Are patru ani, nu este foarte mare şi este alb.
Când vine “Nenea Frizer de Câini” la el, o dată pe an, Pufy arată ca o oaie, o oaie mare şi albă, iar cănd pleacă toţi vecinii ne întreabă de ce ne-am schimbat câinele. Atunci Pufy se simte foarte bine, se simte eliberat şi mult mai uşor.
Cred că este şi prietenul meu !
Asta pentru că nu îl văd în fiecare zi şi numai la sfârşit de săptămână.
Atunci se bucură foarte mult, tot sare şi tot fuge pînă nu mai poate. Nu îmi dă pace deloc. Vrea să se joace cu mine întruna.
Odată când am ajuns la el , înainte să intru în curte l-am pândit peste gard să văd ce face în lipsa mea. A fost o surpriză pentru mine să văd că are şi alţi prieteni pentru că tot sărea şi tot fugea şi vroia să ajungă în nuc unde erau cîteva ciori şi un pisoi al vecinei.
L-am strigat şi am intrat în curte. A venit la mine repede dând din coadă lăsându-i pe ceilalţi.
E prietenul meu !
Totdeauna când merg la el îi duc ceva de ronţăit, ori un biscuite, ori o bomboană, ori ceva de prin frigider fără să ştie tata. Se bucură foarte mult. Ia repede în gură cei duc se aşează jos pe iarbă întrun colţ al curţii şi savurează cadoul.
E linişte.
Apoi apare brusc şi îmi aduce mingea lui galbenă să i-o arunc, apoi băţul lui alb care imită un os, asta până se oboseşte.
Când s-a obosit vine la picioarele mele şi aşteptă să fie mângâiat şi scărpinat.
E tîrziu şi trebuie să plec acasă.
El ştie asta şi se uită trist la mine.
E supărat. Latră un pic apoi plânge în felul lui.
Sigur e prietenul meu !
Antonela Ivan, clasa a VII-a A
