De multe ori, suntem tentati sa blamam copilaria. Dorind sa fim luati in serios, amintim des celor care ne inconjoara ca “nu mai suntem copii”. Avem remarci de genul “Ei, greseala de copil prost!”. Si, totusi, tuturor celor care pun astfel de problema as vrea sa le spun o…poveste. Este un episod din “Epopeea lui Ghilgames" si va va aduce invatatura antica.
Se spune ca zeii, suparati pe oameni pentru lipsa lor de recunostinta, au dezlantuit un foc imens, care a parjolit tot Pamantul. Un singur om, cel mai credincios, a fost iertat: Uta-napistim. El a colindat, ani in sir, ceea ce a mai ramas din Pamant, ingrozit fiind de interminabila cenusa care il inconjura. Nu mica i-a fost mirarea cand a vazut la orizont un copac inflorit. A alergat intr-acolo, frecandu-se la ochi: rezemat de copac, fluiera un copil. Acesta a raspuns salutului lui Uta-napistim doar cu un zambet, apoi
i-a facut o favoare: “Omule obosit, intra si te odihneste in sufletul meu!” Uta-napistim a intrat, neincrezator, calatorind apoi prin sufletul celui mic, zeci de ani, stabatandu-l in lung si in lat, dar neaflandu-i marginile. A aflat insa poienile inverzite, pasarile ciripind, izvoarele ce susurau , curcubeul de dupa ploile de vara, si…pe multi dintre oamenii pe care ii cunoscuse inainte de potopul zeilor. A realizat, atunci ca el insusi va ramane aici, chiar dupa ce se va intoarce pe Pamant. Fiindca a venit si vremea sa iasa din lumea de basm. A vazut, din nou, un copil care fluiera rezemat de tulpina unui copac inflorit, inconjurat de cenusa. A ramas insa cu speranta ca, oricand va mai dori, va regasi Paradisul pierdut.
i-a facut o favoare: “Omule obosit, intra si te odihneste in sufletul meu!” Uta-napistim a intrat, neincrezator, calatorind apoi prin sufletul celui mic, zeci de ani, stabatandu-l in lung si in lat, dar neaflandu-i marginile. A aflat insa poienile inverzite, pasarile ciripind, izvoarele ce susurau , curcubeul de dupa ploile de vara, si…pe multi dintre oamenii pe care ii cunoscuse inainte de potopul zeilor. A realizat, atunci ca el insusi va ramane aici, chiar dupa ce se va intoarce pe Pamant. Fiindca a venit si vremea sa iasa din lumea de basm. A vazut, din nou, un copil care fluiera rezemat de tulpina unui copac inflorit, inconjurat de cenusa. A ramas insa cu speranta ca, oricand va mai dori, va regasi Paradisul pierdut.
Nu intamplator, cea mai frumoasa urare care mi s-a facut vreodata , cand eram copil , a fost: “Sa cresti mare, dar sufletul sa-ti ramana acelasi-mic si imens, in acelasi timp!” Azi, ma simt uneori asemeni lui Uta-napistim si, atunci , caut in zare copaci infloriti. De multe ori, sunt chiar mai aproape decat ma asteptam si, atunci , nu ezit sa calatoresc- fie si doar pentru o clipa- in Paradisul din sufletul copilului care-mi raspunde la salut doar cu un zambet.
Ioan Laslo
*Text publicat in "Cuvantul Liber"/1 Iunie 2000
*Text publicat in "Cuvantul Liber"/1 Iunie 2000
