Povestioara amuzanta

Funny short story
There's a big fat elephant.
He's called Henry.
One day he's very hungry.
He goes to the river.

On the road he steps on an ant hill.
An ant that was close to the ant hill says:
-Look! It's our new Mall, we just made a bowling room!!
Then one thousand ants attack him and he jumps into the water making a very big splash.
The ants, scared, let him alone.

by Daniel Micliuc, class VIth A

Proiecte la limba română

Tătar Cristian, clasa a VIII aA

Eminem

Togănel Theodor, clasa a VIII a A

Diana Pop, Clasa a VIII a A

Kanye West

                                                                                       Alex Harpa, Clasa a VIII a A

                                                                                Bianca Moldovan, Clasa a VIII a A

                                                                                        Diana Sabău, Clasa a VIII a A

                                                                                    Andrei Stîngaciu, Clasa a VIII a A

                                                                                      Filip Gherman, Clasa a VIII a A

                                                                                        Paula Conţ, Clasa a VIII a A

                                                                                     Ionuţ Prodan, Clasa a VIII a A

                                                                               Adela Grăjdianu, Clasa a VIII a A

                                                                                         Călin Truţa, Clasa a VIII a A

                                                                                Cosmin Kioran, Clasa a VIII a A

                                                                                           Radu Şerban, Clasa a VIII a A

VIII A

,,Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”

Soare şi cer senin. Picăturile de rouă aşezate pe frunzuliţele înverzite păreau adevărate diamante.

O furnicuţă, harnică nevoie mare, ieşi sprintenă din căsuţă. Cerul era roşu ca focul, semn că abia răsărise soarele. Acesta era ceasornicul ei.

Cu picioruşele umede de roua dimineţii, intră veselă în grădină. Culegea legume proaspete, fructe crude, pe care le aşeza cu grijă în desagă. O luă în spinare şi făcu cale-ntoarsă spre casă.

Un foşnăit o opri din drum. Pe frunzele unui arbust se-ntindea alene un bondar. Furnicuţa dori să-şi continue drumul, însă Lene-bondarul o întrebă ce are în desagă. Când auzi de atâtea bunătăţi, zbură şi se roti ca titirezul în faţa furnicii.

Se smiorcăi ca i-i foame, că are crampe, ba chiar ameţeşte de câte zile nu a mai mâncat. Serioasă, furnica îi spune că pentru dureri, să consulte un medic, iar pentru lene să ia aminte la proverbul ,, Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.’’ 

         

Hancu Serafim Rafael
Clasa a V-a A
                         

Inger mov

Fluturi

Mii de fluturi prin grădină,
I-am zărit în zborul lin
Mângâiaţi de o lumină
Prefăcând flori în caşmir.

Pictorii se-ntrec adesea
Să aştearnă peste veacuri,
Farmecul ce-l poartă-ntrânşii
Fluturii şi a lor aripi.

Întind mâna şi se-aşează:
Mut, timid, fără suflare;
Ce atingere suavă,
Câtă graţie-n mişcare....
Şi s-a dus!

Justiniana Hancu, cls. a VI-a A

Limba mea materna e romana, a doua e fotografia.

Paula Cont are pasiunea fotografiilor bine facute. Originalitatea cadrelor alese, felul interesant in care doreste sa redea lumea, gandurile expuse surprinzator in imagini, toate ne fac sa putem spune ca are mult talent. Desigur, ca orice drum de inceput, mai este mult pana la fotografia artistica, dar ce este sigur este ca Paula e pe drumul cel bun. Si nu rateaza nici o ocazie sa ne surprinda. Poate ca ceva mai multa incredere in fortele proprii si ceva mai multa implicare in ceea ce se intampla prin jur am putea vedea mai multe. Deocamdata a ales cateva fotografii, grupate pe categorii si insotite de cateva citate alese de ea, poate pentru ca o reprezinta :

"O fotografie este un secret despre un secret. Cu cât îţi spune mai mult, cu atât înţelegi mai puţin."(Diane Arbus)

Paula1 - make slideshow

"Camera foto este doar un accesoriu... pasiunea, respectul şi imaginaţia sunt esenţa unei fotografii reuşite." (Aurel Rapa)

Paula2 - make slideshow

-"Fotografia, un univers nelimitat, într-o lume limitată de soartă.
"Un fotograf fără suflet e precum o vază cu flori artificiale."( Aurel Rapa)

Paula3 - make slideshow

Legenda oualor rosii

Se spune ca era odata o femeie care ducea un cos cu oua unor rude din apropierea Ierusalimului. In aceeasi zi Mantuitorul Iisus suferea pe cruce din cauza pacatelor noastre. Ea a auzit de acest lucru si s-a cutremurat. Inima ei a fost strapunsa de o mare durere. Hristos trecuse si prin satul ei si ii vindecase fiul bolnav de moarte. De aceea a alergat repede pe Dealul Golgota. Cand a ajuns L-a vazut pe Domnul Iisus rastignit si soldati stand si pazindu-L. Din mainile si picioarele Lui cadeau stropi mari de sange, in tarana, langa cruce.  

Femeia a asezat cosul cu oua jos si aruncadu-se la pamant a inceput sa se roage, plangand de durere. Cand s-a ridicat, ouale din cosul ei erau toate rosii, stropite de sangele care picurase din ranile domnului.

 In dimineata Invierii, cu ochii stralucind de bucurie, ea impartea tuturor cate un ou rosu, spunandu-le : «Hristos a inviat !» 

The little ballerina

(to Tunde)

wan light

Velvet eyes as buttons

translucent skin

little ballerina is dancing

but to me she seamed to float

so graceful that

bring my neck skin

into goosebumps

neither do glossy floor

mahogany

draws magical spiral

her lovely soul

full breakdown of the divine towards into matter

gentle caress of sacred figures

harmonic dive geometry

elegantly into swan pirouettes

little ballerina is not her body

she is not thought

neither emotion

she is much more

spirit eternal traveler

through crazy

worlds

(lui Tunde)

lumini palide
ochii mari cât nasturii de catifea
piele translucidă

micuța balerină dansează
însă mie îmi pare că plutește
atât de grațios încât
ceafa îmi transformă pielea
în mici puișori de găină

nici nu atinge podeaua lucioasă
mahon
desenează spirală magică
sufletul ei minunat
plină cădere a divinului spre materie
mângâiere delicată a cifrelor sacre
geometrie armonică plonjată
elegant în piruete lebădă

micuța balerină nu este corpul ei
nu e gândul
nici măcar emoția
ea este mult mai mult

spirit călător etern
prin lumi
nebune

Mihai Corui

Fantezie in verde

Barca pentru expediția noastră era, în sfârșit, gata! Am plănuit această călătorie cu mult timp în urmă. Căutam o floare deosebită cu un parfum magic, care te face să rămâi copil pentru totdeauna.

Am organizat totul și aveam o strategie cu care nu puteam da greș. Am pornit cu barca de dimineață, am văzut peisaje minunate și insule bogate în vegetație. Dar insula pe care o căutam… nicăieri… Peisajele se înecau încet în ocean, soarele își ascundea câte o rază după nori, ceața plutea deasupra noastră, nu se mai vedea nimic și începea o furtună puternică. Furtuna a ținut o zi, două, trei… Rămâneam fără provizii și câțiva dintre prietenii noștri s-au îmbolnăvit.

Dintr-o dată, s-a auzit o bubuitură puternică, iar o zdruncinătură zdravănă ne-a aruncat la pământ. Apoi, totul s-a transformat într-o ceață densă… M-am trezit pe o insulă pustie… Și totuși, descopereai acolo o țară a minunilor. Când o priveai, parcă se revărsa peste tine o cascadă de flori și parfumuri îmbietoare. Deasupra, se vedea un curcubeu care o adăpostea.  L-am numit curcubeul copilăriei. Pe acea insulă, parcă cerul cobora cu multă speranță pe pământ, fluturi și flori dansând în horă.

Prietenii mei s-au trezit, chiar atunci când voiam să pornesc în explorarea insulei. Dar ei m-au oprit, spunând că barca e distrusă și trebuie să construim un adăpost până când o reparăm. Am adus niște lemne perfecte pentru pereți și o frunză uriașă pentru acoperiș. Proviziile care au scăpat, le-am dus înăuntru, iar de pe insulă am cules fructe. Acolo, seara era specială… Stăteam întinsă pe spate, privind cerul înstelat. Luna, regina nopții, șoptea amăgiri, iar noaptea neagră strălucea din pricina stelelor ce luceau ca diamantele.

În fiecare dimineață, luceafărul luminii, soarele, străpungea apa oceanului cu atâta putere, încât nu o puteai privi. Iarba strălucea de la roua care aluneca lin și cădea pe nisipul încă rece.

Toate acestea s-au sfârșit în ziua în care a fost reparată barca, iar noi ne-am întors. Chiar dacă nu am găsit floarea pe care o căutam, am găsit paradisul copilăriei, trăind o fantezie în verde.

Teodora Mureșan, clasa a V-a B

adevărul nu poate fi rostit în cuvinte

dacă îl rostești el devine neadevăr

buzele mele scapă tăceri incomesurabile

inorogi sidefii pasc pădurea prin ramuri

cercuri apoase tremură stelele-n lac

ca o mantie împărătească

prin papura nopții

e atâta liniște încât

aud inima-mi haiduc cum bate bezmetic

ca o tobă nebună

ce prevestește războiul lumilor

dinspre cețurile albe

săgeți încordate zbârnăie

cerul negru incins ca o smoală

miros înțepător de cai și blănuri ude

cuțite ferme strălucesc metalic prin umbre

cucuveaua sparge noaptea

ploaia lovește toboșar pălăriile mari de leurdă

la unison cu inima mea

ah

sânge sărat

împroșcă spasmodic cămașa

prin ploaia albastră

calul îmi poartă năluca

în copite

florile nopții-mi brăzdează

parfumuri subtile

prin carne

încă odată

m-adapă

  Mihai Corui

Scântei de primăvară

Era prima zi de primăvară… Soarele strălucea amăgitor, iar natura se trezea încet-încet la viață. Toți cei din lumea celor care nu cuvântă erau voioși. Sus, rândunelele valsau pe cerul de azur. Jos, ghioceii răsăreau unul câte unul de sub plapuma protectoare a zăpezii, scuturându-și floarea înviorată și împrăștiind stropi de rouă. Toată natura doinea, acompaniată de susurul izvorului. Totul era în sărbătoare. Toți, cu excepția unui gândăcel…

Văzând umbra de tristețe, soarele atotputernic îl întrebă:

- De ce ești trist, gândăcelule? Nu te bucuri de venirea primăverii?

Privind în sus, spre lumina orbitoare, gândăcelul a răspuns sfios:

- Da, a venit primăvara și toate viețuitoarele se bucură, deoarece ele creează această atmosferă de basm. Pe când eu, eu nu am făcut nimic… și nu fac nimic… De când primăvara și-a făcut iar simțită prezența, toată lumea mă ocolește. Chiar și zânele, prietenele mele, muncesc de zor la plantarea florilor. M-am oferit și eu să le ajut, dar nu m-au lăsat…

- Micule prieten, eu cred că nu trebuie să fii trist. Rolul tău pe acest pământ e altul, iar dacă nu îl cunoști încă, îl vei descoperi în curând!

Cu ochii mari, gândăcelul ascultă răspunsul soarelui și, nerăbdător, întrebă:

- Spune-mi, te rog, care e talentul meu?

Dezmierdându-l cu o rază, soarele îi șopti:

- Tu, gândăcelule, ești unul dintre puținele făpturi care au darul de a face copiii fericiți. Știi bine, eu, de aici, de sus, văd totul. Eu văd scânteile din ochii copiilor atunci când ajungi în palma lor.

- Scântei? tresări gândăcelul.

- Da, scântei de bucurie! Privește în ochii unui copil și vei descoperi cel mai frumos dar al primăverii: bucuria.

Fermecat de această descoperire, gândăcelul sări în sus de fericire și apoi se așeză cuminte pe frunzulița unei flori, așteptând copiii pentru a le împărți scântei de primăvară.

Mureșan Teodora

Clasa a V-a B

E primavara!

       Este din nou primăvară…. Natura s-a trezit din somnul anotimpurilor reci, precum o zână care învăluie totul în frumos.

         În spatele casei, în grădina înverzită, au îndrăznit să pătrundă câteva raze ale dulcelui soare. Aceste raze aurii se revarsă lin peste firicelele de iarbă care au început să se zărească, pe lângă ghioceii plăpânzi, abia ieşiţi la lumină, de sub pământul negru şi umed, cu delicaţii clopoţei, nu de mult înfloriţi.

         Această atmosferă este animată şi de păsărelele care au început să cânte melodios cu glasul lor subţire şi înduioşător.

         Copacii au înflorit, oferind pădurii o rază de lumină în întunecimea ei. Câteva picături de rouă se zăresc pe firele de iarbă verzi. Zumzetul albinelor a început să se audă pe deasupra câmpului  de flori. Dulcele vânt de primăvară adie uşor printre crenguţele copacilor.

         Cea dintâi rândunică, venită de departe, taie albastrul cerului ca o săgeată, care pare că strigă împreună cu copiii: „primăvara a sosit”! 

Justiniana Hancu, cls. a VI-a A

Un loc al meu

Se topesc iar oamenii de zăpadă… Zarva copiilor veseli și jucăuși e înlocuită de cântecul  păsărilor prinse în hora primăverii.

E o dimineață frumoasă, o zi superbă de martie. Gândăcelul cel voinic se trezește din amorțeala iernii și pornește la drum, pe pământul dezmierdat pentru prima oară de razele călduțe ale soarelui. În scurt timp, gândăcelul poposește la umbra unui ghiocel frumos înflorit. Deși e obosit, e cuprins de un sentiment straniu: se simte cu adevărat fericit. Privind spre soarele ale cărui raze răzbăteau până la el, gândăcelul îi spune mulțumit:

- Dragă soare! Cât mă bucur că razele tale strălucitoare au topit zăpada rece. Sunt atât de fericit că primăvara a venit iar, că natura toată a prins iar viață! Și știu că toate acestea ți se datorează ție! Și pentru toate acestea îți mulțumesc!

Soarele, surprins de entuziasmul gândăcelului, îi spune doar atât:

- Bucuria ta, gândăcelule, este și bucuria mea!

- Dar de te-ar bucura pe tine venirea primăverii și întoarcerea noastră la viață? întrebă gândăcelul nedumerit.

- O, micul meu gândăcel, lumea de aici, de sus, e altfel. Nu știi cât de minunat e să vezi florile în mii de culori, pădurile și grădinile înverzite și făpturile zburdând pretutindeni…

- Da! și toate ți se datorează ție! Dragă, soare cum te-am putea răsplăti pentru toate acestea? întrebă gândăcelul.

După o clipă de gândire… soarele îi răspunse:

- Pentru mine, nu există răsplată mai mare decât să privesc lumea voastră, să văd cum păsări, animale și oameni trăiesc cu bucurie emoția venirii primăverii.

- Ce mult mi-aș dori să pot fi măcar o zi locul tău… murmură gândăcelul, oftând. Dar soarele interveni:

- Nu cred că ți-ai dori acest lucru.

- De ce? întrebă gândăcelul încurcat.

- Pentru că aici, sus, totul e pustiu. Aici sunt singur, înconjurat de un ocean de întuneric, pe când tu ai în jurul tău viață. Bucură-te aşadar de locul tău în univers!

Şi astfel, înţelese gândăcelul că fiecare fiinţă îşi are locul său, unic… Ar fi vrut să mai stea de vorbă cu soarele, dar acesta se ascunse după un nor călător. Se gândea că măcar acum nu era singur şi zâmbi.

Dându-şi seama că se apropia seara, a pornit agale spre culcuşul său, acolo unde îl aşteptau prietenii săi. Trebuia să se întoarcă la locul său şi să trăiască mai departe emoţia primăverii!

Briana Larisa Moica 

Clasa a V-a B

Un alt remix DJ Control

Bucurie curcubeu

te iubesc înger mov

doamne

e atat de frumos

când spui iubire libera

formezi cel mai nesăbuit

pleonasm

iubirea e fluture

cum ai putea închide în cuvinte

un fluture

simt frumuseţea

de-un timp  tot mai des

ochii mi se umplu de lacrimi

poezia, izvorul din care sunt alcătuit

nu mai poate fi stăvilită în minte

curge

fântâni arteziene

ţâşnesc fecund

picuri argintii vibrează cristal

diamantină spălare

în nuferi albi

bucurie

fericire amplă

sensibilitatea mi-e clătită sărat

în lacrimă

ce mai poate fi altceva?

ne atingem tâmplele

sarut în frunţi

ca eschimoşii

la naiba! arunc cuvintele cât colo

las curgerea doar

poezia nu mai e arestată

în cuvinte

ea străluceşte în

păstrăvi curcubeu

ce as putea sa mai zic?

Mihai Corui