Se topesc iar oamenii de zăpadă… Zarva
copiilor veseli și jucăuși e înlocuită de
cântecul păsărilor prinse în hora
primăverii.
E o dimineață
frumoasă, o zi superbă de martie. Gândăcelul cel voinic se trezește
din amorțeala iernii și
pornește la drum, pe pământul dezmierdat
pentru prima oară de razele călduțe ale soarelui.
În scurt timp, gândăcelul poposește la umbra unui
ghiocel frumos înflorit. Deși e obosit, e
cuprins de un sentiment straniu: se simte cu adevărat fericit. Privind spre
soarele ale cărui raze răzbăteau până la el, gândăcelul îi spune mulțumit:
- Dragă soare! Cât mă bucur că razele
tale strălucitoare au topit zăpada rece. Sunt atât de fericit că primăvara a
venit iar, că natura toată a prins iar viață! Și
știu că toate acestea ți
se datorează ție! Și pentru toate
acestea îți mulțumesc!
Soarele, surprins de entuziasmul
gândăcelului, îi spune doar atât:
- Bucuria ta, gândăcelule, este și
bucuria mea!
- Dar de te-ar bucura pe tine venirea
primăverii și întoarcerea noastră la viață?
întrebă gândăcelul nedumerit.
- O, micul meu gândăcel, lumea de aici,
de sus, e altfel. Nu știi cât de minunat e să vezi florile în
mii de culori, pădurile și grădinile înverzite și
făpturile zburdând pretutindeni…
- Da! și toate ți
se datorează ție! Dragă, soare cum te-am putea
răsplăti pentru toate acestea? întrebă gândăcelul.
După o clipă de gândire… soarele îi
răspunse:
- Pentru mine, nu există răsplată mai
mare decât să privesc lumea voastră, să văd cum păsări, animale și
oameni trăiesc cu bucurie emoția venirii
primăverii.
- Ce mult mi-aș
dori să pot fi măcar o zi locul tău… murmură gândăcelul, oftând. Dar soarele
interveni:
- Nu cred că ți-ai
dori acest lucru.
- De ce? întrebă gândăcelul încurcat.
- Pentru că aici, sus, totul e pustiu.
Aici sunt singur, înconjurat de un ocean de întuneric, pe când tu ai în jurul
tău viață. Bucură-te aşadar de locul tău în
univers!
Şi astfel, înţelese gândăcelul că
fiecare fiinţă îşi are locul său, unic… Ar fi vrut să mai stea de vorbă cu
soarele, dar acesta se ascunse după un nor călător. Se gândea că măcar acum nu
era singur şi zâmbi.
Dându-şi seama că se apropia seara, a
pornit agale spre culcuşul său, acolo unde îl aşteptau prietenii săi. Trebuia
să se întoarcă la locul său şi să trăiască mai departe emoţia primăverii!
Briana Larisa Moica
Clasa a V-a B
