Revoluţia de la 1848 este un eveniment de mare însemnătate în trecutul istoric al poporului român pregătind terenul pentru împlinirea principalelor obiective din cele trei ţări române: desfintarea iobăgiei, împroprietărirea ţăranilor şi unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional unitar democratic şi independent. Revoluţia de la 1848 a marcat o etapă importantă în procesul de formare şi dezvoltare a României moderne.
Răscoala populară izbucnită la Palermo la 12 ianuarie 1848 a reprezentat punctul de plecare al revoluţiei care avea să cuprindă în 1848 întreg continental european.La 22 februarie 1848 au început la Paris primele manifestaţii populare împotriva guvernulu; în urma acestor manifestaţii regele Ludovic- Filip se vede silit să abdice. Revoluţia din Franţa a avut un puternic răsunet european, deoarece revoluţionarii de pe întreg continentul au văzut în aceste evenimente din
Franţa un îndemn.
Revoluţia din Ţara Românească
Revoluţia română din Transilvania
1. N. Adaniloaie, D. Berindei- Revolutia de la 1848 in Tarile Romane, ed. Academia Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1974 (pag 110-121)
Franţa un îndemn.
În Germania şi Italia revoluţia a urmărit o unitate statală şi accesul burgheziei la viaţa publică. În Imperiul Habsburgic obiectivele revoluţiei
au fost în special de natură naţională, socială dar şi politică, urmărindu-se obţinerea libertăţii naţionale şi sociale. Impactul revoluţiei s-a simţit şi în Principatele române.Revoluţia din Moldova
Evenimentele tulburătoare de la Paris, mai ales vestea arderii tronului lui Ludovic Filip, au avut un mare impact asupra oamenilor moldoveni care îl considerau pe Mihail Sturdza vinovat de situaţia grea din ţară. Aceştia considerau că Sturdza trebuie alungat deoarece întreţine un sistem corupt, bazat pe înşelătorii, nelegiuiri şi osânde fără judecată.
La 27 martie, în faţa Hotelului Petersburg se adunaseră circa o mie de bărbaţi care doreau să-i prezinte domnitorului dorinţele omenilor prin realizarea unei petitiuni cu 35 de articole. Revoluţionarii nu-i cereau domnului nici o explicaţie pentru acţiunile din trecut, ci doreau o îmbunătăţire pe viitor a situaţiei ţării. Cererile din Petitiunea Proclamaţiune de la Iaşi nu erau radical, astfel încât au fost acceptate în marea lor majoritate. Două articole însă au fost respinse: cel referitor la alegerea unei alte Adunări Obşteşti şi cel referitor la formarea unei gărzi civice. Temându-se de eventualele consecinţe ale refuzului sau, Mihail Sturdza împreună cu soţia sa s-au refugiat în cazarmă oraşului, de unde a dat ordin pentru înăbuşirea revoluţionarilor şi demascare a trădătorilor. Atitudine exagerată şi violentă a domnitorului a dus la anihilarea mişcării şi la arestarea şi exilarea la Istambul a 13 revoluţionari; 6dintre aceştia reuşesc să scape şi fug în Transilvania unde vor participă la adunarea de la Blaj şi sub influenţa ei vor emite la Braşov a programul revolutionar „Printipiile noastre pentru reformarea patriei”.
Vigilenţa lui Sturdza, precum şi măsurile sale aspre care vizau înlăturarea oricărui adversar, nu au permis în Moldova o mişcare revoluţionară propriu-zisă.
În Ţara Românească, spre deosebire de Moldova, revoluţia a avut drept motor principal masele, ţărănimea şi populaţia oraşelor, conduse de o boierime liberală, interesată de transformări sociale şi naţionale. Revoluţia din Ţara Românească a fost mai bine organizată, ea fiind condusă de un Comitet Revoluţionar. Revoluţia din Ţara Romanesca izbucneşte în două locuri: la Islaz la 9 iunie şi la Bucureşti pe 11 iunie. Încă de la început masele populare au participat active fiind forţa principală de sprijin. Programul revoluţiei de la Izlaz prevedea împroprietărirea ţăranilor, alegerea unui principe pe 5 ani şi abolirea protectoratului rusesc. După constituirea guvernului provizoriu, ţăranii, al căror număr sporea mereu, au însoţit membrii guvernului revoluţionar în drumul spre Craiova spre a apăra şi impune revoluţia.Drapelele tricolore împânzeau Caracalul. Maselor de ţărani li s-a adăugat populaţia oraşului. La chemarea guvernului provizoriu, mase mari de ţărani din Oltenia s-au strâns pentru a participa la marşul asupra capitalei. În Bucureşti, revoluţia a triumfat ca urmare a participării entuziaste a poporului. După abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu se formează un guvernu revoluţionar care îi avea în frunte pe Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti, I.H.Rădulescu. Cu toate că acest guvern s-a aflat în fruntea ţării doar 2 luni a înregistrat numeroase realizări. Printre cele mai importante realizări ale guvernului menţionăm: crearea gărzilor civice, alcătuirea unei armate naţionale, desfintarea rangurilor boierilor, instituirea tricolorului că drapel naţional. La 19 iunie 1848 revoluţia a dat primele jertfe prin înfrângerea complotului contrarevoluţionar condus de Odobescu şi Solomon şi eliberearea guvernului provizoriu. Au urmat o serie de alte revolte pe 29 şi 30 iunie.
În urma încercării de a înlocui guvernul revoluţionar cu o locotenenţă domnească (28 iulie) şi aflându-se sub presiunea ruşilor, turcii hotărăsc să reprime brutal mişcarea revoluţionară organizând o serie de incidente sângeroase pe Dealul Spirii (13 septembrie).
În Transilvania, mai mult decât în celelalte ţări surori, revoluţia a fost în exclusivitate a poporului, care reprezenta marea majoritate. Problemele sociale şi naţionale de aici au dat revoluţiei un caracter particular. În întreg Imperiul Habsburgic, existenta mai multor popoare, deseori cu interese diferite, au complicat considerabil situaţia. Izbucnită în Austria, revoluţia s-a extins ulterior şi în Ungaria urmând ca mai apoi să cuprindă şi Transilvania. Aici, revoluţia maghiară intră în conflict cu cea romană deoarece maghiarii doreau anexarea provinciei la Ungaria şi nu ofereau drepturi egale pentru românii din Transilvania. Nefiind de accord cu problemele propuse, peste 40 000 de românii protestează, astfel că la Blaj au loc 3 adunări naţionale, dintre care cea mai importantă fiind cea din 3-5 mai. Printre fruntaşii revoluţiei amintim: Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian, G. Bariţiu, I. Buteanu, S. Barnuţiu, episcopul Andrei Şaguna.
În urma discursului lui Simion Barnuţiu, este adoptat programul revoluţiei („Petitia Nationala”). Printre prevederi se număra: egalitate în drepturi a românilor din Transilvania cu celelalte naţiuni din Transilvania, desfintarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ fără despăgubire, reprezentare proporţional în Dietă şi celelate instituţii ale statului, oficializarea limbii române, şcoli în limbă romană. Toate aceste cereri ale românilor sunt refuzate de maghiari, lucru care a dus la organizarea unei armate revoluţionare condusă de Avram Iancu. Înzestrat cu un talent militar deosebit, el i-a organizat pe ţăranii români din Ardeal într-o adevărată armată în Munţii Apuseni reuşind să instaureze o administraţie românească în Transilvania. După intrarea armatei maghiare conduse de Iosif Bem în Transilvania vor avea loc o serie de conflicte care vor degenera într-un adevărat război civil. Nicolae Bălcescu încearcă o împăcare între Avram Iancu şi Kossuth Lajos prin semnarea „Proiectului de pacificatiune”, însă este prea târziu deoarece împăratul Austriei, Franz Josef, ajutat de armata rusă , îi înfrânge pe maghiari la Siria.
Cu toate că revoluţia este înfrântă, ea duce la o serie de schimbări radicale în ceea ce priveşte viaţa locuitorilor transilvăneni.
Revoluţia paşoptistă din Transilvania, s-a desfăşurat şi în Banat şi Bucovina, însă aici a înregistrat mai puţine reuşite şi a fost de o intensitate mai mică.
În Banat, la data de 15/27 iunie 1848, s-a desfasurat Adunarea Nationala de la Lugoj a romanilor, tinuta pe „Campul Libertatii”. Adunarea condusa de Eftimie Murgu, la care au participat 10000 oameni, a adoptat un program revoluţionar , „Petitie”, care a fost ulterior trimis la Pestă. Guvernul maghiar insa, nu a aprobat nici unul din dezideratele conţinute de petiţia respectiva.
In Bucovina, liderii romani bucovineni, urmăreau îndeaproape desfăşurarea evenimentelor din Transilvania, Ungaria, Moldova si Tara Romaneasca. Si-au trimis reprezentanţi la Viena. Aceştia au alcătuit un „Memoriu” cu 12 revendicări, prin care cereau o organizare autonoma a Bucovinei si realizarea unei legaturi mai strânse cu Moldova si Tara Romaneasca. [3]
Revoluţia de la 1848 a fost revoluţia poporului român. Deşi s-a desfăşurat separat, ea a fost unitară, nu doar prin programe şi şi prin afirmarea politică a conştiintei de unitate. Revoluţia a reliefat o dezvoltare a conştiintei naţionale,a ideii de unitate şi o organizare nouă, bazată pe dreptate şi egalitate socială. Pretutindei, eroul principal care a dat revoluţiei implicaţiile şi semnificaţiile sale majore, a fost poporul, masele de orăşeni şi ţărani.
Bibliografie:
2. C. Cazanisteanu, D. Berindei, M. Florescu, V. Niculae- Revolutia Romana din 1848, ed Politica, Bucuresti, 1969, (pag 19-31)
3. G.D. Iscru- Revolutia Romana din 1848-1849, ed.Albatros, Bucuresti, 1988 (pag 10-15, 58-59)
4. S. Nicoara- Mitologiile Revolutiei Pasoptiste Romanesti, ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1999 (pag 135-141)
5. S. Oane, M. Ochescu- Istoria Romanilor(Manual pentru clasa a VIII-a), ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2003, (pag 107)
Alin Sandor, cls a VIII-a B
