O zi in epoca pietrei

În cursul firesc şi plin de trăiri intense ale zilelor petrecute in epoca pietrei, m-am trezit dimineaţa devreme pentru a-i ajuta pe bărbaţii tribului care urmau să plece la vânătoare.

Cerul roşiatic anunţa o zi cu o reuşită maximă în cea ce bărbaţii noştri aveau de făcut, altfel spus, o zi numai bună pentru vânat.Odată ce bărbaţii tribului au plecat la vânătoare eu cu alte câteva femei am mers la Piatra Sacră pentru a aduce jertfe ca reuşita lor să fie una bună şi pentru a se întoarce toţi la peşteră.Revenind la peşteră şi trezindu-mi-se copilul, l-am lăsat în grija celor bătrâne, urmând ca dimpreună cu femeile tinere să mergem la râul din apropierea peşterii pentru a spăla hainele copiilor. Semnele arătate pe cer pentru o zi bună pentru vânat, aveau să se împlinească şi cu noi. Am fost atacate de un jder însă fiind femei ale unui trib războinic, l-am înfrănt pe cel care ne-a ieşit în cale.

Seara, după ce bărbaţii noştri s-au întors cu un vânat pe măsură, am aprins un foc mare la gura peşterii pentru a ne păzi de animalele care mişunau peste tot.

Si mâine avea să fie o nouă zi plină de aventuri!

Justiniana Hancu,cls a V-a A
*******************************************************

            Intr-o dimineata mi-am deschis ochii si m-am vazut intr-o pestera racoroasa si saracacioasa.
            Nu stiam unde ma aflu si am intrebat prima
persoana pe care am intalnit-o. Felul in care vorbeau era altfel, desi in mintea mea stiam ce zic, din gura nu imi ieseau decat silabe si sunete fara inteles.
            Eram imbracata intr-o blana rupta si imi era frig si foame. Am iesit din pestera. Am observat ca toata lumea mergea spre padure asa ca am mers si eu. Acolo am gasit fructe de padure pe care le-am mancat.
           Spre seara, stateam adunati in pestera mai multe persoane, iar unul dintre cei mai batrani a luat doua crengi si le-a frecat una de alta. Din ele a iesit fum, apoi au inceput sa arda. Astfel am reusit sa ne incalzim chiar daca la inceput ceilalti au fost mai fricosi.
           Intr-un sfarsit am inteles cat de greu le era stramosilor nostri.

Denisa Jurca,cls.a V-a A
************************************************************

        Locuiam intr-o pestera cu tatal meu,mama,trei frati si bunicii, o pestera mica.In fiecare zi ma duceam prin padure si culegeam fructe si ciuperci,dar niciodata nu am fost cu ai mei la vanatoare.

        Intr-o seara stateam trist si priveam cerul instelat.Tatal meu m-a intrebat de ce sunt suparat,iar eu i-am spus ca mi-as dori tare mult sa ma ia si pe mine cu ei.

        Eram cam mic sa-i insotesc,dar daca a vazut ca-mi doresc asa mult acest lucru,tata mi-a pregatit si mie o unealta,iar a doua zi am pornit cu inima plina de emotie,insotit de ogarii nostri care alergau necontenit si se invarteau in jurul meu,parca voiau sa-mi ureze ,,Bun venit”in grupul de vanatoare.

        Eu eram tare incantat,desi cunosteam bine padurea,acum am patruns in adancul ei,pe carari necunoscute,cand deodata,se aude un fosnet de frunze,nu se mai misca nimeni si…asteptam.Apare o caprioara,tatal meu,cu indemanare o tinteste,dar eu,desi eram foarte fericit si nerabdator pana atunci,in acel moment am simtit o durere imensa in tot corpul,vazand caprioara atat de gingasa cazuta la pamant si ogarii adulmecand in jurul ei.

       Vanatoarea era o reusita,dar eu nu ma puteam bucura,aveam inima ranita cand vedeam acei ochi tristi cerand ajutor.

       Avea dreptate tatal meu ca eram prea mic pentru o durere atat de mare!

       O perioada de timp n-am mai dorit sa merg la vanatoare,eram trist,m-a marcat foarte mult aceasta experienta prematura,n-am mai dorit sa mananc carne de niciun fel,revenind la plimbarile mele prin padure care nu faceau rau nimanui.

       Totusi,prima zi de vanatoare din viata mea a fost deosebita si mi-a ramas intiparita in memorie,marcandu-mi caracterul de mai tarziu!

 Lazar Andrei,cls. a-V a B