Am aflat că liniştea dealurilor nu ar exista fără pieţele aglomerate şi zgomotoase
totul pe lume există în contraste
toate sunt complementare una cu cealalta
lumina cu întunericul
muzica cu liniştea
iubirea cu frica,
poţi traversa o piaţă aglomerată într-un mod liniştit în interiorul tău
plutind efectiv prin mulţime
energia e în plină curgere,
ea-şi unduieşte tandru dansul în opturi de infinit
ambele capete buclate fac parte din realitate
coexistă,
procesul timpului este miraculoasa dilataţie a lui ACUM,
comprimarea spaţiului în AICI
respiraţie profundă de aer curat.
Liniştea nu e afară, e în interior
nu ai observat cât de linişte e înainte de fiecare furtună?!
am o veste buna
eşti într-o buclă, urmează panta părţii de infinit care te duce undeva în aglomeraţia liniştită
asta pentru că acum eşti în liniştea asurzitoare
las imaginile să trăncănească de la sine
energia lor fluidă a tot ce se întâmplă şi care se numeşte existenţă
se relevă de la sine,
orice efort e inutil căci forţează ce oricum se întâmplă.
Îmi aduc aminte cum poetul Lucian Blaga scria: “e atata liniste în jur încât aud cum se bat de geamuri razele de lună”
E aşa de frumos în solitudine!
clinchete cristaline,
explozii armonice de râu care udă multe pietre când curge
ape repezi ce reflectă în jur penumbre şi străluciri luminoase
transformă hărmălaie în muzică şi ritm
naştere spontană de necunoscut în cunoscut
spontaneitate
surpriză.
Când eram mic
mi-am ales o stea de pe cerul nopţii
simţeam că e acolo doar pentru mine 
am crescut şi am aflat că steaua mă apără,
în fapt
eu SUNT acea stea
am devenit una cu steaua mea
strălucesc şi străluceşte în acelaşi timp
îmi luminez singur paşii mei
şi a altora uneori.
pentru că sunt aşa de tăcute şi de luminoase stelele,
ne înveselesc când le privim fără să scoată un sunet măcar.
Rostesc muzici prin tăcerea lor luminoasă.
Mihai Corui
