vineri, 3 decembrie 2010

Doru Muntean in "Adevarul de Seara"*


Băiatul spune că baschetul l-a schimbat ca om şi este sigur că nu va putea să renunţe niciodată la aruncatul mingii la coş.
Târgu-Mureşul se bucură de tradiţie în baschetul românesc. După ce Herlitz Mobex încânta publicul din Sala Sporturilor, a venit rândul celor de la BC Mureş să fie în căutarea marilor performanţe Dar pentru ca tradiţia să aibă continuitate, este important ca tinerii, ce vin din urmă, să dea totul pe teren.

Doru, cum îi spun prietenii, s-a apucat de baschet în urmă cu puţin timp, dar, spune el, a fost dragoste la primul… antrenament. „ Am câţiva prieteni care practică acest sport şi îi încurajam la meciurile pe care le jucau. Într-o zi m-au chemat la unul din antrenamentele lor, de la clubul BC Together. Am decis să merg, iar de atunci n-am mai vrut să părăsesc sala de sport. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, spiritul de echipă şi mentalitatea antrenorilor. M-am îndrăgostit de baschet şi mi-am dat seama că asta vreau să fac de acum încolo“, spune băiatul.
Baschetul înseamnă libertate
Pentru Doru, o partidă de baschet înseamnă altceva decât un simplu joc. Depune suflet pe teren, nu doar efort fizic, iar bucuria înscrierii unui coş este imensă. „Când te afli pe teren, uiţi de tot: de grijile de acasă, de alte sentimente. Pur şi simplu te concentrezi şi dai tot ce ai mai bun din tine. E ca şi cum ai fi într-un balon de plastic, ferit de ce se întâmplă în exterior. Senzaţia de libertate şi fericire pe care mi-o conferă înscrierea unui coş este cu atât mai plăcută, cu cât ştiu că mi-am ajutat echipa“, recunoaşte sportivul. Faptul că se implică trup şi suflet în fiecare joc dă roade. BC Together a câştigat majoritatea meciurilor în care Doru a jucat. „Baschetul m-a ajutat să devin mai ordonat şi să fiu mai motivat. În plus, de când joc baschet, am învăţat să fiu punctual. Înainte de fiecare meci, suntem cu toţii tensionaţi, dar ne îmbărbătăm. Ne ajută şi antrenorii, iar când intrăm pe teren ştim exact
ce vrem: victoria!“, mărturiseşte Doru.
Vrea să facă performanţă
Băiatul afirmă că baschetul a ajuns să însemne pentru el mai mult decât un simplu hobby. Deşi este încă la început, îşi propune să fie cel mai bun şi să devină un performer al sportului pe care îl iubeşte. „În baschet am ajuns să îmi depun toate forţele. Ţin foarte mult la acest sport. Vreau să urmez o facultate de management şi să fac carieră în asta, dar mai întâi de toate, îmi doresc să fiu cel mai bun de pe terenul de baschet şi să devin sportiv de performanţă. Oricum, la baschet nu voi renunţa niciodată“, declară Teodor Muntean Cozoş.
Întrebări şi răspunsuri
Crezi că BC Mureş are şanse la titlu anul acesta?
Sunt sigur că mureşenii vor ajunge în finală, pentru că au o formaţie puternică, iar odată ajunşi acolo, de ce n-ar câştiga titlul? Cred că este deja asigurată calificarea în play-off, după începutul atât de bun de campionat.
Care sunt jucătorii tăi preferaţI de la „Tigri“?
Jujuan Cooley şi Jason Forte sunt jucătorii mei preferaţi de la BC Mureş, echipă ai cărei fan sunt. Cei doi îmi plac pentru pasiunea pe care o arată în joc de fiecare dată când sunt pe teren şi pentru optimismul lor şi încrederea în forţele proprii.
Ce-i place
„Îmi place domeniul economic, pe care aş vrea să mă axez în viitor. Îmi place mai ales muzica rap, dar şi techno şi trance, DJ precum Armin van Buuren sau ATB. Iubesc marea, plaja şi îmi plac foarte mult sfârşiturile de săptămână“.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac zilele plictisitoare şi nu suport ploaia. Nu îmi place stresul şi nu îmi plac persoanele cicălitoare. Nu-mi plac oamenii care se bagă în vieţile şi treburile altora“.
*Alexandru Ramadan, "Adevarul de Seara"/29 nov. 2010