Il aud adesea pe tata vorbind despre şcoala pe care a terminat-o, despre ce mult înseamnă pentru o şcoală istoria ei, şi cum forţa ei stă în generaţiile şi generaţiile care au absolvit-o.
Sunt elevă a Şcolii Generale Nr. 2 Tg.Mureş.
Şcoala mea s-a înfiinţat în anul 1888, la început ca şcoală de fete, devenind şcoală mixtă în anul 1916. In total, 121 de generaţii.
Sigur, cei din primele 40 de generaţii probabil mai sunt foarte puţini. Un străbunic, pe ici colo, care moţăie toată ziua în fotoliul de lângă teracotă. Când e ziua lui, e foarte emoţionat. Apar din fel de fel de maşini nepoţi şi strănepoţi care îi urează “ani mulţi cu sănătate “.
Din următoarele 30 de generaţii, face parte bunicul Dianei. Îl întâlnesc în parc primăvara. De fiecare dată mă întreabă ce mai este nou în şcoală, cum e clădirea nouă şi ce se mai întâmplă la subsol. Începe să-mi povestească despre cum era şcoala în timpul său, cum strada se numea Principele Carol şi după 20 minute ajunge cu povestea la perioada războiului . E bunic !.
Nenea Matei locuieşte în bloc cu mine. Este medic. A făcut foarte multă şcoală şi a ajuns foarte cunoscut. El face parte din următoarele 30 de generaţii. Mi-a spus că de când a terminat Şcoala Gen. 2 el tot timpul învaţă, dar că, acei 8 ani, au fost cei ce l-au pus pe drumul cel bun. E unul din cei mai importanţi oameni din bloc, toţi vecinii cand au o problemă îl întreabă întâi pe el.
Din ultimele generaţii face parte Diana. A terminat şcoala noastră şi acum e studentă la Cluj. Are planuri mari pentru viitorul ei, dar când ne întâlnim are timp să povestim şi despre şcoală. Cunoaşte mulţi dintre profesorii mei şi îmi povesteşte despre cum erau ei. Remarcăm care s-a schimbat şi care nu.
Eu voi face parte din a 123-a generaţie de absolvenţi a şcolii. O mulţime de generaţii au intrat şi au ieşit prin poarta din faţă. Ei sunt acum în toată lumea şi de toate vârstele. Impreuna suntem Şcoala Gen. 2, desi nu ne cunoaştem, dar, oriunde am fi, am avea ce să povestim.Fiindca o scoala traieste doar prin cei ce i-au calcat pragul si i-au scrijelit bancile.
Antonela Ivan,clasa a VII-a A
Inca de cand am facut primul pas in curtea scolii ,mi-am dat seama ca ... ca ma voi pierde in aceea cladire,deoarece mie mi se parea foarte mare .Imi zisesem in gandul meu:”Noroc: e mami cu mine azi ,ca altfel m-as fi pierdut si nu as mai fi gasit-o pe doamna invatatoare”. Si, ca prin minune, am traversat curtea scolii si am vazut un grupulet mic de copii cam de o varsta cu mine ,care stateau in rand doi cate doi.Doar unul era singur si nu avea pereche . Dar nu am stat prea mult timp sa ma gandesc de ce acel copil era singur,deoarece la inceputul randului era o doamna foarte draguta care avea un chip bland si prietenos . Atunci mama m-a dus la ea ,soptindu-mi la ureche ca aceea doamna draguta era invatatoarea mea . Bineinteles ca doamna invatatoare s-a bucurat sa ma vada si m-a condus linga acel baietel care era singur , abia atunci intelegind ca acela era locul meu .
In scurt timp domnul director si-a termina discursul ,din care nu prea am inteles mare lucru , probabil pentru ca eram foarte entuziasmata ca incepeam clasa I. Apoi am vazut-o pe doamna invatatoare ca pleaca impreuna cu ceilalti copii ,si eu cu colegul meu “de rand” i-am urmat . Fara sa ne dam seama am ajuns sub o multime de flori ce forma un pod ,iar in scurt timp, in nici 30 de secunde am intrat in sala de clasa .Aceasta era decorata cu multe flori ,baloane si desene care erau puse pe panourile de pe pereti ,iar pe tabla probabil scria :”BINE ATI VENIT !“ Am presupus doar , deoarece eu inca nu stiam sa citesc .Asezindu-ne in banci fiecare cum vroiam ,m-am trezitlanga o fetita pe nume Andreea (dar sincer eu nu stiam ca asa o chema ,de fapt stiam dar am uitat langa cine statusem in prima zi).Acum cateva zile, Andreea m-a intrebat daca mai tin minte prima zi de scoala si mi-a amintit ca ea era fata linga cine am stat in aceea zi .Pe cat de entuziasmata am fost in prima zi din clasa I ,pe atat de trista am fost in ultima zi din clasa IV cand o paraseam pe doamna invatatoare .Si aveam si de ce sa imi para rau pentru ca dupa parerea mea a fost cea mai buna invatatoare .Chiar si azi imi amintesc cu drag acele momente in care doamna invatatoare ne citea sau ne povestea pataniile lui Nica si alte lucruri interesante .
Vacanta dintre ani a trecut destul de repede iar dupa trei luni iata-ne din nou in curtea scolii la fel ca in prima zi din clasa a I a ,doar ca acum e prima zi din clasa a V-a.Normal trebuia sa fim aceeasi colegi ca si in clasa I ,doar ca acum eram cu sase persoane mai multi ,trei fete si trei baieti care s-au integrat foarte repede .Chiar daca la inceput mi se pareau foarte sofisticati pentru mine ,acum pot sa zic ca ne intelegem foarte bine .Tot atunci l-am intalnit si pe “dirigu'” ,un om cu o personalitate de neegalat care s-a dovedit a fi un adevarat prieten inainte de a fi un excelent profesor .Am uitat sa mentionez numele unei persoane, o fata draguta, cu care m-am imprietenit de indata si cu care inca ma inteleg de minune . Aceea persoana este Bianca ,prietena si colega mea cea mai buna , alaturi de care imi petrec o mare parte din zi .
Sa nu mai spun de profesori , care sint niste oameni cu adevarat speciali chiar daca uneori ne mai dau si note rele , dar daca ajungi sa ii cunosti cu adevarat ,atunci iti poti da seama ca extraordinari. Atunci cand sint intrebata ce profesor imi place cel mai mult ,eu nu pot raspunde deoarece nu pot spune ca am un profesor preferat sau cel putin toti sunt speciali in felul lor .
Aproximativ pe la mijlocul clasei a VI-a, ni s-a alaturat inca o colega noua ,Alina , o fata draguta cu multe calitati .Acum suntem 31 si intrand i clasa a VII-a simt ca ne=-am maturizat putin.
Dupa am facut o descriere a “amintirilor “ as vrea sa marturisesc un lucru de care mi-am dat seama chiar daca mi-a luat destul timp dupa parerea mea sa il inteleg .Mi-am dat seama ca “scoala mea “ nu inseamna doar : mers la scoala , de invatat tot ce ne dau profesorii , venit acasa si teme de facut .Am invatat ca ea inseamna mai mult de atat ,inseamna acel loc in care ne intalnim cu o multime de prieteni si cu profesori care ne ajuta atunci cand avem o dilema ,mai inseamna si un loc unde te simti bine si pe deasupra mai si inveti .Si asa cum am invatat la matematica :” DIN ACEASTA REZULTA CA “SCOALA MEA “ ESTE UNICA ,ESTE O FAMILIE FOARTE MARE SI SINT FERICITA CA FAC PARTE DIN EA ,CA MI S-A DAT OCAZIA SA CUNOSC O MULTIME DE PERSOANE MINUNATE “.
Aaa, dar cel mai important lucru pe care il simt este acela ca, fara sa imi dau seama, am intrat si eu in istoria acestei scoli.
Denisa Alexandra Moldovan , Clasa a VII a A
Se împlinesc 7 ani, acum, in 2010, de când invat la Şcoala Generală Nr. 2.
Norocul meu a fost că am ajuns într-o clasă pozitivă . În ciuda faptului că suntem mulţi(31) încercăm pe cât posibil să fim uniţi, să fim prieteni.Pana la urma, asta contează. Am trecut peste dificultăţile pe care le-am întâlnit în drumul nostru, peste fiecare notă rea, peste fiecare test, teză fredonând versurile trupei Voltaj: ,,O să trec şi peste asta/Ce va fi va fi,/ Am să strig iar, asta-i viaţa/ E şi mâine o zi”
Am reuşit să îmi fac mulţi prieteni sau amici, depinde de situaţie. Ah, era să uit şi profesorii sunt prietenii noştri, dar numai pe unul cred că ne-am putea baza oricând, pe ,,dirigu” nostru, profesorul de istorie, Ioan Sebatian Laslo. Chiar dacă, atunci când suntem mai răi sau când ,,o dăm în bară”, ne mai ,,predă” o morală, se enervează, se supără pe noi. Sper că atunci cănd va citi această compunere, să îşi amintescă de clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună, nu doar de cele mai puţin bune şi, să ne ierte, dacă nu îi prea mare efortul. Ne-am putea revanşa faţă de el, fiind prieteni.Stiu ca asta e ceea ce isi doreste cel mai mult. El organizează întotdeauna excursii în ţară dar şi în străinătate, tabere, în care ne distrăm, petreceri la care se adună apoape toată şcoala şi muzica, pe care o preţuim, parcă sare afară din difuzoare...Nicaieri nu sunt petreceri ca la 2!!!
Nu pot să uit niciodată o tragedie, ziua în care nu am pierdut un prieten şi nici doi, am pierdut o familie. Când am primit vestea că Denisa Mărginean, împreună cu sora şi tatăl ei, au murit mi s-a părut o simplă glumă. Era imposibil să îţi imaginezi că o prietenă nu mai este împreună cu noi, cu cei vii, ci este acolo sus, în Rai. Am fost şocată când i-am văzut trupul neînsufleţit, mi se părea ireal şi nu îmi vine să cred nici până in ziua de astăzi că nu este cu noi, ci undeva departe. Şcoala a pierdut două prietene, lumea a pierdut o familie. Mă gândesc în fiecare zi la ei, văzându-i chipul într-o poză pe care o voi păstra mereu, fără a uita cine a fost şi ce am pierdut.
Aceasta este scoala mea, cu bune ,cu rele.Suntem departe de a fi perfecti, dar incercam zilnic sa fim noi insine.Si un lucru este clar:noi stim ca deviza noastra este "Prieteni mereu"!
Szabo Krisztina, cls. a VII-a A
