luni, 21 mai 2012

Sfintii Imparati Constantin si Elena


Sfintii pe care ii praznuim astazi au trait in urma cu aproape 1700 de ani . Dupa moartea tatalui sau Constantin fiind prea mic pentru a conduce un imperiu, a fost ajutat de mama sa Elena. In vremea aceea o parte din armata l au sustinut pe Constantin ca fiind pretendent la tron , o alta parte a armatei l-a sprijinit pe un alt pretendent la tron, anume pe Maxentiu. Maxentiu era un conducator aspru aducand multa suferinta poporului, incat ei au decis sa l cheme in ajutor pe imparatul lor de drept Constantin.. In anul 312 s-a declarat razboi intre cei doi imparati. Maxentiu, avea o armata mult mai numeroasa decat a imparatului Constantin.
 Inainate de lupta hotaratoare, Maxentiu s-a rugat zeilor pagani - caci el inca nu era crestin - sa-i ajute in lupta. In acelasi timp imparatul Costantin, fiind crestin se ruga lui Dumnezeu sai ajute in lupta pe care urma sa o aiba impotriva lui Maxentiu, constient fiind ca acesta avea o armata mult mai numeroasa decit aceea pe care o conducea el. In timp ce se ruga a avut o vedenie: a vazut cer, ziua in amiaza mare, o cruce luminoasa cu inscriptia  pe "In hoc signo vinces", adica prin acest semn vei birui. Aceasta vedenie a vazut-o atat imparatul, cit si garda ce-l insotea.
In noaptea urmatoare, imparatul Constantin avu in somn o alta vedenie si anume, i se arata chiar Mantuitorul Iisus Hristos, poruncindu-i sa faca steag in chip de cruce si sa-l poarte in razboaie, spre a fi aparat de primejdii. Fiind deci lamurit in vis asupra semnificatiei acestui semn minunat, imparatul Constantin da ordin sa se coase semnul sfintei cruci pe steagurile armatei si incepand lupta, el iesi biruitor, iar adversarul sau Maxentiu s-a inecat in timpul luptei in raul Tibru.
Fiind incredintat ca biruinta pe care a dobandit-o asupra lui Maxentiu se datoreaza ajutorului dat de Dumnezeul crestinilor, in 313 a dat cunoscutul Edict de la Milan, prin care s-a acordat libertate religioasa tuturor cultelor, prin urmare si celui crestin, care pana atunci fusese prigonit, aproape 300 de ani. Odata cu biruinta  dobandita asupra armatei lui  Maxentiu,  Biserica crestina a castigat posibilitatea de a se dezvolta in pace,fara teama de  vre-o prioana.
Partea de rasarit a imperiului,era stapanita de cumnatul sau Lucinius iar Decret de libertate a crestinismului nu sa aplicat sa pornit un razboi intre cei doi imparati ,invingator iesind imparatul Constantin. Aceasta victorie insemnand  triumful crestinismului.
Permanent imparatul Constantin a fost sustinut de mama sa, imparateasa Elena. De numele ei este legata aflarea Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos.
              Dupa numeroase sapaturi in stanca ,au fost gasite cele trei cruci de lemn de cedru, una a Mantuitorului si celelalte doua ale celor doi talhari. Crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul, a fost identificata  printr-o vindecare miraculoasa a unei femei, grav bolnave, prin atingerea ei de aceasta, Pentru  faptele lor, Biserica a asezat in randul sfintilor si pomeneste cu laude pe imparatul Constantin si pe Maica sa Elena.
ARCHIUDEAN MADALINA
Cls. a V a  B