Adevarul invinge orice!

            Sunt cu siguranță multe lucruri de spus despre adevăr. Pot să spun că adevărul este ceva pur, curat, deși câteodată este crud și dureros. Este ceea ce o persoană recunoaște cuiva ceva anume. Minciuna îi ajută de multe ori pe oameni să iasă din multe situații jenante și de aceea, lumea este din ce în ce mai falsă și superficială pe zi ce trece. Acei oameni care mint simt nevoia să facă asta pentru a nu o face pe persoana cu care vorbește să o judece.

            Adevărul e simplu. Trebuie doar să îl




spui, pentru că așa vei fi o persoană bună, demnă de încredere. Nimeni nu ne judecă mai bine decât noi înșine. Deși doare uneori, trebuie să spunem adevărul, pentru că astfel vom dovedi că avem sinceritate, originalitate și părere despre lumea ce ne înconjoară.

            În lumea aceasta, nimeni nu minte, cu excepția omului. Florile, spre exemplu, nu pot înșela sau minți, pentru că le este imposibil să fie altceva decât sunt. Spre deosebire de om, care poate controla totul, animalele, plantele, gâzele nu pot minți fiindcă nu sunt raționale ca noi. Trebuie să ne gândim că suntem înzestrați cu inteligență, de aceea, trebuie să o folosim zi de zi.

            Așadar, adevărul învinge orice! Să ne gândim la asta zi de zi și să nu ne fie rușine să ne afișăm în fața lumii adevărata noastră fire.

                             Monica Vuta, Gimn. "Dacia"

      Era odata un oras infloritor numit “adevar”, un oras frumos, cu oameni buni si inocenti, cu sufletul curat si credincios. Isi duceau traiul cat puteau de bine, fiind oameni mucitori, care tineau la slujba pe care o aveau, fiind inotdeauna onesti, pritenosi si generosi.

        La cateava dealuri departare era un alt oras, numit “minciuna”, unde oamenii nu erau deloc sociabili, se urau unii pe altii, erau suspiciosi si traiau din inselatorie. Castigau mult deoarece ii pacaleau pe alti localnici din orase diferite si faceau bani din fel de fel de inselatorii.

        Intr-o zi un om din orasul minciuna a facut o calatorie mai lunga, pana a ajuns in orasul adevar. Totul i se parea ciudat, se speria la gandul ca oamenii pot traii din adevar, era nedumerit cand vedea omeni vorbind atat de deschis si nu isi putea imagina, pana acum, o lume atat de dreapta.

        In timp, el s-a imprietenit cu un localnic al orasului adevar. Mincinosul incerca sa il pacaleasca pe onest folosind un diferite vorbe cum ar fi: “adevarul este samanta (informatia) care trce prin mai multe ipostaze (oamneii) si infloreste (devine minciuna)”, prin aceste vorbe micinosul credea ca o sa il convinga pe onest ca miciuna este partea frumoasa dintr-un lucru si ii mai spune si ca toti ar trai mai bine pacalindu-se unii pe altii.

        Onestul, nestiind ce sa creada, a devenit curios, dorind sa vada cum e sa fi mincinos. Asa incepuse el sa minta, sa primeasca bani pentru pacaleli si sa-i insele pe locuitori. Prima oara i-a placut acest lucru, vazand ca se imbogateste inseland lumea, dar in mai mult timp, fiind coplesit de atatea minciuni, cu sufletul bolnav si cu inima neimpacata, si-a dat seama ce prostie a facut. Isi pierduse familia, prietenii, slujba, tot ceea ce avea mai drag. Isi simtea trupul incarcat de rau si din aceasta cauza, se imbolnavi.

        Trecuse mult timp si acesta si-a revenit. Primul lucru pe care l-a facut a fost acela de a se duce la prietenul lui, mincinosul sa ii spuna tot ceea e i s-a intamplat. Onestul jurase ca nu o sa mai minta nicioadata si asa si facu, cat despre micinos, se gandise mai mult timp la ce s-a intamplat si si-a dat seama ca prietenia este mai presus de bani si ca din cauza lui onestul ar fi putut muri. Atunci a realizat ca miciuna este un lucru fara valoare, care face ca oamenii, pana si prietenii sau familia sa se departeze, un lucru din care ai cu adevarat de pierdut. In schimb si-a dat seama ca adevarul este calea cea buna, care iti lasa inima impacata si este intotdeauna apreciat.

Intre timp acesta devenise credincios si cand ajunse din nou in orasul sau impartasi aceste experiente cu localnicii care se schimbau si ei incetul cu incetul.

                         Anisia Ilioasa, Gimn."Dacia"

„Cunoaşterea este să dezbraci lumea de aparenţe şi să-i priveşti goliciunea fără să te ruşinezi.”

    Mulţi oameni cred că dacă se ascund in spatele adevărului vor reuşi să îşi construiască o viaţă şi vor avea o mulţime de prieteni.

     Când minţim avem senzaţia că luăm pe noi tot mai multe haine şi ajungem să fim îmbrăcaţi până în gât doar de minciuni.

      Însă, când  ne apropiem de adevăr, simţim că ni se mai ia câte un strat de haine, ajungem să purtăm doar haine subţiri, care nu ascund nimic despre noi.

       Acum, toată lumea este îmbrăcată în minciuni, în curând creându-ne propria colecţie vestimentară bazată pe minciuni, sau poate deja unii beneficiază de acest lucru.

       Când minţim, poate ne simţim bine pe moment, pentru că am scăpat de situaţia în care eram puşi,dar după ce persoana minţită va afla adevărul  îşi va pierde încrederea. Atunci mincinosul îşi va da seama de greşeala făcută, având grijă să nu mai repete aceeaşi greşeală, sau cel puţin încercând să se schimbe. Dar dacă mincinosul nu este prins, acesta va continua, spunând minciuni din ce în ce mai mari, despre propria persoana si despre ceilalţi din jur, ajungând să trăiască doar din ele.

      Oricum ar fi „Minciuna are picioare scurte” şi mai devreme sau mai târziu tot se va afla adevărul oricât de dureros ar fi acesta.

                                  Florea Paula,Gimn. "Dacia"