S-a dus, în sfârșit,
frigul și primăvara își
revarsă iar, în valuri, căldura mângâietoare. Mantia de lumină a zilei s-a
mărit, iar vălul întunecat al nopții s-a scurtat.
Vântul adie ușor, alintând pământul pe umerii căruia
s-a așternut deja un covor subțire
de verdeață.
Ici-colo, zâna primăverii și-a
risipit comoara de smaralde peste ramurile goale ale copacilor, pavoazând scena
pentru concertul păsărilor călătoare, întoarse acasă. Mugurașii,
dezmierdați de căldura blândă a soarelui, se
trezesc la viață.
Întreaga natură e astfel în sărbătoare. Undeva,
la o margine de pădure, un ghiocel mic și plăpând și-a
înălțat privirea cutezătoare de sub zăpadă. Era
alb, mic, dar părea foarte curajos. O rază de soare, singura care pătrundea în
colțul acela de natură, așteptând
de multe zile venirea ghiocelului, l-a întrebat:
- De unde vii, ghiocelule? Te aștept
de mult!
- Vin tare de departe, răspunse ghiocelul,
din adâncul pământului, un loc unde e mereu primăvară. A fost un drum lung și
anevoios, prin tunele întunecoase și peșteri
friguroase. Dar iată-mă întors la suprafața pământului, în
lumina soarelui.
- Sunt foarte fericită că ai ajuns cu
bine! exclamă raza soarelui.
- Și eu, dar acum
sunt tare obosit. Spunând acestea, ghiocelul a și adormit,
legănat de vântul călduț.
A doua zi, ghiocelul s-a trezit mângâiat
de blândețea unei mâini. Era o fetiță
mică și gingașă. Înainte de
a-l lua din locul său, fata l-a întrebat:
- Ghiocelule drag, vrei să vii cu mine?
Te voi dărui mamei mele și o vom face fericită!
Dându-și seama că marea
sa călătorie nu se încheiase încă, ghiocelul a încuviințat,
clătinându-și ușor clopoțelul.
Și astfel, floarea
a pornit iar la drum, îndeplinindu-și menirea de a
vesti noul anotimp și de aduce bucurie în sufletul nostru,
al tuturor.
Iată cum, cu mantia plină de lumină,
primăvara împarte din pocalul ei tinerețe, voioșie
și culoare. De aceea, să ne bucurăm cu toții
de ghioceii primiți în dar de la blânda primăvară,
gândindu-ne la marea lor călătorie.
Șopterean Vanessa
Maria
Clasa a V-a B
