Într-o zi călduroasă de vară, un iepure stătea la
portiţa culcuşului său. Tocmai atunci trecu pe acolo vulpea.
- Bună să-ţi fie inima, dragul
meu vecin ! spuse vulpea cu un aer linguşitor.
- Bună şi ţie cumătră vulpe ! Ce
te aduce pe aici ?
- Aş vrea să ne întrecem într-o
cursă de alergare. Vecinul meu, lupul cel sur, nu mă crede a fii în stare să
alerg mai repede decât tine. Astfel, ma îndemnat să-mi măsor puterile cu tine în
poieniţa din mijlocul pădurii. Ce zici, te prinzi ?
- După cum ţie voia, cumătră,
zise iepurele, înţelegând şiretlicul vulpii de a-l atrage într-un loc fără
ascunzişuri, pentru a-l prinde mai uşor.
- Atunci rămâne totul stabilit
pentru mâine la amiază.
- Sunt se acord, cumătră. Ne
vedem mâine în poieniţă.
- Pe mâine!
A venit ziua cursei. Vulpea a
ajuns în poieniţă convinsă fiind că iepurele i-a căzut în plasă. Îşi lingea
deja botul la gândul frăgezimii pe care o va avea la cină. Însă spre
surprinderea ei, iepurele nu a venit la cursă, dormind buştean în una din ascunzătorile
sale.
După ce aşteptă toată zăpuşeala
zilei venirea iepurelui, seara plecă mâhnită că nu şi-a putut pune în aplicare
planul.
Hancu Serafim Rafael,cls.a V-a A
