Un sol la curtea lui Decebal

Tinuturile Daciei  se dovedeau a fi tot mai atractive pentru puternicii cezari ai Romei. După incursiunile repetate ale armatelor romane în teritoriile locuite de daci si încercările zadarnice de cucerire a Daciei, Domitian, cezarul Romei , a trimis o solie de pace regelui dac, Decebal din care am facut parte si eu, Tiberius Maximus. Această solie avea o misiune extrem de bine stabilită în palatele cezarului si a generalilor armatelor romane: pe de o parte trebuia să câstigăm încrederea regelui Decebal si să-l convingem pe acesta de oportunitatea încheierii unui tratat de pace între daci si romani, iar pe de altă parte, datoria noastră era să observăm fiecare amănunt de care armatele romane aveau nevoie pentru a pătrunde si cuceri Dacia definitiv.

După o vreme de chibzuială, Decebal si generalii săi au fost de acord să încheie pace cu conditia ca Roma să plătească anumite sume de bani regelui dac.

Am plecat nestingheriti de la resedinta de iarnă a regelui dac, aflată undeva în munti într-un peisaj de o frumusete rară. În drumul de întoarcere spre Roma am străbătut Dacia în lung si-n lat. Astfel am văzut că dacii

erau bine organizati în sate unde pământul era lucrat în general de întreaga colectivitate a satului (obstea sătească), existând însă si proprietăti private care apartinea clasei conducătoare, nobililor sau regelui. Aceste sate erau organizate si conduse de un sef militar care avea resedinta într-un loc foarte bine fortificat numit “dava” (Ziridava, Patridava, Arcidava, Dacidava…etc)

Am observat faptul că din punct de vedere economic si social dacii erau superiori tuturor barbarilor pe care îi cunoscusem până acum, întrecându-i chiar si pe germani si ridicându-se aproape la nivelul grecilor. Agricultura dacilor era făcută cu multă grijă si era foarte bine pusă la punct. Dacii foloseau plugul cu brăzdar din fier si aveau multe unelte din fier cum ar fi coase, seceri, târnăcoape, securi sau greble cu colti.

De asemenea am constatat cât de mult le plăcea dacilor să fie împreună si se întindeau la mese si mâncau si beau vin distrându-se si bucurându-se de belsugul acestor pământuri. Am văzut multimea cosurilor cu albine, cirezile de vite si hergheliile de cai iuti si puternici.

Am notat si faptul că dacii erau mari prieteni ai pădurilor si chiar dacă peste tot dacii mergeau cântându-si doinele totusi pe oriunde treceam aveam impresia că în dosul fiecărui copac se afla o altă pereche de ochi care ne urmarea cu atentie fiecare miscare si fiecare pas.

Dar nu mică ne-a fost uimirea cand am descoperit ca dacii aveau, probabil cele mai mari ateliere de prelucrare a fierului pe care le văzuserăm în afara celor romane. Uimirea ne fu si mai mare cand am observat îndemânarea fierarilor daci si neobosita lor fortă când loveau fierul din care se confectiona scuturi, pumnale, masini de război si temuta sabie dacică, sica.

Decebal reusise să dea un avânt înfloritor întregii economii dacice. Fierul, bronzul, aurul, argintul, lemnul, produsele apicole si cele agricole erau tot atâtea mijloace, la îndemîna regelui dac pentru a se organiza tot mai bine atât din punct de vedere economic si administrativ dar mai ales militar.

Am observat dibăcia, cu care, regele dac atrăgea în slujba lui o multime de oameni priceputi în tot felul de lucrări,  ingineri militari care îi construiau masini de război ca cele din dotarea armatelor romane. Am fost repede convinsi de dibăcia regelui dac si de viziunea lui războinică si de apărare în momentul în care am realizat modul în care îsi instruia armata sau îsi construia cetătile cu zidurile lor de apărare sau cu sistemul lor de fortificatii. Am fost convinsi că acest rege si poporul său nu vor putea fi învinsi decât de o fortă armată puternică si care să depăsească prin număr atât capacitatea de apărare a regelui dac dar mai ales vitejia soldatilor săi.

Plecasem spre Dacia din ordinul împăratului Domitian, si ne-am întors la Roma tocmai în momentul în care era înscăunat Marcus Ulpius Traianus ca cezar al Romei

Câtiva ani mai tarziu, temeinicia observatiilor noastre si seriozitatea cu care împăratul Traian a luat în considerare aceste observatii, îl vor determina să se pregateasca temeinic si să pornească în fruntea celei mai puternice armate din acea vreme, pentru a cuceri Dacia si pentru a duce în tezaurul Romei marile bogătii ale tinuturilor dacice.

Filip Paul, cls. a VIII-a A