Guglielmo Marconi a fost un fizician şi un
inventator italian. A început experimentele privind undele radio în 1894: a realizat o
transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896,când a plecat în Anglia unde a pus în
funcţiune un sistem de radiotelegrafiere. În 1899 a stabilit o reţea de comunicaţii peste Canalul Mânecii; a lucrat la dezvoltarea undelor de comunicaţie, care
constituiau baza radiourilor moderne „de lungă distanţă”; iar în anul 1901 , prima radiocomunicație telegrafică transatlantic(a
trimis pentru prima dată semnale peste Atlantic ). Într-o simplă călătorie în America,în anul 1902, el a
demonstrat „efectul luminii zilei” relativ cu comunicaţiile prin radio,fară
fir, şi în acelaşi an şi-a patentat,
şi-a brevetat detectorul magnetic care a devenit sistemul receptor pentru mulţi
ani. În decembrie 1902 el a transmis primul mesaj complet către
Poldhu de la staţia din Glace Bay, Nova Scoţia, şi mai târziu Cape Cod, Massachusetts.
A inventat telegrafia fără fir și antena de emisie legată la pământ. În 1909 a primit Premiul Nobel pentru fizică, care l-a
împărţit cu K. Ferdinand Braun.
În 1914 s-a alăturat armatei italiene şi
a fost promovat mai târziu ca şi căpitan şi în 1916 a fost transferat la marina
militară de război în rangul de comandant.
Încă din tinereţe, Marconi era
pasionat de ştiinţă şi electricitate. Marconi a început să efectueze
experimente, construindu-și singur mare parte din echipament în podul
casei sale de la Villa Griffone din Italia. Scopul său era de a utiliza undele
radio pentru a crea un sistem practic de ,,telegrafie fără fir” (de a transmite
telegrame fără fire de legătură). Marconi nu a descoperit niciun principiu nou sau
revoluţionar cu sistemul său telegrafic fără fir, ci a îmbinat și a îmbunătățit o serie de fapte
pe care le-a unificat și le-a adaptat
sistemului său.
A fost primitorul a unor onorifice
doctorate la mai multe universităţi. A primit ereditatea titlului de marchiz,
fiind mai târziu ales preşedinte al Academiei Regale Italiene, în anul 1930.
Contribuţia sa la dezvoltarea
comunicaţiilor prin unde scurte constituie baza majorităţii tehnologiilor
moderne de radiodifuziune, iar îmbunătăţirile aduse de el în domeniul aerian al
undelor au fost deosebit de importante pentru mărirea distanţei la care acestea
se puteau vreodată transmite.
Bibliografie: http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1909/marconi-bio.htmlhttp://www.nobel-winners.com/Physics/guglielmo_marconi.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Guglielmo_Marconi
Enciclopedia Universala Britannica
LIGIA UNGUR,cls. a VII-a B
