O ZI LA TURNIR

                               O zi la un turnir in Yorkshire

Turnirele sunt specifice evului mediu şi considerate pe nedrept spectacole salbatice,fiind organizate de marii seniori ai vremii şi constau în luptele dintre cavaleri.Aceste lupte constituiau prilejuri pentru marii seniori şi vasalii lor să demonstreze calitatea cavalerilor de care dispuneau,pregatirea fizică şi îndemânarea cadrelor superioare ale oştirilor.Aceste turnire prezentau adevărate spectacole in faţa nobilimii şi norodului.Cavalerii îşi afişau simbolurile aristocratice,corturile multicolore,coifurile,tunicile,scuturile,valeţii,scutierii mai ales heralzii,valtrapurile ca şi flamurile ce fluturau din belşug împodobite cu steme,coroane,panglici,panasuri devize şi alte simboluri heraldice aurite,argintate sau în culori multiple,formând un cadru de strălucire impresionant.

Folosirea cailor dresaţi să mearga şi în buestru capabili să se mişte uşor,să se întoarcă repede,să sprinteze şi să se oprească brusc chiar dacă erau încărcaţi cu greutăţi mari.Până în veacul al XIV-lea ,erau acoperiţi doar cu valtrupuri muticolore,luxoase,atârnând uneori până jos,purtând însemnele heraldice ale cavalerului.Mai târziu erau acoperiţi cu apărătoare de oţel,numite  ’Chanfron’ ,iar şaua avea un spătar care să suporte călăreţul,când era împins cu lancea.Acest lucru a dus la folosirea cailor masivi şi puternici,numiţi ’Destrieri’. Gâtul era protejat de o serie de plăci inelare,formând ’criniera’,purtau o ’crupieră’şi un ’poitroil’de metal sau de piele cu plăci de metal.Vestimentaţia cavalerului era şi ea foarte complexă.Pe cap,peste’camail’,purta un coif cilindric din oţel,cu fundul uşor bombat,în jurul gâtului o zgardă din câteva zale,iar pe trup peste ’gemeşon’o cămaşă de zale’hacibert’,continuată cu o glugă de zale’camail’ la fel şi picioarele erau învelite peste ciorapii din zale cu pinteni din oţel,iar mâinile erau acoperite cu plăci metalice,numite ’ganteles’.Pe deasupra purtau o tunică’şurcat’,pe care erau ţesute vizibil  armeriile cavalerului şi aveau rol de protejare faţă de încălzirea solară iar ele au devenit foarte grele.

Armele de atac folosite în secolul,XIII-XIV,erau:lancea cu vârf rotunjit,buzduganul sau securea,paloşul şi pumnalul,fără tăişuri ascuţite,iar pentru apărare,cavalerii dispuneau de scuturi metalice, pictate cu armeriile cavalerului,având şi rol de identificare în arenă.

Turnirele se desfaşurau pe câmp deschis în faţa unui public numeros aparţinând tuturor claselor sociale,care erau pregătite din timp şi nu se suprapuneau cu posturile sau serbările creştine.Numărul combatanţilor,era de ordinul zecilor,sutelor,miilor, organizaţi în două tabere şi se confruntau conform regulilor,sub ochii atenţi ai arbitrilor.

Decizia de încetare a luptei, şi premierea,aparţinea seniorului ce prezida într-o tribună specială înconjurat de invitaţi printre care şi femei.Confruntarea era destul de violentă,iar in urma lor rămâneau  pe câmpul de luptă mulţi răniţi sau chiar morţi,provocând intervenţia bisericii catolice sa hotărască interzicerea lor,insă fără rezultat, ele ţinându-se în continuare ,până la sfârşitul Renaşterii.Analele istorice păstrează amintirea unor turnire celebre,prin amploarea şi strălucirea lor,fiind evocate de poeţi şi scriitori ca Wolfram Von Eschenbach,Froissort si marele romancier Walter Scott. 
Andrei Toma,Gimn. "Dacia"       


 CAVALERUL  

 Cavalerii sunt războinici proveniţi din rândurile nobilimii şi antrenaţi să lupte călare.Eu sunt unul dintre ei.

   De la 7 ani am intrat în casa cavalerului Arthur şi am devenit pajul lui.Îl  ajutam pe Arthur să îşi îmbrace cămaşa de zale când porneşte în luptă şi îi aduceam coiful.Şi eu învaţ să lupt cu lancea, sabia şi învăţ să călăresc.Deocamdată mă descurc mai bine cu arcul.

   În fiecare zi admir steagurile de luptă din castelul lui Arthur.Acolo sunt şi buzdugane şi securi de război, o mulţime de săbii şi de platoşe.

   La 14 ani voi deveni scutier. De abia aştept



acest moment.Îl voi însoţi pe Arthur în luptă.Pentru asta va trebui să mă antrenez din greu,iar dacă Arthur va fi mulţumit de mine mă va transforma în cavaler.Voi avea blazonul meu şi voi fi ajutat şi eu să îmi pun camaşa de zale, armura şi coiful.Voi participa la turnire.Voi purta atunci o eşarfă sau o mănuşă aparţinând unei domniţe, ca să-i arăt că lupt în onoare ei.Îmi voi alege un armăsar de temut, care să sperie duşmanul şi să-mi uşureze victoria.Voi lupta cu lancea, dar va trebui să am grijă .Chiar dacă lăncile nu sunt ascuţite, ne pot răni. Voi avea grijă şi de trişorii care vor vrea să mă ucidă.Îmi voi dovedi indemanarea şi vitejia şi sper că voi cuceri inima prinţesei în onoare carei mă lupt.Voi avea în mod sigur succes la domniţe pentru că mă pregătesc să fiu un adevărat cavaler.El trebuie să fie educat, corect, cinstit, să-i ajute  pe cei slabi şi să-i apere pe săraci.

   Mă pregătesc să devin cavalerul Theodor din Ordinul Cavalerilor sabiei Excalibur.

Theodor  Togănel ,clasa a VI-a A
************************************

O zi la turnir
Numele meu este William Marshal şi sunt cel mai vestit luptător în turnee din Evul Mediu. M-am născut în anul 1146, în Anglia. Tatăl meu, un nobil scăpătat , dându-şi seama că nu-mi putea asigura o educaţie aleasă, a profitat de statura impresionanta şi de forţa de uriaş pe care o vădeam încă din adolescenţă şi m-a îndrumat spre cariera armelor..

Ocupaţia principală a nobililor cavaleri este războiul iar în vederea permanentei pregătiri de luptă participăm la turniruri, care, în prima fază erau un fel de mini războaie, sau la vânătoare, un fel de război cu animalele sălbatice. Ambele „sporturi cavalereşti” sunt destul de riscante şi se termină adesea tragic. Turnirul se practică de fapt cu aceleaşi arme ce se folosesc şi în război, doar că nu sunt ascuţite, iar o vânătoare cavalerească urmăreşte răpunerea unor animale mari şi periculoase, fiind practicată tot cu arme cavalereşti şi mai rar cu arme de luptă la distanţă, ca arcul sau arbaleta, considerate nedemne şi generatoare de laşitate.

Vorbind despre turniruri, oamenii se gândesc la serbări galante, cu cavaleri în armuri strălucitoare şi domniţe sorbindu-i din ochi pe aceşti războinici ce luptă pentru onoare şi glorie. De fapt, realitatea nu este aşa de roză, iar atmosfera în niciun caz atât de feerică precum o înfăţişează romanele de aventuri.

Scopul acestor bătălii în miniatură este, pe lângă dobândirea gloriei de luptător, şi obţinerea de bani, prin răscumpărarea celor învinşi. Odată capturat de adversar,
cavalerul învins este obligat să-i predea acestuia sabia şi armura – simbolul statutului său – şi nu le mai primeşte înapoi până nu plăteşte suma stabilită de învingător drept răscumpărare. Din această cauză, cei mai „vânaţi” sunt nobilii de rang înalt; capturarea unui aristocrat îl poate îmbogăţi peste noapte pe un cavaler sărac.

La 23 de ani am participat la primul meu turnir şi am stârnit uimirea şi admiraţia generală capturând trei cavaleri, pe care i-am doborât de pe cal cu lovituri de lance. Unul dintre adversari a primit o izbitură atât de puternică încât a zburat, realmente, din şa şi a leşinat, trezindu-se abia la sfârşitul luptei, fără armură şi cu mâinile legate...

Chiar şi cu lama tocită, în braţele mele, arma se transformă într-un ciomag, care lasă vânătăi serioase nefericiţilor rivali.

Desigur, si eu primesc lovituri serioase, dar niciodată nu am putut fi doborât din şa. Într-un rând, după un meleu, pe când nobilul care patronase lupta se pregătea să-mi decerneze premiul pentru cel mai bun luptător, am fost de negăsit. Într-un târziu, un scutier m-a găsit într-o fierărie din satul învecinat, cu capul pe nicovală şi un meşter ciocănindu-mi de zor coiful. Ce se întâmplase? În iureşul bătăliei, primisem o lovitură de lance atât de puternică în cap încât, pentru a-mi putea scoate coiful, acesta a trebuit îndreptat la loc.

                                                                                                         Paul Istrate,Gimnaziul "Dacia"

Stîngaciu Andrei                 clasa:a VI-a A

               

O zi la turnirul din York

Eram  în cortul meu şi îmi luam armura pentru laba piciorului, penrtu antebraţ, umăr şi braţ, pentru cot şi subsoară, haina de zale, platoşa pentru picior, cuioasa pentru coapse, pieptarul, mănuşa, acoperitorul pentru gât şi în sfârşit coiful cilindric cu etaj.Chiar dacă am fost ajutat, a durat destul de mult să îmbrac armura specială pentru turnir.                                                                                                                                                  .      Afară mă aştepta calul meu frumos îmbrăcat şi scutul pentru turnir.                                 .     După ce m-am urcat pe cal mi-a fost dată boanta pentru ,,turnirul de pace”, şi am pornit spre locul meu.Am aşteptat semnalul, şi am pornit.Mi-am îndreptat boanta spre inamic şi aproape că l-am lovit.M-am întors spre el, eram aproape şi mă loveşte în scut. Aproape că am căzut de pe cal.M-am întors, şi mă apropiu din nou cu viteză, şi îl lovesc atât de tare, încât mi-sa rupt lancea şi adversarul meu a căzut de pe cal.                                .           După ce s-a terminat turnirul, eu şi regele împreună cu tot alaiul său am fost chemaţi la masă.                                                                                                                                  .           Mâncarea a fost foarte bună, iar după masă am primit un cufăr cu obiecte de aur , bani şi o boantă nouă, de la gazda noastră drept premiu.

Andrei Stingaciu,cls. a VI-a B


VIATA UNUL CAVALER

    Centrul lumii feudale era castelul,iar cei de care seniorul se slujea pentru a-si exercita drepturile si puterea erau cavalerii. In aceasta situatie intra initial categorii foarte diverse:marii seniori, printi si castelani seniorii detinatori de proprietati mari si mijlocii ,din randurile carora provin cei mai multi cavaleri si luptatori lipsiti de pamant,dar care locuiesc la castel si sunt familiari seniorului.

     Respectul fata de acelasi cod de valori ii apropie  pe toti acesti oameni,impatriva diferentelor dintre ei,deosebindu-I intr-un ordin distinct.Razboinici sau  cavalerii cultivau vitejia,capacitatea de a si proba forta fizica in turnire,schimbul de servicii,obligatia de a nu trada si de-a ajuta rovaratul in lupta,dispretul fata e bogatie, refuzul de a strange si usurinta de a risipi.Mai presus de toate este insa onoarea- datoria de a lupta pentru respectabilitatea celuilalt.

           Pentru a intra in randurile cavalerilor este precedata de o lunga ucenicie in meseria armelor.La 18 sau 20 de ani cand se considera pregatit tanarul aspirant participa la o ceremonie de initiere.Ulterior, el intra in familia razboinicilor profesionisti de la castel,cu acceptul seniorului care,in acesta imprejurare, ii daruia un harasament.Era apoi unor incercari menite sa-I demonstreze public capacitatile de luptator.Mai tarziu, o data devenit cavaler, isi continua antrenamentele si participa la aventurile militare ale seniorului, desfasurate in fiecare primavara.In restul timpului, vanatoarea sau turnirele erau preocuparile de capatai.

             Cavalerii plateau un pret pentru securitatea lor.Caldura si umezeala erau uneori atat de mari sub coiful de fier,incat le provocau stari de lesin.Desi armura ii facea aproape invulnerabili ei puteau sa fie invinsi printr-o lovitura puternica data de aproape. Deasemenea greutatea ii facea pe cavaleri sa piarda din viteza. Tocmai de aceea, din ziua in care viteza adversarilor a devenit mai mare, cavalerii au fost siliti sa renunte la armura pentru a putea tine piept fortei dusmanului. Daca nu erau dispusi sa renunte la metalul greu, acesta le devenea o mare piedica – in loc sa-i ajute, era de partea dusmanului. Placerea pentru exercitii fizice grele si primejdioase, pentru vanatoare si turnir si chiar pentru razboaie a ramas la fel de vie. O dovedesc intre altele si perfectiunile aduse tinutei de lupta si tacticii.Corpul este mai mult protejat greutatea armamentului a crescut si pentru ca nu se mai putea da jos de pe cal cavalerul este obligat sa lupte in sarje successive  cu lancea. Castigatorul avea de ales intre:ai cruta viata dusmanului sau de a-l omora.

        Cavalerii calare  foloseau in lupta diferite arme:lanci lungi,sabii grele,buzdugane si secure de razboi.Cand luptau la sol foloseau mai mult pumnale si sabii scurte.

         Cavaleriii erau legati printr-un  juramant solemn de credinta facut regelui.De asemenea ei trebuiau sa respecte femeile sa-I protejeze pe cei slabi si sa apere Biserica.Acest cod a devenit cunoscut sub numele  de Codul cavalerilor.

Nicolae Varadi, Gimn. "Dacia"