ieri stateam in parc
atata frumusete si armonie nu am simtit niciodata
aveam aparatul foto la mine si nu am facut decat sa apas pe buton.
În orice directie ma uitam, vedeam frumusete, ceva plin si care merita a fi vazut
am amutit!
Nu am simtit atata liniste niciodata
Norii, frunzele, copiii, apa, porumbeii
e ca si cand dumnezeu se dezbraca in fata mea
fascinant!
Se dezvelea pur si simplu
isi arata frumusetea colosala
era atat de plenar incat nu mai incapea in spatiu
si dadea pe dinafara
asa precum indesi smantana in oala de lut
cand e prea multa, se prelinge peste buza rotunda
a vasului.
Se prelinge lichid.
Dumnezeu e aidoma smantanei hranitoare, dar si vasul sustinator
el se extinde si asupra obseratorului colorandu-i ochii si limpezind mintea creator
de cand era sa cada existenta pe mine, ma duc mai des in parc, parca cautand contactul.
Simt nevoia ca dumnezeirea sa cada pe mine
e atata frumusete in jur incat cuvintele parca se opresc in laringe nehotarate
nu sunt atotcuprinzatoare
cum ar putea?
E ca si cand ai vrea sa priveşti luna cu fata ei nevazuta
se stie, luna e doar un cascaval rotitor prin ceruri.
Mihai Corui