Ganduri...

Prioritati referitoare la educatia de calitate*

Din discuţia cu Codruţa Băciuţ, directoare a Şcolii Generale Nr. 2 din Târgu-Mureş, reiese faptul că şcoala pune un mare accent pe educaţie. Cu toate că se are în vedere crearea condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor didactice, “educaţia de calitate” este o prioritate, după cum relatează directorul unităţii şcolare.

Reporter: Ce responsabilităţi implică conducerea unei instituţii de învăţământ?

Codruţa Băciuţ: Sunt director de peste un an şi asumându-mi această meserie, consider că trebuie să realizez lucruri foarte bune pentru şcoală şi pentru elevii ei şi aş vrea ca părinţii să fie foarte mulţumiţi de educaţia pe care o oferă această şcoală. De când am fost numită în funcţia de director, m-am gândit că ar fi bine să rezolv câteva priorităţi referitoare la educaţia de calitate. Suntem o şcoală reprezentativă cu un renume şi în fiecare an am avut copii care au ocupat primele locuri la toate liceele importante.

Rep.: Ce relaţie aveţi cu părinţii elevilor?

C.B.: În ceea ce priveşte legătura cu părinţii, aceasta s-a ţinut constant şi am simţit că părinţii sunt de partea noastră şi ne sprijină în toate demersurile noastre şi sper că vom avea în continuare o relaţie amiabilă şi cu părinţii elevilor. Cu ajutorul lor, am realizat o sală de clasă, am fost sprijiniţi şi de Inspectorat şi de Minister în asfaltarea curţii, lucru foarte important, deoarece curtea noastră era de un real pericol.

Rep.: În ce activităţi v-aţi implicat?

C.B.: M-am implicat în toate proiectele. Sunt foarte multe lucruri de realizat, printre care, pregătirea unor spaţii pentru copiii de la clasele pregătitoare. Avem nişte cadre didactice de excepţie care şi-au făcut întotdeuna datoria. Altfel, nu s-ar explica rezultatele deosebite pe care le avem la diferite materii. Elevii participă la olimpiadele judeţene şi naţionale. De asemenea, elevii noştri sunt pasionaţi de carte. Suntem într-o relaţie directă cu Biblioteca Copiilor, unde realizăm o serie de activităţi.

Rep.: Ce  planuri are Şcoala Generală nr. 2?

C.B.: În viitorul apropiat, trebuie să avem grijă de absolvenţii noştri. În acest sens, avem o activitate serioasă la clase, pentru ca ei să fie bine pregătiţi. Elevii au ore de consultaţii, de pregătire pentru Evaluarea Naţională. Mai există un proiect mare dar care ţine de o latură strict profesională, şi anume, realizarea în luna august, a celei de-a IV-a etapă a proiectului “Curcubeu peste Carpaţi”, realizat în parteneriat cu Şcoala “Ion Creangă” din Brăila.

*material preluat din cotidianul "Zi de zi"

Mihai Corui: „Poezia este dragoste!” *

De: Ioana POP

Observator atent şi critic al fenomenului baschet românesc, Mihai Corui este prezent şi în sfera online, cu o inspiraţie ce nu-l părăseşte niciodată, compune mult şi mărturiseşte că se simte cel  mai bine în „cazemata sa”, adică locul în care creează. Un om plin de poveşti, un om care parcă îşi caută locul de altădată într-o lume nouă.

Reporter: De ce poezie? Mihai Corui: Poezia este limbajul sufletului ca să-l înţeleagă materia. Poezia e transmisiune, materializare energetică. Putem privi viitorul nostru nesigur cu îndoială, sau îl putem vedea drept ceea ce este - o ocazie de a alege orice este mai potrivit pentru noi, în loc de a încerca să ne înghesuim noi într-un tipar profesional care nu ni se potriveşte şi care nu ne permite nici un fel de libertate de expresie. Suntem atât de talentaţi, încât avem nevoie să ne folosim darurile în cel mai bun mod posibil, iar asta înseamnă să alegem calea profesională care ne aduce bucurie.

Rep.: Cum percepeţi acest spaţiu virtual, care lasă o fereastră deschisă spre cultura europeană?M.C: Universul www este o zonă fascinantă, nemărginită şi necenzurată în care te poţi exprima liber, este un spaţiu al libertăţii. Iar dacă ştii să te foloseşti de această libertate, poţi face lucruri incredibile. Sunt atâţia oameni talentaţi de la care avem ce învăţa, însă nu ştim de existenţa lor... şi nu e nevoie “să cauţi în zadar un om”, ci dimpotrivă, îţi iese în cale fără să visezi măcar la asta, pe potecuţele întortocheate ale blogurilor, zâmbind prietenos şi cu complicitate, cu sufletul la vedere şi aer proaspăt în plămâni.

Rep.: Unde găsiţi graniţa dintre poezie şi sentimentul care te face să tresari?M.C: „Cuvintele sunt simple vehicule care transportă tensiunea unei comunicări estetice” spunea Nichita Stănescu. Cuvintele sunt din minte, din ansamblul de cunoştinte, dogme, învăţături, concepte, idei, norme, religii, programări sociale, etnice, sociale... etc. Ele sunt simple transportoare ale energiei. Între tine şi mine, între tine şi pietre, între tine şi mere!

Rep.: Ce transportă ele? Tensiune, deci energie.M.C.: Cum? Energia se transferă prin frecvenţă, lungime de undă, Vibraţie! Poezia este transmitere de emoţie, din suflet spre material, e o punte, un limbaj, o comunicare de vibraţie estetică înspre receptori. Poezia este o "bătaie de inimă neambalată", un bum-bum, ritmic în frecvenţa de la mine spre tine. Poezia nu e doar limbaj, energie, vibraţie, estetic. Poezia este şi modulare şi demodulare de semnal, ea ţine de drum, dar ţine şi de capetele drumului. Eu şi tu. Poezia se poate reîntoarce spre tine, şi o face în 100% din cazuri. Ştii de ce?
In lack 'ech (EU sunt un alt TU)! E o revărsare, un preaplin de emoţie, un surplus de bunătate combinată cu generozitate în cuvinte (transportatoare). Poezia este dragoste! Înmugurire reală, nu papara asta ce se vinde pe la colţuri de bar sau prin catedrale diforme. Poezia este din fiinţa ta spre materie tuturor, urmând calea sufletului. Noi oamenii începem viaţa cu o inspiraţie şi plecăm spre alte universuri, cu o expiraţie. Altfel spus, intrăm cu un bum de inima şi ieşim cu alt bum!

Rep.: Cum şi pentru cine scrieţi poezie?M.C: Poezia este în tăcere, în pauza dintre cuvinte. Cuvintele sunt adesea inutile, căci vin din minte. Mintea e bună să pună virgule, cratime, să aranjeze rimele. La naiba cu ele! Eu vă trimit o tăcere mare, care cuprinde bum - bumul inimii mele spre voi! Iar când pun oarece cuvinte colea, să ştiţi că vă trimit tăcerile dintre cuvinte pline de poezie.

Material preluat din cotidianul "Zi de zi"/17 ianuarie 2012

Copiii si raspunsurile lor...

• Ce este rãscoala?

Rãscoala înseamnã, când pãrintii nostri nu gãsesc bani si atunci rãscolesc ca sa gãseascã. (8 ani)

Ce este economia?

Economie înseamnã sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la banca. Cheltuim numai din ciubucul, care ni-l da  seful. (7 ani)

Ce sunt amprentele?

Amprentele e când punem mana pe o clanta si rãmân degetele acolo si le gãseste politia. (8 ani)
Ce este tristetea?

Tristete înseamnã când un om vine la altul si bea mult. (7 ani)
De ce se bat potcoave cailor?

Calului i se bat potcoave, pentru ca potcoavele sunt mai usoare decât calul si ele merg mai repede decât calul. (8 ani)

La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci când pune frâna, calul se întepeneste în potcoave. (9 ani) 

La cal se pune potcoave ca sa tropãie pe strada, ca daca nu tropãieste nu e cal. (7 ani) 
Ce este respectul?

Respect înseamnã sa te scoli si sa stea babele pe scaun. (9 ani)
Ce înseamnã cuvântul "modern"?

Modern e când vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)
Cum rezista pasãrile calatoare sa zboare, zi si noapte, mii de kilometri?

Rândunicile când pleacã în tarile calde, pe drum se aseazã pe aripa berzei si se odihnesc. Pasãrile când pleacã asa departe îsi iau mâncare la ele intr-o sacose. Înainte de a zbura, mai  stau o luna, doua, sa se odihneascã. (7 ani)
Daca pãmântul se învârteste, cum de nu cãdem de pe el?

Nu se învârteste decât Pãmântul, asfaltul nu se învârteste. (6 ani)

Pãmântul este rotund. Noi nu cãdem de pe el, pentru ca strãzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde. (8 ani) 

Pãmântul are forma rotunda, noi nu cãdem de pe el, ca noi nu mergem acolo, unde se face el rotund. (7 ani)
Ce este Biblia?

Biblia este o carte lãsata de Dumnezeu, ca sa se afle despre viitor. în ea scrie ca vor fi doua rãzboaie mondiale si amândouã vor fi câstigate de cãtre  romani si chiar asa s-a si întâmplat. (6 ani)

Doru Muntean in "Adevarul de Seara"*

Băiatul spune că baschetul l-a schimbat ca om şi este sigur că nu va putea să renunţe niciodată la aruncatul mingii la coş.

Târgu-Mureşul se bucură de tradiţie în baschetul românesc. După ce Herlitz Mobex încânta publicul din Sala Sporturilor, a venit rândul celor de la BC Mureş să fie în căutarea marilor performanţe Dar pentru ca tradiţia să aibă continuitate, este important ca tinerii, ce vin din urmă, să dea totul pe teren.

Doru, cum îi spun prietenii, s-a apucat de baschet în urmă cu puţin timp, dar, spune el, a fost dragoste la primul… antrenament. „ Am câţiva prieteni care practică acest sport şi îi încurajam la meciurile pe care le jucau. Într-o zi m-au chemat la unul din antrenamentele lor, de la clubul BC Together. Am decis să merg, iar de atunci n-am mai vrut să părăsesc sala de sport. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, spiritul de echipă şi mentalitatea antrenorilor. M-am îndrăgostit de baschet şi mi-am dat seama că asta vreau să fac de acum încolo“, spune băiatul.

Baschetul înseamnă libertate

Pentru Doru, o partidă de baschet înseamnă altceva decât un simplu joc. Depune suflet pe teren, nu doar efort fizic, iar bucuria înscrierii unui coş este imensă. „Când te afli pe teren, uiţi de tot: de grijile de acasă, de alte sentimente. Pur şi simplu te concentrezi şi dai tot ce ai mai bun din tine. E ca şi cum ai fi într-un balon de plastic, ferit de ce se întâmplă în exterior. Senzaţia de libertate şi fericire pe care mi-o conferă înscrierea unui coş este cu atât mai plăcută, cu cât ştiu că mi-am ajutat echipa“, recunoaşte sportivul. Faptul că se implică trup şi suflet în fiecare joc dă roade. BC Together a câştigat majoritatea meciurilor în care Doru a jucat. „Baschetul m-a ajutat să devin mai ordonat şi să fiu mai motivat. În plus, de când joc baschet, am învăţat să fiu punctual. Înainte de fiecare meci, suntem cu toţii tensionaţi, dar ne îmbărbătăm. Ne ajută şi antrenorii, iar când intrăm pe teren ştim exact

Épül az új iskolaszárny!

Gondolom már mindenki észrevette az iskola udvara mellett épülgető új szárnyat. Ugye kíváncsiak vagytok, mégis miért, hogyan, és minek köszönhetően gyarapszik az iskolaépület? Hogy ezekre a kérdésekre választ kapjunk, erre legalkalmasabb személynek az aligazgató tűnt, Fülöp Barna.

Riporter: Jó napot kívánok! Megengedné, hogy feltegyek néhány kérdést az új iskolaszárnnyal kapcsolatban? Az iskolaújság, a Hébe-hóba riporterei vagyunk, és egy cikkhez szeretnénk véleményeket kikérni, adatokat gyűjteni.

 Aligazgató: Persze, válaszolok, ha tudok.

 Riporter: Az építkezés egy pályázat megnyerésének köszönhető. Mikor nyerték meg ezt a pályázatot?

 Aligazgató: 2001-ben nyerte meg iskolánk a pályázatot, igy az építkezéshez szükséges pénzösszeget is az akkori PHARE

Interviu cu directorul scolii noastre*

Reporter: Care este primul lucru la care ne gândim când auzim vorbindu-se despre Şcoala Generală nr. 2?
Pitea Dorin Eugen: Şcoala Generală nr. 2 este o şcoală bună, cu rezultate remarcabile, cu medii în ultimii zece ani cuprinse între 8.80 şi 9, cu o reuşită de 80% în liceele de elită ale oraşului, realizându-le cel puţin o clasă în fiecare an, asta înainte ca aceste licee să-şi realizeze şi ele clase gimnaziale. Timp de zece ani, la secţia română am avut doar doi elevi picaţi. De când s-a înfiinţat repartiţia computerizată, în care nu mai contează cunoştinţele elevului, ci cât de milos a fost profesorul cu elevul, am început să nu mai fim la fel de căutaţi, iar copiii nu mai învaţă la fel de bine. Este o diferenţă foarte mare între ceea ce au învăţat până acum patru ani şi ceea ce învaţă acum.
Rep.: De când sunteţi director şi care sunt cele mai importante realizări?
Pitea Dorin Eugen: Sunt director din 1997 şi am realizat, la

Elevii intreaba, profesorii raspund...

Vrem sau nu vrem, profesorii nostri ne sunt mereu prin apropiere.Uneori ne sunt de folos, alteori ne stau ca un ghimpe in coaste(fara suparare, da?).Important e insa ca reusim sa ne toleram reciproc si sa trecem mai departe.Zilele trecute le-am pus cateva intrebari, asa, din curiozitate:

1.Cand ati intrat in invatamant?

2.Care a fost motivul care v-a determinat sa intrati in sistem?

3.Care vi se pare ca e diferenta majora intre scoala de dinainte de 1989 si cea de acum?

4.Daca ar fi sa o luati de la capat, v-ati mai alege aceasta meserie?

5.Care va este dorinta cea mai mare?

Iata si ce ne-au raspuns:

Prof. Dorin Pitea, biologie, directorul scolii:

1.Foarte demult...În 1969, ca profesor de biologie la mai multe şcoli mai mititele la început-la şcoala din Merişor,apoi cea din Oroiu şi după aceea 20 şi ceva de ani la Liceul Teoretic din Band.

2.Natura,apoi este şi o moştenire,pentru că tatăl meu a fost profesor,iar bunicul învăţător.

3.Diferenţa este mică,se simte doar prin faptul că acum materia este supraîncărcată.

4.Uitîndu-mă acum ce se întămplă şi cum e pasat învăţămîntul ca o minge,cu toată moştenirea didactică pe care o am (practic am crescut în sala de clasă),nu cred că aş alege aceeaşi carieră.Acum nu e o meserie spre care să ţintească cineva cu plăcere.Inspiră multă nesiguranţă.Nici guvernanţii nu găsesc o cale corectă pentru rezolvarea problemelor din învăţămînt.

5.Să găsească o lege a învăţămîntului care să scoată şcolile din criza profundă in care se află.

Prof. Codruta Baciut, Limba romana, consilier educativ:

1.Ei,dragii mei,e mult de atunci.Cu siguranţă însă,în timpul vechiului regim.Atunci,după absolvirea facultăţii erai nevoit să iei drumul unei repartiţii guvernamentale,care te trimitea într-un colţişor de ţară despre care,probabil,nici n-ai auzit.Aşa prin anul de graţie,1980 am ajuns în oraşul Vaslui unde am stat doar un trimestru(anul şcolar avea 3 trimestre).Îmi amintesc de faptul că eram foarte tînără,apropiată ca vîrstă de elevii mei de la Liceul Industrial de Fizică şi Chimie.Cînd am plecat de acolo,alevii mei au dorit,cu toţii sa vină după mine,la...spuneau ei Şcoala Ardeleană .Bineînţeles că m-am legat sufleteşte de aceştia şi am amintiri cît se poate de plăcute.Ar fi multe de povestit...

2.La această întrebare nu pot să fiu altfel,decît extrem se sinceră.Pe doamna mea profesoară de limba romînă din gimnaziu am admirat-o cu toată fiinţa mea,nu doar pentru calmul său în predarea lecţiilor,ci pentru tot felul ei de a fi.Am simţit relaţia profesor-elev ca pe o relaţie de familie.Parcă toată clasa eram familia ei.Se întîlnea periodic şi cu ppărinţii noştri şi întotdeauna avea un cuvînt bun de spus la adresa oricărui elev.Era distinsă şi plăcută,întotdeaunafoarte elegantă.Nu am vazut-o niciodata tristă(probabil şi din pricina faptului că elevii de atunci nu erau ca şi cei de acum),iar vorba ei era blîndă şi protectoare.Doamna profesoară se numeşte Ronea Heţuiga.Acum, sunt într-o altă relaţie cu dumneaei.Vreau să vă fac o mărturisire:ne întîlnim cel puţin de două ori pe an şi discuţiile cu dumneaei îmi fac mult bine.Cred că a fost profesorul ideal.

3.O simt ca oricare alt cadru didactic ce şi-a asumat această muncă plină de responsabilitate şi atunci...şi acum.Atîta va pot spune doar că...diferenţa este enormă sub toate aspectele şi nu doresc să intru in detalii.

4.Am considerat din totdeauna că acest lucru mi se potriveşte.Voi, ce spuneţi,sunteţi de altă parere?

5.Am foarte multe proiecte.Dacă doar 50% s-ar realiza m-aş declara mulţumită!!Dar...să nu uităm:în primul şi-n primul rînd îmi doresc,ceea ce îşi doreşte oricare profesor şi anume:să fiu bine înţeleasă,elevii mei să percuteze mesajele transmise de mine şi să ia şcoala în serios ,să fie atenţi şi cooperanţi.

Prof. Ioan Laslo, istorie:

1.Nici nu imi vine sa cred ca au trecut atatia ani.Am avut sansa sa predau ca profesor suplinitor inca de la 18 ani, imediat dupa ce am terminat liceul,student fiind pe atunci. Imi amintesc mereu cu drag de elevii mei de la Gheja. Si astazi cand ne intalnim povestim cu orele(de altfel asta se cam intampla cu majoritatea fostilor mei elevi si , recunosc, ma maguleste).Au urmat apoi peripluri pe la Scoala Gen. 1 din Ludus, Grupul Scolar Industrial Ludus, un an la Iernut, iar acum 13 ani am ajuns la Scoala 2, unde ma simt acasa.De trei ani am placerea de a preda si la Gimnaziul "Dacia", lucru care ma onoreaza.

2.Cand eram elev nu as fi crezut ca ma voi face profesor.Apoi a fost acel an prim la Gheja.Fugeam repede de la Cluj spre finalul fiecarei saptamani, pentru ca stiam ca voi petrece ore minunate cu elevii mei. Am simtit ca aceea imi este menirea si, chiar daca am absolvit in paralel si dreptul, am considerat ca a fi profesor e ceea ce m-ar caracteriza mai bine.Uneori spun ca regret (o fac la suparare), dar stiu undeva acolo in adancul sufletului ca a fost o alegere foarte buna.Sunt momente senzationale in mijlocul vostru, in care, fara sa realizati, ne oferiti enorm noua dascalilor.Si, desi pare ciudat, invatam si noi de la voi mereu.Uneori mai mult decat credeti.

3.Diferenta este enorma.Sistemul anterior se baza pe  duplicitate,pe violenta si pe lipsa de comunicare totala profesor-elev. Eu nu tin minte ca vreodata, ca elev, sa fi avut curajul sa spun vreunui profesor de al meu ceea ce simt sau gandesc in realitate. Totdeauna le spuneam ceea ce voiau sa auda de la mine.Si ca mine faceau toti colegii mei.Eram niste masinute de memorat care nu aveam nici cea mai vaga idee despre ceea ce toceam.Azi s-a castigat enorm in lejeritatea exprimarii.Aveti acces la multa informatie si asta e bine, daca stiti sa o folositi.E adevarat ca e mai putin interes, deoarece informatia vine si pe alte cai.Cel mai mare castig ,cred eu, e insa ca puteti fi voi insiva.Chiar daca asta ii deranjeaza pe "nostalgicii disciplinei de altadata".

4.Fara discutie raspunsul este DA!Indiferent de "reforma", de "subfinantare" si altele pe care le reclama dascalii, meseria aceasta e de fapt o chemare.Nu e o simpla vizita de la ora de la ora de la un loc de munca.Daca nu o faci cu pasiune, oricat de bine ai fi pregatit, nu iese nimic.Poate ati observat si voi cat de aiurea sunt orele cu dascalii vostri cand nu se simt in largul lor. Cum incearca sa isi faca treaba "profesional" , dar totul e...fad si fara sens.Sau poate ati realizat ce ore se pot face cand se pune un strop de pasiune pe langa restul.

5.Cea mai mare dorinta?O sa iti spun un secret(doar numai intre noi e totul ,nu?):cea mai mare dorinta a mea este acum sa se trezeasca "ai mei" si sa realizeze cat pierd prin ceea ce se intampla.Sunt la o varsta fenomenala, au un potential senzational, dar ...e asa de mult pana departe.Nimic nu se poate realiza fara suflet si intelegerea, simtul lucrurilor firesti.

Mihaela Belean, religie:

1. În urmă cu 20 de ani...Îmi amintesc şi acum emoţiile pe care le-am avut cînd m-am văzut singur in faţa unei clase.În şcoala aceasta am păşit pentru întîia oară acum aproape 12 ani.

2.Drept să spun,de cînd mă ştiu mi-ar fi plăcut să devin cadru didactic.Jocul meu preferat era „de-a şcoala”.Îmi plac foarte mult copiii şi imi place puritatea şi sinceritatea lor.Am intrat în învăţămînt în urma unei „întamplari neîntîmplătoare”...Dar cum nimic nu e întîmplător,am ajuns să cred că şcoala m-a ales pe mine şi nu eu pe ea şi nu-mi pare rău deloc.

3.Nu am avut tangenţă cu sistemul de învăţămînt din regimul trecut decît in calitate de elevă.Mi se pare totuşi că nici profesori şi nici elevi nu erau atît de stresaţi şi nici cantitatea de informaţii nu era atît de mare.

4.Fără discuţie!Nu îmi pot imagina cum ar fi să am altă meserie.

5.Copiii frumoşi,deştepţi,şi cît mai multe ore şi activităţi frumoase care să rămînă în sufletele voastre .

Au consemnat,
Mihaela Bucur si Raluca Berta, cls. a VIII-a A

"Sifonierul cu fluturi"

Diana Ola a invatat sa zboare de tanara. Poate nu intamplator, ea este una dintre primele participante la un concurs cu mare priza in anii trecuti la Generala 2, concurs intitulat "Da-mi o sansa sa zbor!".A stiut sa profite de sansa si e pe drumul cel bun.Primul volum publicat nu putea sa nu aiba legatura cu zborul. Si cum fluturii zboara atunci cand sunt liberi,Diana s-a eliberat de orice fel de temeri si a inceput sa planeze.Speram sa ii fie zborul lin, dar in acelasi timp tot mai inalt si ne face mare placere sa postam aici coperta primului sau inceput literar, cu convingerea ferma ca multe altele vor mai urma.Am purtat un dialog firesc:

- Bună! Ştim că, de curând, ţi-ai lansat volumul de debut. Hmm... „Şifonierul cu fluturi” dacă nu mă înşel. Suntem şi noi curioşi...
- Prieteni mereu! Acesta e salutul, nu? V-aţi documentat serios, nu glumă. Într-adevăr, „Şifonierul cu fluturi” „s-a născut” toamna - în septembrie. E un vis în versuri, dar şi în proză. Un vis mai vechi...
- ... Cât de vechi?
- Nu foarte. Deşi e puţin paradoxal. Scriu din clasa a IV-a. Cu toate astea, doar anul trecut, în clasa a X-a, doamna profesoară de limba română Raluca Popa mi-a „suflat” ideea. Şi de la idee la fapt a fost doar un singur pas. Trebuie să recunosc. E nevoie de curaj şi de un dram de nebunie. Dar merită. Rezultatul nu are cum să fie altcumva decât frumos...
- Am auzit şi de lansare... Cum a fost?
- Voi chiar mă surprindeţi... Ei bine, lansarea a fost cel puţin inedită şi atipică. În loc de obişnuita masă de prezidiu, am pus în scena Teatrului... „Scena” - la propriu - frânturi de volum. Mi-am jucat propriul rol. Ne-am jucat propriile roluri. Pluralul nu e întâmplător, întrucât colegii de clasă mi-au făcut plăcerea şi bucuria de a intra în joc. În rest, ce să zic, invitaţi unul şi unul. Cu toate că „invitaţi” e cam impropriu spus. „OAMENII care cred în mine” - e mai potrivit. Finalul a fost unul pe măsură - o bătaie reuşită cu făină.
- Ne cam miroase a distracţie... Dar, revenind la lucruri serioase, ce te inspiră?
- Întrebare-capcană? Glumesc. :)) Natura, anotimpurile, viaţa din stradă... Mărturisesc, însă că, de cele mai multe ori, eu îmi sunt cea mai bună sursă de inspiraţie. Oricum, experimentez mereu. Sunt într-o căutare avidă de simboluri, de jocuri de cuvinte, de mine chiar. Încă nu m-am descoperit...
- O ultimă curiozitate... Şi cu asta gata. Am plecat. Ce părere ai despre... debutul nostru?
- Ei, de data asta m-am documentat şi eu. Tot nu m-aţi prins... Cât despre universul în construcţie pe care l-aţi imaginat e unul promiţător, cu siguranţă. Spune multe despre voi ca şi COPII, despre profesorii voştri ca OAMENI. E o veritabilă lecţie de copilărie pe care am înţeles-o şi pe care promit să o învăţ. Nu sunt pe principiul „a învăţa pe de rost”, dar lecţia asta merită tocită. Un singur îndemn am pentru voi: ZBURAŢI! Aveţi deja aripi...
A consemnat,Dragos Ola,cls. a VII-a B


Motto:A fost odată ca niciodată o copilărie care ştia cum miroase jocul de-a (cu)vântul. Sper că încă mai este. Poate a fost dintotdeauna.Poate... Poate... Poate

botez
azi îmi strâng oraşul în zar de piatră.

împachetez periferia în valize de parcuri.
din garduri şi bulevarde
încheg unghiuri drepte şi muchii goale -
arcuri.
deşurubez case roşii din pământ plâns
şi le descânt
pentru ca mai apoi să le nasc în cub.
grădini de struguri.
bănci.
staţii-statui.
pe oameni mi-i sădesc.

... şi cred că pot să închid.

suflu ceaţă peste bagaje
şi îmi mai fac o cruce de brad.

pentru ca nu cumva toamna să mă culeagă...


Din toamna a cincea de la perete
Motto: Vârsta de azi mi-a fost vârâtă - ca de obicei - pe sub uşă. Mi-am dat jos de pe nas ochelarii de ieri şi am început s-o trăiesc...

- Bună dimineaţa! Până la Colegiul Naţional ,,Unirea”, vă rog...
De după rotocoale-nori de fum înecăcios, răsare şoferul al cărui chip placid şi normal ca o foaie de dictando abia se sinchiseşte să afişeze ,,desktop”-ul de adâncă nedumerire:
- Liceul Unirea?
- Da!
Şi cu aceeaşi ignoranţă parcă programată:
- Mai pornim aparatul de taxat?
- Păi, nu ştiu. Cum spuneţi dumneavoas...
- Tot 5 lei vă iau, aşa că...
- Bine.
Cu greu reuşeşte să se abţină să nu mai tragă încă un puf. Ca să compenseze, îşi duce staţia la gură şi îi dă de veste duduii de la centrală unde mergem. Apoi, ca şi când ar vrea să mă anunţe că nu mai e indolent sau poate doar ca să se convingă singur... :
- Pfffaaai! Dezastru la ora asta!
Zâmbesc politicos. Ca întotdeauna...
Sună de şapte. Ascult în fiecare dimineaţă combinatul. Şi mai apoi, după câteva secunde, şi ceasul de la prefectură. Simulez o înclinare incoloră, ca de felină, pe bancheta din spate şi... şapte şi cinci. Mereu (se) grăbesc ceasurile din taxiuri. Încep să-mi imaginez cam ce replică ar putea să-mi dea şoferul dacă l-aş întreba fortuit de ce nu potriveşte naibii ceasu' ăla... Şi tocmai când devenea mai captivant:
- Şi, te mai trimit ,,bătrânii” la şcoală, păpuşo?
Şi din nou zâmbesc moderat. Nici nu ştiu de ce o mai fac. Cred că din reflex. Aş prefera de o mie de ori să urlu la el, să cobor, să-i trântesc portiera în nas şi să o iau pe jos... Dar plouă. Şi n-am umbrela la mine. Şi azi ne-aduce tezele la latină. Şi, dacă stau bine şi mă gândesc, cred că i-aş da o satisfacţie mult prea săţioasă. Tot ce pot să fac e să mă rog să prindă nenorocitu' ăla de verde de la semafor şi să ajung odată...
La postul de radio încep ştirile. Nu-mi place să le ascult, dar regăsesc mereu o plăcere retorică în a mă încrunta, ca şi când aş fi serios preocupată de asta. Mărturisesc că jocul ăsta îmi pare de-a dreptul pueril. Şi mă face să mă gândesc la tata. Chestia e că el chiar e interesat. Şi, de fiecare dată când intenţionează să asculte jurnalul, invocă ,,gestul suprem”. Bocăne în masă şi… Şşşt!...
Se termină ştirile. Şi se opreşte şi ploaia. Şi trebuie să cobor. Îi arunc ,,cei 5 lei” şoferului şi trântesc portiera. Nu tocmai cum mi-am imaginat. Pentru că în urma mea, şoferul e obligat să se întindă şi să o închidă ca lumea. În spate, se claxonează deja. Şi mă simt bine, deşi nu ar trebui...
Mi-e frig. Şi aleea e plânsă. Sper să nu fi intrat profa în clasă. Intru. Şi, ca un făcut, uşa se trânteşte, deşi nu asta intenţionam. Pe coridoare mai sunt încă elevi. Îmi place să cred că totuşi n-am întârziat. O iau pe scările din faţă pentru că nu sunt aşa de înalte. Şi nu mă opresc până nu ajung sus. La al doilea etaj, îmi dau seama că miros a ţigară. Un motiv în plus să-l urăsc pe şofer şi să mă bucur că, din cauza mea, a fost claxonat...
Diana Ola