E dimineata ... suna telefonul. Ma uit urat la el si il pun sa sune peste o ora ... doar am timp. Cu mult timp dupa ce ar fi trebuit sa ma trezesc ies din casa. Dupa nu prea mult timp, trec de o usa si urc binecunoscutele scari. Trag aer in piept si intru. Ma asteapta ritualul de a da mana cu fiecare coleg dupa care ma duc sa-mi iau cana de pe birou sa o umplu cu cafea (ca doar programatorul e singurul organism care transforma cafeaua in soft).
Am in fata doua monitoare. Pe cel din stanga sunt insirate randuri intregi de cuvinte si cifre colorate diferit care pentru unii nu au nici o noima iar pe cel din dreapta sunt deschise nelipsitul messenger, youtube si diferite carti. La un moment dat aud binecunoscutul "poc" de la mess. Ma uit ... din nou un link catre blogul scolii generale numarul 2.
Pentru moment ma desprind de codul care il macinam in minte si ma pun sa citesc ultimele noutati de pe blog, dupa care ma mai uit pentru a nu-stiu-cata-oara peste
pozele fostilor elevi si ma bucur cand ma vad pe mine sau pe colegii mei pe acolo.
pozele fostilor elevi si ma bucur cand ma vad pe mine sau pe colegii mei pe acolo.
Am tot vrut sa scriu si eu articol sa il las pe blogul scolii,dar niciodata nu am stiut despre ce sa scriu ... prea multe amintiri placute si frumoase.
"Pe vremea noastra" nu aveam inca acces la atatea gadget-uri, primul mp3 player l-am avut in liceu, de PSP nici nu mai zic ... in primul an de faculta dar nu o sa uit cum mergeam seara de la scoala acasa in Dambu, fiecare echipati cu lanterne (sa nu cumva sa ne fure careva) si ne prosteam tot drumul. La un moment dat ajungeam si acasa, de obicei foarte intarziati si mai ales iarna uzi pana la piele. Clar, ca fara telefoane si alte modalitati de a da de stire unde suntem ai nostri erau cu inima in gat si urma vesnica poveste "unde ai stat atata ?", "nu puteai sa vii acasa inainte ?", "de ce esti asa ud ? daca
te imbolnavesti ?", dar nu conta ... a doua zi eram inapoi la nebuniile noastre. Bineinteles ca am dus unii profi in pragul nebuniei jucandu-ne cu respectivele lanterne in ore sau cu lasere (cand au aparut si alea).
te imbolnavesti ?", dar nu conta ... a doua zi eram inapoi la nebuniile noastre. Bineinteles ca am dus unii profi in pragul nebuniei jucandu-ne cu respectivele lanterne in ore sau cu lasere (cand au aparut si alea).
De innebunit profesorii, ce sa zic? Cine isi aduce aminte de mine stie ca am ce zice. De la sarmanul domn profesor Pacurar pana la doamna diriginta Socaciu,care la fiecare sedinta sau ora de dirigentie imi pronunta numele. Ca sa nu mai zic ca eu si colegul de banca eram ca in Scooby-Doo, nu cred ca era ora sau pauza in care sa nu mancam sau sa nu stam cu radarul pornit, poate-poate deschide cineva prin clasa pe sub banca vreo punga de ceva.
Excursii ? Prea multe si mult prea faine ca sa le insir aici pe toate. Fiecare cu povestiile ei. De la pedepse la carti, la terorizat vecini din hotel pana la mers la mare si rapit testoase.
Sarind dintr-un flashback in altul, erau si chefurile/balurile-mascate si jocurile din cadrul lor, unde ma treceau mai toate transpiratiile posibile cand ma duceam la o fata sa o invit la dans.
Tin minte ca in clasa a VI-a, m-am mutat in Ungheni. A fost destul de ciudat sa trebuiasca sa fug dupa autobuze/naveta. Dar dupa o vreme am vazut pe la mine pe strada un elev de la 2 cu care fusesem intr-o excursie. L-am salutat ... m-a salutat si am ramas prieteni de atunci. Acum ne cam despart 120 de km dar ... nu-i stres.
Oricum,am fost o clasa foarte faina, cum in liceu nu am mai prins. Pot sa spun ca daca nu erau Scoala Generala nr.2 si profesorii care i-am avut nu ajungeam unde sunt astazi.
Acum, am ramas cu amintirile...
Toncean Cosmin-Alexandru, absolvent 2003-2004
(mai ramane deseori coaja in farfurie)
