Formarea Transilvaniei si Iancu de Hunedoara

Aparitia si organizarea voievodatului Transilvaniei,este rezultatul cristalizarii relatiilor pe teritoriul de astazi al patriei noastre.Voievodatul,ca organizare a puterii centrale,este o institutie specifica statelor medievale romanesti ,o creatie care a inceput in secolul al IX-lea

Cele mai vechi informatii apar inca din 896  cand ungurii au migrat din stepele nord-pontice in Panonia unde au venit in contact cu romanii. Pe masura extinderii lor teritoriale in directia Transilvaniei, ei s-au ciocnit cu formatiunile politice locale romanesti, in cronica maghiara "Gesta Hungarorum" ("Faptele ungurilor"), scrisa de un notar anonim (numit de istorici Anonymus) al regelui Bela (dupa opinia majoritatii istoricilor este vorba de Bela al III-lea, 1173-1196) se vorbeste despre trei voievodate romanesti: voevodatul lui Menumorut (in Crisana, cu centrul la Biharea), voievodatul lui Gelu (pe podisul Transilvaniei, cu centrul posibil la Dabaca) si voievodatul lui Glad (in Banat, intre Mures si Dunare, cu centrul la Cuvin).

Evoulutia voievodatului Transilvaniei trece intr-o noua etapa de dezvoltare o data cu cucerirea sa de catre regatul feudal al maghiarilor,dar mai cu seama din a doua jumatate al secolului al XI-lea.Acum spre deosebire de perioada precedenta,penetratia maghiarilor se desfasoara sistematic in conditiile in care regalitatea organizeaza statul dupa modelul societatii medieval apusene.

Voievodatul Transilvaniei,asa cum il cunoastem in secolul al XIII-lea si al XIV-lea,s-a organizat pornind de la civilizatia autohtona de la care a mostenit forma de organizare.Acesteia I s-au adaugat noi elemente de organizare politica si administrativa impuse de regalitatea maghiara.Maghiarii care in secolul al XIII-lea stapaneau in intregime Transilvania au introdus pentru apararea si dezvoltarea sa colonisti secui si sasi.Secuii au fost asezati in zona de granita pentru apararea Transilvaniei de atacurile tatarilor,iar sasii in centru pentru extragerea si prelucrarea bogatiei subsolului.Transilvania era condusa de un voievod numit de regele maghiar,avand functia de comandant militar si judecator.

            Daca la inceput si romanii puteau beneficia de calitatea de nobil,treptat numarul nobililor romani a scazut.Printr-o lege data de regele Ludovic I in secolul al XIV-lea,doar romanii care erau catolici puteau sa ramana in continuare nobili.Foarte putini romani au renuntat la religia ortodoxa,preferand sa isi piarda mosiile.

In autonomiile romanesti,in Tara Hategului,Tara Fagarasului sau in
Banat si Maramures se mentin forme de organizare proprii,institute specific romanesti.Romanii continua insa sa se manifeste ca o forta antifeudala in vremea rascoalelor taranesti,iar prin cnezii lor constituie o forta in lupta antiotomana.

Iancu de Hunedoara a fost  voievod al Transilvaniei intre anii 1441 si 1456.El a fost numit ban de Severin in anul 1438, de catre regele Albert de Habsburg (1437-1439). Dupa moartea acestuia, Iancu  a sustinut candidatura la tronul Ungariei a regelui polon Vladislav al III-lea. Incoronat in 1440 cu numele de Vladislav I, regele nu a uitat sprijinul lui Iancu si l-a numit voievod al Transilvaniei.

Iancu s-a remarcat prin calitatile sale de comandant militar si prin faptul ca a studiat mult timp tactica de lupta a otomanilor, constituind detasamente de cavalerie usoara, capabile sa execute lovituri rapide asupra adversarului. El a fost adeptul campaniilor ofensive antiotomane. Inca din anul 1438, si-a demonstrat calitatile militare in luptele din Serbia impotriva otomanilor.

In anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a invins din nou o oaste a acestora, iar in 1442 a obtinut o alta victorie la Santimbru, langa Alba-Iulia, asupra fortelor comandate de beiul de Vidin.

Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit in Europa, motiv pentru care atat Papa de la Roma, cat si statul venetian il considerau potrivit pentru a conduce trupele militare intr-o viitoare cruciada antiotomana. Voievodul era hotarat sa se implice decisiv in aceasta actiune, ideea luptei contra Semilunei animandu-l pana la sfarsitul vietii.

Voievodul transilvanean a acordat importanta si necesitatii ca in fruntea Moldovei si a tarii Romanesti sa se afle domnitori care sa-i fie aliati si pe care sa se poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a inscaunat pe Basarab al II-lea pe tronul tarii Romanesti, in anul 1442, iar pe cel al Moldovei, in anul 1448, pe Petru al II-lea.

Dintre victoriile de rasunet datorate priceperii militare a lui Iancu trebuie amintite cele de la Nis, Sofia si Zlatita. Iancu s-a alaturat cruciadei impotriva otomanilor, in septembrie 1444, fortelor crestine, inaintand cu armata la sud de Dunare, indreptandu-se spre Varna. Dar cruciada de la Varna s-a incheiat cu un esec, deoarece regele maghiar Vladislav I, la 10 noiembrie 1444, a folosit o tactica gresita, declansand un atac nechibzuit. Oastea otomana a obtinut o victorie usoara asupra fortelor crestine, interventia lui Iancu nemaiputand sa schimbe soarta bataliei.

Iancu a urmarit organizarea unei noi campanii militare la sud de Dunare impotriva otomanilor. Batalia de la 17-19 octombrie 1448, desfasurata pe valea Moraviei, la Kossovopolje, s-a incheiat cu victoria otomanilor, in conditiile in care trupele lui Iancu nu au putut beneficia de ajutorul celor comandate de albanezul Gjerg Kastrioti Skanderbeg. Aceasta batalie a insemnat si sfarsitul campaniilor crestinilor pentru alungarea otomanilor din Europa.
Ultima confruntare cu otomanii a lui Iancu s-a desfasurat in anul 1456. Sultanul Mahomed al II-lea, dupa ce a cucerit Constantinopolul in anul 1453, si-a indreptat atentia asupra cetatii Belgradului, important punct strategic in inaintarea lor spre centrul continentului european. Dar acesta nu a putut cuceri Belgradul, deoarece a fost aparat de Iancu, care si-a demonstrat din nou calitatile de bun conducator militar in batalia din 21-22 iulie 1456. El a atacat direct tabara otomana, dupa ce fusese respins asaltul general organizat de sultan. Dar, peste numai cateva saptamani de la victoria de la Belgrad, marele luptator antiotoman a murit la 11 august 1456, in urma izbucnirii unei epidemii de ciuma, in tabara oastei sale, la Zemun. Iancu a fost inmormantat in catedrala catolica de la Alba-Iulia.

Nicolae Varadi,Gimn. „Dacia”