe teritoriul sǎu, în 4 august este invadatǎ de Germania. Deoarece Marea Britanie garanta neutralitatea Belgiei, ea declarǎ rǎzboi în aceeaşi zi Germaniei. Nu trecuserǎ nici cinci sǎptǎmâni de la asasinat şi toatǎ Europa se afla în Rǎzboi. În noiembrie întrǎ în rǎzboi şi Turcia de partea Puterilor Centrale.
Armata germanǎ cu un efectiv de 1,5 milioane de oameni, pǎrea de nestǎvilit. I-a înfrânt pe francezi pe toatǎ lungimea frontului de vest, în 31 august la Mons fǎrâmiţeazǎ corpul expedoţionar britanic, cu un efectiv de doar 70.000 mii de oameni, în septembrie însǎ, în lupta de la Marne sunt opriţi de cǎtre francezi. Fiecare dintre pǎrţile beligerante se stabileşte pe poziţiile cucerite şi construieşte câte o reţea de tranşee, care sunt separate între ele doar de o fâşie îngustǎ de pǎmânt, „pǎmântul nimǎnui”. Tranşeele se întind pe o lungime de 700 km în nordul Franţei, de la Canalul Mânecii pânǎ în Elveţia.
Pânǎ la urmǎ rǎzboiul din tranşee de pe frontul de vest, a durat patru ani. Luptele durau luni întregi, în cazul unor „mari breşe” combatanţii mureau cu zecile de mii într-o singurǎ zi. Rezultatul a fost cucerirea unei fâşi de câţiva metri de pǎmânt. Pânǎ la sfârşitul rǎzboiului, pe acest front, nici una dintre pǎrţi nu a reuşit o înaintare de mai mult de 65 de km.
Prin atacarea fortǎreţei Verdun, de o importanţǎ strategicǎ deosebitǎ, în februarie 1916, germanii vroiau sǎ dea Franţei „lovitura de graţie”. Au murit mii de soldaţi din ambele tabere, dar Verdunul va rǎmâne în mâna francezilor. În lupta depusǎ pe râul Somme, în cursul atacului britanic, încǎ în prima zi au murit 60 de mii de oameni. Marile pierderi aproape cǎ au lǎsat fǎrǎ combatanţi armata voluntara englezǎ
În acest timp se duceau lupte grele şi pe frontul de est. În lupta cu ruşii, armata austro-ungarǎ a sucombat şi germanii au trebuit sǎ transfere aici o armatǎ mai mare decât cea planificatǎ iniţial. Al doilea front, de care se temeau atât de mult la începutul rǎzboiului, a devenit o realitate. Dar în 1914 cu victoriile de la Tannenberg şi de la lacurile Mazur, apoi invadarea Poloniei, aflatǎ sub suveranitatea Rusiei, au dobândit pe neaşteptate mari victorii asupra Rusiei. În acelaşi an Bulgaria intrǎ în rǎzboi de partea Germaniei şi armata formatǎ din trupe bulgǎreşti şi germane ocupǎ cu rapiditate Serbia. Trupele austriece nu au avut prea mult succes pe frontul balcanic şi cel de est, dar faţǎ de Italia, care în 1915 a trecut de partea Antantei, au repurtat o serie de succese. În 1916 şi România a intrat în rǎzboi de partea Antantei, dar germanii, intr-o campanie scurtǎ şi executatǎ impecabil, au invadat o mare parte a ţǎrii obţinând o sursǎ importantǎ de ţiţei.
La data de 22 august 1915 Japonia declarǎ rǎzboi Germaniei şi îşi îndreaptǎ atacul împotriva coloniei germane Tsingtao. Aceasta e cuceritǎ dupǎ 11 sǎptǎmâni, în urma unei ofensive alǎturi de trupe britanice. Navele militare germane sunt urmǎrite prin oceanul Indian, prin sudul Atlanticului şi lupte navale grele se înregistreazǎ lângǎ insulele Maldive şi pe lângǎ portul cilian Coronel. Coloniile germane din sud vestul Africii au fost atacate de forţe sud-africane, iar cele din estul Africii de forţe Britanice.
Niciodatǎ nu existase un asemenea rǎzboi în istoria mondialǎ. Pe tot parcursul lui s-au introdus tehnici noi şi invenţii ucigǎtoare tot mai eficiente. Germanii au folosit pentru prima oarǎ artileria grea. Loviturile tunului denumit „Berta cea grasǎ” se auzeau şi peste canalul Mânecii. Cele mai mari pierderi au fost cauzate de mitralierele şi de gazele de luptǎ. Gazul de luptǎ, sufocant şi orbitor fǎcea victime şi din rândurile lansatorilor, odatǎ cu schimbarea direcţiei vântului. Vehicolul de rǎzboi britanic – tancul – a fost introdus în luptǎ pentru prima oarǎ în ofensiva britanicǎ de pe râul Somme. Atunci a fost consideratǎ „maşina învingǎtoare” a rǎzboiului. Ulterior s-a dovedit cǎ introducerea lui a fost prematurǎ, deoarece au fost prea puţine exemplare pentru un succes rapid, şi astfel s-a pierdut mult din efectul surprizǎ scaontat.
Toţi beligeranţii au utilizat aparatele de zbor nou descoperite, şi pentru prime oarǎ în istorie a fost bombardatǎ şi populaţia civilǎ. Anglia a fost atacatǎ deseori de marile dirijabile Zeppelin. Piloţii noilor avioane biplane, înarmaţi cu armament de infanterie sau doar cu cǎrǎmizi, duceau în aer o luptǎ pe viaţǎ şi pe moarte. Cu toatǎ dezvoltarea tehnicii militare, conducǎtorii ţǎrilor aflate în conflict erau convinşi cǎ victoria se va obţine prin trimiterea pe câmpul de luptǎ a unui numǎr mare de oameni.
Între timp situaţia era „nimic nou pe frontul de vest”. Comandanţii britanici, în frunte cu generalul Sir Douglas Haig erau convinşi cǎ soarta rǎzboiului va fi decisǎ prin marile ofensive, cu mari sacrificii umane şi au combǎtut orice altǎ situaţie propusǎ. Excepţie a fǎcut doar planul lui Sir Winston Churchill – ministrul forţelor navale militare. Churchill era convins cǎ victoria se putea obţine doar prin scoaterea Turciei din rǎzboi. În 1915 marina regalǎ a întreprins o expediţie spre marea Neagrǎ în Dardanele, dar nu a reuşit sa cucereascǎ capitala turcǎ Constantinopol (Istambul de azi). Turcii au respins şi atacurile trupelor britanice, australiene şi neo-zelandeze, debarcate pe ţǎrmurile de lângǎ Gallipoli.
În 1916, ambele pǎrţi aflate în conflagraţie şi-au mǎrit producţia industriei militare. În Anglia, Lloyd George a devenit prim ministru, şi a fost introdus serviviul militar obligatoriu. În Germania, conducerea militarǎ s-a concentrat în mâinile generalilor Hindenburg şi Ludendorff. Franţa, abia în 1917 şi-a gǎsit un conducǎtor cu voinţǎ de fier, în persoana lui Georges Clemenceau, supranumit Tigrul.
Mǎrile, pe toatǎ perioada conflagraţiei au fost dominate de britanici. În 1916 flota navalǎ germanǎ a intrat î luptǎ directǎ cu flota regalǎ. Lângǎ peninsulele Iutlanda, britanicii au suferit pierderi mai mari, dar au forţat navele germane sǎ se retragǎ; acestea au rǎmas în porturi pânǎ la sfârşitul rǎzboiului. Marina regalǎ a instituit blocada porturilor germane, privând astfel Germania de aprovizionare cu mǎrfuri de importanţǎ vitalǎ.
Germanii se pregǎteau şi ei sǎ realizeze o blocadǎ, ţelul lor fiind scufundarea cu ajutorul submarinelor a tuturor navelor de transport care navigau spre Marea Britanie. La 8 mai 1915, un submarin german a scufundat transatlanticul Lusitania, având la bord 128 de pasageri influenţi americani. Cu aceastǎ scufundare devenea foarte probabilǎ intrarea S.U.A în rǎzboi de partea Antantei.
Pânǎ în 1917, germanii au renunţat la rǎzboiul cu submarine, dar l-au reînceput cu cod „scufundabil la observare”, o operaţiune a cǎrei ţintǎ o constituia orice navǎ ce naviga pe apele teritoriale ale Puterilor Antantei.
Credeau cǎ vor reuşi sǎ infometeze Anglia, pânǎ ce trupele americane vor fi gata de luptǎ. Au scufundat sute de nave comerciale, pânǎ ce Anglia le-a organizat în convoaie şi le-a escortat cu distrugǎtoare, cǎrora submarinelor germane nu le fǎcea faţǎ.
În aprilie 1917, preşedintele american Woodrow Wilson a declarat rǎzboi Germaniei. Pe frontul de vest continua lupta. Germanii au fost respinşi, dar numai pânǎ la linia Hindenburg, bine fortificatǎ. LA Passchendaele, britanicii s-au împotmolit în mlaştinǎ. Germanii au câştigat mai multe bǎtǎlii şi pe frontul de est, unde bolşevicii, ajunseserǎ la putere, în urma revoluţiei ruse din octombrie 1917.
Cu toate cǎ armatele germane şi austriece au obţinut o victorie nimicitoare îpotriva armatei italiene, cu încetul aliaţii Germaniei au ajuns la capǎtul puterilor. Împǎratul austriac a îcercat sǎ facǎ o pace separatǎ, iar turcii în urma pierderii Ierusalimului şi a Bagdadului au bǎtut în retragere. Şi soldaţii germani prezentau semne de obosealǎ, aveau moralul tot mai scǎzut şi americanii se apropiau. Primele trupe, sub conducerea generalului maior Pershing, au debarcat î Europa la 27 iunie 1917
Ludendorff a forţat ultima şansǎ a victoriei, când în 3 martie 1918 a încheiat pacea separatǎ cu guvernul bolşevic sovietic la Brest-Litovsk, şi astfel a putut transfera peste un milion de oameni pe frontul de vest. Marea ofensivǎ Ludendorff, începutǎ la 31 martie a respins temporar trupele Antantei în Franţa. Pierderile umane au fost uriaşe pe ambele pǎrţi, dar în iulie, o sutǎ de mii de militari americani au venit în ajutorul trupelor Antantei.
Poporul german era înfometat şi realizând inevitabilitatea înfrângerii armata s-a demoralizat. În 8 august 1918 armatele unite ale antantei sub comanda generalului Foch au întreprins un atac, lângǎ Amiens, care a dus în fine la o importantǎ breşǎ. Nemţii au fost respinşi pe teritoriul Belgiei, dar au luptat cu îndârjire, şi la terminarea rǎzboiului stǎpâneau încǎ teritorii strǎine. În octombrie s-a destrǎmat imperiul Austro-ungar. Forţele britanice şi arabe, sub conducerea lui T.E.Lawrence au ocupat Damascul, iar Portugalia şi Turcia a capitulat. Flota germanǎ s-a rǎsculat, Kaiserul a fost alungat de pe tron. LA 31 octombrie 1918 Germania a cerut un armistiţiu, care a intrat î vigoare în data de 11 noiembrie 1918. La tratativele de pace din iunie 1919, puterile învingǎtoare au impus condiţii aspre învinşilor. Rǎzboiul menit sǎ „punǎ capǎt oricǎrui rǎzboi” – luase sfârşit.
Dupǎ terminarea rǎzboiului, puterile victorioase s-au adunat la Versailles pentru a discuta condiţiile de pace. La 28 iunie 1919 s-a finalizat tratatul de pace. Antanta, mai ales Franţa a dorit s-a fie despǎgubitǎ pentru toate pagubele suferite. Germania a fost obligatǎ sǎ cedeze unele teritorii puterilor Antantei, iar despǎgubirile a trebuit sǎ le plǎteascǎ î aur, animale şi materii prime, de exemplu fier şi cǎrbune. Umilirea lor a fost completǎ de ocuparea militarǎ a zonei Rinului.
Istoricii considerǎ cǎ aceste despǎgubiri imense au dus la ruinarea sistemului financiar german în anii 1920. Aceastǎ situaţie financiarǎ a permis ridicarea partidului national – socialist, cu Hitler în frunte şi izbucnirea unui nou rǎzboi mondial exact dupǎ 20 de ani de la semnarea tratatului de pace.
"De la primul razboi mondial pana in prezent",Editura Arta 2000
Bogdan Jitaru, Gimn. "Dacia"
Arta si primul Razaboi Mondial. Pictura.
Primul razboi mondial a inspirat multe opere in campul artelor vizuale.
Din toate tarile beligerante au fost pictori care s-au dus pe front. Unii chiar au fost insarcinati de guvernele lor sa insoteasca unitatile combatante pentru a picta si documenta, astfel, pentru posteritate, realitatile razboiului.Unii pictori, cum a fost expresionistul german Franz Marc, au cazut pe campul de lupta.
Pictorul Henri Gaudier (1891-1915)s-a inrolat in armata franceza. Din nefericire artistul a fost ucis in Neuville St. Vaast pe 5 iunie 1915. In 1915 si-a expus operele in Londra la galeria Goupil, cu foarte putin timp inaintea mortii.
Creatia acestor “artisti de razboi” a utilizat regulile artei traditionale si avea ca obiectiv trezirea sentimentelor patriotice, insa nu au lipsit nici experimente indraznete, atat ca forma cat si in continutul operelor.
Tabloul “Gazati” – de John Singer Sargent infatiseaza siruri de soldati de pe frontul de vest orbiti de gazele toxice care se deplaseaza tinandu-se unul de altul, ghidati de sanitarii care-i conduc in afara campului de batalie, printre gramezi de morti si raniti in timpul bataliei.
Stampele populare reprezinta un amestec de pictura traditionala si de avangarda, in scopuri patriotice. In Franta, inca de la inceputul sec. al XIX lea stampele naïve de la Epinal exalta virtutile poporului francez. In primul razboi mondial, artisti francezi, precum Guy Arnoux si Raoul Dufy, glorifica trecutul si prezentul natiunii franceze, introducand in creatia lor si faptele de razboi cutremuratoare cu imagini naïve, care uneori au produs rezultate de o mare frumusete.
Insarcinati cu opere de propaganda, artistii de razboi creeaza in paralel cu munca lor oficiala si opera in stil anticonventional si avand continuturi foarte dure. (Tren Blindat – Gino Severini, realizat in stil cubist). Pictorul englez Christopher Nevinson preia ideile cubistilor si adera la futurismul lui Filippo Tommaso Marinetti, insa foarte curand realitatea cruda a razboiului inlocuieste iluzia cu oroarea pe care picturile o reprezinta nemilos. Confrom curentului futurist, arta trebuie sa exalte viteza, violenta si renuntarea la conventii, iar razboiul e considerat un eveniment pozitiv pentru eliberarea energiilor popoarelor, pana in momentul in care se dezlantuie cu toata brutalitatea. In Italia, Umberto Boccioni, partizan inflacarat al intrarii Italiei in Razboi, se inroleaza voluntar si moare in lupta. In tablourile sale infatiseaza cu vigoare violenta oarba a razboiului. Dupa perioada futurista, Carlo Carra il intalneste pe Giorgio De Chirico, alaturi de care fondeaza pictura metafizica in care, dupa exaltarea violentei si a razboiului exprimate de futurism, are o nota mai reflexiva si mai ingrijoratoare. Curentele artistice din timpul razboiului experimenteaza noi limbaje artistice. Doi mari artisti – Pablo Picasso si Jean Cocteau, poet, dramaturg si pictor – colaboreaza la realizarea baletului “Parade”, o fuziune intre stilul cubist si limbajul popular. Dadaistii creeaza arta absurdului, refuzand orice abordare rationala si dand peste cap orice forme si semnificatii.
Pictorul francez Georges Brague ( adept al curentului cubist) lupta o scurta perioada in primul razboi mondial.
Pictorii germani isi exprima in tonuri puternic dramatice reactia fata de razboi. Otto Dix – (1891 – 1969) , marele expresionist german, s-a remarcat prin stilul sau unic. Desi regimul lui Hitler a distrus multe din lucrarile lui, majoritatea picturilor sale inca pot fi vazute in muzeele din Germania. Dix a luptat in primul razboi mondial si s-a intors la Dusseldorf bantuit de ororile la care fusese martor.
Otto Dix, la inceput fascinat de conflict, vadeste mai apoi un dezgust tot mai profound pentru lumea militara. In tablourile sale, trupurile soldatilor par copaci putrezi, in vreme ce ranitii si mutilatii se plimba ca niste spectre pe campul de lupta. Si Georg Grosz, care de foarte tanar se inroleaza voluntar, isi da repede seama ca razboiul este o manifestare a bestialitatii umane, infatisata cu cruzime si furie in picturile sale.
Bibliografie:
Antonella Astorri, Patrizia Salvadori ( trad. de Campeanu Ilies),Istoria ilustrata a primului razboi mondial –Bucuresti ,Enciclopedia RAO, 2005
http://www.artline.ro/Otto_Dix-20246-1-n.html
http://www.artline.ro/Henri_Gaudier_Brezeska-20036-1-n.html
http://www.artline.ro/Braque_Georges-20462-1-n.html
http://www.artline.ro/Max_Beckmann-20216-1-n.html
http://www.artline.ro/Expozitie_Dix_Beckmann_la_New_York-14220-1-n.html
Alexandra Frone, Gimn. “Dacia”
Ian V.Hogg,"Dictionarul primului razboi mondial",Editura Niculescu
Antonella Astori,Patrizia Salvadori,"Istoria ilustrata a primului razboi mondial", Editura Rao, 2005
Bogdan Jitaru, Gimn. "Dacia"
Arta si primul Razaboi Mondial. Pictura.
Primul razboi mondial a inspirat multe opere in campul artelor vizuale.
Din toate tarile beligerante au fost pictori care s-au dus pe front. Unii chiar au fost insarcinati de guvernele lor sa insoteasca unitatile combatante pentru a picta si documenta, astfel, pentru posteritate, realitatile razboiului.Unii pictori, cum a fost expresionistul german Franz Marc, au cazut pe campul de lupta.
Pictorul Henri Gaudier (1891-1915)s-a inrolat in armata franceza. Din nefericire artistul a fost ucis in Neuville St. Vaast pe 5 iunie 1915. In 1915 si-a expus operele in Londra la galeria Goupil, cu foarte putin timp inaintea mortii.
Creatia acestor “artisti de razboi” a utilizat regulile artei traditionale si avea ca obiectiv trezirea sentimentelor patriotice, insa nu au lipsit nici experimente indraznete, atat ca forma cat si in continutul operelor.
Tabloul “Gazati” – de John Singer Sargent infatiseaza siruri de soldati de pe frontul de vest orbiti de gazele toxice care se deplaseaza tinandu-se unul de altul, ghidati de sanitarii care-i conduc in afara campului de batalie, printre gramezi de morti si raniti in timpul bataliei.
Stampele populare reprezinta un amestec de pictura traditionala si de avangarda, in scopuri patriotice. In Franta, inca de la inceputul sec. al XIX lea stampele naïve de la Epinal exalta virtutile poporului francez. In primul razboi mondial, artisti francezi, precum Guy Arnoux si Raoul Dufy, glorifica trecutul si prezentul natiunii franceze, introducand in creatia lor si faptele de razboi cutremuratoare cu imagini naïve, care uneori au produs rezultate de o mare frumusete.
Insarcinati cu opere de propaganda, artistii de razboi creeaza in paralel cu munca lor oficiala si opera in stil anticonventional si avand continuturi foarte dure. (Tren Blindat – Gino Severini, realizat in stil cubist). Pictorul englez Christopher Nevinson preia ideile cubistilor si adera la futurismul lui Filippo Tommaso Marinetti, insa foarte curand realitatea cruda a razboiului inlocuieste iluzia cu oroarea pe care picturile o reprezinta nemilos. Confrom curentului futurist, arta trebuie sa exalte viteza, violenta si renuntarea la conventii, iar razboiul e considerat un eveniment pozitiv pentru eliberarea energiilor popoarelor, pana in momentul in care se dezlantuie cu toata brutalitatea. In Italia, Umberto Boccioni, partizan inflacarat al intrarii Italiei in Razboi, se inroleaza voluntar si moare in lupta. In tablourile sale infatiseaza cu vigoare violenta oarba a razboiului. Dupa perioada futurista, Carlo Carra il intalneste pe Giorgio De Chirico, alaturi de care fondeaza pictura metafizica in care, dupa exaltarea violentei si a razboiului exprimate de futurism, are o nota mai reflexiva si mai ingrijoratoare. Curentele artistice din timpul razboiului experimenteaza noi limbaje artistice. Doi mari artisti – Pablo Picasso si Jean Cocteau, poet, dramaturg si pictor – colaboreaza la realizarea baletului “Parade”, o fuziune intre stilul cubist si limbajul popular. Dadaistii creeaza arta absurdului, refuzand orice abordare rationala si dand peste cap orice forme si semnificatii.
Pictorul francez Georges Brague ( adept al curentului cubist) lupta o scurta perioada in primul razboi mondial.
Pictorii germani isi exprima in tonuri puternic dramatice reactia fata de razboi. Otto Dix – (1891 – 1969) , marele expresionist german, s-a remarcat prin stilul sau unic. Desi regimul lui Hitler a distrus multe din lucrarile lui, majoritatea picturilor sale inca pot fi vazute in muzeele din Germania. Dix a luptat in primul razboi mondial si s-a intors la Dusseldorf bantuit de ororile la care fusese martor.
Otto Dix, la inceput fascinat de conflict, vadeste mai apoi un dezgust tot mai profound pentru lumea militara. In tablourile sale, trupurile soldatilor par copaci putrezi, in vreme ce ranitii si mutilatii se plimba ca niste spectre pe campul de lupta. Si Georg Grosz, care de foarte tanar se inroleaza voluntar, isi da repede seama ca razboiul este o manifestare a bestialitatii umane, infatisata cu cruzime si furie in picturile sale.
Bibliografie:
Antonella Astorri, Patrizia Salvadori ( trad. de Campeanu Ilies),Istoria ilustrata a primului razboi mondial –Bucuresti ,Enciclopedia RAO, 2005
http://www.artline.ro/Otto_Dix-20246-1-n.html
http://www.artline.ro/Henri_Gaudier_Brezeska-20036-1-n.html
http://www.artline.ro/Braque_Georges-20462-1-n.html
http://www.artline.ro/Max_Beckmann-20216-1-n.html
http://www.artline.ro/Expozitie_Dix_Beckmann_la_New_York-14220-1-n.html
Alexandra Frone, Gimn. “Dacia”
