Vrem sau nu vrem, profesorii nostri ne sunt mereu prin apropiere.Uneori ne sunt de folos, alteori ne stau ca un ghimpe in coaste(fara suparare, da?).Important e insa ca reusim sa ne toleram reciproc si sa trecem mai departe.Zilele trecute le-am pus cateva intrebari, asa, din curiozitate:
1.Cand ati intrat in invatamant?
2.Care a fost motivul care v-a determinat sa intrati in sistem?
3.Care vi se pare ca e diferenta majora intre scoala de dinainte de 1989 si cea de acum?
4.Daca ar fi sa o luati de la capat, v-ati mai alege aceasta meserie?
5.Care va este dorinta cea mai mare?
Iata si ce ne-au raspuns:
Prof. Dorin Pitea, biologie, directorul scolii:
1.Foarte demult...În 1969, ca profesor de biologie la mai multe şcoli mai mititele la început-la şcoala din Merişor,apoi cea din Oroiu şi după aceea 20 şi ceva de ani la Liceul Teoretic din Band.
2.Natura,apoi este şi o moştenire,pentru că tatăl meu a fost profesor,iar bunicul învăţător.
3.Diferenţa este mică,se simte doar prin faptul că acum materia este supraîncărcată.
4.Uitîndu-mă acum ce se întămplă şi cum e pasat învăţămîntul ca o minge,cu toată moştenirea didactică pe care o am (practic am crescut în sala de clasă),nu cred că aş alege aceeaşi carieră.Acum nu e o meserie spre care să ţintească cineva cu plăcere.Inspiră multă nesiguranţă.Nici guvernanţii nu găsesc o cale corectă pentru rezolvarea problemelor din învăţămînt.
5.Să găsească o lege a învăţămîntului care să scoată şcolile din criza profundă in care se află.
Prof. Codruta Baciut, Limba romana, consilier educativ:
1.Ei,dragii mei,e mult de atunci.Cu siguranţă însă,în timpul vechiului regim.Atunci,după absolvirea facultăţii erai nevoit să iei drumul unei repartiţii guvernamentale,care te trimitea într-un colţişor de ţară despre care,probabil,nici n-ai auzit.Aşa prin anul de graţie,1980 am ajuns în oraşul Vaslui unde am stat doar un trimestru(anul şcolar avea 3 trimestre).Îmi amintesc de faptul că eram foarte tînără,apropiată ca vîrstă de elevii mei de la Liceul Industrial de Fizică şi Chimie.Cînd am plecat de acolo,alevii mei au dorit,cu toţii sa vină după mine,la...spuneau ei Şcoala Ardeleană .Bineînţeles că m-am legat sufleteşte de aceştia şi am amintiri cît se poate de plăcute.Ar fi multe de povestit...
2.La această întrebare nu pot să fiu altfel,decît extrem se sinceră.Pe doamna mea profesoară de limba romînă din gimnaziu am admirat-o cu toată fiinţa mea,nu doar pentru calmul său în predarea lecţiilor,ci pentru tot felul ei de a fi.Am simţit relaţia profesor-elev ca pe o relaţie de familie.Parcă toată clasa eram familia ei.Se întîlnea periodic şi cu ppărinţii noştri şi întotdeauna avea un cuvînt bun de spus la adresa oricărui elev.Era distinsă şi plăcută,întotdeaunafoarte elegantă.Nu am vazut-o niciodata tristă(probabil şi din pricina faptului că elevii de atunci nu erau ca şi cei de acum),iar vorba ei era blîndă şi protectoare.Doamna profesoară se numeşte Ronea Heţuiga.Acum, sunt într-o altă relaţie cu dumneaei.Vreau să vă fac o mărturisire:ne întîlnim cel puţin de două ori pe an şi discuţiile cu dumneaei îmi fac mult bine.Cred că a fost profesorul ideal.
3.O simt ca oricare alt cadru didactic ce şi-a asumat această muncă plină de responsabilitate şi atunci...şi acum.Atîta va pot spune doar că...diferenţa este enormă sub toate aspectele şi nu doresc să intru in detalii.
4.Am considerat din totdeauna că acest lucru mi se potriveşte.Voi, ce spuneţi,sunteţi de altă parere?
5.Am foarte multe proiecte.Dacă doar 50% s-ar realiza m-aş declara mulţumită!!Dar...să nu uităm:în primul şi-n primul rînd îmi doresc,ceea ce îşi doreşte oricare profesor şi anume:să fiu bine înţeleasă,elevii mei să percuteze mesajele transmise de mine şi să ia şcoala în serios ,să fie atenţi şi cooperanţi.
Prof. Ioan Laslo, istorie:
1.Nici nu imi vine sa cred ca au trecut atatia ani.Am avut sansa sa predau ca profesor suplinitor inca de la 18 ani, imediat dupa ce am terminat liceul,student fiind pe atunci. Imi amintesc mereu cu drag de elevii mei de la Gheja. Si astazi cand ne intalnim povestim cu orele(de altfel asta se cam intampla cu majoritatea fostilor mei elevi si , recunosc, ma maguleste).Au urmat apoi peripluri pe la Scoala Gen. 1 din Ludus, Grupul Scolar Industrial Ludus, un an la Iernut, iar acum 13 ani am ajuns la Scoala 2, unde ma simt acasa.De trei ani am placerea de a preda si la Gimnaziul "Dacia", lucru care ma onoreaza.
2.Cand eram elev nu as fi crezut ca ma voi face profesor.Apoi a fost acel an prim la Gheja.Fugeam repede de la Cluj spre finalul fiecarei saptamani, pentru ca stiam ca voi petrece ore minunate cu elevii mei. Am simtit ca aceea imi este menirea si, chiar daca am absolvit in paralel si dreptul, am considerat ca a fi profesor e ceea ce m-ar caracteriza mai bine.Uneori spun ca regret (o fac la suparare), dar stiu undeva acolo in adancul sufletului ca a fost o alegere foarte buna.Sunt momente senzationale in mijlocul vostru, in care, fara sa realizati, ne oferiti enorm noua dascalilor.Si, desi pare ciudat, invatam si noi de la voi mereu.Uneori mai mult decat credeti.
3.Diferenta este enorma.Sistemul anterior se baza pe duplicitate,pe violenta si pe lipsa de comunicare totala profesor-elev. Eu nu tin minte ca vreodata, ca elev, sa fi avut curajul sa spun vreunui profesor de al meu ceea ce simt sau gandesc in realitate. Totdeauna le spuneam ceea ce voiau sa auda de la mine.Si ca mine faceau toti colegii mei.Eram niste masinute de memorat care nu aveam nici cea mai vaga idee despre ceea ce toceam.Azi s-a castigat enorm in lejeritatea exprimarii.Aveti acces la multa informatie si asta e bine, daca stiti sa o folositi.E adevarat ca e mai putin interes, deoarece informatia vine si pe alte cai.Cel mai mare castig ,cred eu, e insa ca puteti fi voi insiva.Chiar daca asta ii deranjeaza pe "nostalgicii disciplinei de altadata".
4.Fara discutie raspunsul este DA!Indiferent de "reforma", de "subfinantare" si altele pe care le reclama dascalii, meseria aceasta e de fapt o chemare.Nu e o simpla vizita de la ora de la ora de la un loc de munca.Daca nu o faci cu pasiune, oricat de bine ai fi pregatit, nu iese nimic.Poate ati observat si voi cat de aiurea sunt orele cu dascalii vostri cand nu se simt in largul lor. Cum incearca sa isi faca treaba "profesional" , dar totul e...fad si fara sens.Sau poate ati realizat ce ore se pot face cand se pune un strop de pasiune pe langa restul.
5.Cea mai mare dorinta?O sa iti spun un secret(doar numai intre noi e totul ,nu?):cea mai mare dorinta a mea este acum sa se trezeasca "ai mei" si sa realizeze cat pierd prin ceea ce se intampla.Sunt la o varsta fenomenala, au un potential senzational, dar ...e asa de mult pana departe.Nimic nu se poate realiza fara suflet si intelegerea, simtul lucrurilor firesti.
Mihaela Belean, religie:
1. În urmă cu 20 de ani...Îmi amintesc şi acum emoţiile pe care le-am avut cînd m-am văzut singur in faţa unei clase.În şcoala aceasta am păşit pentru întîia oară acum aproape 12 ani.
2.Drept să spun,de cînd mă ştiu mi-ar fi plăcut să devin cadru didactic.Jocul meu preferat era „de-a şcoala”.Îmi plac foarte mult copiii şi imi place puritatea şi sinceritatea lor.Am intrat în învăţămînt în urma unei „întamplari neîntîmplătoare”...Dar cum nimic nu e întîmplător,am ajuns să cred că şcoala m-a ales pe mine şi nu eu pe ea şi nu-mi pare rău deloc.
3.Nu am avut tangenţă cu sistemul de învăţămînt din regimul trecut decît in calitate de elevă.Mi se pare totuşi că nici profesori şi nici elevi nu erau atît de stresaţi şi nici cantitatea de informaţii nu era atît de mare.
4.Fără discuţie!Nu îmi pot imagina cum ar fi să am altă meserie.
5.Copiii frumoşi,deştepţi,şi cît mai multe ore şi activităţi frumoase care să rămînă în sufletele voastre .
Au consemnat,
Mihaela Bucur si Raluca Berta, cls. a VIII-a A
