Lumea pierduta printre file

Mă trezisem brusc! Tot ceea ce mă înconjura era extrem de ciudat. Eram parcă prinsă într-un coridor întunecat, care avea o singura sursă de lumină: „luminiţa de la capătul tunelului”. Ei bine, bănuiesc că nu am de ales, nu? Am început sa înaintez cu paşi nesiguri, către singurul lucru pe care îl puteam vedea. Însă, pe măsură ce înaintam, totul devenea din ce în ce mai înfricoşător. Mă simţeam prinsă într-un tunel infinit. Şi totuşi, cu frică, continuam să înaintez.

            Ajunsă în sfârşit, observ că acea „luminiţă” era de fapt o uşă cu un gemuleţ. Mă uit în spate, întuneric beznă. Nici acum nu prea am de ales, nu-i aşa? Sfios, încet, cu teamă apăs clanţa uşii. O deschid si ce văd? Un alt tunel! Grozav… Acum ce? Voi umbla toată ziua prin tuneluri? După 5 minute de mers, începe a mi se creiona în fată o biblioteca. O bibliotecă în mijlocul unui tunel?!

            Şi totuşi am intrat în mijlocul rafturilor pline de cărţi prăfuite, uitate. CĂRTI? Ce ironie! Tocmai eu care nu citesc nici măcar meniurile restaurantelor (mai degrabă indic poza) mă aflam în mijlocul a milioane de cărţi! Bine, poate exagerez, dar erau multe! Încep grăbită, fără frică de data asta, să caut o ieşire. Şi uite aşa dau „nas în nas” cu un domn înalt, bine îmbrăcat. Nu pierde timpul deloc şi imediat mă ia la întrebări:

            - Ce cauţi aici? Cine eşti? Cum ai ajuns aici?

            - Ammm… păi…Nimic, Veronica, nu ştiu. Dar totuşi văd că nu sunt bine primită şi oricum nu vreau să fiu aici. Îmi spuneţi vă rog pe unde este ieşirea?

            - Nu ai citit avertismentele?! Cele cu roşu! „ THERE IS NO EASY WAY OUT’’ ( NU EXISTĂ NICI O CALE UŞOARĂ SPRE IEŞIRE’’).

            - Aaa, da! Acelea! Ei bine… nu! Nu-mi place să citesc deloc!

            - Atunci, foarte rău! Eu zic că ar trebui să te gândeşti la ce ai spus mai devreme şi să găseşti singură calea spre ieşire! La revedere!

            Şi cu acestea spuse, dispăru brusc. Să recapitulăm: am ajuns nu ştiu cum într-un loc care nu mă atrage cu nimic şi nu ştiu cum să ies. Extraordinar, nu?!

            M-am mai învârtit aşa, căutând o cale de ieşire, dar mi se părea că
mă învârteam în cerc, iar şi iar. După al nu ştiu câtelea cerc, am văzut cu colţul ochiului o carte galbenă. Mie îmi place culoarea galbenă la nebunie! Am luat-o în mână doar din curiozitate, pentru a observa coperta. Pe coperta acelei cărţi era schiţată silueta unei adolescente. A unei adolescente moderne. Aşa că, ezitând totuşi puţin, am deschis-o să văd dacă sunt ceva imagini. Dar.. nimic. Adică ce carte e aceea fără imagini?! Având în vedere că nu aveam nimic mai bun de făcut, am început sa citesc prima pagina. Din nou, doar din curiozitate! Şi încă una şi încă una până am ajuns la finalul cărţii. Eu? Chiar am citit o carte? Da! Şi era chiar interesantă! Autoarea îşi povestea anii adolescenţei. Prima dragoste, primele probleme, şcoala, petrecerile, prietenii. Totul alcătuia un întreg captivant care, culmea, îmi plăcea!

            M-am trezit la fel de brusc ca şi la început. Eram în pat, în camera mea foarte dezordonată. Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce se întâmplase înainte a fost doar un vis. Dar un vis „folositor” să spun aşa. M-am ridicat grăbită din pat, (lucru foarte rar pentru mine)  căutând, prin grămada de haine, genţi, cosmetice şi alte lucruri, cartea pe care trebuia să o citesc pentru şcoală. Am găsit-o într-un sfârşit. Ah… încă o carte galbenă. Cum de nu am remarcat până acum? Că doar îmi place galbenul! Iată-mă stând în pat şi citind în mijlocul nopţii un roman aparent plictisitor pentru unii.    

            Acel vis m-a făcut să îmi dau seama de importanta cărţii şi de lumea ce stă ascunsă în ea. Ar trebui să încercaţi si voi să o descoperiti!
Diana Ujică, Gimnaziul "Europa"