Patrunsi in alta lume

            Era ora 10:50. Autobuzul scolii se indrepta spre noi cu “ pasi “ marunti. Clasa noastra insotiti de cativa profesori am intampinat autobuzul nerabdatori. Cu toti asteptam sa pornim la drum. Ne asezam cu totii pe scaune, cand ce sa vezi, o doamna cu parul lung ca abanosul, privirea de foc, ochii parca iesiti din orbite, incepe sa ne descrie locul spre care ne vom indrepta. Drumul s-a sfarsit repede, cu totii am fost cuprinsi de farmecul vorbelor acelei doamne.

            Era vorba de muzeul din orasul vecin. Era ceva nou pentru fiecare dintre noi. Am pasit imbratisand cu drag fiecare amanunt si imagine ce ne incanta ochii. Dupa cateva ocoluri ale muzeului, acea doamna despre care am vorbit mai sus, ne-a impartasit tainele fiecarei plante si fiecarui animal ce ne-a intampinat pe parcurs. Am vazut chiar si starve de animale bine pastrate, unora dintre noi parundu-ne un lucru nastrusnic. Cateva stenobionte, animale care suporta doar variatii limitate ale factorilor de mediu, ne-au fost prezentate
printr-un colaj realizat de echipa muzeului. Acestea ne-au atras atentia in mod instantaneu.

            De-a lungul acestor ore petrecute alaturi de colegii mei, de cateva cadre didactice si de echipa muzeului, am acumulat noi cunostinte de care probabil, vom avea nevoie in vitor. A fost o experienta placuta!

  

                                 O noua incercare

        Eram in ora de limba si literatura romana. Linistea se  asternuse pe clasa noastra, doar glasul calm si cristalin al profesoarei se mai auzea. Dansa ne citea una dintre intamplarile sale de cand era adolescenta. Pasiunea doamnei de a ne impartasii amintirile sale nu o putea stapanii nimeni.

        Dar ce se aude? O bataie puternica in usa si fortarea unei persoane de a o deschide.

   -Am … reusit! Sunteti clasa a VII-a C ?

   -Da. Am raspuns cu totii mirati.

        -Am fost trimisa pentru a-i anunta pe Ghirca Eduard si Obrejan Sabin ca sunt asteptati in pauza urmatoare la cabinetul medical. Multumesc, la revedere!

   -La revedere!

        Doamna noastra profesoara ne-a relatat in continuare scurta ei povestire insa pentru noi ora a decurs foarte greu. Cu totii ne gandeam la motivul pentru care au fost chemati cei doi colegi ai nostrii, tocmai in cabinetul medical din fundul coridorului, unde de obicei nu se afla nimeni. Dar s-a sunat! Incet, cei 2 colegi se apropie spre usa ce facea trimitere la acel cabinet medical. Ei au fost intampinati de 2 medici care le-au explicat motivul pentru care au fost chemati. I-a analizat pe amandoi pentru a vedea daca pot fi admisi in noua echipa de fotbal a scolii noastre,  iar dupa ceva timp au fost chemati din nou spunandu-le verdictul final :

        -Eduard Ghirca, daca nu gresesc, ai fost depistat avand micoza, din cauza expunerii la lumina … un efort de acomodare. Dar nu-ti fa nici o problema, aceasta va putea fi tratata in scurt timp cu ajutorul unor picaturi pe care colegul meu ti le va prescrie. Iar tu, Sabin Obrejan, spune-mi, iti place mult fotbalul sau practici un alt sport extrascolar?

        -Da, practic handbal de la varsta de 10 ani.

        -Deci nu este nimic grav, doar ca ai miotonie, contractie a muschilor. Totul este trecator. Acum va puteti indrepta spre clasa voastra fericiti deoarece in scurt timp ve-ti putea face parte din echipa de fotbal a scolii voastre!

        -Va multumim! La revedere!

        Emotiile ne-au cuprins de indata ce am pasit in acel cabinet, insa am observat ca nu s-a intamplat nimic rau iar rezultatul este numai in favoarea noastra.    

Alina Bosa,cls.a VIII-a A