Vântul adie ușor... Natura toată
își spune povești și îngână în cor: „A fost odată… A fost odată toamnă…”
Încep frunzele prin a spune că toamna le vopsește
fața în culori frumoase, mirifice, dar vântul cel invidios le doboară la
pământ, fără pic de milă. Apoi continuă iarba:
-
Noi nu mai avem mult de trăit! Vine
iarna, iar noi ne vom usca, așa că ne petrecem ultimele momente alături de
restul naturii.
Dovleceii
râd de scena dramatică făcută de iarbă, spunând că ei nu se vor usca, ci vor fi
mâncați de oameni, fiind astfel de folos.
Fructele
pomilor, revoltate, răspund obraznice:
-
Numai tu ești de folos? Și noi avem
același destin ca și tine! În plus, noi suntem zemoase și dulci.
În
timpul acesta, singurul care își plânge de milă este greierașul, care a cântat
vara toată pentru furnică, iar acum nu are de mâncare și furnica nu vrea să-l
primească în casa sa. Dar, până la urmă, a reușit totuși să negocieze cu furnica,
iar aceasta l-a lăsat să stea în casa sa, dar doar până trece vremea rece. Mai
toate animalele fac ultimele pregătiri pentru venirea anotimpului răcoros și se
ascund în casele lor.
Și iată
că, nu peste mult timp, apare un fulg de nea, apoi altul și altul. Încet,
natura toată devine albă, strălucitoare, dar pustie…
Teodora Feier,
Clasa a VI-a B
