luni, 5 noiembrie 2012

Povești de toamnă

Florile, făpturi gingașe și frumoase, le-am văzut cum priveau cu teamă lumea din jurul lor și le-am simțit tristețea. Priveau cum toamna avea să își schimbe șorțul plin de poame în haina groasă a iernii.
Eram în vie, sus, pe scară pentru a da o mână de ajutor la culesul strugurilor… struguri ce, asemenea unor copii jucăuși, se ascundeau printre frunzele îngălbenite, râzând veseli și nepăsători dorinței mele de a-i pofti în casă.
O mare albă, mișcătoare, se rostogolea peste deal, într-un strigăt ce prevestea întoarcerea turmelor la un loc mai călduț, până ce omătul rece va face iar loc covorului verde și vesel al primăverii.
Cu găleata plină ochi în drumul spre teascul unde boabele deja culese gemeau sub durerea strânsorii, privirea mi-a fost atrasă de câteva făpturi minuscule ce se agitau într-o alergare continuă spre a-și umple cămara cu provizii. Micuțele furnici erau prea ocupate cu treburile gospodărești, încât să le mai atrag și cu atenția.
Un miros îmbietor de tartă cu  mere răzbătea din casă. Erau merele cărora chiar de dimineață le stricasem somnul din legănatul ușor al crengilor. Stăteau zgribulite sub acoperișul frunzelor ce încă refuzau să se desprindă parcă de trupul mamei ce le-a dat viață.
Privesc o frunză cum, amețită, se lasă jos pe pământ. Le va fi greu să lupte cu bruma din ce în ce mai groasă și mai neiertătoare…
Nu este ușor să vezi cum bucuria, veselia și căldura lasă loc tăcerii, înghețului și frigului năpraznic. Însă, dincolo de bogăția toamnei, există o altă poveste… la fel de frumoasă, spusă la gura sobei, iarna.
Briana Moica, Clasa a VI-a B