Revoluţia română de la 1848

Revolutia de la 1848 in Moldova
Generatia de la 1848 pregateste revolutia din Tarile Romane la mijlocul secolului XIX . Impactul revolutiei din februarie de la Paris, al celei de la Viena , din martie 1848 este puternic resimtit si in Muntenia , Moldova si Transilvania , cu atat mai mult cu cat unii membri ai Cercului revolutionar roman de la Paris chiar participa la evenimente. Revolutia antreneaza in iuresul ei toate cele trei tari. În primãvara anului 1848, tensiunea socialã si politicã în Principate a crescut foarte mult. Datoritã conditiilor istorice concrete, programul revolutiei române a evoluat între minimal - reafirmarea statutului particular al Tãrilor Române în plan international si în raporturile cu Poarta Otomanã - si maximal - constituirea Statului National Român, idee sustinutã de cãtre toti conducãtorii Revolutiei romane.
In Moldova, miscarea revolutionara a avut un caracter moderat
datorita vecinatatii rusesti si lipsei de pregatire prealabila.
Efervescenta revolutiei incepe la Iasi, in Moldova, la 27 martie/8 aprilie 1848. La hotelul Petersburg din Iasi are loc o adunare, la care participa aproximativ o mie de oameni, care critica regimul autoritar condus de domnitorul Mihail Sturdza, cerand limitarea puterii acestuia si instaurarea de organisme reprezentative si a unui regim politic liberal.Cererile revolutionarilor au stat la baza “Petitiei Proclamatiei”.“Petitia proclamatie” cuprindea 35 de puncte si a fost redactata,de catre Vasile Alecsandri.
Caracterul moderat reiese si din felul cum a fost abordata problema agrara,cerandu-se doar “grabnica imbunatatire a starii locuitorilor sateni”.Au fost si solicitari cu caracter democratic,modern,cum ar fi :eliberearea detinutilor politici,reformarea invatamantului,siguranta persoanei,desfintarea cenzurii,organizarea unei garzi cetatenesti, responsabilitatea ministeriala , dizolvarea Adunarii Obstesti si alcatuirea unei noi Adunari “Adevarata reprezentatie a natiei”.
Cu toate ca memoriul lor nu cuprindea decat reforme moderate, mai mult de ordin administrativ si cultural in conformitate cu Regulamentul Organic , domnitorul Mihail Sturdza l-afolosit ca pretext pentru arestarea capilor miscarii.Acestia urmau sa fie trimisi in Turcia, insa au reusit sa-i cumpere pe cei care trebuiau sa-i treaca Dunarea , la Braila. De aici au reusit sa plece in Transilvania , in Banat si in Bucovina.
Romanii moldoveni au avut un numar mare de lideri la Blaj : Alexandru Ioan Cuza , G. Sion , A Rusoo ,Lascar Rosseti , Petrache Cazimir, Nicolaea Ionescu, V. Alecsandri , C. Negri, toti evadati la Galati, din drumul lor spre Istambul, unde urtmau sa fie pedepsiti de sultan.Ei continua activitatea revolutionara prin redactarea programului radical “principiile noastre pentru reformarea patriei” de la Brasov din 12/24 mai , care prevedea unirea Moldovei cu Tara Romaneasca intr-un stat independent, desfintarea privilegiilor de clasa si improprietarirea taranilor clacasi fara despagubire.
In vara lui 1848, se aflau in Bucovina , la Cernauti , circa 50 de fruntasi revolutionari moldoveni la care s-a adaugat si Mihail Kogalniceanu. In august 1848, Mihail Kogalniceanu a redactat un program de 36 de puncte , purtand numele “Dorintele partidei nationale din Moldova”
Acest program se deosebea de petitia din martie fiind impotriva Regulamentului Organic. Se cereau : egalitate politica si civila, instructiune gratuita, improprietarirea taranilor cu despagubire, autonomie si unirea Moldovei cu Muntenia.
In vara aceluiasi an Mihail Kogalniceanu a elaborat “Proiectul de Constitutie pentru Moldova” si cuprindea normele si principile care urmau sa stea la baza statului modern moldovean.Conform prevederilor sale, domnitorul urma sa fie ales de catre Adunarea obsteasca pe termen de 5 ani si sa fie cautat din toate straturile societatii.
Revolutia romana a fost ca un cantec avantat,dar si ca un zbor de vultur caruia i s-a frant aripa.Totusi, revolutia romana a inlaturat randuielile feudale,chiar daca nu pe deplin, facand tot mai mult loc afirmarii societatii noi,burgheaze.De la 1848 romanii intrau pe deplin in epoca moderna si doreau sa-si realizeze alte doua mari acte nationale:unirea si independenta !
Bibliografie
http://www.didactic.ro/files/7/revolutiaromanadela1848.pps
http://media.ici.ro/history/ist07_02.htm
Ion Bulei,Scurta istorie a romanilor –
Leonard Ilie, Elena Preda, Liliana Kedves, Dan Anca,Istoria romanilor ( indrumator chronologic pentru examenele nationale )
Petru Demetru Popescu,Istoria romanilor pentru toti copiii

Roxana Lepadatu, cls. A VII-a A

************************************************************
Programele revolutiei de la 1848 din Moldova

Cauzele izbucnirii revolutiei in Moldova
Regimul feudal pus in aplicare de catre domnitorul Mihail Sturdza,acesta bazandu-se pe o grupare a boierimii conservatoare,cat si abuzurile administratiei,au starnit nemultumire in popor.Intre anii 1846-1847 semnele unei revolutii deveneau tot mai evidente,drept dovada se sporeste rezistenta locala a taranimii si cresc actiunile opozitiei burgheze.Alte dovezi sunt:infiintarea organizatiei secrete asemanatoare cu cea din Tara Romaneasca,’’Fratia’’,numita ‘’Asociatia Patriotica’’,iar rascoalele taranesti din iarna intaresc acet lucru.Taranii moldoveni care dadeau semnale puternice ca nu mai pot suporta apasarea boierimii,si-au dovedit forta in cel de-al patrulea deceniu al sec. al xix-lea,erau nerabdatori sa primeasca un indemn de ridicare la lupta.Boierii liberali,cat si cativa conservatori,doreau o intelegere pentru schimbarea domnitorului,dar se temeau sa fie descoperiti.La conducerea revolutiei au participat doua grupari:una formata din elemente ce nu erau incluse in burghezie(ex:V.Alecsandri,C.Negri,A.I.Cuza,Z.Moldoveanu) care urmarea inlocuirea regimului feudal cu unul burghez,iar cea dea doua,formata din boieri liberali care urmarea schimbarea treptata a societatii pe calea reformelor.Insa cele doua grupari nu vor fi de acord.Chiar si inaintea izbucnirii prime etape a revolutiei,se organizau intruniri pe care guvernul nu indraznea sa le interzica.
“Petitiunea Proclamatiune”
Prima etapa a revolutiei din Moldova,incepe la data de 27 martie,in fata hotelului Petersburg din Iasi.Aici se aduna cam 1000 de oamnei,din mai multe categorii sociale:burghezie,boierime locala,elemente orasenesti,chiar si emigranti plonezi(exemple revolutionari:V.Alecsandri,Al.I.Cuza,A.Russo,etc).Desi ministrul de interne impreuna cu seful politiei erau de fata,prin intermediul unor fruntasi ai revolutiei,a fost atacat regimul domnitorului Mihail Sturdza.Apoi comitetul revolutionar decide compunerea unui poregram,numit:”Petitiunea Proclamatiune’,care in prima forma ii este dat lui V.Alecsandrii sa il finiseze si sa il termine,iar rezultatul final este sub forma de proclamatie.Aceasta continea 35 de puncte,prinre care:eliberarea tuturor detinutilor politici,libertatea personala,responsabilitatea ministeriala,reforma scolara,desfiintarea taxei vamale la exportul de cereale,infiintarea unei bancii nationale,desfiintarea cenzurii,alcatuirea unei garzi cetatenesti,dizolvarea Adunarii obstesti si alcatuirea unei noi adunari:”Adevarata reprezentatie a natiei”,etc.Pentru a evita o intreventie a armatei Imperiului Tarist si derutarea domnitorului s-a cerut doar “grabnica imbunatatire a starii locuitoriloe sateni”si printre ultimele puncte “sfanta pazire” a Regulamentului Organic.Desi aceasta petitie era destul de moderata,domnitorul nu a fost de accord cu ea,si,a simulat acceptarea ei,cand,defapt a dat ordin politiei sa-i aresteze pe fruntasi.Unii dintre ei ba chiar au fost exilati,altii,cum ar fi:Al.I.Cuza,V.Alecsandrii,A.Russo,M.Kogalniceanu,au reusit sa scape in Transilvania si sa participe la Adunarea de la Blaj(se spune ca Maria Rosetti mergea pe talvegul
Dunarii cu copilul in brate carand sacii cu galbeni pentru eliberarea prizonierilor).Si cu acestea se termina prima etapa a revolutiei in Moldova.
Acesta a fost un program moderat,datorita fricii revolutionarilor,insa celelalte programe vor fi mult mai radicale dupa ce acestia vor vedea darzenia ardelenilor.
“Printipurile noastre pentru reformarea patriei”
Cei refugiati in Transilvania impresionati de ceea ce au vazut la Blaj.au elaborate pe data de 12 mai 1848,un nou program la Brasov.Vazand curajul ardelenilor,au introdus cererea:de improprietariea a taranilor cu pamant “fara nici o rascumparare din partea lor”.Era o masura absolute necesara.
Tot in acest program apare dorinta de unire pentru prima oara formulate astfel:”unirea Moldovei si Valahiei intr-un singur stat neatirnat romanesc”. Transilvania nu era inclusa deoarece nu existau conditii favorabile. Alte prevederi: desfiintarea clacasiei si improprietarirea taranilor clacasi fara despagubire.
-egalitate in fata legii.
-desfiintarea privilegiilor.
-participarea tuturor la plata impozitelor.
-unirea Moldovei cu Valahia intr-un
stat independentAcesta este un program radical ,cu un character burghezo-democratic,si fost semnat de Vasile Alecsandrii,Costache Negri,Gheorghe Sion,Zaharia Moldoveanu,Al,Russo,insa nu a fost cunoscut de masa populatiei.
“Dorintele partidei nationale in Moldova”
Vara anului 1848, in Bucovina, la Cernauti,se aflau cam 50 din fruntasii revolutiei,Al,I.Cuza,C.Negri,D.Canta,V.Alecsandri,Al.Russo,M.Kogalniceanu.In luna august,comitetul revolutionar il alege de aceasta data pe Mihail Kogalniceanu,pentru a crea un nou program,numit:”Dorintele partidei nationale in Moldova”.In acest program este clar respins Rgulamentul Organic.Prevederi: desfiintarea privilegiilor,improprietarirea cu despagubire,desfiintarea clacii,egalitate in fata legii,libertati democratice,unirea Moldovei cu Tara Romaneasca.Se impunea ca unirea celor 2 tari sa fie “cheia de bolta fara de care intreg edificiul national s-ar prabusi”(M.Kogalniceanu).Acest program a fost redactat de M.Kogalniceanu ca un program de constitutie.Acesta ca si cel de-al doilea program,este unul radical.
Din toate cele 3 programe,primul a fost moderat,apoi dupa participarea la Adunarea de la Blaj,moldovenii au prins curaj si au creat alte 2 programe radicale.Desi infranta,urmarile acestei revolutii se vor vedea nu dupa mult timp.
~Bibliografie~
1~http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolutia_de_la_1848
2~http://media.ici.ro/history/ist07_02.htm
3~ISTORIA ROMANIEI,Compendiu,colectiv(Miron Constantinescu),1969,editura DIDACTICA SI PEDAGOGICA,BUCURESTI
4~http://www.referatele.com/referate/istorie/online21/PROGRAMUL-REVOLUTIEI--1848-1849--LOCALITATE--PREVEDERI--Moldova--Translivania-referatele-com.php

Andreea Nacu ,cls a VII-a A

**********************************************************

,,Proclamatia de la Islaz”

Anul 1848 este considerat o ,,primavara a popoarelor”.Exista miscari revolutionare in intreaga Europa.Se incearca o acctiune de inoire politica dar mai ales la nivelul ideilor.Situatia grea a taranilor,necesitatea modernizarii societatii romanesti,patrunderea ideilor noi de egalitate aduse de tinerii romani care studiau in vest au fost cateva dintre cauzele care au adus revolutia in principatele romane.
În Ţara Românească, revoluţia s-a bucurat de mai mult succes ca în Moldova, deoarece tinerii revoluţionari munteni, spre deosebire de cei moldoveni, au încercat traducerea ideilor în fapte. În acest scop i-au atras în tabăra lor pe intelectualii mai de seamă din acea vreme, precum şi o parte a administraţiei şi armatei.
In 9 iunie revolutia urma sa izbucneasca in 4 locatii: Bucuresti,Islaz,Ocnele Mari si Telega.Singura reusita este insa Adunarea de la Islaz.
La chemarea lui Radu Sapca din Celei,preot care se bucura de mare popularitate in randul maselor taranesti,a lui Ion Heliade Radulescu si a altor fruntasi revolutionari,sute de sateni si de targoveti s-au strans intr-o mare adunare populara pe ,,Campul Regenerarii” de langa Islaz.In fata multimii entuziasmate si hotarate pentru a porni lupta,Ion Heliade a expus programul revolutiei,care va intra in istorie sub denumirea de ,,Proclamatia de la Islaz”.Ion Heliade se adreseaza adunarii - ,,Frati romani...Strabunii nostrii ne-au lasat acest tricolor mandru,cu pretul sangelui lor.Strabunii strabunilor nostrii ne-au lasat o partie niciodata ingenuncheata in fata vrasmasilor,cu pretul vietii lor.Noi trebuie sa lasam copiilor nostri o mostenire mareata”.Programul revolutiei a fost primit cu mare insufletire de multime,care s-a angajat prin juramant sa lupte pentru infaptuirea lui.Guvernul adoptă ca steag naţional, tricolorul revoluţionarilor. Primul steag tricolor al paşoptiştilor, cel purtat la Islaz de Popa Şapcă şi după care au fost întocmite toate celelalte steaguri paşoptiste, a fost cusut doar de mâinile domniţei Maria Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor Vladimirescu şi pentru ca primul steag al revoluţiei să poarte simbolul neprihănirii.
La 11 iunie,domnitorul Gheorghe Binescu,aproba documentul dupa care abdica.Se formeaza un Guvern Revolutionar,condus de mitropolitul Neofit, in care mai intrau C.A. Rosseti, I.Bratianu,N.Balcescu.Dar,tara se afla sub suzeranitate otomana iar Poarta a intervenit impotriva revolutiei pe cale diplomatica (Guvernul este inlocuit cu o Locotenenta Domneasca),iar apoi militara (sub presiunea Rusiei, la 13 septembrie, o armata otomana patrunde in Bucuresti,avand loc incidenta pe Dealul Spirii).In acest fel,revolutia este infranta.
Bibliografie
***,Istoria Romaniei,Compendiu , Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985
http://www.e-referate.ro/referate/Revolutia_romana_de_la__1848-18492008-09-29.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1848


Roxana Naznean,cls. a VII-a A

**************************************************************

ALECU RUSSO ŞI REVOLUŢIA DE LA 1848 DIN MOLDOVA

Alecu Russo (17 martie 1819, Chişinău - †5 februarie 1859) a fost poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului Cântarea României, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.
S-a născut în familia unui boier de viţă veche, dar cu o situaţie socială relativ modestă. Copilăria şi-a petrecut-o la ţară, în mijlocul ţăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveţia. După studiile din Elveţia, îşi continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercări literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză şi au apărut postum în traducerea lui Alecsandri şi Odobescu.
Tânărul Russo scrie poemele La mort d'Alibaud şi Epitaphe d'Alibaud în limba franceză. Fiind unul din iniţiatorii criticii literare de la noi, Alecu Russo îşi defineşte poziţia faţă de această îndeletnicire, arătând că, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie să aibă cultură, experienţă personală de viaţă şi obiectivitate.
De pe acum, Russo se dovedeşte un revoltat, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al egalităţii, un liberal în gândire, fiind, mai apoi, ideologul mişcării revoluţionare de la 1848 din Moldova.
În dimineaţa zilei de 27 martie, are loc la Iaşi, într-un hotel, o întrunire a tinerilor însufleţiţi de idei naţionale şi reformatoare, la care iau parte însă şi alte persoane. Se redactează un memoriu în 35 de puncte care cuprinde între altele: "grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni", îmbunătăţirea administraţiei, reforma şcolară, ridicarea cenzurii, înfiinţarea unei gărzi cetăţeneşti şi dizolvarea Obşteştii Adunări ca una ce fusese aleasa ilegal. O delegaţie se prezintă lui Mihail Sturdza, care, se preface, pentru moment, a primii cele mai multe dintre cereri, dar, pe urma ordonă arestarea căpeteniilor mişcării. O parte dintre acestea urmau să fie surghiunite peste Dunăre, în Turcia. Pe ascuns aceştia au cumpărat echipajul barcazului care trebuia să-i treacă la Măcin, şi aşa ajung la Brăila. Cu ajutorul viceconsulului englez local, îşi redobândesc libertatea, ajungând apoi, prin Transilvania, în Bucovina. Aici vin, direct din Moldova si alţi revoluţionari.
În vara anului 1848 se aflau in Bucovina Alexandru Cuza, viitorul domn, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, fraţii Rosseti, într-un cuvânt cei mai de seama tineri ai Moldovei. Primiţi şi cazaţi de familia Hurmuzachi, în urma consfătuirilor cu gazda, refugiaţii scot Gazeta Bucovinei, iar în august 1848 Mihail Kogălniceanu publică Dorinţele partidei naţionale, noul program al tineretului moldovean revoluţionar. Acest program în 36 de puncte, deosebit de cel din martie, cuprinde: autonomia Moldovei, egalitatea civilă şi politică a tuturor cetăţenilor, adunarea alcătuită din reprezentanţii tuturor stărilor sau categoriilor sociale, instrucţie gratuită, renunţarea din partea boierilor la privilegii, la scutirea de contribuţie si la robii ţigani, desfiinţarea clăcii şi - fapt foarte important - Unirea Moldovei cu Muntenia.
După evenimentele din 1848, Alecu Russo pleacă la Viena, călătoreşte prin Transilvania, asistă la adunarea populară de pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj, semnează la Braşov programul revoluţionarilor moldoveni, iar la Paris se alătură luptei politice a emigraţiei româneşti, condusă de N. Bălcescu. În 1850 apare în România viitoare, organul revoluţionarilor români emigraţi, Cântarea României, reprezentând contribuţia lui Alecu Russo la lupta de eliberare naţională dusă de patrioţii români după înăbuşirea revoluţiei de la 1848. Întors în ţară, în Iaşi, în 1851, Alecu Russo funcţionează un timp ca avocat. Participă, în ultimii ani ai vieţii, la lupta pentru Unire, colaborând intens la Zimbrul, România literară, Steaua Dunării ş.a. Viaţa sa agitată, lipsită de mijloace materiale, l-a împiedicat să se ocupe mai mult de literatură. Alecu Russo a murit la 5 februarie 1859 la Iaşi, înainte de a-şi fi putut termina operele sale şi de a le tipări într-un volum. Alecu Russo a lăsat o operă relativ restrânsă, o operă puţin cunoscută de contemporani.
BIBLIOGRAFIE
1.http://www.wikipedia.org/wiki/Alecu_Russo
2.http://www.referat.ro/referate/Alecu_Russo_7936.html
3.http://www.e-referate.ro/Revolutia_din_18482005-03-18.html
Cristina Oprea, cls. a VII-a B

***********************************************************

Revoluţia de la 1848 din Moldova

Revoluţia de la 1848 a fost o revoluţie burghezo-democratică, desfăşurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849, îndreptată impotriva feudalismului şi a regimurilor absolutiste reacţionare întărite după Congresul de la Viena (1814-1815 ). Revoluţia a avut caracteristici proprii fiecărei ţări, dar a fost pretutindeni în conexiune cu mişcarea revoluţionară generală. Dar, cum a spus Nicolae Bălcescu, revoluţia europeană a fost numai “ ocazia, iar nu cauza revoluţiei române “.În ţările române, revoluţia a fost pregătită de dezvoltarea forţelor de producţie şi de lărgirea pieţei interne. Apariţia şi dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menţinerea relaţiilor feudale şi a privilegiilor boiereşti, existenţa suveranităţii turceşti ( în Ţara Românească şi Moldova ) şi a stăpânirii habsburgice ( în Transilvania ), pe de altă parte, au fost factorii determinanţi ai intensificării luptei de eliberare socială şi naţională. Larga participare a maselor precum şi revendicările formulate au determinat caracterul burghezo-democratic al revoluţiei din ţările române.
Începutul desfăşurării evenimentelor revoluţionare în ţările române l-a făcut mişcarea revoluţionară din Moldova, mişcare care a avut un caracter paşnic fiind denumită în epocă şi “ revolta poeţilor “ şi s-a concretizat printr-o petiţie în martie 1848 şi printr-un program în august 1848.
Neliniştit de numeroasele întâlniri ce se făceau la Iaşi în case particulare, M. Sturdza a permis partizanilor libertăţii, între care V. Alecsandri, Al. I. Cuza şi Zaharia Moldovanu să se adune în seara zilei de 27 martie la hotelul Petersburg. Au participat circa 1000 de persoane, majoritatea orăşeni din diferite pături, dar şi numeroşi boieri liberali şi câţiva boieri conservatori, ostili domnului.
Se redacteaza un memoriu in 35 de puncte, care incepând prin “sfânta păzire a Regulamentului (organic) în tot cuprinsul său, fără nici o răstălmăcire”, cuprinde, între altele: “grabnica imbunătăţire a stării locuitorilor săteni”, îmbunătăţirea administraţiei (justiţie, armată, finanţe), reforma şcolară.
În petiţie sunt cuprinse şi revendicări mai radicale: eliberarea arestaţilor politici civili şi militari, dizolvarea adunării obsteşti pentru a se alcătui “ o nouă Cameră, fără nici o înruire asupra alegătorilor din partea cârmuirii, pentru ca acea Cameră să fie adevărata reprezentaţie a naţiei… “ , desfiinţarea cenzurii pentru informaţiile interne, formarea grabnică a unei gărzi cetăţeneşti în toate oraşele “ alcătuită atât de români cât şi de străini proprietari “
O delegaţie se prezintă lui Mihail Sturdza, care, pentru moment, se preface a primi cele mai multe dintre cereri, dar, pe urmă, având asigurat concursul garnizoanei din Iaşi, ordonă arestarea căpeteniilor mişcării. O parte din acestea urmau să fie surghiunite peste Dunăre, în Turcia; cumpărând însă, într-ascuns, echipajul barcazului care trebuia să-i treacă la Măcin, ei ajung la Brăila, şi aici, cu ajutorul vice-consulului englez local, îşi redobândesc libertatea, ajungând apoi, prin Transilvania, în Bucovina.
La 12 mai un grup de revoluţionari moldoveni a elaborat la Braşov un program mai radical decât cel din martie, intitulat ‘Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei’, care prevedea desfinţarea servituţiilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubiri, desfinţarea privilegiilor boiereşti şi egalitatea în faţa legii, unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti ‘ într-un singur stat neatârnat românesc ‘ .Programul era influenţat de ‘Petiţiunea naţională’ votată de Adunarea Naşională de la Blaj.
Urmărit de mai mult timp de cârmuire, M. Kogălniceanu a trecut pentru puţină vreme în Bucovina, unde a alcătuit un proiect de constituţie, şi, la sfârşitul lui august, a publicat un nou program revoluţionar intitulat ‘Dorinţele partidei naţionale în Moldova’. Programul cerea autonomia deplină a ţării, egalitatea drepturilor civile şi politice, o Adunare obştească compusă din reprezentanţii tuturor stărilor societăţii, domn ales din toate stările societăţii, responsabilitatea miniştrilor şi a funcţionarilor publici, libertatea tiparului, publicitatea şedinţelor Adunării obşteşti şi a tribunalelor, reprezentanţi la Constantinopol dintre români, libertatea individuală şi inviolabilitatea domiciliului, învăţământ egal şi gratuit pentru toţi românii, gardă urbană şi rurală, curte cu juraţi pentru procesele politice, de presă şi crime, desfinţarea pedepsei cu moartea şi a bătăii, inamovibilitatea judecătorilor, libertatea cultelor religioase, drepturi politice pentru toţi cetăţenii, indiferent de rasă şi de religie, secularizarea averilor mănăstirilor închinate, consilii care să controleze administraţia din ţinuturi, oraşe şi comune rurale, desfinţarea rangurilor şi privilegiilor, desfinţarea robiei, desfinţarea sarcinilor feudale ale ţăranilor şi împroprietărirea acestora cu despăgubiri. Toate aceste reforme aveau să fie incununate prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, considerată ‘ cheia bolţei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional ‘
Fără “momentul 1848”, destinul României se poate să fi fost altul. Unul... poate mai negru, mai sărac, mai lipsit de eroi. Revoluţia de la 1848 însă “a relevat în toată plenitudinea ei aspiraţiile multiseculare ale poporului român de neatîrnare, unitate şi progres social. Aceste aspiraţii aveau un suport real, obiectiv, în hotărîrea maselor largi de a lichida definitiv rînduielile feudale, retrograde, de a se elibera de sub dependenţa imperiilor vecine.
Luptătorii paşoptişti au fost cei dintîi care au subliniat raportul istoric dintre revoluţia lui Horea din 1784, revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821 şi Revoluţia din 1848, punînd în lumină continuitatea efortului de înnoire a structurilor şi organizării societăţii româneşti. În acest sens, democratul revoluţionar Nicolae Bălcescu avea să sublinieze că, în timp ce revoluţia din 1821 «a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă românesc», cea din 1848 «a vrut ca românul să fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără de care libertatea şi egalitatea e minciună. Pentru aceea adaugă la deviza sa cuvîntul frăţie, această condiţie de căpetenie a progresului social”
BIBLIOGRAFIE :
1. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi ediţia a II-a , Constantin C. Giurescu., Dinu C. Giurescu, Editura Albatros 1975, paginile : 586, 587
2. Istoria poporului român, Andrei Oţetea, Editura ştiinţifică Bucureşti, 1970, paginile : 246-251
3. Micul dicţionar enciclopedic, Aurora Chioreanu, Gheorghe Rădulescu, Aurel Martin, Valeriu Şuteu, Editura Enciclopedică română Bucureşti 1972, pagina 1538
4. internet - http://ro.wikipedia.org
5. internet - http://www.jurnalul.ro/stire-observator/1848-anul-revolutiei-visului-romanesc-128756.html

Antonela Ivan, cls a VII-a A

**************************************************************

Revolutia din Transilvania 1848-1849

Revolutia din Transilvania va fi determinata in mare masura de lupta nationala.Constitutia ungara abopta in1848 in art.7,’’Proclamatia de la Pesta ‘’iar acesta prevedea anexarea Transilvaniei catre Ungaria prin urmare aceasta proclamatie prevedea si incalcarea drepturilor cetatenesti. Aceasta era singura prevedere ce nu le convenea romanilor din cele 16 . Romanii ardeleni au cerut eliberarea din serbie si au protestat impotriva nobililor maghiari care cereau unirea cu Transilvania.
Romanii si alaturi de ei croatii, sarbii , slovenii, slovacii, au pus rezistenta acestor grave incalcari ale drepturilor lor nationale.
Dorinta de unire a romanilor va fi exprimata de multimile adunate pe Campia Libertatii de la Blaj intre 3-15 mai. Acolo s-au strans in jur de 40.000 romani din toate colturile Transilvaniei. Marile personalitati romane sunt: Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Petru Dobra, Ioan Buteanu, Andrei Saguna, Ioan Semeni, George Barutiu, Simion Barnutiu etc. Oficialitatile maghiare vor sa impiedice demersul revolutiei, radicand spanzuratori in hotarele satelor, trimitand garzi inarmate impotriva taranilor. Raspunsul celor asupriti a fost tot atat de dur, taranimea nu mai asculta dispozitiile oficialitatilor si intra cu forta la pamanturile care le-au fost rapite punand stapanire pe ele, garzi nationale se formeaza pentru apararea vietilor celor amenintati.
Are loc o comferinta tinuta in catedrala, urmata de un mare discurs rostit de Simion Barnutiu un mare ideolog al revolutiei din Transilvania. Simeon Barnutiu alaturi de Andrei Saguna erau conducatorii comitetului revolutionar, si comitetul a lasat “Petitiunea Nationala “ care prevedea:
-Recunoasterea natiunii romane.
-Reprezentarea proportionala in Dieta si celelalte institutii de conducere ale Transilvaniei.
-Invatamant romanesc.
-Respectare drepturilor cetatenesti.
-Desfintarea iobagiei.
-Improprietarirea taranilor cu pamant fara despagubire
-Respingerea unirii Transilvaniei cu Ungaria.
La 15 mai are loc o impresionanta Adunare Nationala pe campia din marginea orasului Blaj, care de atunci se va chema Campia Libertatii. Natiunea romana se declara si se proclama natiune de sine statatoare pe baza libertatii egale. Adunarea de la Blaj a avut urmari importante pentru desfasurarea revolutiei: s-a intarit constinta nationala a poporului roman, s-a accentuat spiritutul revolutionar al taranilor. Pentru prima data s-au intalnit sute de revolutionari romani din toate colturile Transilvaniei cu cei veniti din Moldova si Tara Romaneasca. La Blaj s-au auzit glasuri strigand “Vrem sa ne unim cu Tara!”
Un alt mare moment important in desfasurarea revolutiei romane au fost evenimentele petrecute in Banat. Intrunirile din 4-16 martie si 15-27 iunie 1848 din aceasta parte tarii a confirmat un dezinteres. Dieta transilvana, intrunita la Cluj, in 29 mai, fara participarea vreunui reprezentant al romanilor, voteaza “uniunea” Transilvaniei cu Ungaria. Acest lucru dar si excesele atat din tabara revolutionarilor maghiari cat si a partii romane vor arunca Transilvania intr-un adevarat “Razboi Civil’.Imparatul de la Viena va alimenta aceste neintelegeri aplicand cu succes principiul “Imparte si stapaneste”. Intensificandu-se miscarile revolutionare, legea de desfintare a iobagiei, votata de Dieta de la Cluj, n-a imbunatatit situatia taranilor deoarece ea nu se aplica in practica, nobilimea continand sa silieasca pe tarani la munca. Pe alta parte , sute de mii de tarani nu sunt improprietariti, raman deci in vechea dependenta economica fata de mosieri.
Pentru a infaptui programul revolutiei, romanii din Transilvania au trecut la organizarea si desfasurarea luptei armate impotriva puternicilor armate maghiare in frunte cu Kossuth. Acest Kossuth, conducatorul revolutiei maghiare de la 1848 n-a inteles necesitatea acordarii libertatii nationale popoarelor asuprite de coroana ungara. Avram Iancu era in conflict cu Kossuth pe baza revolutiei.
Primul care va incerca o impacare intre Avram Iancu si Kossuth va fi Nicolae Balcescu. El va reusi chiar sa-i faca sa semneze un “Proiect de Pacificatiune” .Totul vine prea tarziu deoarece armata revolutionara maghiara este infranta decisiv la Siria de trupele rusesti si habsburgice. In scurt timp Iancu va ceda in Apuseni.
Revolutia din 1848 a marcat o etapa importanta in procesul de dezvolare ulterioara a tarilor romane, a accelerat ritmul dezvoltarii economice. Unirea si Independenta romanilor apareau nu numai ca obiective imediate, dar si de importanta hotaratoare pentru destinul natiunii romane.
Bibliografie ; M. Musat si I. Ardeleanu “ De la statul geto-dac la statul roman unitar” ,Editura Stintifica si Enciclopedica,Bucuresti, 1983
Lucian Predescu,„Enciclopedia Cugetarea"
Http://ro.wikipedia.org/wiki/Istorigrafia_revolu%C5%A3iei_rom%.C3%A2ne_de_la_1848-1849_din _Transilvania
Http://media.ici.ro/history/list07_02.htm
Http://facultate.reliegive.ro/referate/istoria_romanilor/revolutia_de_la_1848_1849-8306.html

Tudor Cheteg, cls. a VII-a B

**************************************************************************

ADUNAREA DE LA BLAJ SI INSEMNATATEA EI

Cea de-a doua adunare de la Blaj, din 15-17 mai 1848, constituie un moment important in revolutia Transilvaniei.Zeci de mii de tarani s-au adunat ca reprezentanti ai intregii taranimi obijduite cu hotararea de a sfarama lanturile iobagiei,de a pune capat stapanirii trufasilor domni feudali,de a dobandi pamant si libertate.
Guvernatorul da dispoziltii ca episcopii romani sa nu ingaduie venirea la adunare si a unor nechemati,adica sa vina numai protopii si acestia sa nu ia cu ei delegati ai taranilor.In scopul divizarii fortelor populare,gubernicul insista pana in ultimul moment sa se tina doua adunari separate,una a greco-catolicilor si alta a ortodocsilor.
Toate oprelistile guberniului,circularele episcopilor,masurile de terorizare ale autoritatilor au fost insa zadarnice,ele nu au putut impiedica taranimea de a mege la Blaj.
Si intelectualitatea romana,mai ales gruparea Barnutiu,facea pregatiri febrile in vederea adunarii.La 8 mai se intrunesc la Sibiu delagatii capitlului din Blaj cu membrii consistorului din Sibiu,participand la conferinta profesorii Simion Barnutiu,August Treboniu Laurian,Constantin Roman,avocatul Bunteanu,Papiu Ilarian si altii pe care Papiu Ilarian nu-i numeste.Barnutiu a infintat un program numit “PETITIUNEA NATIONALA” inainta proiectul programului adunarii nationale care continea trei puncte:1)Proclamarea independentei natiunii romane;2)Depunerea juramantului nationale;3)Protestul impotriva unirii cu Ungaria.In acest program nici nu se aminteste dezideratul de capetenie al maselor romane:desfintarea iobagiei.Nu incape nici o indoiala ca Barnutiu vroia desfiintarea iobagiei.El nu a pus in programul sau acest punct deoarece el considera ca mai intai trebuie dobandita independenta nationala.
Nicolae Balcescu cum dorea sa impaca amndoua partile adica si cea romana si cea maghiara a trimis prin Laurian instrunctiuni precise in care el scria sa nu rupa legatura cu maghiarii,Dar Laurian nu a respectat decat in parte indicatiile primite.
PRIMA ZI A ADUNARII(15 mai)
In prima zi s-a dat citire instructiunilor guberniului:adunarea sa decurga in liniste,nimeni sa nu cuteze sa agite poporul. Poporul neincapand in piata Blajului,adunarea s-a mutat pe campul din Tarnava Mare sub conucerea lui AVRAM IANCU..
Barnutiu citeste cele patru puncte ale programului adunarii:1)Campul pe care se tine intaia Adunare Nationala romaneasca din Transilvania,intru eterna aducere aminte acestui moment glorios se va numi pentru totdeauna”CAMPUL LIBERTATII”;2)Natiunea romana declara ca va ramane de-a pururea statornic credincioasa inaltului imparat al Austriei .;3)Natiunea romana se declara si se proclama de natiune de sine statatoare si de parte intrgitoare a Transilvaniei pe temeiul libertatii egale.;4)Natiunea romana depune juramantul credintei catre imparatul,patria si natiunea romana.
A DOUA ZI A ADUNARII(16 mai)
In a doua zi a a adunarii profesorul August Treboniu Laurian citeste si explica cele mai importante puncte ale petitiei.Ele sunt:1)Natiunea romana pretinde independenta sa nationala;2)Se pretinde independenta bisericilor romane,restabilirea vechiului sinod care v-a alege episcopii si reinfiintarea metropoliei romane;3)Natiunea romana,cere,fara intarziere,desfintarea iobagiei si desfintarea dijmelor;4)Natiunea romana pofteste libertatea industriala si comerciala si desfiintarea vamilor dintre principatul Transilvaniei si Principatele dunarene.
In alte puncte se cere libertatea cuvantului si scrisului,desfiintarea cenzurii,a cautiunilor impovaratoare care ingradesc libertatea tiparului,infiintarea curtii cu jurati,garantarea libertati personale,infiintarea scolilor in limba romana,infiinatarea unei universitati romane.Sarcinile publice sa fie purtate de toti locuitorii tarii.
Punctele petitiei adunate la Blaj arata caracterul antifeudal al adunarii.In penultimul punct se cere ca sa se elaboreze o noua constitutiea Principatului.
Cererea sa nu se hotareasca asupra alipirii a Transilvaniei cu Ungaria,inainte de a-si spune cuvantul natiunea romana.
Dupa primirea celor 16 puncte s-au ales doua deputatiuni:una care sa reprezinte la Viena,petitia,iar cealalta,dieta,la Cluj.S-a mai ales inca un comitet la Sibiu care sa primeasca raspunsurile de la Viena si Cluj si sa le comunice adunarii.
A TREIA ZI A ADUNARII(17 mai)
Dupa verificarea protocolului se declara ca cele 16 puncte ale petitiei sunt hotararile adunarii nationale.
INSEMNATATEA ADUNARII DE LA BLAJ
Insemnatata acestei adunari consta in faptul ca cei zeci de mii de tarani au stiut sa-si impuna revendicarile lor,daca nu toate cel putin in mare.Astfel Blajul a insemnat o manifestare puternica a unitatii nationale a romanilor.
Guvernatorul,a fost adanc nemultumit de aceasta adunare deoarece ea a decurs cu totul altfel decat se astepta el si de aceea cauta sa opreasca deputatiunea de a pleca la Viena si dizolva comitetul permanent din Sibiu.Deputatiunea trimisa acolo nu l-a intalnit pe imparat.Acestia crdeau ca fara indoiala guvernul imperial nu dore unirea Transilvaniei cu Ungaria.Manifestarile adunarii nu si-au atins scopul de a impiedica unirea Transilvaniei cu Ungaria.Ele au trezit insa banuieli in cercurile liberale.Adunarea de la Blaj a avut insa alte urmari puternice:s-a intarit cunostiinta nationala a poporului roman si s-a ridicat combativitate maselor taranesti.
BIBLIOGRAFIE:
***, “Din Istoria Transilvaniei”,volumul II,editura Academiei Republicii Populare Romane,
Manual de istorie de clasa a VII-a ,editura Corint
Suteu Anca-Maria, clasa a VII-a A


Nicolae Balcescu, personalitate marcanta a revolutiei pasoptiste romanesti

Ideolog şi om politic, Nicolae Bălcescu s-a impus generaţiei sale, în mod special prin puterea de sinteză a concepţiei şi acţiunii. Ideea sa revoluţionară a constat în faptul că istoria unui popor nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc pentru afirmarea unor idealuri nobile, idealuri care trebuie să servească intereselor sociale şi naţionale ale poporului, să îi trezească conştiinţa de sine, să îi insufle dorinţa de independenţă, de libertate, de unitate şi demnitate naţională. Întreaga sa viaţă a fost pusă în slujba acestei viziuni.
În anul 1838, la vârsta de 19 ani, intră în oştirea Ţării Româneşti ca „iuncăr” (cadet) şi primeşte însărcinarea de a conduce o şcoală de instruire a tinerilor subofiţeri. Aici Nicolae Bălcescu îi învaţă pe aceştia să scrie, să citească, să socotească, dar în acelaşi timp le imprimă şi dragostea pentru patrie şi pentru poporul român. Drept rezultat, după o scurtă perioadă de timp şcoala va fi desfiinţată.
După desfiinţarea şcolii, Nicolae Bălcescu intră în mişcarea condusă de Ion Câmpineanu, colonel în oştirea Ţării Româneşti şi deputat în Adunarea obştească. Această mişcare liberală urmăreşte unirea ţărilor române, înfiinţarea şi împroprietărirea comunităţilor săteşti libere. Se urmăreşte realizarea acestora cu ajutorul puterilor străine. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de membrii mişcării, inclusiv Nicolae Bălcescu, ajutorul sperat le este refuzat şi ca urmare mişcarea revoluţionară este sortită eşecului. Din această experienţă Nicolae Bălcescu trage concluzia că revoluţia este posibilă doar dacă porneşte din interior, de la ţărani şi orăşeni.
În anul 1840 Nicolae Bălcescu aderă la societatea secretă condusă de tânărul boier liberal Dimitrie Filipescu. Această societate urmăreşte independenţa Ţării Româneşti şi împroprietărirea ţăranilor. Societatea este deconspirată, iar liderii sunt arestaţi, Nicolae Bălcescu fiind închis pentru următorii doi ani.
În anul 1843 Nicolae Bălcescu înfiinţează, împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell, societatea secretă „Frăţia”. La aceasă societate revoluţionară vor adera în anii care urmează C.A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu şi alţi cugetători liberali ai Ţării Româneşti. Nicolae Bălcescu va stabili relaţii strânse cu Moldova şi Transilvania, făcând multe călătorii în acestea.
Între anii 1846-1848 Nicolae Bălcescu se află la Paris (face şi o călătorie în Italia), unde îl găseşte revoluţia franceză. El participă activ la aceasta, iar în final ajunge la concluzia că o revoluţie românească trebuie să ţină cont de specificul românesc: „revoluţia română de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi viitor, fără altă cauză decât voinţa întâmplătoare a unei minorităţi sau mişcarea generală europeană. Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrarea poporului român asupra lui însuşi.” (Nicolae Bălcescu, „Mersul revoluţiei în istoria românilor”)
În aprilie 1848 Nicolae Bălcescu se întoarce în Ţara Românească, la societatea „Frăţia”. Au loc discuţii şi se hotărăşte izbucnirea revoluţiei, dar nu se poate ajunge la un consens cu privire la data acesteia. În cele din urmă, ca urmare a impulsului dat de Moldova şi Transilvania, este declanşată revoluţia de la Islaz în iunie 1848. Proclamaţia de la Islaz prevede independenţa Ţării Româneşti şi împroprietărirea ţăranilor. După câteva zile revoluţia din Bucureşti este un fapt realizat şi ca urmare se înfiinţează un Guvern provizoriu. Timp de 2 zile Nicolae Bălcescu este ministru şi secretar în acest Guvern, după care renunţă. Tot timpul va încerca să îţi împingă de la spate colegii, care sunt prea moderaţi şi şovăie, fapt ce reiese din scrisoarea expediată către Al. G. Golescu Negri. „Aş dori ca acolo să umblaţi mai cu energie. Căutaţi să vă folosiţi de victoria dobândită, care ne va da mare putere, de vom şti a trage prin energia şi activitatea noastră încrederea poporului... Fiţi mai revoluţionare, c-am făcut mari greşeli.”
Conştientizând importanţa participării poporului pentru deplina victorie a revoluţiei, Nicolae Bălcescu face propagandă revoluţionară, în special la sate. Scopul acestei este de a-i „trezi” pe ţărani. Reuşeşte să obţină chiar şi un proiect de decret electoral prin care toţi cetăţenii cu vârsta de peste 21 de ani, indiferent de clasa socială, să aibă drept de vot.
Urmărind cu înverşunare independenţa Ţării Româneşti, Nicolae Bălcescu intră oficial în legături cu autorităţile turce. Probabil că ar fi reuşit să obţină ceea ce urmărea, dar a intervenit Rusia ţaristă determinându-i pe turci să dea înapoi şi să trimită armata pentru a înăbuşi revoluţia din Ţara Românească.
În ciuda insistenţelor lui Nicolae Bălcescu, Locotenenţa domnească ezită să se lupte cu Fuad – Effendi, conducătorul armatei turce. În mod cert, în cazul în care ar fi fost solicitaţi, ţăranii şi orăşenii Ţării Româneşti ar fi luat armele în mâini şi s-ar fi luptat pentru independenţa ţării lor. Totuşi, poate că a fost mai bine aşa, deoarece o Ţară Românească independentă, înconjurată de trei mari imperii (ţarist, otoman şi habsburgic) nu ar fi avut şanse de supravieţuire. Alţi oameni politici revoluţionari au găsit o soluţie, probabil mai bună: întâi unire cu un domn pământean, apoi monarhie constituţională, cu un prinţ străin, dintr-o mare casă europeană (Carol I de Hohenzollern).
Dându-şi seama de stratagema Împăratului de la Viena pentru a înăbuşi revoluţia din Transilvania, Nicolae Bălcescu încearcă o mediere între Lajos Kossuth şi Avram Iancu. Deşi încununată de succes, această mediere este din păcate tardivă, Revoluţia din Transilvania fiind înăbuşită în sânge.
Prin întreaga sa activitate ideologică şi politică depusă pentru pregătirea, organizarea şi conducerea mişcării revoluţionare, Nicolae Bălcescu se evidenţiază ca cea mai proeminentă personalitate a revoluţiei din Ţara Românească.
BIBLIOGRAFIE:
VALERIU STAN, „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 1978, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
http://www.ici,ro/romania/ro/cultura/l_balcescu.html
http://www.referat.ro/referate/Nicolae_Balcescu_d933b.html

Andrei Dobre , cls. A VII-a A
*************************************************************************************

1848 in Tara Romaneasca
În Ţara Românească, revoluţia a avut un succes mai mare decât în Moldova, deoarece tinerii revoluţionari munteni, spre deosebire de cei moldoveni, au transpus ideile lor în fapte. Din tabăra lor făceau parte intelectuali de seamă din acea vreme, dar şi o parte a administraţiei şi a armatei.
În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia de la începutul anului 1848; conducătorii ei făgăduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul în care se vor ridica împotriva asupritorilor.
Poetul Lamartine, ministrul de externe al guvernului revoluţionar francez, era protectorul societaţii studenţilor români la Paris ; Ledru-Rollin, ministrul de interne al aceluiaşi guvern şi remarcabil orator, era un adevărat „idol" al tineretului român din capitala Franţei.
Acţiunea propriu-zisă a început în ziua de 9 iunie, la Izlaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit proclamaţia în 22 de articole, alcătuită, în ce priveşte fondul, de Nicolae Bălcescu, iar sub raportul formei, de Ion Heliade Rădulescu, în care se prevedea, ca revendicări esenţiale: „Independenţa administrativă şi legislativă pe temeiul tratatelor lui Mircea şi Vlad V. şi neamestec al nici unei puteri din afară, „egalitatea drepturilor politice", suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţăranilor, „emancipaţia mănăstirilor închinate" locurilor sfinte, desfiinţarea robiei. Nu se vorbea de Unirea Principatelor.
În aceeaşi zi, la Bucureşti, trei tineri trag cu pistolul asupra lui Gheorghe Bibescu: acesta scapă însă numai cu spaima, epoletul oprind glonţul. Peste două zile, la 11 iunie, mulţimea, la semnalul dat prin tragerea clopotului de la mitropolie, începe a se aduna ; apar steaguri, cocarde şi eşarfe tricolore ; pălăriile se împodobesc cu penaje tricolore; în aclamaţii şi urale, toţi se îndreaptă spre palat. Bibescu ştiind că nu are sprijinul armatei, în cursul dimineţii, ofiţerii in corpore veniseră la palat, arătând că vor apăra ţara de duşmani, dar nu vor vărsa sânge de român, iscăleşte, seara, pe la orele 10, noua constituţie, de fapt proclamaţia şi acceptă formarea unui guvern provizoriu, a cărui listă îi e prezentată de revoluţionari.
Cuprins de teamă şi nevoind să ia asupra sa consecinţele mişcării, Bibescu abdică în după amiaza zilei de 13 iunie şi se retrage, prin Cîmpulung, în Transilvania. Anunţând acest fapt în ziua următoare, guvernul provizoriu arăta totodată ţării şi noua sa formaţie, reconstituită, cuprinzând şi pe cei de la Izlaz.
La 19 iulie 1848 la Giurgiu ca urmare a înţelegerii ruso-turce, ruşii invadează Moldova iar turcii pătrund în Ţara Românească. Guvernul revoluţionar trimite o delegaţie la cartierul general al comandantului trupelor turce, Soliman Paşa asigurându-l de relaţiile cordiale ale guvernului revoluţionar faţă de turci. Soliman cere dizolvarea guvernului, acesta schimbându-şi denumirea în locotenenţă domnească şi are în frunte pe Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell şi Nicolae Golescu.
Soliman este bine primit în Bucureşti, nu intră cu armata, se dau reprezentanţii în cinstea lui iar acesta recunoaşte locotenenţa domnească drept guvern legal. Toate guvernele europene cu excepţia ruşilor, recunosc legalitatea guvernului. Ruşii reclamă mituirea lui Soliman şi incapacitatea acestuia de a pricepe ce se întâmplă în ţară şi cer sultanului înlocuirea lui Soliman cu Fuad paşa, omul măsurilor dure.
La 13 septembrie 1848 trupele turceşti comandate de Fuad Paşa, îşi făceau intrarea în Bucureşti. Bălcescu propusese rezistenţă armată la hotar, însă părerea lui nu fusese urmată, astfel câteva mii de voluntari şi panduri comandate de Gh.Magheru, lângă Râmnicu Vîlcea, nu intră în acţiune.
Atunci când regimentele turceşti au ajuns pe Dealul Spirii a avut loc un incident între aceştia şi Compania de Pompieri condusă de Pavel Zăgănescu care s-a transformat într-o ciocnire violentă, şi au existat mulţi morţi şi răniţi.
Trupele turceşti au ocupat oraşul. Apoi Fuad Paşa convocă la Cotroceni, în tabără pe mitropolit şi alţi nobili spre a le comunica hotărârea Înaltei Porţi.
Locotenenţa este dizolvată ca urmare a unui act din partea sultanului, în locul lui fiind numit un caimacan, “logofătul dreptăţii Constantin Cantacuzino”, care restaurează “ordinea legală”.
Primul act al noii stăpânirii prevedea întocmirea decretului prin care se trimiteau peste graniţă 22 de fruntaşi revoluţionari. Al doilea mai cuprindea numele a 69 de persoane.Gheorghe Magheru, după dizolvarea oştii sale de la Rîmnicu Vâlcea, trece împreună cu câţiva ofiţeri, munţii la Sibiu. Între timp au pătruns în Muntenia, trupele ţarului, şi au ocupat partea de răsărit a ţării, ajungând la Bucureşti, în frunte cu generalul Lüders. Jumătate din oraş era în stăpânirea lor, iar cealaltă jumătate în stăpânirea turcilor.
La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10 000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, înarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora. Rezultatul a fost din nou defavorabil românilor. Revoluţia fusese învinsă.
Scurta perioadă de trei luni cât a durat revoluţia în Muntenia a avut totuşi urmări însemnate. Ea a produs o mişcare a maselor, o zguduire a societăţii, în special a clasei posedante, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai târziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris (egalitatea tuturor în faţa legilor, suprimarea titlurilor nobiliare) şi în legile din 1863—1864 ale lui Cuza şi Kogălniceanu : secularizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţămîntului.
Pe de altă parte, prin influenţa exercitată, în mai mare măsură asupra revoluţionarilor din Moldova, care formulează, utilizînd proclamaţia în 22 de puncte, programul din august, şi în mai mică măsură asupra revoluţionarilor din Transilvania, ea contribuie la întărirea şi adâncirea ideii de unitate naţională.
Prin propaganda în Apus a fruntaşilor exilaţi, revoluţia, determină un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858). Deci putem afirma că revoluţia munteană de la 1848 stă la baza României moderne, că ea a influenţat puternic şi politic, această dezvoltare.
BIBLIOGRAFIE:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolutia_română_de_la_1848
Constantin C.Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astazi,Editura Albatros

Csilla Codrean, cls. a VII-a B

**************************************************************************************
1848 în Ţara Românească
În Ţara Româneascã revoluţia a avut mai mut succes decat de cea din Moldova. Revoluţionarii români au încercat să transforme ideile lor în fapte. La 7 iunie 1848 Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu şi Costache Romanescu au alcătuit primul guvern provizoiu revoluţionar, în ilegalitate.
La 9 iunie 1848 revoluţia urma să izbucnească si-
multan în 4 localitãţi acestea fiind: Bucureşti, Islaz, Ocnele Mari şi Telega. De teama unor conflicte armate se hotă-
răşte citirea proclamaţiei revoluţionare la Islaz, un mic port
la Dunăre, pentru că doi dintre cei mai importanţi membri
ai clubului revoluţionar craiovean conduceau destinele în
Romanaţi. Este vorba de Ioan Maiorescu,care a fost numit
prefect al judeţului, şi căpitanul Nicolae Pleşoianu ai cărui dorobanţi primiseră ordin să se deplaseze din Craiova la Islaz.Gheorghe Bibescu, domnitorul Ţării Româneşti, a ordonat paza tuturor porturilor pentru a-i aresta pe revoluţionari veniţi de la Paris. A fost organizată Adunarea Naţională de la Islaz, pe ,, Câmpul Regenerării’’ de către preotul Radu Şapcă, sub sprijinul acordat de Ioan Maiorescu şi de Nicolae Pleşoianu. Guvernul provizoriu îi cuprindea pe ofiţerii: Gheorghe Magheru şi Nicolae Pleşoianu, pe preotul Radu Şapcă, Ştefan Golescu, Ioan Maiorescu şi ca secretar al guvernului provizoriu, pe Costache Romanescu. Acestora li s-au alăturat Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell. În 11 iunie la Bucureşti, Bibescu semnează, ştiind că a pierdut protecţia armatei, Proclamaţia de la Islaz care va deveni noua constituţie. Nicolae Bălcescu avea să scrie mai tryiu că ,, revoluţia de la 11 iunie a fost cea mai frumoasă ce s-a întâmplat vreodată la un popor’’. Revoluţionarii ajung la Bucureşti în frunte cu membrii guvernului provizoriu, unde au fost primiţi cu entuziasm de populaţia Bucureştiului. În 16 iunie, ruşii protestează prin consulul lor şi ameninţă că vor invada ţara, în aceste condiţii, Gheorghe Bibescu abdică şi astfel guvernul revoluţionar suferă câteva modificări, iar în fruntea sa este numit mitropolitul Ţării Româneşti, Neofit, pentru a nu-i supăra pe ruşi. Guvernul va avea ca membri pe: Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu şi Ion C. Bratianu. Guvernul provizoriu revoluţionar se deplasează întâi la Craiova pentru a înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu. Documentul , Proclamaţia de la Islaz, prevedea autonomia administrativã a ţãrii, adunare obştească reprezentativã, domn ales pe 5 ani, împropietãrirea ţăranilor cu pământ, cu despăgubire, drepturi si libertãti cetatenesti, desfiinţarea clăcăşiei. Această proclamaţie a reprezentat constituţia ţării în cele 3 luni care vor urma, suficient timp ca guvernul să pună în practică unele prevederi ale ei, eliberând deţinuţi politici, stabilind tricolorul cu deviza ,,Dreptate şi Frăţie’’, desfiinţând rangurile boiereţti, rezolvând unele probleme agrare.
În 19 iunie, tot la Bucureşti, reacţionarii au încercat o contralovitură, care, nu le-a reuşit, ea fiind anihilată imediat de revoluţionari care au cerut sprijinul populaţiei. În fruntea apărătorilor guvernului s-au aflat Ana Ipătescu şi Nicolae Golescu. Gheorge Magheru a primit conducerea armatei şi sarcina constituirii bazei armate a revoluţiei în Oltenia.
La 19 iulie, Giurgiu, în urma înţelegerii ruso-turce, s-au stabilit următoarele: ruşii vor invada Moldova, iar turcii vor pătrunde în Ţara Românească. Guvernul revoluţionar a trimis o delegaţie către comandantul trupelor turce, Soliman Paşa asigurându-l de relaţiile cordiale ale guvernului revoluţionar faţă de turci. Însă, Soliman a cerut desfiinţarea guvernului, astfel el îşi schimbă denumirea în locotenenţă domnească având în frunte pe I. H. Rădulescu, C. Tell şi N. Golescu, Această formulă păstra membrii guvernului dar punea în faţă trei persoane care au fost considerate potrivite pentru calmarea vigilenţei otomanilor. Soliman este bine primit în Bucureşti,unde nu a intrat cu armata, s-au dat reprezentanţii în cinstea lui iar acesta recunoaşte locotenenţa domnească drept guvern legal. Ca urmare, va fi recunoaşterea legalităţii guvernului de către toate guvernele europene cu excepţia ruşilor. Rusii îl acuză pe Soliman pentru faptul că este incapabil să vadă ce se întâmplă cu adevărat în ţară, îl presează pe sultan iar acesta hotărăşte să intervină, din nou, prin înlocuirea lui Soliman cu Faud-efendi, omul măsurilor dure.
La 13 septembrie 1848 trupele otomane al lui Faud Paşa, ce intrau în Bucureşti pentru a calma situaţia explozivă provocată de revoluţie intră în conflict cu Compania de Pompieri (166 pompieri) aflată sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Turcii (aprox. 5000 de ostaşi) ce veneau dinspre Cotroceni coborau către cazarma din dealul Spirii pentru a campa acolo. Trupele otomane înving rezistenţa eroică a Companiei de Pompieri şi astfel revoluţia este înfrantă.
În 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, comandată de Hussein-Paşa, sute locuitori ai oraşului Craiova si săteni din jurul localităţii, înarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora. Rezultatul a fost din nou defavorabil românilor. Revoluţia de la 1848 fusese învinsă definitiv in Ţara Românească.
Bibliografie:
- Ştefan Pascu , ,,Istoria României’’ , Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1974
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848
- http://media.ici.ro/history/ist07_02.htm
- http://www.scritube.com/istorie/REVOLUTIA-ROMANA-DE-LA-IN-CONT1217222323.php

Szabo Krisztina, cls a VII-a A

****************************************************************************

Mihail Kogalniceanu,Omul unei epoci intregi

Putine persoane din secolul trecut se pot asemana cu Mihail Kogalniceanu.
Singuri care sau asemanat cu ei privind dragostea si iubirea pentru popor au fost Avram Iancu si Nicolae Balcescu.In istorie a intrat impreuna cu Vasile Alecsandri.Era un om cu mintea agera si cu o inima mare si iubitoare,avea mintea larg cuprinzatoare un temperament viu ,era harnic si plin de initiative indraznete,avea un talent de scriitor si de organizator si era un mare orator
dintre cei mai mari oratori pe care i-a avut poporul roman.
El dorea ca sa fie un''fiu'' folositor patriei pentru a putea fie cineva si pt a putea face ceva in viata.S-a nascut in 1817 si a fost trimis la universitate impreuna cu fii lui Mihail Sturdza.In 1837 a publicat o scurta istorie a poporului roman in limba franceza.In 1840 a infiintat mai multe reviste ca de exemplu:"Dacia Literara" si "Arhiva Romanesca" care sunt o interesanta colectie de acte.A fost numit profesor de istorie la varsta de 20 de ani.In 3 sferturi din secolul trecut nu a existat o problema sau o activitate in care sa nu se afirme numele Kogalniceanu.
In vara anuluio 1848 se aflau la Bucovina 50 de revolutionari moldoveni printre care Vasile Alecsandri,A.L.Cuza si Mihail Kogalniceanu care a avut o cearta cu fiul domnitorului.
In august 1848 a fost redactat un program cu 36 de puncte care a fost publicat de Mihail Kogalniceanu cu titlul de "Dorintele partidei nationale din Moldova".Acest program era impotriva Regulamentului Organic si a protectoratului tarist.Acest porgram cuprindea:egalitate politica si civila,improprietarirea taranilor si se incheia cu o dorinta foarte mare UNIREA MOLDOVEI CU MUNTENIA.
Tot in acest an prin revistele scoase a raspandit idei noi revolutionare care au cultivat poporul a intarit sentimentele patriotice si a dezvoltat constiinta nationala a romanilor.
Pe Kogalniceanu nu la-u speriat nici cenzura domnitorului Mihail Sturdza ori a nobililor straini nici de inchisoare.
In prima lectie de istorie nationala la Academie a avut curajul sa vorbeasac despre libertatea si unitatea romanilor.
Dupa 1848 impreuna cu Alecsandri,Cuza,Negri, Kogalnioceanu a facut o intensa reclama politica unirii atat in tara cat si in strinatate.A scos ziarul uninionist " Steaua Dunarii" socotea Unirea ca pe o"cununa a tuturor faptelor din istorie" ca o "cheie a boltei".
Din pacate nu a trait pentru a putea vedea aceasta treapta de vis :
Intregirea statului national dar a facut totul pentru ca poporul ssa o poata zidi pe cele mai solide temelii Romania de la 1819 si cea de azi.
Prin faptele lui politice prin gandirea si opera lui literara si prin participarea lui la toate evenimentele capitale,pe Mihail Kogalniceanu il putem asemana cu omul unei epoci intregi,al unei epoci mari si revolutionare.
Cu toate ca straduinta lui si ale celorlalti oameni au jucat un rol important in Unire ,Kogalniceanu a fost cel dintai care a recunoscut ca aceasta unire “natiunea a facuto”.Pe A.L.Cuza il vedea ca pe un om nou cu legi noi si la rugat sa fie bland si calm cu poporul.Asa cum la caracterizat si Nicolae Iorga” om intreg,a trait din plin viata societatii interpretata printro inteligenta care nu facea decat sa rezume cu stralucirea aceasta viata pentru ca din aceasta concentrare sa se desfaca impulsul vointei menite sis a duca mai departe societatea in continua miscare”.
De aceea privim spre Mihail Kogalniceanu ca spre o personalitate ,un om asezar si intelept, ca spre un “fiu” a poporului destoinic prin simtire si prin faptele lui si este vrednic de a se afla in istorie la loc de cinste,
De mare cinste.
BIBLIOGRFIE:
DUMITRU ALMAS,EROI AU FOST ,EROI SUNT INCA… EDITURA POLITICA,1983.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848

Alexandrina Truta , cls. a VII-a B

*****************************************************************************

Ion C. Bratianu

S-a nascut pe 2 iunie 1821 Pitesti si a decedat pe data de 4 mai 1891 in satul Florica judetul Arges.A fost un om politic roman nascut la Pitesti in Tara Romaneasca.A facut studiile la Pitesti la avut ca dascal pe Nicolae Simonide.A intrat in armata munteana in 1838 si a vizitat Parisul pentru a studia .Dupa ce sa intors in Muntenia a luat parte impreuna cu prietenul sau C.A.Rosetti si alti politicieni proeminenti la rebeliunea romana din 1848,fiind prefect al politiei in guvernul provizoriu din 1848. Dupa restaurarea Ruseasca si Otomana la putin timp dupa aceea, s-a mutat in exil, refugiindu-se la Paris, si dorind să influenteze opinia publica franceza in favoarea uniunii propuse si autonomia principatelor dunarene. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Bratianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza si la alegerea Printului Carol I al Romaniei, sub domnia caruia a avut mai multe mandate ministeriale in urmatorii patru ani. A fost arestat pentru complicitate in revolutia din 1870, dar eliberat la scurt timp.
In 1876, ajutat de C. A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a ramas la putere pana in 1888, fiind ministrul in timpul Razboiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Roman, revizuirea constitutiei si alte reforme Dupa 1883, Bratianu a fost singurul lider al liberalilor, cu ajutorul lui C.A. Rosetti, prietenul si aliatul politic al sau timp de aproape patruzeci de ani. In afara de a fi un politician important al Romaniei in timpul anilor critici 1876-1888, Ion C. Bratianu fost si scriitor. Pamfletele sale politice in franceza: Mémoire sur l'empire d'Autriche dans la question d'Orient (1855), Réflexions sur la situation (1856), Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris (1857) şi La Question religieuse en Roumanie (1866) au fost bine primite la Paris.
Si-a inceput studiile la Pitesti, la scoala lui D. Simonide, iar la varsta de 14 ani a intrat ca iuncar in armata. In anul 1841 pleaca la Paris unde studieaza la Scoala Politehnica si audieaza prelegerile lui Jules Michelet si Edgar Quinet la College de la France. Ia parte la actiunile studentilor romani de la Paris si contribuie la crearea Societatii pentru infiintarea scoalelor in Principatele Romane (Insocierea Lazariana - noiembrie 1847). Face parte din lojile "l'Athenee des Entrangers" si "La Rose du parfait silence" (in care atinge gradul de maestru) si ia parte la evenimentele revolutionare de la Paris (februarie 1848). In aprilie 1848 se intoarce in tara si devine membru al Comitetului Revolutionar din Tara Romanesca (10 mai 1848). Se distinge ca unul dintre cei mai activi participanti la Revolutia romana de la 1848 si este numit secretar al Guvernului prozivoriu, iar apoi sef al Politiei Capitalei. Dupa inabusirea revolutiei este nevoit sa se refugieze in Franta. Implicat in diverse conspiratii impotriva lui Napoleon al III-lea este nevoit sa se interneze in clinica dr. Blanche, unde sta pana in iulie 1856. In perioada petrecuta in Franta scrie lucrarile "Memoire sur l'Empire d'Autriche dans la question d'Orient" (1855) si "Memoire sur la situation de la Moldo-Valchie depuis le Traite de Paris" (1857). Revine in tara in luna iulie 1857 si este ales deputat in Divanul Ad-hoc si in Adunarea Electiva din Muntenia. Sustine dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza si este numit ministrul Finantelor (28 mai - 5 iulie 1860). A fost liderul coalitie politice care a dus la indepartarea domnitorului Cuza si unul dintre principalii artizani ai aducerii lui Carol de Hohenzollern pe tronul Romaniei. Este ales in Constituanta de la 1866, iar apoi deputat si senator in Parlamentul Romaniei. A indeplinit numeroase functii in guvernele care sau succedat dupa 11 februarie 1866: ad-int. in Ministerul Finantelor (13 noiembrie 1867 - 29 aprilie 1868; 1 mai - 12 august 1868; 21 februarie - 19 august; 16-24 februarie 1880; 15-28 iulie 1880), ministru Finantelor (11 mai - 13 iulie 1866; 27 octombrie 1867 - 29 aprilie 1868; 12 august 1868 - 16 noiembrie; 27 aprilie - 27 ianuarie 1877; 28 iulie 1880 - 9 aprilie 1881; 9 iunie - 30 noiembrie 1881), ad-int. in Ministerul Internelor (17 aprilie - 14 iulie 1880), ministru de Interne (1 martie - 29 iulie 1867; 13 noiembrie 1867 - 29 aprilie 1868; 1 mai - 12 august 1868; 27 ianuarie 1877 - 25 mai 1878; 25 noiembrie 1878 - 10 iulie 1879; 25 ianuarie - 31 iulie 1882; 23 iunie 1884 - 28 aprilie 1887), ad-int. in Ministerul de Razboi (12 august - 16 noiembrie 1868; 20 august 1877 - 16 martie 1878; 25 noiembrie 1878 - 7 ianuarie 1879; 9 iunie - 30 noiembrie 1881; 13 ianuarie - 20 februarie 1886; 5 noiembrie 1887 - 20 martie 1888), ministru de Razboi (1 decembrie 1881 - 24 martie 1882; 1 august 1882 - 22 iunie 1884), ad-int. in Ministerul Agriculturii, Industriei si Comertului (17 octombrie 1886 - 28 aprilie 1887); ad-int. in Ministerul Afacerilor Straine (28 octombrie - 15 decembrie 1885); ad-int. in Ministerul Cultelor si Instructiunii (31 octombrie - 24 noiembrie 1878); ministrul Lucrarilor Publice (26 martie - 24 noiembrie 1878; 11 iulie 1879 - 23 octombrie 1880) si de patru ori presedintele Consiliului de Ministrii. Ca lider al gruparii liberale radicale Ion Bratianu a condus miscarea anticarlista. A fost arestat si dus in fata Curtii cu Jurii de la Targoviste pentru complicitate la revolta de la Ploiesti din august 1870. A fost gasit nevinovat si achitat. In anul 1875 a pus bazele Partidului National Liberal, al carui presedinte a fost pana la moartea sa. A fost tinta a doua atentate, primul pe data de 2 decembrie 1880, iar cel de al doilea in 3 septembrie 1886.
Dezvoltarea “prin noi insine”este pentru I.C. Bratianu nu atat o formulare teoretica,cat mai ales un indreptar in formularea unor masuri de impulsionare a cresterii economice ,remarcate indata dupa o reluatre a puterii.Desi-cum afirma la 14 aprilie 1882,in Camera -doctrina lui economica tinea cont de utilizarea capitalurilor straine doar incazuri exceptionale ,intr-un moment de “o mare nevoie dar si atunci reglementata astfel incat sa nu existe nuci un neajuns...” penrtu tara ,el nu se pronunta tot al impotriva acestora.
Bibliografie:
D.Pacurariu, Viata lui Ion C. Bratianu ,Ion Creanga
http://www.referat.ro/referate/Ion_I_C_Bratianu_02d7e.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Br%C4%83tianu

Darius Costin, cls. a VII-a B

**************************************************************

Luptele din Dealul Spirii

Batalia din Dealul Spirii a fost o confruntare intre armata formata din pompieri , condusa de catre Pavel Zaganescu si o armata otomana.
Masele populare ,iesite in intampinarea fortelor de invazie la portile si in interiorul orasului au avut o comortare viteaza.Aproximativ 200 000 de oameni –oraseni si tarani in frunte cu preoti care purtau odajdii,cruci si papuri au incercat sa opuna o rezistenta mai pasnica.Multimea a blocat strazile,o mare parte din ea asezandu-se in genunchi,lasand cantari religioase.Trupele otomate nu au fost impresionate de acest comportament pasnic ,iar pentru a-si deschide calea au pornit cu caii lovind cu sabiile unii oameni fiind raniti sau zdrobiti de copitele cailor,in acest mod trupele reusira sa isi faca drum spre cazarma.Cand se primi stirea ca turcii se apropie de cazarma ,pompierilor le.au fost trimise invitatile pentru a se prezenta acolo pentru onorurile cuvenite.Apropiindu-se,turcii simtira ostilitate si neincredere si au plasat tunurile si oamenii in pozitie de lupta in momentul cand popierii condusa de capitanul Pavel Zaganescu se apropia de cazarma.Nu dupa mult timp se auzira lovituri de pusca si de tun asupra pompierilor care au fost inregistrati morti.Ajunsi in dreptul tunurilor turcesti,le capturara si trasera in inamicii turci.In timp ce pompierii isi facura loc sa intre in cazarma,alti cetateni fusesera iritati de comportamentul turcilor si se angajara in atacuri isolate impotriva acestora.Conflictul sa ilaturat prin parlamentar dar turcii continuara sa impuste chiar si soldati dezarmati.
Dup ace la bariere turcii si-au deschis calea prin forta ,trupele au patruns in capitala pentru instalarea caimacamului C.Cantacuzino.Dupa doua zile rusii de asemenea au trimis trupe sub comanda generalului Lüders.Acesta invoca drept pretext “anarhia” provocata de “factionarii” care au preluat franele guvernarii,printr-o proclamatie.Acesta declara totodata ca a primit o porunca de la tarul rusiei,ca impreuna cu trupele sultanului, sa ocupe Tara Romaneasca cu scopul de a oprii extensiunea “propagandei razvratitoare” si de a asigura construirea unui govern legitim care sa fie devotat puterilor suzerana si protectoare.
Intre timp,la manastirea Cotroceni,incepand cu ziua de 13 septembrie,erau tinute in detentie peste 200 de persoane.Doar a 2a zi,Kerim Pasa,impreuna cu colonelul reactionar I. Voinescu I,a venit sa ancheteze aceste persoane ,retinand doar un grup format din 28 de persoane,restul fiind puse in libertate.Cei 28 de detinuti,intrara in atentia consulului britanic care ordonara comandantilor otomani sa-I elibereze si sa ii treaca peste granite,in Austria ,in baza unui pasaport.Detinutii N.Balcescu,D.Bolintineanu,C. Aristia, C. Bolliac, I.C. Bratianu, A.C. Golescu, I. Voinescu II, St. Golescu, C.A. Rosetti, Gr. Gradisteanu, Gr. Ipatescu, Ioasaf Snagoveanu, Al. Zane si C. Romanescu ,selectati din nou, erau proscrisi.Au fost condusi la Giurgiu si intemnitati,apoi ,pusi in mici ambarcatiuni au fost exilati impreuna cu alti fruntasi ai revolutiei, in baza unei liste care cuprindea 22 de nume.Acest numar crescuu datorita implicarea si a altor persoane.
Ostile Portii si Rusiei,desi stapane pe capitala, nu puteau sa declare ca sunt satisfacute deoarece,intre timp,in Oltenia, generalul Magheru era hotarat sa origanizeze o rezistenta nationala in jurul taberei sale.El luase masuri deja in acest sens printr-o proclamatie mai speciala, stimuland concomitent impiedicarea tentativelor de restaurare a vechiului regim in diferite localitati.
Pe data de 16 septembrie , printr-un protest catre consulii puterilor staine , condamna dubla interventie militara ,in urma caruia cer un sprijin extern pentru a apara Tara Romaneasca si pentru a elibera fruntasi arestati la Cotroceni.
In Oltenia,intru-un ultimo act de autoritate,au determinat pe Magheru sa renunte la intentia sa.Demobilizarea taberei a venit intr-un moment in care fortele de ocupatie preluasera initiativa de lichidare a revolutiei in Oltenia.
Masele taranesti,insa, au opus pe alocuri o rezistenta inversunata la tentativele de restabilire a regimului regulamentar.Focarele au fost stinse mai greu fiind influentate si de luptele energice a romanilor din Transilvania.Cu toate arestarile si expulzarile,trupele ocupante erau ingrijorate de pobibilitatea de a izbuncii din nou revolutia printr-o cooperare cu Transilvania.Din aceste motive Rusia statea la panda, fiind convinsa ca numai asa putea fi scutita de orice tentative seditioniste.De aici,incepand cu toamna anului 1848 interesul comandantilor taristi din Principate fata de evenimentele politice si militare din Transilvania si Banat.
BIBLIOGRAFIE:
- http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_din_Dealul_Spirii
- Apostol Stan , REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848, Editura Albatros

Anca Moldovan,cls a VII-a B

*******************************************************************

Miscarea petitionara din martie 1848 in Moldova

In Moldova, framantarile politice au fost provocate de mari nemultumiri impotriva legilor financiare incalcate de domnitor prin introducerea unor dari noi sau marirea altora vechi. Astfel Adunarea obsteasca a votat introducerea unei taxe pentru cerealele exportate, nemultumind pe proprietarii de mosii respectiv boierii si pe arendasii care practicau o agricultura comerciala. Veniturile publice erau folosite de M. Sturdza in interes particular iar slujbele in loc sa fie acordate dupa merit erau vandute. In acest fel domnitorul a acumulat prin coruptie o avere foarte mare, sfidand pe toata lumea.
Taranii erau tinta unor abuzuri exercitate nu numai de proprietari si arendasi, ci si de autoritatea guvernamentala. Striviti sub povara atator obligatii, taranii, majoritatea populatiei din Moldova, pe care se baza existenta intregii societati, dadeau semne de nesupunere si chiar de revolta.
Institutiile care promiteau modernizarea administratiei prin separarea puterilor statului functionau defectuos, fiind incalcate dispozitiile legale. In consecinta, M. Sturdza a creat o clasa de birocrati corupti. Tribunalele care aveau menirea sa apere si sa impuna legea in societate, erau grav compromise. Adunarea obsteasca care era puterea legiuitoare prin care boierimea putea controla guvernarea, a devenit un instrument manevrat de domnitor.
In aceste imprejurari, nemultumirile erau exprimate deschis, unele ajungand pana la consulate si chiar la guvernul tarist. Astfel Moldova era cea dintai provincie romaneasca cuprinsa de febra framantarilor politice. Elementul social care preia initiative schimbarii, este boierimea liberala care spre jumatatea lui martie cu precadere la Iasi, a organizat reuniuni, aflandu-se sub impactul vestilor despre revolutia europeana, care era plina de sperante si incepea sa contureze proiecte de schimbare.
Intr-un asemenea context, opozantii afisau pe strazi proiecte reformatoare solicitand libertatea presei, indepartarea din functii a membrilor tribunalelor superioare. Totodata a aparut un Apel catre moldoveni, prin care se incerca unirea tuturor fortelor care aveau un obiectiv comun. Desi recunostea justetea masurilor propuse, Sturdza le respingea categoric invocand tot felul de motive. Domnitorul Moldovei dovedea astfel ca intre el si boierimea conservatoare, pe de o parte, boierimea liberala, intelectualitatea, mica burghezie si marea masa a poporului, pe de alta, se crease o grava ruptura.
In jurul unor oameni ca Lascar Rosetti, Manolachi Costachi, P.Cazimir, N. Ghica, V.Alecsandri, Constantin Moruzi se formeaza nuclee opozitioniste raspandite in mai multe puncte ale Moldovei. Datorita restrictiilor din Iasi care se impotriveau reuniunilor, conacele boieresti au devenit locuri de pregatire a unei actiuni la scara intregii tari.
Pe un asemenea fond, in jurul datei de 24 martie, cei mai luminati locuitori din diferite colturi ale Moldovei, indeosebi tineretul, se indreptau spre Iasi in vederea formularii unui program politic. Ajunsi in capitala au fost cazati la hotelul Rogensburg, unde se manifestau ca un club politic: discutau tot felul de probleme, isi impartaseau idei, comentau evenimente, isi exprimau sperante si schitau planuri. In asemenea imprejurari, in seara de 27 martie, se aflau reuniti peste o mie de barbati din toate clasele sociale proveniti din toate colturile Moldovei. Acestora li s-au adaugat trimisi ai guvernului: ministrul de interne, Stefan Catargiu, seful politiei din Iasi, cativa deputati din Adunarea obsteasca si functionari.
La tribuna adunarii iau cuvantul mai multi vorbitori, toti evocand starea nenorocita a tarii, abuzurile administratiei, suferintele taranilor, boierilor si negustorilor, decaderea agriculturii si comertului, sustinandu-se necesitatea unor masuri reformatoare imediate. Cert este ca acele discursuri starnira aplauze si entuziasm in randul participantilor, creasera chiar un moment iluzia ca schimarile devenisera inevitabile. Marea adunare s-a dizolvat desemnand un comitet format din 16 membri care au primit misiunea de a transpune in scris principalele cereri ale opozitiei. In ziua urmatoare, la 28 martie. Comitetul mentionat se reunea in casa logofatului C.Sturdza, unde au redactat un document in 35 de puncte numit Petitiunea Proclamatiune. Petitia cuprindea o insiruire de doleante: siguranta persoanei, imbunatatirea grabnica a starii taranilor, impartirea dreapta a banilor, o reforma scolara, ridicarea materiala si morala a clerului, dezarmarea arnautilor, abolirea pedepselor trupesti, ocrotirea creditului public, constituirea unei banci comerciale, eliberarea arestatilor politici si altele.
Conceputa si redactata intr-un asemenea spirit, petitia era prezentata apoi unor intelectuali, unor boieri mari si mici, unor negustori precum si altor locuitori care isi depuneau semnaturile. Astfel pana in seara zilei de 28 martie a fost dobandita adeziunea a peste 800 de nume, insusi mitropolitul asociindu-se prin semnatura.
In ziua de 29 martie, prin mijlocirea ministrului de interne, petitia a fost inaintata domnitorului care s-a prefacut initial ca o accepta, pregatind pe alta parte represiunea. Dupa ce s-a adresat adversarilor ca fiind „bande de razvratitori” sau „netrebnici tulburatori” calificand miscarea de altfel legala si deschisa ca fiind „complot”, a recurs la masuri militare asupra caselor fruntasilor miscarii, calcandu-i, pradandu-i, brutalizandu-i si intemnitand pe multi dintre ei.
In Dealul Copoului fortele represive au intrat in casa lui Alecu Mavrocordat unde au gasit 15 tineri semnatari ai petitiei, care au fost maltratati si arestati. Declarat in stare de „blocada’, in acea noapte de 29 martie intregul Iasi era la discretia fortelor represive. Dupa ce diverse locuinte au fost perchezitionate si jefuite, peste 200 de oamnei au fost dusi la inchisoare, tratati ca talhari, batuti. Unora li s-a fixat domiciliul fortat la manastiri, altii au fost expulzati din tara. Treisprezece dintre capeteniile miscarii petitionare au fost expediati spre Galati unde urmau a fi trecuti Dunarea, in Dobrogea la Cetatea Macin. Pe drum, 6 dintre ei reusesc sa scape si solicita consulatului britanic de la Braila „azil temporar si protectie” si mai tarziu reusesc sa fuga in Austria.
Pentru a avea succes in actiunea represiva extinsa la scara intregii Moldove, M Sturdza a reusit sa-l determine pe metropolit sa se dezica de miscarea petitionara si din acel moment cele doua puteri erau prezentate ca actionand solidar impotriva miscarii petitionare.
Toate framantarile mentionate atesta ca in cursul lunii aprilie, dupa inabusirea miscarii din Iasi, un grup de fruntasi au incercat sa ridice masele taranesti impotriva lui M. Sturdza, fara insa a se ajunge la o insurectie deoarece taranii desi nemultumiti de autoritati nu aveau incredere in boierii care-i chemau la revolta care erau vazuti ca opresori atata timp cat nu le ofereau inbunatatiri substantiale cu exceptia unor promisiuni vagi.

Dragos Ola, cls. a VII-a B

Revoluţia de la 1848 din Transilvania

In Transilvania, revolutia a inceput ca o continuare a revolutiilor de la Viena si Buda, dar si ca o reactie fata de decizia dietei ungare de a vota unirea Transilvaniei cu Ungaria. Altfel spus, incorporarea administrativa a Transilvaniei la Ungaria. Astfel, în martie 1848, se declanseaza procesul revolutionar. Revolutia romana din Transilvania a fost impulsionata de revolutia maghiara, de guvernul liberal-revolutionar maghiar, de dieta maghiara, care, isi propun refacerea Ungariei Mari, in granitele ei medievale, ceea ce implica anexarea Transilvaniei.
La fel ca si in Principate, revolutia din Transilvania a fost o revolutie a intelectualilor.Ei au fost cei care i-au formulat obiectivele si au conceput strategia de atingere a acestora.Scopurile urmarite erau ancorate in ideile specifice evolutiei societatii romanesti din Transilvania si, astfel, punea accentul pe emanciparea nationala.
Conducatorii romani s-au gasit intr- o dilema .Pe de-o parte , ei au salutat reformele politice si drepturile civile sustinute de liberalii maghiari din Ungaria,pe care acestia promiteau sa le extinda si in Trasilvania, dar, pe de alta parte, doreau sa asigure existenta si progresul propriei lor natiuni.Curand, principala lor preocupare a devenit unirea Transilvaniei cu Ungaria.Unii dintre ei (George Baritiu) erau de acord cu unirea in schimbul garantarii limbii si culturii romane.Simion Barnutiu, aprig aparator al drepturilor nationale ale romanilor, avea o parere total diferita asupra evenimentelor.El considera pastrarea nationalitatii romanesti ca o problema cruciala a acelei perioade, avertizandu-si compatriotii sa nu accepte unirea pana cand nu li se vor fi asigurat drepturi depline ca natiune.
La 12/24 martie 1848 se lanseaza Manifestul –Proclamatie prin care cerea recunoasterea romanilor transilvaneni ca o natiune politica, desfiintarea iobagiei si convocarea unei adunari nationale a romanilor. Totodata, prin acest document se protesta impotriva declaratiei nobilimii maghiare privind alipirea Transilvaniei la regatul Ungariei.
La 18 aprilie 1848 a avut loc prima Adunare a romanilor de la Blaj, la care au participat 4000 de persoane. In fata multimii au luat cuvantul Avram Iancu, Ioan Buteanu si Simion Barnutiu;de asemenea, s-a hotarat convocarea unei mari adunari a romanilor pentru inceputul lunii mai.
La 3 mai 1848 isi incepea lucrarile Marea Adunare Nationala de la Blaj, la care au participat peste 40.000 de oameni. Erau prezenti si Simon Barnutiu, Avram Iancu, George Baritiu, Timotei Cipariu, Aron Pumnul, August Treboniu Laurian, Al. Papiu Ilarian. . Aceasta adunare nationala aproba programul revolutiei transilvanene, "Petitia Nationala", in fruntea caruia se situa declaratia de independenta a natiunii romane si de egalitate a acesteia cu celelalte natiuni din Transilvania, precum si angajamentul de a apara drepturile dobandite prin instaurarea unei noi ordini politice.
Situatia din Transilvania s-a agravat dupa ce Dieta de la Cluj a votat, la 17 mai , “uniunea” acesteia cu Ungaria , anulandu-se astfel autonomia Principatului. Actul a fost sanctionat de Imparatul Ferdinand I la 29 mai 1848. In fata cererilor de a se aplica legile revolutionare din martie si mai ales cele referitoare la desfiintarea iobagiei, nobilimea masghiara a actionat brutal folosind forta militara.
Agitatia revolutionara se amplifica în vara anului 1848, si ca urmare a starii de asediu, a ciocnirilor ce au loc între romani si maghiari.
In septembrie 1848, la Blaj are loc a 3-a adunare la care participa peste 60.000 români inarmati, adunare ce adopta o rezolutie impotriva anexarii Transilvaniei la Ungaria. In ultima zi a adunarii, a fost elaborat un memoriu adresat Parlamentului de la Viena, prin care se cerea unirea tutoror romanilor intr-o uniune de popoare libere, sub autoritatea Austriei.
In lunile septembrie- octombrie 1848 Comitetul national roman de la Sibiu organizeaza 15 legiuni romanesti inarmate, comandate fiecare de un prefect si un subprefect, care incep lupta pentru indepartarea administratiei maghiare din Transilvania. In regiuni ca Fagaras, Alba, Zarand, Hateg, Blaj, Cetatea de Balta se instaureaza administratia roamneasca iar Comitatul national roman isi ia atributii de Guvern.
In acelasi timp, habsburgii trec la reprimarea revolutiei maghiare, pana in noiembrie 1848 trupele imperiale punand stapanire pe intregul Principat, in afara de tinutul Trei Scaune.
In aceste conditii, intra in actiune armata revolutionara maghiara sub comanda generalului polonez Josszev Bem, care in perioada ianuarie martie 1849 repurteaza victorii impotriva trupelor imperiale, ocupand intregul teritoriu al Transilvanmiei. Lupte sangeroase au avut loc in regiunea muntilor Apuseni, aparata de legiunile romanesti aflate sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever, Ioan Buteanu si Simion Balint. In timp ce generalul Bem dorea sa ajunga la o intelegere cu romanii si sasii, conducatorii maghiari cereau capitularea lor neconditionata. Ca urmare, au loc atacuri sustinute asupra Tarii Motilor, unde acestia s-au dovedit cei mai darji luptatori.Pierderile au fost grele de o parte si de alta.
In prima jumatate a anului 1849 au loc incercari repetate de incetare a luptelor dintre romani si maghiari. Abia in 2/14 iulie, prin mijlocirea lui Nicolae Balcescu se ajunge la o intelegere intre cele doua tabere. Se semneaza de catre Lajos Kossuth, N. Balcescu si C. Bolliac, la Seghedin, un document numit Proiect de Pacificare, prin care Guvernul maghiar recunostea folosirea limbii romane in institutiile statului si invatamant; romanii puteau ocupa orice functii in stat iar celor rasculati li se acorda amnistie. . In cursul lunii iulie armata maghiara este infranta la Albesti – Sighisoara si la sud de Timisoara, iar la 1 august capituleaza la Siria, langa Arad, in fata armatei tariste comandate de generalul Paskevici. Intreaga Transilvanie reintra sub administratie habsburgica.
Sfarsitul Revolutiei Maghiare a însemnat si sfârsitul revolutiei din Transilvania. Bibliografie:
1.Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu Teodor-“Istoria Romaniei”, Editura Corint, Bucuresti 2007
2.internet: www.didactic.ro

Bîndean Horea ,cls. a VII-a A

Revolutia de la 1848 in Transilvania


1848 a fost un an revolutionar, considerat o “primavara a popoarelor”, deoarece au existat miscari revolutionare in toata Europa. Tarile Romane s-au confruntat cu o singura revolutie, chiar daca desfasurata in fiecare provincie in parte. Cauzele care construiau bazele acestei revolutii erau comune, adica se intalneau in toate provincile Tarii Romane, cum ar fi situatia dificila a taranilor, necesitatea modernizarii societatii romanesti dar si patrunderea idei de egalitate aduse de tinerii romani care studiau in vest. Insa fiecare provincie romana avea o cauza specifica, cum este si in cazut Transilvaniei. Cauza specifica a Transilvaniei era problema nationala a romanilor ardeleni. Transilvania si-a propus sa uneasca toti romanii intr-un singur stat autonom. Principalele forte participante au fost revolutionarii, adica intelectualitatea, noua nobilime, taranii dar si muncitorii de la orase, si contrarevolutionarii , adica vechea boierime, armatele habsburgice, rusesti si otomane.
La 15 martie 1848 este lansata “Proclamatia de la Pesta”, care contine idei liberale ca si desfintarea iobagiei, inproprietarirea taranilor cu pamant fara despagubire, infiintarea scoliilor,respectarea drepturilor civile si altele. Aceasta proclamatie a fost cunoscuta de catre toti locuitorii din majoritatea oraselor transilvanene. Chiar daca romanii sunt de acord cu mare parte din proclamatie, hotararea dietei Ungariei de a anexa principatul Transilvaniei provoaca ingrijorare romanilor, lucrul care era prevazut la ultimul punct din “Proclamatia de la Pesta”. Prin episcopii Vasile Moga si Ioan Lemeni, romanii se opun proiectelor nobilimii maghiare de a introduce in Transilvania limba maghiara ca limba oficiala.
Constientizarea nationala romaneasca devine un fenomen de masa prin scoala, biserica, presa(mai importanta fiind presa brasoveana animata de George Baritiu-“Gazeta de Transilvania”) unii dintre intelectuali cum ar fi George Baritiu, era de accord cu unirea in schimbul garantarii limbii si culturii romane, dar altii cum ar fi Simion Barnutiu, aveau o parere total diferita. El considera pastrarea nationalitatii romanesti ca o problema de interes major a acelei perioade, avertizandu-si compatriotii sa nu accepte unirea pana cand nu li se vor fi asigurate drepturi depline ca natiune. El a hotarat ca libertatea nu avea nici un sens daca nu se asigura la scara nationala. Incurajat de victoria revolutionara de la Viena, Simion Barnutiu a cerut printr-o proclamatie care urmarea convocarea unui congres national care sa apere autonomia Transilvaniei, dar si sa obtina egalitate in drepturi, si cererea desfintarii iobagiei. Programul reflecta agitatia din mijlocul taranimii care ameninta cu rascoala. Dupa proclamatia lui Barnutiu, Aron Pumnul impreuna cu Avram Iancu si alti tineri intelctuali au convocat o adunare a romanilor din Transilvania pentru revendicarea drepturilor natiunii si societatii, in care acestia indeamna taranii sa vina in numar mare la urmatoarea adunare tot la Blaj in 3-5 mai. La adunarea din 3-5 mai au participat circa 40.000 de oameni printre care: tarani, numerosi intelectuali, clerici, burghezi, mici nobili, tarani iobagi sasi in frunte cu invatatul sas Stephan Ludwing Roth, dintre refugiatii moldoveni au participat Alecu Russo, Al. I. Cuza, Gheorghe Sion, Lascar Rosetti, N. Ionescu si altii, D. Brateanu a fost reprezentant al comitetului din Bucuresti, au venit si unii transilvaneni stabiliti in Tara Romaneasca, si Eftimie Murgu a fost invitat sa reprezinte adunarea insa nu a putut merge, dar in locul sau au mers alti intelectuali banateni si criseni, iar Nicolae Balcescu a vrut sa mearga, insa nu i sa permis.
Pe 2 mai, inainte de Adunare a avut loc in catedrala din Blaj, o conferinta pentru a stabilii programul Adunarii si tot atunci au fost proclamati presedinti, cei doi episcopi Andrei Saguna si Ion Lemeni, iar Simion Barnutiu si George Baritiu au fost proclamati vicepresedinti. A doua zi a fost supusa Adunarii spre aprobare, o petitie de drepturi numita “Petitia Nationala” care cuprindea 16 articole:
1. “ Independenta” Natiunii Romane cu dreptul de a fii reprezentati in dieta tarii si in dregatorii in proportie cu numarul ei .
2. Dreptul de a folosii limba romana in legislatie si administratie.
3. Independenta bisericii romane.
4. Desfintarea iobagiei.
5. Improprietarirea taranilor cu pamant fara despagubire.
6. Libertatea industriei si comertului precum si desfintarea breslelor.
7. Libertatea cuvantului, a scrisului si a tiparului.
8. Asigurarea libertatii personale si a intrunirilor.
9. Infiintarea unui tribunal cu jurati.
10. Inarmarea poporului.
11. Infiintarea garzii nationale.
12. Salarizarea clerului roman.
13. Invatamant romanesc de toate gradele, inclusiv o universitate romana.
14. Impozit proportional cu averea si desfintarea privilegilor.
15. Convocarea unei adunari constituante.
16. Amanarea problemei “uniunii” cu Ungaria pana la convocarea Adunarii in care romanii sa fie reprezentati in proportie cu numarul si cu importanta contributieti lor la sarcinile publice.
Aceasta petitiune a fost aprobata de catre Adunare, iar o delegatie condusa de episcopul Andrei Saguna si de nobilul roman Alexe Noptsa, aceasta fiind insarcinata sa sustina “Petitiunea nationala” in fata imparatului. Episcopul Ion Lemeni a primit sarcina de a cere dietei de la Cluj sa amane problema uniunii Transilvaniei cu Ungaria pana la convocarea unei diete in care romanii sa fie reprezentati potrivit importantei lor. A fost infiintat si un Comitet National Roman permanent cu sediul la Sibiu, iar in a treia zi a Adunarii a fost adoptat protocolul si s-a infiintat prima garda nationala romaneasca. Delegatia condusa de Andrei Saguna nu a obtinut aprobarea “Petitiunii nationale” de la imparatul Ferdinand, dar nici Lemenii cu a izbutit sa impiedice dieta Trasilvaniei sa voteze “unirea” asa incat la inceputul lui iunie, Transilvania era considerata de autoritatile imperial ca o parte a regatului Ungariei. Legile din aprilie referitoare la iobagie s-au aplicat pe teritoriul fostului principat al Transilvaniei, fapt ce a convocat conflicte sangeroase intre taranii romani si mosierii maghiari. In septembrie, comitetul a convocat o noua adunare la Blaj la care au participat circa 100.000 de oameni, aproximativ toti fiind tarani. Atunci s-a format o armata condusa de Avram Iancu, Axente Sever si Iovan Brad.Armata lui Iancu avuse multe batalii,iar aceste neintelegeri cu maghiarii au fost bine exploatate si alimentate de imparatul de la Viena. Nicolae Balcescu isi da seama de acest lucru si incearca sa impace cele doua tabere. A fost incheiat un acord (“Proiect de pacificatiune”) dar el a fost tardiv pentru ca armata revolutionara maghiara a fost infranta decisive la Siria de trupele ruso-habsburgice, iar romanii din Apuseni (armata lui Avram Iancu) au fost siliti sa depuna armele.
Aici se termina revolutia in Transilvania, iar sub raportul national, revolutia romana din 1848-1849 a urmarit recunoasterea natiunii romane din Transilvania ca apoi tinuturile romanesti sa se uneasca. Desii infranta, revolutia de la 1848 schimba total mentalitatea romanilor, creaza un program politic realizat punct cu punct precum si o clasa politica cu un cuvant greu de spuns in ani urmatori.
27 mai/ 8 iunie 1848- “Gazeta de Transilvania” scrie: “Soarta natiunii romane se va hotara in Bucuresti si in Iasi, iar nu la Cluj, nici in Iasi, nici in Buda. “
Nicolae Balcescu despre cauzele revolutiei de la 1848 : “Revolutia romanesca nu a fost un fonomen efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati sau miscarea generala europeana…Cauza ei se pierde in zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferinte si lucrari a poporului roman asupra lui insusi. “
Bibliografie:
*** ,Istoria Romaniei,Editura Corint, Bucuresti ,2005
Andrei Otetea,Istoria poporului roman,Editura Stiintifica,Bucuresti 1970
 Ion Bulei,Scurta istorie a romanilor, Editura Meronia,Bucuresti 1996
http://bataiosu.wordpress.com/2008/05/03/160-de-ani-de-la-marea-adunare-nationala-de-la-Blaj

Alexandra Moldovan, cls. a VII-a A