Voievozi romani...

Mircea cel Batran
Mircea cel Bătrân era fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I. El a fost supranumit de cronicari "cel Bătrân" pentru a-l deosebi de alţi domnitori anonimi. Noul domnitor urmează la tron într-un moment când în Peninsula Balcanică se lărgea expansiunea otomanilor, în faţa pericolului extern,A fost domnitorul valah care a reusit prima victorie a Tarii Romanesti impotriva Imperiul Otoman, la Rovine, in anul 1395. De altfel, Mircea a fost singurul european, pana la albanezul Skanderbeg, care reusea o asemenea performanta. A fost unul dintre cei mai straluciti voievozi pe care i-a avut Tara Romaneasca, viteaz in razboi, iscusit diplomat in timp de pace, bun organizator si carmuitor de tara, pana chiar si dusmanii l-au laudat. Astfel, un cronicar al turcilor, Leunclavius il socoteste drept „cel mai viteaz si cel mai ager dintre principii crestini”. Pe vremea lui Mircea cel Batran, Tara Romaneasca a atins cea mai mare intindere din toate timpurile. Tara Romaneasca se intindea asadar si peste munti, unde domnul avea ca feude Amlasul si Fagarasul, cuprindea si malul drept al Dunarii incepand cam din dreptul Turtucaiei. Toate aceste teritorii, le-a dobandit prin lupte cumplite, in care au murit mii sau sute de mii de oamenii, insa in afara de luptele sale stralucite, Mircea cel Batran mai este insemnat si prin felul cum a stiut sa gospodareasca tara , facand sa se rezolve comertul si viata economica, in general. El a acordat brasovenilor un nou tratat de comert, 1413, specificand vama pe care ei trebuiau sa o plateasca; se aduceau marfuri atat din Rasarit, „de peste mare“, cat si din Apus, tocmai din extremitatea cealalta a Europei. Alte doua tratate de comert au fost acordate de voievod liovenilor, unul probabil in 1403, al doilea in 1409.
Mircea a canalizat relaţiile sale
cu alte ţări în direcţia combaterii primejdiei, ce venea din partea turcilor.Cu scopul de a se opune agresiunii otomane, domnitorul a adoptat măsuri de întărire a autorităţii domneşti şi a instituţiilor ţării. Domnul a acordat imunităţi dome¬niilor boiereşti, a instituit principalele dregătorii (vornicul, logofătul, banul, stolnicul, paharnicul, vistierul, spătarul şi comisul) şi a înlocuit treptat în Sfatul domnesc pe boierii mari proprietari funciari, cu dregători numiţi de voievod. O importantă activi¬tate a susţinut Mircea cel Bătrân întru întărirea sistemului de apărare a ţării: a mărit oastea permanentă (oastea cea mică), formată din curteni şi ostenii domniei, la care se adăugau cetele boiereşti; în momente grave a apelat la oastea mare a ţării, la care participau ţăranii şi orăşenii; a refăcut şi întărit cetăţile de la Dunăre (Silistra, Turnu şi Giurgiu), a ridicat fortificaţii la Curtea domnească de la Târgovişte ş.a. O deosebită importanţă pentru economia ţării au avut-o privilegiile acordate de Mircea negusto¬rilor din Liow (1409), prin care li se permitea să-şi vândă liber mărfurile în ţară şi să cumpere orice marfă în afară de argint, în 1413 privilegii similare au fost acordate de domn negustorilor braşoveni. Mircea a bătut monedă de argint (ducaţi) şi de aramă (bani), contribuind şi pe această cale la dezvoltarea relaţiilor comerciale.
Domnul muntean s-a manifestat şi prin activităţi religioase, ridicând sau finalizând biserici mănăstireşti (Cozia, Tismana) şi atribuindu-le prin danii lăcaşelor sfinte sate şi moşii. Dupa ce a domnit 29 de ani ,Mircea cel Batran a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost ingropat in ctitoria sa de la Cozia, intr-un sarcofag de piatra, cioplit ca in Apus. Chipul marelui voievod se vede si astazi pe peretele ctitoriei sale.
Bibliografie:
Lecturi istorico-geografice, editura Aramis,1998
http://www.e-referate.ro/referate/Mircea_cel_batran2005-03-18.html
http://www.descopera.ro/dexcopera/3247850-mircea-cel-batran
http://www.referat.ro/referate/Mircea_cel_Batran_0ceb9.html
http://www.preferate.ro/referat-Istorie-Tarile-romane-in-timpul-domniei-lui-Mircea-cel-batran-si-Alexandru-cel-bun-16-6561.html

Bianca Costea
Cls.a VIII-a A,Gimn. „Dacia”

IANCU DE HUNEDOARA
Iancu de Hunedoara este cel mai însemnat voievod român al Transilvaniei (1441-1456). Originea lui Iancu a fost privită, în istoriografie, în două direcţii: munteană şi transilvăneană.
După moartea lui Sigismund (1437), noul rege Albert de Habsburg, îl numeşte ban de Severin, slujbă pe care o va îndeplini împreună cu fratele său, Ioan. Faptul dovedeşte că regele aprecia mult faptele de arme ale lui Iancu. La această dată se petrecea din nou apropierea primejdiei otoma¬ne de regiunile sud-dunărene, de Ungaria şi Transilvania.
Pentru meritele sale deosebite politice, diplomatice şi militare care conduseseră la alegerea sa ca rege al Ungariei, Vladislav îl răsplăteşte pe Iancu cu demnitatea de voievod al Transilvaniei şi comite al Timişoarei. Iancu îşi ia şi calitatea de ban al Severinului. Odată cu conducerea voievodatului Transilvaniei, Iancu îşi inaugurează şi conducerea marilor sale ţării împotriva expansiunii otomane. În 1441, reuşeşte să înfrângă oastea otomană în Serbia. Dar în 1442, în primăvară, armatele otomane îl surprind pe Iancu în Transilvania nepregătit pentru un asemenea atac. Românii suferă o înfrângere la Sântimbru (lângă Alba Iulia). Dar voievodul îşi revine obţinând curând biruinţa de la Poarta de Fier a Transilvaniei, care "a adus mare spaimă în oştirea otomană", zdrobită, împrăştiată şi pusă pe fugă. Otomanii se retrag peste munţi, în Tara Românească, dar sunt urmăriţi şi cu sprijinul domnitorului muntean Vlad Dracul,ardelenii obţin ,în septembrie 1442, biruinţa de pe Ialomiţa.
Victoriile lui Iancu readuc Franţa în tabăra puterilor creştine. La 1443 se plănuieşte astfel o concentrare de forţe europene, care să formeze o cruciadă antiotomană.Se anunţau ca participante Polonia, Veneţia, Burgundia şi Aragonul. Dar participarea puterilor creştine la aşa-numita „Campania cea lungă" a fost sporadică. Iancu a trebuit să se bazeze mai mult pe forţele proprii, adică pe români. Chiar în aceste condiţii obţine câteva biruinţe, fapt care îl determină pe sultanul Mehmed al II-lea să încheie pacea de la Seghedin în iulie 1444) pe şase ani. Dar victoriile lui Iancu readuceau în planul vieţii politice europene ideea de cruciadă. Flota veneţiană, la insistenţele papei Felix V porneşte spre Bosfor şi Dardanele. Mehmed al II-lea socoteşte tratatul anulat. În fruntea oştilor cruciate se afla Iancu. Vladislav se socotea însă suveran. El nesocoteşte planurile voievodului român şi marea cruciadă de la Varna din 1444 se încheie cu victoria otomanilor şi cu sfârşitul lui Vladislav,care cade în luptă. După dezastrul suferit, Iancu continuă lupta potrivit concepţiei sale militare, mai ales că nobilimea îl alege guvernator al Ungariei.Voievodul român n-a abandonat ideea de cruciadă, dar centrul de greutate cade asupra frontului românesc, a strângerii şi realizării unităţii românilor din cele trei ţări româneşti.
Acest sistem politic s-a conturat între anii 1447-1448. Iancu a mai atras în sistemul alianţelor militare pe redutabilul luptător antiotoman albanez Gheorghe Castriotul (Skanderbeg).Învingători la Kossovopolje (Câmpia Mierlei) în 1448, otomanii reiau planul ofensivei în Balcani, mai ales că cinci ani mai târziu, în 1453,are loc momentul istoric al căderii Constantinopolului sub otomanii conduşi de Mehmed al II-lea. În plină expansiune, oştile otomane asediază Belgradul, socotit „cheia regatului Ungariei" în sensul că cine stăpânea această cetate avea drum deschis spre regatul Ungariei.Iancu apare în calitate de apărător al Belgradului. El strânsese o oaste de vreo 30 000 de luptători, având ca nucleu cetele cnezimii româneşti din Transilvania, orăşeni, ţărani şi oşteni de rând din Ungaria, Polonia, Getmania, Cehia. Ca o flacără a izbucnit atacul general asupra taberei turceşti: aceasta a fost risipită, Mehmed al II-lea, rănit, porunceşte retragerea. Biruinţa aceasta este una dintre cele mai mari din istoria universală, dar şi semnificativă: a fost oprită înaintarea turcilor spre inima Europei.
La o lună de la victorie, Iancu se stinge în tabăra de la Zemun de boala necruţătoare a ciumei. A fost înmormântat la Alba Iulia. Pe piatra tombală stă scris : „S-a stins lumina lumii !". Aceasta înseamnă că,încă din viaţă, Iancu intrase în conştiinţa contemporanilor ca cel mai de seamă luptător antiotoman. Contribuţia lui Iancu în istoria universală este aceea de a fi întârziat lăţirea împărăţiei otomane până când alte forţe se vor ridica împotriva ei. În istoria românilor, Iancu reprezintă unul dintre cei mai importanţi luptători antiotomani.
Baricz Krisztina-Daniela,cls.a VI-a A


Stefan cel Mare si lupta de la Vaslui
Voievod moldovean de prima marime, Stefan cel Mare si Sfant avea sa "gaseasca Moldova de lemn si sa o lase de piatra."Acest lucru e valabil atat la propriu(s-a ingrijit de construirea a numeroase biserici si manastiri, a intarit sisitemul de cetati moldovenesti), cat si ma figurat, deoarece, la moartea sa ,Moldova era considerata una dintre cele mai vasnice lutatoare impotriva Imperiului Otoman.
In anul 1473,Stefan cel Mare refuza sa plateasca tribut turcilor.La inceput, aceasta veste a provocat nedumerire,apoi iritare. Pe frontul albanez,trupele comandate de Suleiman-pasa,general cu mare experienta militara, nu progresau in ritmul dorit de Poarta. Nemultumit de felul in care se desfasoara lucrurile pe acest front ,Mahomed al II-lea,agasat de de veghea lui boala,ii trimite nenorocosului sau general ,,curieri iuti ca vantul’’.Prin ei sultanul ii aduce la cunostinta ,,sa plece in momentul in care va fi priit porunca,fara nici o intarziere,in contra principelui Stefan,ca sa nu-i dea timp sa-si continue intreprinderea si sa-l readuca sub ascultarea Portii".
Inainte de a ordona trupelor sale sa atace Moldova, Mahomed al II-lea i-a cerut lui Stefan sa-i predea fara intarziere Chilia si Cetatea Alba. Stefan cel Mare a respins somatia,astfel ca,in decebrie 1474,turcii trec Dunarea inghetata pe la Nicopole. ,,Nu erau zile bune pentru expeditie ,noteaza un cronicar otoman.Ierburile se uscasera, legumele se vestejisera, iar frunzele copacilor cazusera…’’ Oastea pe care o conducea Suleiman-pasa ,foarte pompoasa ,"era mai numeroasa ca firicelele de nisip… si ca picaturile de ploaie".Armata otomana era formata dinturci, dar si dintr-un numar mare de crestini. Totalul acestei ostiri a fost cifrat la aproxiativ 100 000de oameni ,dintre care ai bine de 20 000 erau calareti.Oastea Moldovei numara circa 40 000 de luptatori.Dimineata zilei de 10 ianuarie 1475 a inceput pentru turci cu rostirea namazului ,adica a rugaciunii. Dupa terminarea ei, marea armata si-a facut repede bagajele,plecand in urmarirea esalonului de siguranta al lui Stefan. Din cauza cetii groase care nu se ai ridica ,ostasii inaintau pe bajbaite.La cateva ceasuri de la pornire,avangarda intalni in cale un pod de lemn.Era podul de peste raul Lipovat. In clipa in care primii ostasi otomani pusera piciorul pe el ,rasunara bubuituri de tun.Zgomotul lor i-a facut pe cei din avangarda sa se buluceasca peste pod. Dupa trecere podului de catre turci pentru acestia se puse intrebarea: si acum incotro?In defileul Paiul si Coastele Untenilor se aflau in jur de 6800 de luptatori.Rostul acestei ostiri era de a canaliza drumul turcilor exclusiv prin aceasta zona si de a le intarsia inaintarea printr-o rezistenta darza. In spatele acestiu val de aparare se aflau cei 30 000 de luptatiri moldoveni ,sub comanda directa a lui Stefan.Prima ciocnire a avut loc intre turci si moldovenii,adapostiti in spatele santurilor.Moldovenii i-au intampinat pe adversari cu sageti si cu proiectile din niste tunuri mici.Dupa ispravirea sagetilor si proiectilelor s-au retras pe o linie de aparare situata in spate.Urmatoarea linie de aparare ,ridicata de Stefan si luata imediat cu asalt de turci,era sustinuta de secui si poloni si maciucasii modoveni ascunsi in spoatele copacilor rasturnati. Cu pretul unor mari eforturi si platind un insemnat tribute de sange ,turcii reusesc sa ocupe si aceasta a doua pozitie, detinuta de cei care luptau sub flamura Sfantului Gheorghe.Obtinand acest prim succes , otomanii, infierbantati de reusita si presati puternic din spate de restul armatei ,care patrunsese si ea in defileul mocirlos,isi continua atacul. Se pare ca in acest moment al luptei, in care ,,aerul vibra’’ de strigatele turcilor ce rosteau ,,Allah! Allah! Hu!’’ si de cele ale secuilor care implorau pe ,,Jesus Maria’’, Stefan a inceput sa aiba unele indoieli in privinta victoriei finale . Starea aceasta apasatoare si foarte priejdioasa pentru un luptator l-a parasit in clipa cand tinerii boieri condanati, facand in jurul lui, i-au declarat in cor: ,,Maria-ta ,nu te teme ,noi vom ramane alaturi de tine si Dumnezeu ne va ajuta.’’ Coplesiti de adversari,moldovenii si secuii au fost obligati sa se replieze . Locul lor a fost luat de pedestriea moldoveana aflata in linia a doua.Stefan a data ordin celor 30 000 de moldoveni sa actioneze imediat comform planului de lupta.Asta insemna ca moldovenii urmau sa treaca la contraatac abia dupa ce buciumele,plasate undeva in spatele armatelor adverse,vor suna de lupta ,iar cele 20 de tunuri ale sale , aflate cate zece pe fiecare latura a frontului, isi vor incheia seria de sapte lovituri. Prin acest semnal sonor, Stefan cel Mare cauta sa actioneze psihologic asupra turcilor, creandu-le totodata ipresia ca au fost impresurati sin toate partile.Din cauza cetii persistente in tabara turceasca s-a produs in acel moment o mare dezordine.Acestia, noteaza mai departe cronicarul, ,,abia cautau prilej de fuga’’ si , ,,cand au vazut oarecare ingaduinta… s-au imprastiat de tot si au fost cauza infrangerii si a celorlalti. Parasind lupta si macelul, au fugit astfel incat nici nu s-au ai uitat indarat.’’
Cand lupta de la Vaslui luat sfarsit, incepu urmarirea armatei otomane,care se desfasoara pe doua directii: spre Milcov si spre Dunare. In timpul bataliei propriu-zise si al urmaririi, turcii au lasat in Moldova peste 40 000 de morti si aprox. 4 000 de prizonieri. Capania din ianuarie 1475 s-a soldat de asemenea cu capturarea tuturor tunurilor si calabalacului cu care turcii invadasera Moldova.In istorie,batalia de la Vaslui ai este nuita si batalia de la Podul Inalt.
Bibliografie:
Radu Valentin, ,,Batalia de la Podul Inalt’’,1972,editura Albatros
www.stefancelmare.ro

Stefania Pop, cls. a VI-a A

Stefan cel Mare
Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (n. 1433, Borzeşti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.
Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă."
După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, şi - după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljeşti", la 12 aprilie şi la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor acestuia.
"O singură problemă - locul naşterii. Problema naşterii lui Ştefan este încă discutată. Nu s-a stabilit cu exactitate anul naşterii, dar cei mai mulţi înclină să atribuie anul naşterii sale ca 1433/1434. Alţi istorici spun că anul naşterii este 1435/1436, deoarece, după cum spun o parte din scrieri, în anul 1457, atunci când a luat tronul Moldovei, Ştefan ar fi avut 21-22 de ani. Din datele preluate de cronici şi de izvoarele istorice, Bogdan al II-lea, fiul nelegitim, dar recunoscut de Alexandru cel Bun, rămâne în Suceava alături de fraţii săi dupa moartea lui Alexandru. Mai mult, în anul 1434, viitorul Bogdan al II-lea face o vizită în Ţara Românească, într-o delegaţie moldavă, trimis fiind de Iliaş Vodă la Alexandru Aldea. Aici o cunoaşte pe Maria, o verişoară a banului craiovean, de unde şi numele de Maria Oltea. Dupa căsătorie, Bogdan rămâne alături de Iliaş în Ţara de Sus, deci la Suceava, chiar dacă avea o moşie la Borzeşti. Abia dupa naşterea lui Ştefan, când acesta avea vreo trei ani, cu îngăduinţa lui Ştefan al II-lea, Bogdan se retrage pe moşia de la Borzeşti. Deci, Ştefan cel Mare s-a născut în Suceava şi a copilărit la Borzeşti. De aceea toată lumea crede că Ştefan s-a născut la Borzeşti."
În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o ,,oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie erau rare, şi opoziţia boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ştefan să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, căci şi unii şi alţii voiau să aibă Moldova sub suzeranitatea lor. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - îşi continua înaintarea spre inima Europei.
Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ştefan voia să aibă în Ţara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădând Ialomiţa şi arzând oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brânzei"), dar îndată turcii au răspuns, trimiţând pe tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci (în noiembrie 1473, Ştefan cucereşte cetatea Dâmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.
Mohamed al II-lea nu putea lăsa nepedepsit amestecul lui Ştefan în treburile domniei Ţării Româneşti. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ştefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului în locul numit Podul Înalt şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Marea oştire a turcilor se clătină şi se destrămă într-o învălmăşeală cumplită. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ştefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Republicii Veneţiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârşiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ştefan pregăteşte o nouă oaste, că ungurii şi polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează, că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed II se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ştefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea ţării şi a domnului ei.
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă câştigată o biserică. Bătrân şi bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită pentru acele vremuri - marele domnitor şi-a închis ochii la 2 iulie 1504.
Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populaţiei şi resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe şi greu de fabricat) Moldova să nu mai poată ţine pasul cu vecinii mult mai bogaţi.

Anastasia Oltean, cls. a VI-a A


Stefan cel Mare

Stefan cel Mare deschide, in istoria poporului roman, una din cele mai stralucite pagini din intemeierea statelor medievale. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani (1457-1504), marele domn a facut din Moldova un factor insemnat al relatiilor internationale in aceasta parte a Europei.
Stefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan al II-lea. Domnia lui, de aproape o jumatate de veac, este cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodata tara n-a fost mai intinsa, mai bogata si mai respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe, provocand admiratia prietenilor si a dusmanilor; niciodata nu s-au ridicat atatea lacasuri civile si bisericesti. Evident, nu a fost numai lumina in cei patruzeci si sapte de ani de domnie.
Prin activitatea sa remarcabila in sfera politicii externe, el a inaugurat o noua era a afirmarii internationale a Moldovei, care s-a impus pornind de la realitatea istorica, Marilor Puteri vecine, datorita rolului politic pe care si l-a asumat in conditiile reluarii ofensivei otomane, si-a castigat, impreuna cu marele ei domn, un prestigiu international care a atras pretuirea si alianta unor mari puteri, angajate in confruntarea antiotomana.
Figura lui Stefan cel Mare a devenit mitica si legendara. Imaginea sa se proiecteaza in creatiile folclorice si in literatura culta, dand nastere la unele dintre cele mai insemnate opere istorice.Capetele incoronate i-au cautat alianta, dusmanii l-au privit cu respect, iar umanistii au fixat pentru posteritate imaginea acestui mare domnitor.
Dupa uciderea tatalui sau Bogdan, Stefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Tepes, domnul Tarii Românesti, si - dupa înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljesti", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava si pe locul ce se chema câmpia Direptatii, lânga cetatea de scaun, întreaba pe toti de fata, daca le este cu voie sa le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveti, ostasi si "toata tara" proclamara pe Stefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul parintilor si stramosilor lui.
În vremea lui Stefan, Moldova se întindea peste toate tinuturile de la Carpatii rasariteni pâna la Nistru. Taranii razesi, proprietari de pamânt, erau chemati sa vie la solicitarea domnului la "oaste". Alaturi de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu taranii de pe mosiile lor, si cetele târgurilor, alcatuite din târgoveti, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Stefan era deci o "oaste de tara", la vremea aceea putini fiind lefegii (mercenari). Tara era aparata de cetati ca Soroca si Cetatea Alba la Nistru.
Cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cita frunza si iarba, care se napustira in repetate rinduri ca lacustele asupra acestui colt de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mindru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invicibilul pina atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintirziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie "vilaietul Bogdania", precum era numita de turci Moldova.
Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta. Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile.
Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Birladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mlalastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.
Incercat in batalii, iscusit si viteaz in razboaie, Stefan Voievodul s-a aruncat in lupta cea mare si grea, improspatind puterile ostenilor sai, indemnindu-i prin pilda si curajul sau fara de asemanare. Loviti prin surprindere, turcii au prins a da indarat. Un atac si mai naprasnic, savirsit de un pilc de moldoveni, tinuti pana la acea clipa in rezerva, semana panica in tabara turcilor si puse pe fuga trupele ..invicibile" ale falosului Soliman pasa. Topoarele, securile, ghioagele loveau indesat si fara pic de hodina in dusmani, ca in cele din urma turcii sa nu mai reziste atacurilor. Ei parasira lunca singeroasa, dind bir cu fugitii. Unii se inecara in mlastina razbunatoare si ea, altii pilcuri-pilcuri razlete se risipira in toate partile, spre a se adaposti si a scapa de loviturile ostenilor temerari ai lui Stefan cei Mare. Parea ca si vazduhul, intreaga natura tineau parte vrednicilor aparatori ai gliei stramosesti,"si in ziua aceea de marti, a desavirsitei biruinte - cea mai mare din viata lui Stefan si asupra celui mai puternic dusman - si miercuri si joi pilcuri de vinatori se tinura in urma dusmanilor", avea sa noteze mai tirziu acelasi reputat istoric Nicolae Iorga.
Dupa biruinta de la Vaslui, constient de puterea si poftele hapsine ale turcilor, intr-o scrisoare adresata crestinatatii si tuturor cirmuitorilor din aceea vreme Stefan Voievodul ii avertiza de primejdia de moarte ce plutea asupra intregii Europe.$i intr-adevar in curind temerile domnitorului moldovean s-au dovedit intemeiate. In vara anului 1476 Mohamed al II-lea purcese el insusi in fruntea unei armate uriase spre "Tara Moldovei. La Valea Alba si la Razboieni Stefan cel Mare, cu o armata de vreo 12 mii de osteni, nu a putut tine piept puhoiului de 200 de mii de turci. Au rezistat insa cetatile Moldovei, pina la urma sultanul vazindu-se nevoit sa se intoarca la Poarta fara a-si realiza planurile sale de a supune Moldova, a-l izgoni pe Stefan cel Mare si a cuceri noi pamanturi pe malul marii Negre.
Luptele cu turcii au durat pina prin 1487,cind Stefan cel Mare, accepta platirea unui tribut puternicei Porti Otomane, obtinind in schimb libertatea Moldovei si pacea mult dorita in hotarele ei stramosesti.
Stefan cel Mare, vrednicul domnitor al Moldovei a izbindit in 34 din cele 36 de,razboaie, purtate de-a lungul glorioasei si zbuciumatei sale domnii, ajungind sa se, bucure de faima de bun gospodar ai tarii, iubitor si ocrotitor al artelor si culturii. Intre anii 1466-1469 din indemnul Domniei Sale au fost sa se inalte manastirea Putna, ajunsa mai apoi necropola voievodala si loc de pelerinaj pentru urmasii porniti in lupta pentru libertatea si independenta "Tarii Moldovei. Alte monumente de arta medievala au fost zidite la Voronet Patrauti, la Borzesti, locul nasterii si copilariei viitorului voievod, la Razboieni, Rauseni si in alte paminturi pe unde si-a purtat pasii Domnul nostru cel fara de moarte.
Marele si distinsul Voievod al neamului, pe care cronicile ni-l infatiseaza ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru de Voronet cu parul inelat lasat pe spate, era, dupa cum aflam din scrisa lui Grigore Ureche "... om intreg la fire, nelenes Si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazandu-l ai sai sa nu se indeparteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiinduse cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor".
Dar anii, viata zbuciumata petrecuta in razboaie si fapte intru binele Moldovei, podagra, guta si rana de la picior pricinuita in lupta i-au slabit puterile. La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfirseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa "Apus de soare": "... Tineti minte cuvintele lui Stefan, care n-a fost baci pina la adinci batrinete... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor !..."
Bibliografie:
http://www.preferate.ro/referat-Romana-Stefan-cel-mare-in-literatura-romana-23-6881.html
http://www.referat.ro/referate/Stefan_cel_Mare_si_Sfant___cu_imagini_3215.html
Andreea Hasegan, cls a VI-a A