Ma numesc Margareta de Valois si am sa va
povestesc ce am vazut in Noaptea Sfantului Bartolomeu.
Eu sunt catolica, iar sotul meu a trecut la
catolicism pentru a putea stapani tronul Frantei. El este Henric al IV-lea.
Dupa o zi de la nunta noastra, hughenotii s-au ridicat impotriva catolicilor.
Sotul meu mi-a spus sa ma ascund in tunelul de sub castel. Acolo nimeni nu avea
sa ma gaseasca. El a iesit sa-si imbarbateze soldatii si oamenii credinciosi
lui.
Cu toate ca tunelul a fost bine construit, cu
timpul, aerul si ploile au facut o gaura in el. Pe acolo am putut sa urmaresc
tot «razboiul».
Am vazut oameni care ucideau dusmanul fara sa se
gandeasca daca el este de acelasi cult ca si el. Mamele cu copiii lor, deoarece
nu vroiau sa se desparta, erau omorati. Strazile si Sena erau pline cu sange.
Lacrimi mari imi cadeau pe obraz. Lacrimi de
durere. De ce oamenii acestia care traiau pe acelasi pamant nu se puteau
intelege ? Imi era mila de copii nevinovati, de batranii chinuiti atat de
mult de soarta si de mamele care mai aveau sa-i invete atat de multe pe fiii si
fiicele lor. Toti acestia aveau sa moara in aceasta noapte. Nu am mai putut sa
vad imaginile acelea ingrozitoare. Am acoperit cu mana gaura si m-am lasat
prada lacrimilor. Nu am mai tinut cont ca sunt sotia regelui Frantei.
A doua zi, strazile erau curate de parca nimic nu
s-ar fi intamplat. Dar in sufletul meu nu era la fel. Luptele de noaptea
trecuta nu-mi dadeau pace. L-am rugat pe Henric sa faca ceva pentru a nu se mai
repeta vreodata oroarea. Astfel,
el a emis Edictul din Nantes in care acorda drepturi egale hughenotilor.
Neintelegerile religioase nu ar trebui niciodata
sa duca la crime. Catolici sau hughenoti, noi toti credem in acelasi Dumnezeu
si dorim binele Frantei.
Diana Ghira, cls. a VI-a A
